Aviz candidaților la alegerile pe sistem uninominal
Posted on : 06-11-2008 | By : hash | In : politichie
Bă băieți – ca să-l citez pe întâiul cârmaci al țării, puneți bă mâna la treabă și încercați să faceți un efort și să vă și faceți cunoscuți alegătorilor. Imediat vin alegerile peste noi și voi stați cu deștu-n gură.
Exemplu concret – candidații din colegiul unde o să votez, D7 respectiv S4 în Brașov. Eu personal n-am auzit absolut nimic de nici unul dintre ei, prezentă pe net – 0. Singurele surse de informare despre respectivii ar fi:
- panourile electorale – la care nu mă uit că n-am ce vedea, nu votez omul după ce față are
- fițuicile împărțite prin cutiile poștale – niște țigănii cu promisiuni de doi bani, bune de aruncat la gunoi
- ceva emisiuni pe la posturile TV locale la care nu se uită aproape nimeni (cred)
Nu văd nici o schimbare față de campaniile de până acum, în continuare politicile se fac la nivel de partid și candidații sunt în principal portavocea sau ecoul liderilor partidului pe care-l reprezintă. Poate există excepții, dar cred că sunt prea puține ca să conteze la nivel național.
Dată fiind situația am impresia că, din cauza candidaților și a felului în care se prezintă, singura diferență între acest sistem de vot uninominal și cel pe liste pe care încearcă să-l înlocuiască este un algoritm mai ciudat de repartizare a locurilor în Parlament (înainte se știa clar că primii de pe listele celor mai împortante partide sunt ca și intrați) – care e posibil să ducă la o reducere a transparenței procesului electoral. Sunt aproape convins că o mare masă de alegători care vor vota sigla partidului și promisiunile unor personaje care candidează la sute de kilometri de colegiul lor, în speță liderii respectivelor partide.
Cu alte cuvinte putem să mai adăugam și acest vot uninominal din 2008 la lista de sisteme “originale” românești, alături de “democrația originală” a regimului Iliescu din anii ’90, “capitalismul sălbatic” care a rezultat în n miliardari “de carton”, economia națională care “duduie” etc.
În concluzie pe 30 noiembrie voi fi nevoit să merg pe mâna ( săgeata
) partidului, ca și până acum, pentru că distinșii domni candidați nu-mi inspiră absolut nimic. Singurul lucru care-i identifică este sigla partidului – ca persoane nici unul nu-mi spune absolut nimic, nici de bine, nici de rău.

