Șoferi, permise de conducere, școli auto, șpăgi și accidente

Posted on : 10-07-2008 | By : hash | In : me hate...

După scandalul de la Pitești și arestarea acelor indivizi care se ocupau cu “rezolvarea” permiselor auto contra unor sume de bani se pare că subiectul a ajuns să fie mult îndrăgit de presă. S-au apucat oamenii de ceva investigații și, bineînțeles, multe alte putreziciuni ale sistemului au ieșit la suprafață. Adevărul e că peste tot în țară există în mod sigur personaje care se ocupă cu astfel de aranjamente, probabil nu atât de bine organizați cât erau cei de la Pitești sau poate mai discreți și mai atenți să nu fie deconspirați. Oricum – cu ceva efort și punând în mișcare rețeaua PCR (pile-cunoștințe-relații) aproape oricine poate să-și netezească mai mult sau mai puțin drumul către obținerea unui permis de conducere.

Incontestabil în România ne confruntăm cu probleme foarte grave în ceea ce privește situația din trafic: șoselele sunt în general prea înguste, nu  întotdeauna suficient de bine semnalizate, comportamentul șoferilor în trafic este execrabil iar poliția rutieră se limitează la activități de pândă și la constatarea accidentelor. Cel mai vizibil rezultat este numărul mare de accidente cu victime de la noi – cel mai mare din UE (dacă raportăm numărul de accidente la numărul de mașini din trafic).

Aș încerca să fac un mic top al vinovaților pentru situația curentă din trafic:

Locul 1 : șoferii care nu respectă nici legislația rutieră și nici cele mai elementare reguli de bun simț. Nu sunt de acord cu afirmația domnului Viorel Recosanu “cele mai multe accidente sunt făcute de începătorii cu mașini scumpe”, nu știu pe ce statistici se bazează respectiva afirmație, dar din experiența personală de participant la trafic pot spune că cei mai indisciplinați șoferi sunt exact cei profesioniști, care conduc camioane, camionete, microbuze etc. și care se consideră stăpânii șoselelor și de foarte multe ori pun în pericol pe cei din jur prin manevrele riscante pe care le fac.

Locul 2 : poliția rutieră care nu e capabilă să impună respectarea legii. Nu cred că are nici un rost să intru în amănunte.

Locul 3 : statul român – mai exact cei care s-au ocupat și se ocupă de infrastructura rutieră.

Locul 4 : școlile de șoferi și instructorii auto care urmăresc doar să scape repede de elevi – fără să-i intereseze dacă respectivii au deprins ceva sau nu. De asemenea o mare problemă este faptul că școala de șoferi se rezumă în general la un număr de ore de conducere și explicații date în mers. Foarte puțini din cei care trec prin școlile de șoferi urmează cursurile de legislație, în general partea aceea rămâne “pentru acasă”.

Locul 5 : RAR și ARR, responsabile de starea parcului auto din România. În continuare întâlnim pe șosele tot felul de mașini care în mod normal n-ar avea cum să treacă un ITP, de multe ori fără mijloace de semnalizare (stop-uri, etc..), cu lumini necorespunzătoare și o mulțime de alte probleme tehnice grave care pun în pericol atât pe ocupanții lor inconștienți cât și pe cei din jurul lor.

Revenind la subiectul discutat pe Hotnews, am văzut acolo comentarii de genul:

- să se interzică începătorilor să conducă mașini mai puternice de 60 CP

- să se interzică începătorilor să conducă neînsoțiți de un șofer cu experiență

și multe alte aberații…

Aș vrea să le spun celor care au asemenea idei cretine că în mâinile unui șofer iresponsabil nu mai contează dacă mașina are 50 sau 200 de cai putere și nici cine stă în dreapta. În plus, un logan de 75 CP mergând cu 140 km/h este mult mai periculos decât un Audi, BMW sau Mercedes la aceeași viteză, nu din cauza puterii motorului ci din cauza dinamicii mașinii si a lipsei unor sisteme de siguranță cum ar fi ABS, ESP, etc. Din acest punct de vedere pot spune că printre cei mai periculoși șoferi din românia sunt cei care conduc Solenza, Renault Symbol, Logan și alte mașini cu caracteristici similare și care se cred niște mici Schumacher ai șoselelor ignorând limitările normale pe care mașinile lor le au.

În concluzie situația din traficul de la noi se va îmbunătăți doar atunci când vom învăța ce este acela bun simț și respect față de lege și față de ceilalți. Adică niciodată.

O lună și ceva de la alegerile locale – câteva observații

Posted on : 10-07-2008 | By : hash | In : me hate..., politichie

A trecut aproximativ o lună de la alegerile locale, aleșii s-au instalat comod în fotolii și teoretic s-au pus pe treabă. Nu știu cum e prin alte părți, cert e că la Brașov se vede că a trecut campania electorală și că dom’ primar e asigurat pe încă patru ani: toate șantierele pe care se lucra în draci în luna mai sunt cam în același stadiu în care erau pe 2 iunie… Probabil că au intrat în conservare și treaba se va finaliza cu un nou avânt heirupist de câteva săptămâni în 2012.

Singura direcție din care am auzit ceva schimbări este Bucureștiul lui Oprescu, unde se pare că niște “neni” bine ancorați în sistem își pregătesc cuminți băgăjelul (Udriște de la sistematizarea circulației, se pare că și arhitectul șef și, să sperăm, mulți alții).

Acum nu pot spune că mă așteptam la cine știe ce mare minune după alegeri, nu o să se schimbe absolut nimic în primării numai pentru că pe ici pe colo au apărut oameni noi. Există un sistem și funcționează. Și își și face treaba admirabil. Care treabă? Să pape banii pompați de contribuabili și eventual primiți de pe la guvern, UE și alte instituții de gen (care între noi fie vorba tot de la niște contribuabili vin, fie români sau europeni)!