hash.ro - ITistu’ de dreapta

Studiu de caz

Se dau două state membre ale UE, Romania, sub oblăduire băsesciana, și Germania, sub oblăduirea Angelei Merkel. Ia să vedem la ce s-au gândit și unii și alții că ar merita făcut cu suma de 100 de milioane de euro:

1. Germania alocă banii înființării unui fond de microcredite destinat firmelor foarte mici (probabil echivalentul microîntreprinderilor pe care Vlădescu tocmai le-a desființat). Prin acest fond se vor putea acorda credite în valoare de maxim 20 000 euro firmelor pe care băncile refuză să le crediteze. Sursa știrii e aici.

2. Romania dă banii ca sprijin financiar nerambursabil Republicii Moldova (în patru tranșe a câte 25 de milioane fiecare). Sursa știrii e aici, la paragraful privind “cooperarea în plan economic”.

În traducere liberă, Germania, care după cum știm e o țărișoară mai amărâtă în felul ei, se gândește bă, hai să-i ajutăm un pic pe aia loviți de criza financiară. 20 000 de euro de căciulă înseamnă 5000 de firme salvate probabil de la faliment sau ajutate să treacă un hop. Mai mult decât atât, 60 din alea 100 de milioane vin din fonduri europene.

De cealaltă parte, România, ca o superputere economică europeană ce se află, se gândește bă, noi și așa n-avem probleme cu criza, hai sa-i ajutăm pe frații de peste Prut. Le dăm lor banii să-și refacă “infrastructura de interes local”, în special în zona educației (modernizari de școli, etc.). Evident că nu spune nimeni de unde vor proveni acei bani, de unde tragem concluzia că ei sunt din bugetul statului. Adevărul e că ce mai contează 100 de milioane în plus sau în minus la bugetul României, e un fleac

Lăsând gluma la o parte, exemplul de mai sus ne arată cam care este diferența de atitudine față de proprii cetățeni a conducerilor celor două țări. Nu spun că e un lucru rău ca România să acorde sprijin financiar Republicii Moldova, dar această mișcare este cel puțin ciudată în situația în care la ora actuală România a împrumutat 20 de miliarde de euro de la FMI și încă multe alte miliarde de pe la diverse bănci pentru a putea face față crizei economice, criză pe care în continuare nu știm când și mai ale cum o vom depăși.

Ia uitați aici mostră de informare corectă și imparțială făcută de HotNews.ro. Și culmea, nu e scris de dl. Tapalagă, care ne-a obișnuit deja cu o atidudine pro-Băsescu și pro-PDL.

Titlul spune deja tot “Cum au tras baronii PSD si PNL cu dinții de buget”. Din prima ni se comunica cine sunt “ăia răi” și, implicit, cine sunt “ăia buni” :). Concluzia articolului este înfiptă în titlu, astfel încât cititorul să înțeleagă ce se întâmplă la dezbaterile din parlament pe tema legii bugetului: PDL-ul a venit cu bugetul perfect iar nenorociții din opoziție, baroni, moguli și oligarhi organizați în grupuri de interese, vor să strice minunea și, mai mult, să răpească guvernului Boc (ăla pe care l-a demis Parlamentul anul trecut) pâinea și cuțitul.

Autoarea articolului a fost foarte indignată de două amendamente propuse de PSD și PNL, care spuneau:

1. Guvernul să aibă obligația de a aloca fondurile către investitiile locale în ordinea aprobării acestora și de a informa trimestrial Parlamentul asupra alocării acestor fonduri

2. 30% din bugetul alocat consiliilor județene să fie direcționat mai departe de către respectivele consilii județene și nu de Guvern

