hash.ro - ITistu’ de dreapta

S-a lansat oficial Dacia Duster, primul SUV produs în România. Momentan nu avem decât datele oferite de constructor pe site-ul oficial Dacia și o gamă de prețuri între 10 000 și 16 000 de euro, cu toate taxele incluse.

Prima observație pe care o fac este că din prezentările pe care le-am vazut până acum lipsesc informații legate de sistemul 4×4 folosit. Din câte îmi aduc aminte era vorba sa se folosească sistemul de pe vechea generație de Nissan X-TRAIL. Având în vedere modul în care pare să funcționeze (2WD, 4WD și 4WD Lock) s-ar putea să fie respectivul sistem, dar ar fi fost bine ca aceste informații să fi fost prezentate publicului cu exactitate.

La capitolul noutăți lăudabile ar fi de amintit:

1. apariția cutiilor de viteze manuale în 6 trepte pe motorizările de top

2. motorizări Euro 5 (cele de top de pe benzină și motorină)

3. ESP ca opțiune (chiar dacă numai pe vârful de gamă în varianta diesel – nu prea înțeleg de ce nu il oferă ca opțiune pe orice nivel de echipare și orice motorizare…)

Din câte se vede oferta e destul de completă, în sensul că Duster e oferit atât în varianta cu tracțiune față (ieftină și probabil suficientă pentru majoritatea cumpărătorilor), versiune ce va duce probabil greul vânzărilor, cât și în cea cu tracțiune integrală, la niște prețuri extrem de avantajoase: 16 000 euro pentru un Duster 1.5 dci DPF 110 cp, Euro 5 cu ESP este un preț fără concurență la ora asta pe piață. Sunt sigur că, la fel ca și cu Loganul, se vor găsi mulți cârcotași care vor comenta designul, finisajele și dotările mașinii, uitând că marca Dacia este una low cost, iar din acest punct de vedere se poate spune că Duster-ul are un potențial enorm de a fi un succes: prețuri mici, motoare mici care implica taxe mici, costuri de întreținere de nivel Logan/Symbol.

Sunt curios cum vor merge vânzările modelului.

Din câte am înțeles, dl. Cataramă s-a hotărât să candideze la președenția PNL, intrând în competiție cu Crin Antonescu și Ludovic Orban. Am avut ocazia să-l văd aseară în emisiunea lui Victor Ciutacu expunându-și atât motivele pentru care s-a hotărât să candideze cât și cam care ar fi viziuna lui în ceea ce privește viitorul Partidului Național Liberal.

Din câte am înțeles, domnul Cataramă vine cu niște idei destul de “revoluționare” și care s-ar putea să prindă la un număr considerabil de mare de liberali:

1. președintele PNL să fie ales în mod direct de către toți membrii partidului și nu prin delegați la Congres. Operațiunea ar fi într-adevăr ceva mai complicată din punct de vedere logistic, dar dacă s-ar utiliza atât votul prin corespondență cât și vreo formă de vot electronic cred că ideea ar fi aplicabilă. O soluție de genul ăsta ar limita diversele “jocuri”, “aranjamente” și strategii de atragere a unor filiale.

2. participarea la guvernare alături de PDL și, în general, participarea la guvernare indiferent de rezultatele obținute în alegeri. Viorel Cataramă a avansat ideea că PNL-ul este un partid de 20 % care, cel puțin în viitorii ani, va rămâne un partid de 20%, un partid al “elitelor” și nu unul al maselor așă cum sunt PSD și PDL. Dl. Cataramă susține ideea că rolul PNL-ului a-și negocia poziția în viitoarele guverne și de a încerca să-și impună politica din poziția de partener de guvernare care aduce majoritatea.

3. compatibilitatea între PNL și PDL este mai mare decât cea între PNL și PSD, deoarece PDL-ul și Traian Băsescu sunt “percepuți” de opinia publică ca fiind “de dreapta”.

