Posted on : 16-09-2008 | By : hash | In : politichie
Văd aici o știre interesantă, și anume candidatura unor personalități cunoscute din România (Petre Roman, Florin Călinescu și alții) la alegerile din noiembrie, din partea PNL. S-ar putea ca la aceste alegeri oferta PNL-ului să fie una din cele mai calitative, și m-aș bucura ca prin această politică de a atrage personalități publice în partid, PNL-ul să câștige un număr mare de mandate în viitorul Parlament.
Aștept cu nerăbdare “replica” adversarilor PNL-ului, în special pe aceea a PDL – sunt curios să văd și eu mândrii candidați cu care partidul prezidențial visează la victoria totală
.
Posted on : 12-09-2008 | By : hash | In : politichie
Adică să citim programul de guvernare.
Cred că nenii de la PDL, care au votat în unanimitate (ce-mi place asta cu unanimitatea, îmi aduce aminte de alegerile de la congresele PCR) nominalizarea lui Stolojan pentru post de prim ministru, sunt niște “băeți” foarte hazlii. Am citit ce s-a publicat pe HotNews legat de Marea Adunare Națională Pedelistă și de programul de guvernare cu care ies la bătaie și îmi permit să fac câteva observații:
- avem un candidat desemnat în unanimitate. Această unanimitate cred că înseamnă una din două: ori n-a existat nici o concurență internă în partid (n-au vrut, n-au putut, etc) ori comanda a venit de la Cotroceni (via Coreea de Sud unde e în vizită acum Băselul)
- avem un program de guvernare ce se vrea de dreapta – dar pute a socialism de la 100 de km (de autostradă portocalie) – creștem salarii, creștem pensii, construim locuințe sociale, subvenționăm agricultura și altele. Intenția în sine e lăudabilă, doar că nu zice nimeni de unde o sa scoată banii – iar experiența ne învață că toate costurile astea vor fi acoperite din taxe peste taxe pe spinarea contribuabilului.
- a dispărut tema cu lupta anticorupție (probabil că e cam greu să lupte ei împotriva lor
)
Cele mai amuzante mi s-au părut în schimb argumentele domnului Traian Emil Boc, care le explică lor, membrilor PDL, și noua, votangiilor, de ce o să câștige PDL-ul singur alegerile:
- a bătut PSD la București – într-adevăr faptul că au un primar de sector în București și majoritatea în consiliu prin alianța cu PNG este o victorie zdrobitoare, în plus știe toată lumea că dacă câștigi Bucureștiul vei fi automat victorios și la alegerile generale. Cum naiba de n-au aflat asta și PSD-ul și și-au permis să câștige alegerile in 2000 și înainte în condițiile în care pe București erau varză
?
- PDL și-a dublat scorul de la localele din 2004 – o adevărată realizare în condițiile în care a cheltuit de 100 de ori mai mult și au condus în topul pomenilor electorale
În final candidatul la postul de premier ne-a lămurit ce ne așteaptă din toamnă în cazul în care le iese pasiența – o minunată alianță PDL-PSD

, pentru că bănuiesc că nimeni nu e atât de naiv încât să își închipuie că are vreun partid cea mai mică șansă să se apropie de 50%. Dar nu mă mir, sunt convins că pedeleii se vor bucura să împartă din nou ciolanul cu vechii lor colegi din FSN.
Nenea Băse s-a supărat. Iar. Și ce face el când se supără? Țup la televizor
. De data asta s-a dus la postul național de televiziune (că nu degeaba are el cea mai mare acoperire, e plătit de la buget, etc.) – postul care are rolul de a informa cel mai obiectiv și corect pe tot românul.