Argumentele aduse de autoare contra acestor amendamente sunt unele cel puțin subiective și trădează admirația fără margini față și încrederea acesteia în performanțele (până acum negative) ale guvernului Boc si ale PDL-ului. Din câte am înțeles eu primul amendament propunea următoarele: înainte de a porni noi investiții ar trebui finantate (și finalizate) cele deja în derulare (și se știe că în România există nenumărate proiecte pornite în timpul unei guvernări și suspendate de următoarea, din motive de “priorități”) iar ca Guvernul să informeze Parlamentul asupra evoluției acestor proiecte și a finanțării acestora. Autoarea s-a declarat oripilată de faptul că prin acest amendament s-ar fi încercat impunerea “controlului parlamentar asupra Guvernului”. Am o veste pentru această tanti, ar trebui să pună mâna pe carte și să studieze un pic care e treaba cu puterile în stat. Din câte scrie la lege, guvernele sunt investite de Parlament, funcționează atât timp cât au încrederea Parlamentului și pot fi demise de același Parlament. Mai mult decât atât, controlul parlamentar asupra tuturor puterilor statului reprezintă esența democrației. Deci, nota 2 pentru Luminița Pârvu la capitolul ăsta.

Legat de al doilea amendament, cel care ar fi prevăzut ca 30% (fața de 20% cât era prevăzut în lege) din buget să fie lăsat la decizia consiliilor județene, argumentul autoarei este că în felul ăsta ar fi avantajați mai ales pesediștii. Motivul indignării acesteia este în acest caz că uite, răii ăștia de pesediști și liberali vor să pună frâul pe Guvern, și în loc să-l lase pe acesta să decidă de la centru asupra a 80% din bugetele locale vor să îl ingrădească și să-i lase doar 70% din el… Mă întreb oare dacă Luminița Pârvu a auzit de un concept, mult trâmbițat de PDL în campanie, numit descentralizare. Nu zic că domnii care populează consiliile județene sunt mai breji decât ăia de la guvern, dar au un avantaj față de aceștia, ei au ajuns acolo în urma unor alegeri și pot fi mult mai ușor trași la răspundere (atât de către alegători cât și de justiție) asupra felului în care au decis cheltuirea banilor. Sistemul centralizat de la noi (în care Guvernul decide cam tot) face ca orice consilier local sau județean să poată ridica frumos din umeri dacă îl ia cineva la întrebări și să zică, fraților, noi n-avem ce face, guvernul decide, nu noi, mergeți la guvern și întrebați-i pe ăia de ce se face X și nu se face Y.

Pe final, concluzia autoarei este că, de fapt, discuțiile în Parlament ar trebui să fie o formalitate, iar opoziția ar trebui să tacă dracului din gură și să nu mai vină cu amendamente care ar strica socotelile guvernului, deoarece oricum guvernul și PDL-ul știu cel mai bine ce au de făcut.

Acestea fiind spuse, acordăm Luminiței Pârvu nota 10 la dezinvformare și titlul “taliban portocaliu” ai zilei!

Au trecut sărbătorile (cel puțin pentru majoritatea dintre noi), lumea s-a cam întors la lucru (fără prea mult chef, sunt sigur) așa că putem să ne gândim deja la ce o să ne aducă anul 2010.

Băselul, care văd că după ce s-a reales e la refacere și încă sărbătorește, că nu i-am prea auzit pliscul de ceva vreme, ne zice că 2010 ne va aduce ieșirea din criză. Mă întreb oare dacă vom ieși din criză intrând în colaps, sau cum? Cu guvernul ăsta de doi bani (Boc țșpe), guvern incapabil să facă ceva constructiv în 2009, nu știu ce șanse sunt ca România să o ia într-o direcție bună.

Din punct de vedere politic mă aștept la un an mult mai liniștit decât 2009, din simplul motiv că nu se preconizează nici un fel de alegeri în viitorul apropiat, mai exact până prin 2012. Un alt motiv este componența guvernului, care este acum unul majoritar PD-L și petecit cu UDMR și traseiști (a se citi “independenți”). De data asta Băselul a reușit să construiască o majoritate “solidă”, unind în jurul partidului său pe toți restul de fomiști din Parlament și obținând așa o majoritate subțire (un pic peste 50%) dar suficientă.

Din punct de vedere economic mă aștept la continuarea “capodoperei” începută în 2009. Cuvântul de ordine va fi în continuare de a stoarce tot ce se poate stoarce de pe urma firmelor private, cu precădere IMM-uri, statul va rămâne în continuare cel mai mare și lacom client al băncilor, ne vom ploconi la FMI și UE pentru bani și vom încerca tot felul de șmecherii (vezi taxa de poluare, impozitul forfetar, etc) pentru a ne târî înainte. Clientela statului (care deja se confundă aproape integral cu clientela portocalie) va prospera în continuare, iar restul lumii se va descurca după cum poate fiecare.

