După cum se vede una din modificările majore propuse pentru a fi aduse Constituției este cea de modificare a actualului sistem politic în sensul acordării de puteri sporite președintelui în ideea ca acesta să dispună de mijloacele de a soluționa eventualele crize politice.

Eu mă pronunț împotriva unei astfel de modificări, argumentele mele fiind următoarele:

1. într-un sistem democratic Parlamentul este autoritatea supremă, drept urmare această instituție nu poate fi pusă să răspundă în fața unei alte instituții a statului, fie ea cea prezidențială. Este absolut normal ca toate celelalte instituții ale statului, inclusiv președenția, să se supună controlului parlamentar.
2. succesul unui politician în alegeri directe (cum sunt cele prezidențiale) se bazează în proporție de 90% pe carismă și demagogie și 10% pe prezentarea unui program politic coerent și realizabil. Nu văd de ce o asemenea persoană, oricum s-ar numi și orice partid ar reprezenta, ar trebui investită cu puterea de a dizolva Parlamentul sau de a iniția legi.
3. bun sau rău, Parlamentul este cea mai reprezentativă instituție a statului. Pentru rezolvarea crizelor politice trebuie găsite mecanisme parlamentare și nu instalat un “gardian”, chiar dacă acesta este președintele republicii.

Oricine are altă părere susținută de argumente este binevenit să comenteze

Am încercat să parcurg rapid documentul realizat de comisia prezidențială, document care propune 23 de modificări ale actualului text al Constituției României. Modificările propuse pot fi clasificate în mare în două categorii:

1. actualizări ale unor articole (trebuie să dispară chestiunile legate de integrarea euro-atlantică, etc) și definirea mult mai clară a unor drepturi (dreptul de proprietate și alte drepturi fundamentale)
2. modificarea raporturilor între principalele puteri în stat, cu accent pe întărirea puterii președintelui

Problema cea mai gravă pe care o văd eu este că cei care se ocupă și se vor ocupa de revizuirea Constituției (Parlament, comiții și comitete) vor să ne vândă cele două categorii de modificări “la pachet”. Cu alte cuvinte, dacă vrem ca drepturile noastre să fie clar garantate de Constituție (dreptul la proprietate, dreptul la viața privată prin protejarea corespondenței – inclusiv a celei electronice, eliminarea posibilității de a fi extrădat altui stat, etc) trebuie să girăm cu votul nostru un nou sistem politic cu puteri mărite pentru președinte.

Bătălia mare se va da nu pe articolele care ar trebui să intereseze cel mai mult pe cetățean (cele legate de drepturile sale) ci pe această nouă formulă de republică semi-prezidențială. Din varianta propusă de comisie n-am înțeles prea clar cum ar trebui să funcționeze respectivul sistem semiprezidențial, singurul lucru clar e că dă președintelu puteri sporite. Am impresia că se încearcă iar implementarea unei soluții tip struțo-cămilă, suficient de ambiguă pentru ca la un moment dat alegătorii să nu mai știe clar pe cine ar trebui să taxeze când merg la vot.

Cred că ar fi mult mai bine să se opteze pentru unul din sistemele clar definite: ori o republică prezidențială, unde președintele își asumă direct conducerea guvernului și reprezintă puterea executivă în stat, ori o republică parlamentară în care rolul președintelui este numai unul de reprezentare. Niciunul din aceste sisteme nu este cel perfect, fiecare are dezavantajele lui dar ambele au avantajul de a fi clare pentru cetățeni. Personal aș alege varianta a doua, cu un președinte ales de către parlament, titlul de președinte fiind mai mult unul onorific.

Sunt curios cum vor decurge dezbaterile pe baza modificării Constituției (acest raport al comisiei prezidențiale fiind numai un punct de plecare pentru aceste dezbateri), dar am mari temeri că discuțiile vor ajunge într-un punct mort și președintele nostru cel jucător va juca din nou cartea referendumului pentru adoptarea sau respingerea textului propus de domnia sa. Iar dacă referendumul se pune la aceeași dată cu alegerile prezidențiale – pentru a “face economie” de bani – cred că rezultatul e foarte previzibil.