Ca și argumente pentru care candidează la președenția PNL, dl. Cataramă a amintit câteva, cum ar fi:

1. faptul că se numără printre cei care au susținut necondiționat partidul încă de la începutul anilor ‘90 și a investit enorm în partid pentru a-l aduce în Parlament în ‘96

2. faptul că domnia sa consideră că politica promovată de contracandidații săi (în special Crin Antonescu) pune partidul în pericolul de a nu mai intra în Parlament la alegerile următoare

Cred că una din cele mai grele probleme pe care Viorel Cataramă le pune contracandidaților săi este aceea că promite că dacă va fi ales președinte va duce PNL-ul la guvernare. O asemenea promisiune nu va fi complet trecută cu vederea de către oamenii din teritoriu, în special acolo unde PNL-ul este mai bine reprezentat în administrația locală, acolo unde acei oameni au nevoie de fonduri de la guvernul PDL pentru a-și putea îndeplini obiectivele și promisiunile făcute celor care i-au ales. Nici Crin Antonescu și nici Ludovic Orban nu pot veni cu o ofertă mai tentantă pentru acești oameni. Rămâne de văzut ce se va întâmpla până la congres mai e suficient de mult timp pentru a putea apărea și alte mișcari, candidați noi, etc.

Cred că o să fie un congres interesant și că ne putem aștepta la surprize.

Era vremea să îl mai aduc la zi

Insititutul Național de Statistică a făcut publice primele date oficiale privind evoluția economică a României în anulde grație 2009, sub conducerea capabilă a diverselor guverne ale lui Boc (de fapt ale lui Băsescu). Rezultatele le vedeți pe HotNews sau direct la INS.

Foarte pe scurt, datele publicate de INS dărâmă complet mitul trâmbițat de Băsescu și alte personaje “responsabile” și “informate” cum că România ar fi ieșit deja din recesiune în ultimul trimestru al lui 2009 și că etapa cea mai dificilă a crizei economice ar fi trecut. Datele publicate (7.1% scădere a PIB, inflație în creștere) confirmă, dacă mai era nevoie, faptul că în continuare ne ducem la vale.

Faza cea mai tare, care ne demonstrează clar unde suntem și pe cine avem la guvernare, este că statisticile astea nu interesează pe nimeni din cei care au fost puși să se “lupte cu criza”. Nu l-am auzit nici pe primul ministru, nici pe ministrul de finanțe, nici pe guvernatorul BNR și nici pe Băsescu să scoată vreo vorbuliță despre datele astea versus declarațiile lor sforăitoare și debordând de optimism de nici 2 luni în urmă. Toți nenii ăștia ne-au împuiat capul prin noiembrie-decembrie 2009 cum că greul a trecut, că am început să ne redresăm și că uite, guvernul și-a făcut treaba și ne-a trecut peste perioada de criză.

Partea cea mai proastă e că, dacă ne raportăm la restul țărilor din UE (unele lovite de criză mai rău decât România), observăm că mai toate au reușit să îndeplinească predicțiile analiștilor și să înregistreze mici creșteri în ultimul trimestru al lui 2009. România a reușit din nou să se facă de baftă și să aibă rezultate complet diferite față de estimări. Problema cea mai gravă este că am reușit din nou să demonstrăm că nici un fel de previziuni “oficiale” legate de evoluția economiei românești nu pot fi luate în serios, și că de fapt economia noastră este una haotică și, implicit, extrem de instabilă.

Faptul că datele reale contrazic previziunile în mod repetat dau un semnal clar și cât se poate de negativ atât creditorilor României dar mai ales posibililor investitori – riscurile de a băga bani aici sunt mari. Sunt aproape convins că în viitorul apropiat ne vom trezi brusc că ba se anulează niște proiecte de investiții, ba că băncile își scot mai scot ceva bani din țară, ba că noile credite pe care Romania le va contracta vor veni cu dobânzi mai mari.

Cine-i de vină pentru toată bulibășeala asta? Aud? În orice țară normală, de vină pentru asemenea situații este în Guvernul, și în special primul ministru, ministrul de finanțe și cei de pe la economie, transporturi, munca, etc. în cazul nostru situația e mai specială, deoarece guvernul in 2009 nu a făcut nimic de capul lui, ci a funcționat ca o extensie a președintelui. Nu pot să nu-mi aduc aminte de declarațiile lui Băsescu, făcute la începutul lui 2009, în care susținea sus și tare că nu e treaba Guvernului de a scoate țara din criză, ci e treaba Uniunii Europene. Adică daca ne scot ăia din rahat, bine, dacă nu, oricum n-aveam nici o șansă de capul nostru deci n-are rost să ne agităm.