Anul 2010 va fi din nou unul în care un subiect mereu fierbinte va fi cursul EURO. Mai mult ca sigur vom avea din nou parte de evoluții întreținute mai mult de intervențiile BNR decât de mersul economiei și presiunea pe leu va fi din ce în ce mai mare (explicația e destul de simplă, peste economia românească bazată în special pe comerț cu produse importate se va adăuga faptul că va trebui să plătim o parte din datoriile făcute anul trecut). Legat de un pronostic asupra cursului de schimb al EURO, mă aștept ca acesta să se învârtă în jurul valorii de 4.5 (+/- 0.3 lei), adică în jurul valorilor înregistrate în noiembrie 2009. Nu prea văd cum s-ar putea susține un curs mai mic, dar în același timp nu cred că BNR ar lăsa cursul să o ia spre valori de 5 atâta timp cât vor avea suficiente fonduri (chiar dacă sunt din împrumuturi) pentru a interveni în piață.

Din punct de vedere al prețurilor, sunt convins că ele vor crește în special la mâncare, utilități și bunuri de consum. Experiența ne-a învățat că în România primele scumpiri se fac în zonele de strictă necesitate, acolo unde se știe sigur că oamenii vor înjura, vor strânge din dinți si vor plăti.

Cu alte cuvinte, după părearea mea 2010 va fi o continuare “firească” a lui 2009, sub aceeași conducere atentă a echipei Băsescu, Boc, Videanu, Blaga, Berceanu, Udrea. Are cineva curaj să-și faca vreun plan optimist?

Este evident că vom avea încă 5 ani de “domnie” a lui Băsescu, cu toate lucrurile “bune” pe care le-am văzut și de-a lungul primului mandat: un continuu scandal, o continuă luptă a comandantului suprem cu “structurile nereformate”, lipsa unei politici economice coerente și propășirea clasei de baroni PD-L (Udrea, Videanu, Berceanu, Boureanu, etc).

Părerea mea legată de ce s-a întâmplat duminică este că a fost un maraton al furăciunii. Atât PD-L cât și PSD au aruncat în luptă tot ce au avut, șpagi, turism electoral, furăciune la număratoare și n alte metode la care nici cu gândul nu ne putem gândi. Dovada că mașinăriile de vot roșii și portocalii sunt aproape de perfecțiune este dată de procentele obținute în țară, unde egalitatea a fost aproape perfectă. Nici nu ne putem aștepta la altceva, deoarece era evident că ambele partide folosesc metode identice, verificate în timp și care dau rezultate. Am o bănuială că diferența (de 70 000 voturi) s-a făcut din mici rotunjeli, voturi anulate și tot felul de “mici nereguli” care sunt greu de depistat și și mai greu de demonstrat.

Legat de votul “diasporei”, vezi rezultate aici, pot spune numai că procentele, 78% - 22%, spun totul despre calitatea și cultura politică a respectivului electorat, cultură politică ce se situează la nivelul anului 1990. Sunt mulți care laudă azi “diaspora” și îi mulțumesc pentru “binele” făcut României, sunt și destui care deplâng faptul că, după 20 de ani de democrație, am ajuns ca președintele să fie decis de o mână de emigranți care în marea lor majoritate nu au habar despre realitățile anului 2009 din România. Nu pot spune decât că atunci când văd procente de gen 94% în favoarea unuia din candidați, vezi Republica Moldova, nu ma pot gândi decât la țări gen Cuba, Venezuela și alte asemenea “democrații” autentice.

După cum am spus, părerea mea este că soarta alegerilor s-a decis mai degrabă prin “metode specifice” în noaptea de duminică spre luni decât la urne. Drept urmare nu îmi pare absolut deloc rău de faptul că pe 6 decembrie nu am fost la vot.

Dansul a început din nou, iar orchestra a rămas cu același dirijor. Un lucru e sigur, nu ne vom plictisi deloc în următorii 5 ani.