Nu, nu de la marele lui stăpân de la Cotroceni ci exact de la Curtea Constituțională, instituția cu care Băse îi amenința pe toți cei care dădeau legi și/sau ordonanțe care nu-i conveneau.

Soluția dată de Curtea Constituțională în privința Ordonanței 230 dată de guvernul BăseBoc – cea care interzice cumului pensiei cu salariul primit de la stat – este de neconstituționalitate. Sunt curios să văd ce va face Boc în continuare, dacă va lupta în vreun fel pentru a impune o măsură (de data asta una constituțională) în spiritul principiului pe care l-a enunțat sau dacă va ridica din umeri spunând “eu am vrut, alții nu m-au lăsat” – tema favorită a mentorului său Băse.

După cum am mai spus-o într-un comentariu pe aici pe la sfârșit, ordonanța în forma dată de Boc e complet inutilă, e doar praf în ochii opiniei publice, o încercare de a arăta cât de preocupat este guvernul de cheltuirea justă a banului public. De curiozitate am săpat un pic prin legislația muncii și – surpriză – legea spune cât se poate de clar (Legea 19/2000, cap. 4, sectiunea 1, art. 41) :

“(5) Asiguraţii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege pentru obţinerea unei pensii pentru limită de vârstă, cu excepţia pensiei anticipate şi a pensiei anticipate parţiale, îşi pot continua activitatea numai cu acordul angajatorului.”

Asta înseamnă că în momentul în care X a atins vârsta de pensionare, angajatorul are tot dreptul să nu-și dea acordul ca respectivul X să mai lucreze acolo în continuare. Cu alte cuvinte, dacă domnul Boc este atât de pornit să facă curățenie acolo unde știe că s-au făcut abuzuri el avea deja la îndemână toate mecanismele. Respectivele “epurări” s-ar putea face legal, transparent și fără mare tam-tam în presă, pe cale administrativă.

Părerea mea e că toată tevatura asta cu ordonanța a fost numai o joacă prin presă, așa, de ochii lumii, făcută pentru a atrage atenția publicului și, daca se poate, ceva capital electoral.

Sindicaliștii de la Dacia au ieșit în stradă pe motiv că nu se mai vinde Golanul și că li-i frică de posibilitatea de a-și pierde locurile de muncă. Bine intoxicați atât de conducerea companiei auto cât și de foștii guvernanți angajații firmei franceze au identificat inamicul public numărul unu, și anume “mafia” importatorilor de mașini second-hand. Soluția sindicaliștilor pare simplă – menținerea în vigoare a aberației numite “taxă de mediu” în cea mai recentă variantă a ei: triplată pentru mașinile second-hand care întră în concurență directă cu Loganul.

Părerea mea e că toată chestia asta cu ieșitul în stradă pentru a susține o taxă discriminatorie e o formă de manipulare, mai ales că actualul ministru al mediului a promis de câteva ori suspendarea acesteia începând cu 15 ianuarie 2009. Reacția angajaților Dacia este una de înțeles din momentul în care în ultimele luni au fost mai mult în șomaj tehnic, iar șefii anunță acum disponibilizări și alte măsuri de reducere a producției.

Revin acum la întrebarea de bază: de ce nu se vinde Loganul? Motive sunt multe, și n-au nici o legătură cu taxa de mediu:

1. piața auto per ansamblu este în picaj la capitolul vânzări de mașini noi. Asta se întâmplă în SUA, se întâmplă în mai toate statele Uniunii Europene, nu există nici un motiv logic pentru care la noi să fie altfel.
2. toate mărcile comercializate în România au înregistrat scăderi de vânzări. E normal ca Dacia, din poziția de lider de piață, să resimtă cel mai tare acest trend.
3. evoluția recentă a cursului valutar (de la 3.4-3.5 la 4.3) a făcut ca prețul real al Daciilor să crească cu aproximativ 20% – 25% în mai puțin de 6 luni
4. reticența băncilor de a acorda credite (care afectează și firmele de leasing) 