Subiectele au fost două – așa ca înainte de campania electorală (nu, președintele nu se implică în campania electorală, că nu-i dă voie Constituția aia pe care pe care se jură că o respectă):
- delimitarea de “înțelegerea” PDL-PRM
- înfierarea trusturilor de presă care în nevrendincia lor mușcă din primul om al statului
Legat de primul subiect, domnul președinte, într-un acces de echidistanță față de scena politică românească, ne spune că:
- nu a știut de acest aranjament făcut de PDL (că dacă știa el, pre mulți ar fi popit, în frunte cu domnul Boc)
- s-a simțit umilit de asocierea cu Vadim Tudor (noi ăștia mai novici știam că președintele nu e membru de partid, deci ne e mai greu să înțelegem de unde vine asocierea)
- i-a chemat pe liderii PDL la Cotroceni și le-a tras niște șuturi în fund, așa, ca să le vină mintea la cap că vin alegerile și îi strica kalimera.
Oare ce să înțelegem noi din acest mesaj prezidențial? Tot ce înțeleg eu e că da, PDL-ul a făcut o alianță cu PRM (chit că domnul Boc s-a dat peste cap să ne explice că aia nu e alianță, e o intersectare a intereselor de partid la nivel metafizic) și că da, liderul de facto al PDL este domnul Emil Boc Traian Băsescu.
Al doilea subiect este o reeditare a temei tonomatelor. Sistemul e simplu, în tonomate (adică antene + realități), bagi bani (petrodolari de Rompetrol, respectiv lei grei de FNI) și din ele ies atacuri murdare (a se citi întemeiate) la adresa iubitului conducător. Ce refuză domnul președinte să accepte e că, în orice stat democratic din lumea asta, unul din rolurile presei e să pună în discuție orice actiune a puterii și să sancționeze orice greșeală.
Puteți citi
aici un articol mai detaliat pe această temă.
Posted on : 09-09-2008 | By : hash | In : de tot râsul
Noroc, mare noroc cu partidul lui Voiculescu, acel PC (eu încă tot nu m-am lămurit de la ce vine C-ul), care s-a mobilizat și o să meargă să scoată dracii din CERN și n-o să-i lase să distrugă eu planeta de dragul științei. Promit solemn că dacă se pune de un Auto-da-fe vin și eu cu un braț de surcele, să scăpăm lumea de ereticii ăștia care zic că vor ei să descopere secretele intime ale Universului.
Acestea fiind spuse să ne revenim totuși la normal. Ce observ eu este că, în continuare, subiectul ăsta cu sfârșitul lumii e unul foarte bun atunci când vrei să te bage lumea în seamă: vrei publicitate gratuită, e simplu, prezici dezastre. Ba că vine cutremurul “ăla mare”, ba că mai știu eu ce se întâmplă.
Acum, cea mai recentă isterie de asta cu sfârșitul lumii s-a creat în jurul unor experimente realizate de CERN. Acum sincer aș fi înțeles în parte isteria asta dacă era vorba de nu știu ce experimente facute de armată (fie ea americană, rusă sau chineză) sau de state precum Iran sau Coreea de Nord. Dar trebuie ca toți indivizii ăștia cu capetele prea încinse să priceapa că CERN, adică organizația europeană care se ocupă de cercetare nucleară, este o organizație supusă controlului Uniunii Europene și în mod sigur verificată și paraverificată, și că obiectivul lor primordial este ca totul să se desfășoare în siguranță. Nu cred ca cineva de acolo este preocupat să riște, deoarece și un incident cât de mic s-ar putea solda cu reducerea bugetului sau cu chiar cu suspendarea activității de cercetare în acea direcție, cei de la UE fiind cunoscuți ca persoane care nu agrează ideea de a-și asuma riscuri.
În concluzie îi sfătuiesc pe cei care sunt gata acum să-i ardă pe rug ca eretici pe fizicieni și pe restul oamenilor de știință de la CERN să-și îndrepte mai degraba atenția înspre state precum Coreea de Nord sau Iran – ale căror activități în domeniul energiei nucleare mi se par mult mai periculoase decât experimentele făcute de CERN.