De-abia aștept să vină, dar mai ales să treacă data de 6 decembrie 2009. De ce? Pentru că m-am săturat până peste cap de jegul ăsta de campanie electorală de doi bani, de toți maimuțoii care se dau peste cap să-mi explice cum ca X sau Y vrea să facă pe dracu’ ghem și că eu ar trebui să mă duc să-i dau votul.

Cel mai de rahat lucru mi se pare că, după un an 2009 sub buna guvernare a tandemului Băsescu-Geoană, poporul român, probând “inteligența” lui nativă, i-a trimis în turul doi al prezidențialelor exact pe cei responsabili de situația minunată în care care ne aflăm. Cu un an în urmă, cei doi contracandidați se aliau pentru a “scoate țara din criză”, iar azi încearcă să ne convigă de faptul că ei sunt de fapt incompatibili și că “celălalt” este malefic.

Încă un aspect extrem de jegos al acestei campanii de două săptămâni: nici Băsescu și nici Geoană nu a deschis vreo discuție la modul cel mai serios despre dezastrul economic în care ne-a dus guvernul Boc, despre eventuale idei de redresare, etc. Băsescu toacă înainte cu faptul că de fapt criza a trecut, dar noi suntem mai boi și nu pricepem chestia asta, iar Geoană bălmăjește câte ceva, nu foarte convins și deloc convingător, despre “proiectul Johannis”.

Astea fiind datele problemei, m-am hotărât ca pe 6 decembrie să stau departe de secția de votare. N-am de ce sa calc pe acolo pentru că m-am săturat să fac alegeri de genul ăsta.

Victorieee!

Avem cu adevarat o campanie electorală pe bune. Singurul element care lipsise până acum, bocetul băsescian, s-a adăugat la arhiva campaniei pentru prezidențiale 2009.

Bag seamă că toată campania asta electorală pentru turul doi al alegerilor prezidențiale se transformă într-o maaare schemă de manipulare. Atât Băsescu cât și AntiBăsescul (a se citi Geoană) se întrec care e mai tare în materia aminitită mai sus, și anume manipularea maselor ignorante.

Cel mai recent exemplu de artă și precizie în domeniul manipulării l-am văzut ieri, pe 1 Decembrie, ziua națională a României. O gașcă de indivizi (presupuși portocalii) s-au adunat “spontan” în Piața Operei din Timișoara și s-au apucat să manifeste împotriva “comunismului” întruchipat de Geoană, Antonescu și Johannis. La foarte puțin timp după ce știrea a fost preluată in presă, alte găști de indivizi s-au adunat, la fel de “spontan”, în centrul Brașovului, Clujului și al Bucureștiului pentru a se solidariza cu “anticomuniștii” de la Timișoara. Faza tare e că reprezentanții PD-L se jură pe tot ce au mai scump că n-au nici un amestec în toată treaba și că tot ce s-a întâmplat a fost o manifestare spontană, reacția normală a unor oameni care se simt amenințați de fantoma comunismului.

Ei bine eu înclin să cred că realitatea e cu totul alta decât cea prezentată atât de nevinovat de liderii PD-L (nu i-am reținut numele ilustrului necunoscut de lider PD-L Timiș). Îmi permit să îmi imaginez cam care-a fost schema gândită de Băsel împreună cu strategii portocalii

Băse: bă, voi vedeți că ăștia ne fac la lanț? Ia să vă aud cu ce ieșim la înaintare, că daca io pic de-aici vă belesc pe toți, pe rând!

Strategii: șefu, noi zicem s-o punem de-o diversiune, după cum urmează:

1. zicem că noi respectăm ziua națională, nu facem mitinguri electorale pe 1 decembrie

2. îi lăsăm pe pesedei cu penelei cu cine vor ei să-și facă damblaua cu acordul lor de reconciliere, nu ne băgam în chestia aia așa pe față, da trimitem niște băieți din popor să se dea în stabmă

3. trompetii noștri de pe la televiziuni o să anunțe că uite, timișorenii sunt cu noi și s-au răsculat împotriva comuniștilor de Geoană și compania

4. la momentul t egal cu t potrivit scoatem în stradă câțva băieți de-ai noștri pe la Brașov și Cluj care să manifeste la fel de spontan că sunt de partea demonstranților de la Timișoara

5. dacă avem baftă poate niște “anticomuniști” de-aia din Timișoara și-o iau peste bot de la jandarmi și treaba e ca și făcută

Băse: bravo bă, așa vă vreau. La treaba!