Una din temele favorite ale presei și ale analiștilor care se “reproduc” prin mass-media este cea legată de cursul Euro, sau mai bine zis de devalorizare a leului. Zilnic îi auzim că debitează stereotipuri tâmpe cum ar fi “minim istoric”, “maxim istoric”, “prag psihologic”. Care mai de care se repede să acuze ba pe Isărescu și BNR, ba pe “speculanții” (a se citi băncile) care activează pe piața valutară, ba pe fostul guvern care a lăsat în urma un deficit record ba pe oricine altcineva care poate fi arătat cu degetul pe post de “ăla rău”. Mai grav e că nimeni nu prea pare să indice nici un fel de altă soluție decât o intervenție a BNR pe piață, de la cei moderați și relativ realiști care ar dori ca Banca Națională să scoată Euro la vânzare pentru a alimenta piața până la cei “extremiști” care visează la un curs înghețat la o valoare care o consideră ei corectă.

Părerea mea de profan în ale finanțelor e că de fapt această devalorizare a monedei noastre naționale este în mare parte expresia performanței economiei românești, economie bazată în proporție covârșitoare pe comerț, comerț ce se bazează foarte mult pe importuri. De la an la an auzim că diferența între ce importăm și ce exportăm devine din ce în ce mai mare și mai nefavorabilă nouă.

Problema care a apărut la noi este că practic cam nimeni nu știe care ar fi valoarea unui curs real EUR-RON. O fi 3 lei pentru un euro, o fi 3,5, 4, 5? Nimeni nu poate spune cu precizie unde este valoarea reală. Anul trecut am asistat la o scădere a cursului Euro și marea majoritate s-a bucurat că uite, s-a întărit leul. Azi acea întărire pare un simplu balon de săpun, s-a dovedit că acel curs nu era sustenabil de acestă economie care la vremea aia “duduia”.

Sunt curios până la cât va ajunge minunatul curs, că după cum se arată situația e posibil ca în câteva zile să ducem dorul acestui 4.3 care era azi.

Micul mare om de stat, prim-ministrul nostru care este el ne demonstrează că eticheta “Răzgândeanu” nu se aplică numai liderului fostului guvern. În nici o lună de când este mare ștab la Palatul Victoria dom’ primar premier și șleahta lui se dau de ceasul morții să ne arate ce viziune clară (clară ca noaptea) au ei asupra guvernării. 

Exemple de răzgândeli asupra unor mesaje transmise, respectiv decizii luate de cel mai bun guvern de după ’90 avem deja:

• faimoasa ordonanță 230 (cea care nu mai permite cumulare pensiilor cu alte venituri de la stat), nici nu a ajuns să se pună în aplicare și deja avem două răzgândeli (exceptiile solicitate de miniștrii educației și sănătății) ambele acceptate de Boc
• mesajul legat de starea “visteriei” și bugetul pe 2009, mai ieri primul ministru avertiza că respectiva visterie a statului este goală, azi vine cu proiecte de buget fanteziste în condițiile actualei crize economice mondiale (creștere economică, deficit bugetar mic, salarii mărite la toată lumea)
• sucelile legate de promisiunile electorale care au fost înglobate în așazis-ul “program de guvernare” – plafonarea unor venituri (cum sunt cele pentru concediul maternal de doi ani), reducerea unor taxe, etc.

Nenea Lars îi zice și ordonanța haiducească. În mare sunt de acord cu el, și anume e clar că în încercarea de corecta niște șmecherii făcute mai ales de oameni cu funcții înalte prin diverse instituții (magistrați, diverși ștabi de prin ministerul de interne, apărare, comiții și comitete) Guvernul BăseBoc a dat cu oiștea-n gard trântind o ordonanță gândită cu picioarele care afectează o categorie largă de persoane, mare parte din ei având și așa venituri mici. Sunt însă de acord cu principiul pe care guvernanții ar dori să îl impună, și anume acela că cele două calități – de pensionar (vorbim aici de pensiile de limită de vârstă, acordate de stat) și de salariat (cu normă întreagă) într-o instituție de stat sunt incompatibile. 