Mă raliez astfel opiniilor lui Nenea Lars, Turambar & others
M-am molipsit și eu de la Nenea Lars.
Ia uitați ce ne învață 9am:

Să înțelegem oare că ne aflăm în plin Prim Război Mondial? Sau cumva am ajuns în anul 2108 și eu nu m-am prins încă…
Posted on : 08-09-2008 | By : hash | In : la grămadă...
S-o gătat și Cerbul de Aur ediția 2008 (ediție aniversară, s-au împlinit 40 de ani de la prima ediție). Am fost în două seri pe acolo – respectiv vineri (recital Horia Brenciu) și sâmbătă (Iris, finala, etc).
Câteva concluzii:
- cred că cele mai reușite momente ale festivalului au fost: show-ul de deschidere (cel cu n cântăreți români) și recitalurile lui Ștefan Bănica Jr., Horia Brenciu și Iris. Cel al lui Horia Brenciu, chiar dacă a fost unul scurt (35 de minute) a fost o surpriză extrem de plăcută – mă așteptam ca show-ul să fie de calitate dar nu credeam că o să iasă chiar atât de bine
- cel mai slab mi s-a părut recitalul Ruslana – foarte mult zgomot dar nimic impresionant…
- legat de concurs am avut impresia că reprezentanții României ar fi fost ușor avantajați de către juriu (3 din cele 4 trofee fiind adjudecate de români) – eu unul n-am remarcat calități speciale la nici unul din concurenți – dar de aceea există un juriu de specialitate pentru a putea face diferența
- scena și decorurile au fost cred cele mai reușite de până acum
Cam atâta despre Cerb – au avut mare mare noroc de vreme bună și una peste alta cred că a fost o ediție reușită.
Posted on : 05-09-2008 | By : hash | In : me hate..., politichie
Sunt un simpatizant (chiar înfocat) al PNL, dar asta nu înseamnă că pot fi de acord cu toate ideile sau declarațiile făcute de unii lideri din partid. Cel mai recent exemplu este dl. Bogdan Olteanu, care în cadrul unei emisiuni la Realitatea TV a luat-o puternic pe panta populismului de doi bani cu o propunere legislativă pe care o consider aberantă.
Pe scurt, dl. Bogdan Olteanu a declarat că are un proiect de lege în care una din prevederi ar fi ca, în cazul în care un conducător auto contestă un proces verbal întocmit de poliție prin care i s-a aplicat ca sancțiune complementară suspendarea permisului pe o perioadă de timp, permisul să rămână suspendat până când se va da o decizie judecătorească definitivă și irevocabilă. Ceea ce înseamnă practic descurajarea cetățenilor de a contesta sancțiunile primite – deoarece orice proces în România se întinde lejer pe perioade mai mari de un an. Din păcate această propunere legislativă pute foarte tare a populism de doi lei, pe care până acum îl asociam în general cu partide gen PSD și PDL, și mă deranjează foarte tare că un lider liberal poate să se coboare la acest nivel.
Consider această pseudo-inițiativă a domnului Bogdan Olteanu drept populism de doi bani din următoarele motive:
- vine pe fondul discuțiilor și mobilizării presei împotriva acelor “șmecheri de România” care consideră că sunt intangibili și a numeroaselor cazuri de vitezomani împotriva cărora Poliția nu face nimic.
- este împotriva unui principiu juridic clar și simplu, și anume prezumpția de nevinovăție de la care trebuie să pornească orice proces. Ar fi inadmisibil ca un infractor să poată beneficia de prezumpția de nevinovăție iar un șofer contraveninent să fie lipsit de acest drept. Pot spune că, din punctul meu de vedere și actuala lege încalcă parțial prezumpția de nevinovăție deoarece o condiție necesară pentru a putea contesta un proces verbal este plata amenzii. Cu alte cuvinte omul care se consideră nedreptățit ar trebui întâi să execute pedeapsa (amenda+suspendarea unui drept) și abia apoi ar avea dreptul de a apela la justiție.