Drept urmare am avut parte de circul de ieri și, brusc, toată lumea a uitat de subiectul “Băsescu ar fi lovit un copil”, subiect lăsat de președinte într-o mare coadă de pește. După ce-am văzut ieri la Timișoara (indivizi care vroiau să intre cu parul în mână peste Geoană & co și să le dea o lectie de democrație și anticomunism aplicată cu ciomagul) mi-e cam groază să mă gândesc cam ce o să se întâmple dacă duminică seara o să aflăm că Băse zboară de la Cotroceni. Ăsta e în stare să scoată prostimea în stradă și să impună “democrația” lui proprie și personală.

Scary shit…

PNL și UDMR au anunțat public și sunt pe cale să și oficializeze faptul că în turul doi vor susține candidatura lui Mircea Geoană. Se împlinește astfel un alt vis al lui Băsescu, și anume să se poată prezenta ca “singur împotriva tuturor”. Se inversează rolurile din turul doi din 2004, deoarece se pare că toate forțele politice importante din România se coalizează împotriva celui care a ieșit pe primul loc în turul 1.

Situația asta îi convine cred de minune lui Băsescu, deoarece îi lasa foarte mult spațiu de manevră pe temele pe care și-a construit întreaga campanie: lupta împotriva majorității netransparente din Parlament, majoritate care “refuză să se reformeze”. Băsescu va apărea acum în rol de cavaler pe calul alb, ale cărui idei sunt validate de popor în proporție de 75-80%, și care trebuie singur să lupte cu balaurul cu șapte capete întruchipat de PSD+PNL+UDMR+care s-o mai aduna.

Am putea spune că, din punct de vedere moral, PNL-ul și-a ținut promisiunea de a nu negocia cu Băsescu și cu partidul prezidențial portocaliu. Și-a ținut de asemenea promisiunea de a încerca să cimenteze actuala majoritate parlamentară și planul acesteia de a încredința rolul de premier lui Klaus Johannis. Prețul plătit va fi destul de mare pe termen scurt, deoarece toată lumea va interpreta acestă susținere drept o alianță cu PSD-ul.

Băsescu cred că jubilează. Sunt convins că nici o alianță cu PNL-ul nu i-ar fi putut servi interesele electorale mai bine în ziua de azi. Nefiind legat de nici un fel de înțelegere cu X sau Y, va putea să își desfășoare campania dupa bunul plac, va putea să lanseze acuzații și să arunce cu noroi în absolut oricine nu este de partea lui.

Se poate spune că Geoană a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a crea toate premisele îndepărtării lui Băsescu de la Cotroceni, dar acum urmează partea cea mai grea: să-i convigă și pe alegători. Sunt aproape convins că la ora asta cel puțin jumătate din cei care l-au votat pe Crin Antonescu sunt deciși să nu mai meargă deloc la vot pe 6 decembrie.

Ei bine, a trecut și primul tur al prezidențialelor și avem deja un rezultat clar (BEC-ul a centralizat aprox 97% din voturi): Băselul și cu Geoană merg în turul doi, fiecare cu puțin peste 30%, Crin pe poziția a treia cu 20% și restul cu procente neglijabile. Una peste alta, cu toată agitația și pasiunea stârnită înainte de alegeri, rezultatele au fost cele așteptate.

S-a reconfirmat care este situația politică în România la acest moment, la carma statului se află două partide cu o evoluție constantă in ultimii ani (PSD și PNL) și un personaj, Traian Băsescu. Comparând cu alegerile generale din 2008 putem observa cu ușurință că ierarhia e identică, iar scorurile suficient de asemănătoare. Un plus de câteva procente a reușit sa acumuleze Crin Antonescu, prin faptul că a reușit să atragă de partea sa destul de mulți dintre cei care erau scârbiți de tot ceea ce înseamnă politică în România.