Dată fiind situația, îmi permit să acord câteva “premii”:

1. marele premiu “minicinosul ordinar” al anului se acordă președintelui Băsescu, pentru felul în care ne informa în campania electorală că deja am ieșit din recesiune și că planul lui anticriză a reușit.

2. premiul I “prostul satului” se acordă primului ministru Boc, pentru felul în care a funcționat ca trompetă a președintelui și performanța de a fi fost trimis la gunoi de Parlament și apoi adunat de-acolo și reinstalat în funcție

3. premiul II “cel mai incompetent dintre incompetenți” și-l împart miniștrii Pogea și Vlădescu, pentru eficiența cu care au reușit să-i distrugă și pe cei care mai mișcau ceva în economia reală (a se citi IMM-uri)

4. premiul III “speculantul anului” se acordă guvernatorului BNR Mugur Isărescu, pentru abilitatea cu care s-a jucat cu cursul euro în așa fel încât să facă pe plac puterii (vezi evoluția cursului din ultimele 4-5 luni)

Am onoarea de a fi premiat ca “scriitor superior” de către onorabilul Nene Lars

În calitate de proaspăt SSist, postez mai jos atât setul de reguli cât și nominalizările pe care le fac:

Reguli:

1. Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebuie să dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali;
2. Fiecare S.S. trebuie să îşi creeze o legătură pe net la blogul (şi autorul blogger prieten) de la care el a primit premiul;
3. Fiecare S.S. trebuie să îşi prezinte premiul pe blog şi să adauge un link la acest post, care explică ce este cu premiul;
4. Fiecare S.S. care a câştigat premiul este rugat să viziteze acest post şi să îşi adauge numele la Mr. Linky List astfel încât să existe o evidentă a fiecărui ins premiat;
5. Fiecare S.S. trebuie să posteze aceste reguli pe blogul lui.

Cele 5 premii pe care le acord sunt:

1. Dragoș Mănac – pentru calitatea articolelor publicate

2. Mogre – pentru exprimare liberă și la obiect

3. Nenea Lars – pentru că știe tot și mai mult decât atât

4. Dorin Lazăr – pentru atitudine

5. Khris – pt calitatea conținutului pe teme economice și pt. că nu mi-a cenzurat (încă ) comentariile

Studiu de caz

Se dau două state membre ale UE, Romania, sub oblăduire băsesciana, și Germania, sub oblăduirea Angelei Merkel. Ia să vedem la ce s-au gândit și unii și alții că ar merita făcut cu suma de 100 de milioane de euro:

1. Germania alocă banii înființării unui fond de microcredite destinat firmelor foarte mici (probabil echivalentul microîntreprinderilor pe care Vlădescu tocmai le-a desființat). Prin acest fond se vor putea acorda credite în valoare de maxim 20 000 euro firmelor pe care băncile refuză să le crediteze. Sursa știrii e aici.

2. Romania dă banii ca sprijin financiar nerambursabil Republicii Moldova (în patru tranșe a câte 25 de milioane fiecare). Sursa știrii e aici, la paragraful privind “cooperarea în plan economic”.

În traducere liberă, Germania, care după cum știm e o țărișoară mai amărâtă în felul ei, se gândește bă, hai să-i ajutăm un pic pe aia loviți de criza financiară. 20 000 de euro de căciulă înseamnă 5000 de firme salvate probabil de la faliment sau ajutate să treacă un hop. Mai mult decât atât, 60 din alea 100 de milioane vin din fonduri europene.