- asemenea inițiativă legislativă este formulată în așa fel încât să obțină în principal susținerea acelui electorat prost informat, sărac și frustrat
Pot spune că cea mai bună soluție pe acea temă a formulat-o Cristian Boureanu (pe care personal nu îl apreciez) – și anume aceea ca procesele să fie soluționate mult mai rapid. Nici propunerea reprezentanului PDL din platou nu este lipsită de o doză de populism, mult mai bine mascat, mesajul transmis fiind “daca ne veți vota pe noi o să facem ca justiția să meargă mai repede și mai bine”.
În concluzie, regret să o spun dar cred că Bogdan Olteanu a avut în acea emisiune o prestație jalnică și cred că liderii PNL ar trebui să-și controleze mai bine ieșirile în presă dacă nu doresc să fie catalogați drept niște demagogi cu idei populiste.
Posted on : 04-09-2008 | By : hash | In : la grămadă...
Câteva impresii înainte să merg să văd care-i treaba pe acolo:
- show-ul de deschidere (cel cu artiștii români) mi s-a părut foarte bine realizat (cel puțin așa s-a văzut/auzit la TV)
- e primul an în care n-am mai auzit n care să se plângă de zgomot sau de faptul că sunt restricții de trafic în zonă (și acestea au fost motive pentru care anii trecuți nu s-a mai organizat festivalul)
- prezentatorii par ok (au fost niște ediții în care dădeau niște gherle de numai – remember Ramona Bădescu)
După ce o sa merg la o seară voi reveni cu mai multe impresii

.
Posted on : 03-09-2008 | By : hash | In : wrk...
Bag seamă că este sezon deschis la lansari de browsere noi – de câteva zile apăruse Internet Explorer 8 – Beta 2, iar acum am văzut si Google Chrome. Evident că nu m-am putut răbda să nu îl încerc.
Câteva impresii rapide – la prima vedere:
- se instalează super rapid (mult mai rapid decat un Firefox, ca să nu mai vorbim de un Internet Explorer
- își importă rapid setările din IE (se pare că ori nu știe încă să importe setări de Firefox, ori nu importă decât setarile browserului implicit)
- pornește/ se mișcă mult mai rapid decat IE sau Firefox
- pare să nu fie foarte pretențios la calitatea codului HTML pe care-l are de afișat
Cu alte cuvinte potențial există, și încă e chiar mare – aștept cu nerăbdare versiunea finală.
Posted on : 02-09-2008 | By : hash | In : la grămadă...
Încep să se vadă efectele taxei de poluare auto intrate în vigoare la 1 iulie 2008. Primele efecte pe care le-am observat:
- numărul de mașini înmatriculate în luna iulie a fost cu 500% mai mare decât cel din iunie
- s-au înmulțit foarte tare importurile de mașini cu an de fabricație mai vechi de 2000 (am văzut pe stradă Golf-uri 2 și 3, Ford-uri și Opel-uri modele mai vechi, toate proaspat aduse în special din Germania)
Visul guvernanților de a nu ne transforma în cimitir de mașini al Europei de Vest se pare că e pe ducă, în situația de acum a devenit mai avantajos să aduci o mașină mai veche în detrimentul uneia mai nouă – iar ideea aia că o mașină nouă va polua pentru mai mult timp decât una veche nu mă convinge, deoarece în România o mașină iese din circulație numai atunci când este făcută praf în vreun accident. Clienți se găsesc încă pentru orice rablă care mai merge cât de cât…
Îmi susțin în continuare părerea că sigurul mod de a înnoi parcul auto național este următorul:
- impozite care să crească odată cu vechimea și nivelul emisiilor de noxe al mașinii
- ITP făcut “pe bune” – mașina să nu poată trece ITP-ul dacă nu îndeplinește normele de siguranță și poluare