Cred că singura surpriză plăcută a zilei de ieri a fost prezența ridicată la vot (54-55%). În rest am avut parte de obișnuitul circ legat de fraudele electorale, problemele de organizare, etc. Ziua s-a încheiat cu obișnuitele declarații “la cald” date de principalii competitori la ora închiderii urnelor și a publicării exit-poll-urilor:

- Băsescu s-a lăudat cu succesul referendumului și a luat accederea în turul doi ca pe îndeplinirea unei simple formalități, iar apoi a declanșat campania electorală prezentându-și planul pe termen scurt, și anume acela de a instala un nou guvern și de a impune Parlamentului “voința poporului”

- Geoană, al doilea competitor care intră în turul doi, a mulțumit alegătorilor și s-a lansat în campania de a atrage de partea sa pe toți cei care sunt anti-Băsescu

- Antonescu a fost supriza cea mai puțin plăcută din punctul de vedere a reacției la cald, deoarece fie sub presiunea emoțiilor, fie prost informat de către staff-ul său, a comis eroarea de a acuza televiziunile și institutele de sondare a opiniei de manipulare prin publicarea exit-poll-urilor. Problema cea mai mare a lui a fost că, din păcate, rezultatele date de BEC sunt în mare aceleași cu cele ale exit-poll-urilor, ceea ce îl pune într-o lumină extrem de proastă (reacții din categoria Vadim sau Băsescu). Prin acel discurs nefericit de ieri sunt convins că a pierdut destul de mult la capitolul imagine, deoarece va rămâne cu eticheta unui politician care nu știe să piardă cu demnitate și se agață de speranțe deșarte (e aproape imposibil ca toate cele 4 exit-poll-uri să te dea la 10% în spatele locului doi și să crezi că absolut toate sunt falsificate…)

Din punctul meu de vedere, ziua de 22 noiembrie 2009 este una din cele mai negre din istoria recentă, din următoarele motive:

- FSN-ul a înregistrat o nouă victorie zdrobitoare - peste 60% din voturi au mers în acea direcție

- soarta alegerilor a fost din nou pecetluită de voturile celor mai prost informați și ușor influențabili, și anume de votanții din mediul rural și din orașele mici

- o prezența bună la vot din partea electoratului care ar trebui să formeze clasa de mijloc (mediu urban, studii superioare și venituri medii sau peste medie) nu a putut compensa masele de ignoranți care au votat așa cum li s-a spus că “e bine”

- mizeria de referendum a lui Băsescu s-a soldat cu rezultate dezarmante - peste trei sferturi din alegători au fost de acord cu ideea președintelui de “reformă” a Parlamentului.

Legat de referendum, sunt tare curios dacă vreunul din cei care au votat DA poate da un argument logic pentru care Parlamentul Unicameral cu maxim 300 de deputați e mai bun decât cel bicameral de azi sau decât un ipotetic parlament tri,quad, n-cameral cu 500, 1000 sau 2000 de parlamentari. Sper să nu aud ideea că “așa e mai ieftin și facem economie”… Se pare că peste trei sferturi din cei care s-au prezentat ieri la urne nu realizează că “reforma statului” nu se face la modul heirupisto-băsescian, ci prin îmbunătățirea legilor de organizare a instituțiilor și clarificarea atribuțiilor pe care fiecare le are. Chestiunile astea sunt suficient de complexe încât să nu poată fi rezolvate prin a răspunde “DA” la două întrebări ale președintelui.

În cazul în care încă nu ați înțeles la ce a servit referendumul de ieri, vă dau mai jos un citat din discursul lui Băsescu de aseară: “Ceea ce cer eu Parlamentului imediat e să convoace de urgenţă comisia parlamentară pentru revizuirea Constituţiei care să exprime voinţa suverană a poporului român. Românii le-au spus: dragi parlamentari, preşedintele are dreptate. Asta vrem noi şi el v-a spus ce vrem noi.”.

În concluzie, putem spune că în mod incontestabil ziua de ieri a fost un moment de glorie a lui Băsescu și un nou pumn în bot pentru cei care se zbat pentru a crea o clasă de mijloc, cei cărora li s-a demonstrat încă odată cine are puterea în România.