De cealaltă parte, România, ca o superputere economică europeană ce se află, se gândește bă, noi și așa n-avem probleme cu criza, hai sa-i ajutăm pe frații de peste Prut. Le dăm lor banii să-și refacă “infrastructura de interes local”, în special în zona educației (modernizari de școli, etc.). Evident că nu spune nimeni de unde vor proveni acei bani, de unde tragem concluzia că ei sunt din bugetul statului. Adevărul e că ce mai contează 100 de milioane în plus sau în minus la bugetul României, e un fleac

Lăsând gluma la o parte, exemplul de mai sus ne arată cam care este diferența de atitudine față de proprii cetățeni a conducerilor celor două țări. Nu spun că e un lucru rău ca România să acorde sprijin financiar Republicii Moldova, dar această mișcare este cel puțin ciudată în situația în care la ora actuală România a împrumutat 20 de miliarde de euro de la FMI și încă multe alte miliarde de pe la diverse bănci pentru a putea face față crizei economice, criză pe care în continuare nu știm când și mai ale cum o vom depăși.

Ia uitați aici mostră de informare corectă și imparțială făcută de HotNews.ro. Și culmea, nu e scris de dl. Tapalagă, care ne-a obișnuit deja cu o atidudine pro-Băsescu și pro-PDL.

Titlul spune deja tot “Cum au tras baronii PSD si PNL cu dinții de buget”. Din prima ni se comunica cine sunt “ăia răi” și, implicit, cine sunt “ăia buni” . Concluzia articolului este înfiptă în titlu, astfel încât cititorul să înțeleagă ce se întâmplă la dezbaterile din parlament pe tema legii bugetului: PDL-ul a venit cu bugetul perfect iar nenorociții din opoziție, baroni, moguli și oligarhi organizați în grupuri de interese, vor să strice minunea și, mai mult, să răpească guvernului Boc (ăla pe care l-a demis Parlamentul anul trecut) pâinea și cuțitul.

Autoarea articolului a fost foarte indignată de două amendamente propuse de PSD și PNL, care spuneau:

1. Guvernul să aibă obligația de a aloca fondurile către investitiile locale în ordinea aprobării acestora și de a informa trimestrial Parlamentul asupra alocării acestor fonduri

2. 30% din bugetul alocat consiliilor județene să fie direcționat mai departe de către respectivele consilii județene și nu de Guvern

Argumentele aduse de autoare contra acestor amendamente sunt unele cel puțin subiective și trădează admirația fără margini față și încrederea acesteia în performanțele (până acum negative) ale guvernului Boc si ale PDL-ului. Din câte am înțeles eu primul amendament propunea următoarele: înainte de a porni noi investiții ar trebui finantate (și finalizate) cele deja în derulare (și se știe că în România există nenumărate proiecte pornite în timpul unei guvernări și suspendate de următoarea, din motive de “priorități”) iar ca Guvernul să informeze Parlamentul asupra evoluției acestor proiecte și a finanțării acestora. Autoarea s-a declarat oripilată de faptul că prin acest amendament s-ar fi încercat impunerea “controlului parlamentar asupra Guvernului”. Am o veste pentru această tanti, ar trebui să pună mâna pe carte și să studieze un pic care e treaba cu puterile în stat. Din câte scrie la lege, guvernele sunt investite de Parlament, funcționează atât timp cât au încrederea Parlamentului și pot fi demise de același Parlament. Mai mult decât atât, controlul parlamentar asupra tuturor puterilor statului reprezintă esența democrației. Deci, nota 2 pentru Luminița Pârvu la capitolul ăsta.

Legat de al doilea amendament, cel care ar fi prevăzut ca 30% (fața de 20% cât era prevăzut în lege) din buget să fie lăsat la decizia consiliilor județene, argumentul autoarei este că în felul ăsta ar fi avantajați mai ales pesediștii. Motivul indignării acesteia este în acest caz că uite, răii ăștia de pesediști și liberali vor să pună frâul pe Guvern, și în loc să-l lase pe acesta să decidă de la centru asupra a 80% din bugetele locale vor să îl ingrădească și să-i lase doar 70% din el… Mă întreb oare dacă Luminița Pârvu a auzit de un concept, mult trâmbițat de PDL în campanie, numit descentralizare. Nu zic că domnii care populează consiliile județene sunt mai breji decât ăia de la guvern, dar au un avantaj față de aceștia, ei au ajuns acolo în urma unor alegeri și pot fi mult mai ușor trași la răspundere (atât de către alegători cât și de justiție) asupra felului în care au decis cheltuirea banilor. Sistemul centralizat de la noi (în care Guvernul decide cam tot) face ca orice consilier local sau județean să poată ridica frumos din umeri dacă îl ia cineva la întrebări și să zică, fraților, noi n-avem ce face, guvernul decide, nu noi, mergeți la guvern și întrebați-i pe ăia de ce se face X și nu se face Y.