Azi se termină (în mod oficial) campania electorală pentru primul tur al alegerilor pentru Președenția României, așa că o să-mi permit să trag câteva concluzii asupra celor întâmplate.

Cred că cea mai bine construită campanie (super expunere, mesaje de impact) a avut-o Băsescu. E evident faptul că a avut la dispoziție întreaga mașinărie de propagandă portocalie, și o să dau un singur exemplu, care îmi e la îndemână, și anume Brașovul, “păstorit” de primarul pedelist Scripcaru:

1. în tot orașul, oriunde ai privi vezi cel puțin 2-3 afișe electorale cu Băsescu, ori cele de “hai la referendum” ori cel cu “basescu tine cu noi”, “basescu lupta pentru tine” etc. Cred că 9 din 10 afișe electorale prezente peste tot în oraș sunt cu fața lui Băsescu.

2. am primit doua vizite din partea unor tinerei echipați în portocaliu și blindați cu materiale promoționale cu Băsescu, tinerei care mai întâi mi-au spus că “Domnul primar Scripcaru vă așteaptă să votați la referendum” iar apoi că “Domnul Scripcaru vă așteaptă duminică la vot”.

Ceilalți candidați cu șanse la turul doi, și anume Antonescu, Geoană și Oprescu aproape că nu s-au văzut (mă refer aici punctual la situația din Brașov). Atât echipele PSD, cât și cele PNL s-au rezumat în a se fâțâi prin oraș cu nișțe mașini echipate cu megafoane din care urla un discurs sec și o remorcă cu două afișe ale candidaților. Afișele electorale ale tuturor erau la fel de seci, de tipul “Xulescu președinte”, și cam atât.

Cam așa s-a văzut campania la nivel local. Nimic nou, eterna schemă în care cel de la putere (în cazul de față Băsescu) este peste tot, iar restul se înghesuie să-și lipească afișele unii peste alții.

Trecând apoi la modul în care a decurs campania la televizor (acolo unde contează cel mai mult, pentru că mi-e greu să cred că mai votează cineva în funcție de fața pe care-o vede pe un stâlp sau panou), aici putem să identificăm două etape: prima parte, în care părea că tripleta Antonescu-Geoană-Oprescu ar fi într-un fel aliați împotriva inamicului comun, Băsescu, și o a două parte, cea mai recentă, în care se pare că obiectivul s-a schimbat, și scopul este ca unul din ei să prindă a doua poziție care să-l ducă în finală alături de Băsescu. Cred că această ultimă mișcare este una extrem de proastă și că îl va avantanja pe Băsescu, care de-abia așteaptă ca Geoană și Antonescu să se bălăcărească în ultimul hal pentru a putea să-i racoleze pe cât mai mulți din votanții celui care nu ajunge în turul doi.

Sunt tare curios să văd ce va aduce mult trâmbițata confruntare din seara asta (în cazul în care se va mai face), dar sunt aproape convins că va fi un mare bâlci la care cei trei nu vor face nimic altceva decât să își lanseze reciproc diverse acuzații. M-aș încumeta chiar să speculez cam care vor fi “plăcile” fiecaruia dintre cei trei:

- Băsescu va merge pe ideea ca restul se opun reformării statului și va înfiera alianța “netransparentă” PSD-PNL din Parlament, alianță mârșavă care a dat jos cel ma performant guvern (Boc II) și n-a vrut să investească guvernul Croitoru

- Antonescu va acuza, pe bună dreptate, guvernarea execrabilă din 2009, guvernare patronată de Băsescu și girată timp de 9 luni de către Geoană

- Geoană se va lega de modul în care PSD-ul a fost mazilit din Guvern și la măsurile luate între 2004 și 2008 (timp în care PSD-ul a fost în opoziție)

In orice caz pot spune că sunt dezamăgit de modul în care au decurs lucrurile, și că mă așteptam la mult mai multe mai ales din partea candidatului meu favorit, Crin Antonescu. Mă așteptam la mai multe confruntări între candidați, la un război al ideilor, la o competiție între programe, etc. E clar că am avut eu așteptări mult mai ridicate decât nivelul candidaților.