Pe final, concluzia autoarei este că, de fapt, discuțiile în Parlament ar trebui să fie o formalitate, iar opoziția ar trebui să tacă dracului din gură și să nu mai vină cu amendamente care ar strica socotelile guvernului, deoarece oricum guvernul și PDL-ul știu cel mai bine ce au de făcut.

Acestea fiind spuse, acordăm Luminiței Pârvu nota 10 la dezinvformare și titlul “taliban portocaliu” ai zilei!

Au trecut sărbătorile (cel puțin pentru majoritatea dintre noi), lumea s-a cam întors la lucru (fără prea mult chef, sunt sigur) așa că putem să ne gândim deja la ce o să ne aducă anul 2010.

Băselul, care văd că după ce s-a reales e la refacere și încă sărbătorește, că nu i-am prea auzit pliscul de ceva vreme, ne zice că 2010 ne va aduce ieșirea din criză. Mă întreb oare dacă vom ieși din criză intrând în colaps, sau cum? Cu guvernul ăsta de doi bani (Boc țșpe), guvern incapabil să facă ceva constructiv în 2009, nu știu ce șanse sunt ca România să o ia într-o direcție bună.

Din punct de vedere politic mă aștept la un an mult mai liniștit decât 2009, din simplul motiv că nu se preconizează nici un fel de alegeri în viitorul apropiat, mai exact până prin 2012. Un alt motiv este componența guvernului, care este acum unul majoritar PD-L și petecit cu UDMR și traseiști (a se citi “independenți”). De data asta Băselul a reușit să construiască o majoritate “solidă”, unind în jurul partidului său pe toți restul de fomiști din Parlament și obținând așa o majoritate subțire (un pic peste 50%) dar suficientă.

Din punct de vedere economic mă aștept la continuarea “capodoperei” începută în 2009. Cuvântul de ordine va fi în continuare de a stoarce tot ce se poate stoarce de pe urma firmelor private, cu precădere IMM-uri, statul va rămâne în continuare cel mai mare și lacom client al băncilor, ne vom ploconi la FMI și UE pentru bani și vom încerca tot felul de șmecherii (vezi taxa de poluare, impozitul forfetar, etc) pentru a ne târî înainte. Clientela statului (care deja se confundă aproape integral cu clientela portocalie) va prospera în continuare, iar restul lumii se va descurca după cum poate fiecare.

Anul 2010 va fi din nou unul în care un subiect mereu fierbinte va fi cursul EURO. Mai mult ca sigur vom avea din nou parte de evoluții întreținute mai mult de intervențiile BNR decât de mersul economiei și presiunea pe leu va fi din ce în ce mai mare (explicația e destul de simplă, peste economia românească bazată în special pe comerț cu produse importate se va adăuga faptul că va trebui să plătim o parte din datoriile făcute anul trecut). Legat de un pronostic asupra cursului de schimb al EURO, mă aștept ca acesta să se învârtă în jurul valorii de 4.5 (+/- 0.3 lei), adică în jurul valorilor înregistrate în noiembrie 2009. Nu prea văd cum s-ar putea susține un curs mai mic, dar în același timp nu cred că BNR ar lăsa cursul să o ia spre valori de 5 atâta timp cât vor avea suficiente fonduri (chiar dacă sunt din împrumuturi) pentru a interveni în piață.

Din punct de vedere al prețurilor, sunt convins că ele vor crește în special la mâncare, utilități și bunuri de consum. Experiența ne-a învățat că în România primele scumpiri se fac în zonele de strictă necesitate, acolo unde se știe sigur că oamenii vor înjura, vor strânge din dinți si vor plăti.

Cu alte cuvinte, după părearea mea 2010 va fi o continuare “firească” a lui 2009, sub aceeași conducere atentă a echipei Băsescu, Boc, Videanu, Blaga, Berceanu, Udrea. Are cineva curaj să-și faca vreun plan optimist?

Este evident că vom avea încă 5 ani de “domnie” a lui Băsescu, cu toate lucrurile “bune” pe care le-am văzut și de-a lungul primului mandat: un continuu scandal, o continuă luptă a comandantului suprem cu “structurile nereformate”, lipsa unei politici economice coerente și propășirea clasei de baroni PD-L (Udrea, Videanu, Berceanu, Boureanu, etc).

Părerea mea legată de ce s-a întâmplat duminică este că a fost un maraton al furăciunii. Atât PD-L cât și PSD au aruncat în luptă tot ce au avut, șpagi, turism electoral, furăciune la număratoare și n alte metode la care nici cu gândul nu ne putem gândi. Dovada că mașinăriile de vot roșii și portocalii sunt aproape de perfecțiune este dată de procentele obținute în țară, unde egalitatea a fost aproape perfectă. Nici nu ne putem aștepta la altceva, deoarece era evident că ambele partide folosesc metode identice, verificate în timp și care dau rezultate. Am o bănuială că diferența (de 70 000 voturi) s-a făcut din mici rotunjeli, voturi anulate și tot felul de “mici nereguli” care sunt greu de depistat și și mai greu de demonstrat.

Legat de votul “diasporei”, vezi rezultate aici, pot spune numai că procentele, 78% – 22%, spun totul despre calitatea și cultura politică a respectivului electorat, cultură politică ce se situează la nivelul anului 1990. Sunt mulți care laudă azi “diaspora” și îi mulțumesc pentru “binele” făcut României, sunt și destui care deplâng faptul că, după 20 de ani de democrație, am ajuns ca președintele să fie decis de o mână de emigranți care în marea lor majoritate nu au habar despre realitățile anului 2009 din România. Nu pot spune decât că atunci când văd procente de gen 94% în favoarea unuia din candidați, vezi Republica Moldova, nu ma pot gândi decât la țări gen Cuba, Venezuela și alte asemenea “democrații” autentice.

După cum am spus, părerea mea este că soarta alegerilor s-a decis mai degrabă prin “metode specifice” în noaptea de duminică spre luni decât la urne. Drept urmare nu îmi pare absolut deloc rău de faptul că pe 6 decembrie nu am fost la vot.

Dansul a început din nou, iar orchestra a rămas cu același dirijor. Un lucru e sigur, nu ne vom plictisi deloc în următorii 5 ani.

De-abia aștept să vină, dar mai ales să treacă data de 6 decembrie 2009. De ce? Pentru că m-am săturat până peste cap de jegul ăsta de campanie electorală de doi bani, de toți maimuțoii care se dau peste cap să-mi explice cum ca X sau Y vrea să facă pe dracu’ ghem și că eu ar trebui să mă duc să-i dau votul.

Cel mai de rahat lucru mi se pare că, după un an 2009 sub buna guvernare a tandemului Băsescu-Geoană, poporul român, probând “inteligența” lui nativă, i-a trimis în turul doi al prezidențialelor exact pe cei responsabili de situația minunată în care care ne aflăm. Cu un an în urmă, cei doi contracandidați se aliau pentru a “scoate țara din criză”, iar azi încearcă să ne convigă de faptul că ei sunt de fapt incompatibili și că “celălalt” este malefic.

Încă un aspect extrem de jegos al acestei campanii de două săptămâni: nici Băsescu și nici Geoană nu a deschis vreo discuție la modul cel mai serios despre dezastrul economic în care ne-a dus guvernul Boc, despre eventuale idei de redresare, etc. Băsescu toacă înainte cu faptul că de fapt criza a trecut, dar noi suntem mai boi și nu pricepem chestia asta, iar Geoană bălmăjește câte ceva, nu foarte convins și deloc convingător, despre “proiectul Johannis”.

Astea fiind datele problemei, m-am hotărât ca pe 6 decembrie să stau departe de secția de votare. N-am de ce sa calc pe acolo pentru că m-am săturat să fac alegeri de genul ăsta.