După părerea mea, statutul de pensionar implică automat faptul că persoana respectivă nu mai muncește. Iar decizia de a ieși la pensie (limită de vârstă) ar trebui să aparțină fiecărui angajat, indiferent dacă lucrează la stat sau nu. La ora actuală, mai ales în instituțiile de stat se practică următoarea manevră: toți angajații care ating vârsta de pensionare sunt automat pensionați, iar dacă activitatea lor este în continuare necesară sau sunt niște persoane importante sunt reangajați, astfel beneficiind de două venituri (pensie+salariu). Aceste manevre de pensionare și reangajare făcute doar pe hârtie, în realitate persoana continuându-și activitatea în mod normal ar trebui să fie clasificate drept ilegale. 

Nenea Lars ne mai zice o chestie cu care nu pre sunt de acord, și anume că pensia (de la stat) ar fi un instrument de economisire. Ar fi bine să fie așa, dar din păcate nu este. Dacă eu am ghinionul să mor cu o lună înainte de a atinge vârsta de pensionare atunci toți acei bani cu care am contribuit o viață la fondul de pensii sunt pierduți (moștenitorii mei nu pot merge să ceară statului banii strânși din contribuțiile mele). Deci banii cu care contribui tu la fondul de pensii nu sunt ai tăi. Mai mult, după părerea mea pensia trebuie să reprezinte un venit pentru acea perioadă a vieții când nu mai poți sau nu mai vrei să mai muncești (considerând că ai depășit vârsta minimă de pensionare).

În orice caz această ordonanță nu va rezolva nimic, afectează un număr atât de mare de oameni și are implicații sociale atât de puternice încât cred că va fi imposibil de aplicat. Este modul guvernului BăseBoc de-a rezolva problemele: pentru a omorî un gândac de bucătărie preferă să dinamiteze tot blocul.

Curat profesioniști, ce să zic…

Vecinii noștri mai de la est și-au redescoperit o veche pasiune, joaca cu nervii unor fraieri din UE, care întâmplător depind într-o oarecare măsură de Marele Vecin de la Răsărit. E vorba de Maica Rusie, prin copilul ei răsfățat numit Gazprom. Fraiericii de serviciu sunt țările mai “amărâte” ale uniunii, cele care nu prea au ce comenta în fața Moscovei și care trebuie să plângă la Bruxelles pt ca Uniunea să ia o poziție oficială.

Datele problemei sunt simple și arhicunoscute:

1. Rusia e furnizorul de gaz al Europei
2. UE e probabil cel mai bun client pentru gazul rusesc și pompează miliarde de euro către Gazprom
3. Ucraina este zona tampon, stând călare pe conductele rusești care alimentează multe din țările Uniunii Europene. N-are resurse proprii de gaz, dar este de pază la borcanul cu miere drept urmare consideră normal să-și tragă “partea” ce crede că i se cuvine.

Partea bună e că de bine de rău mai avem rezerve de gaze naturale prin Transilvania și nu depindem atât de mult de rusnaci, partea proastă e că nu cred că Boc, Videanu și compania sunt în stare să dezamorseze situația. Iar dacă se mai trezește și Băselul să mai zică niște vorbe de duh la adresa liderilor de la Moscov atunci chiar ne-am scos

Cu sau fără voia noastră avem un guvern, cel mai dă valoare guvern de după ’90 după cum s-a autoproclamat. Cică guvernul ăsta e în funcție de pe la sfârșitul lui decembrie 2008 și muncește de rupe pentru a întâmpina criza. Mai ales că le-a zis și Băse: bă copii, e groasă, 2009 o să fie un an nașpa! 

Până acum însă n-am prea văzut nimic din partea noului Guvern, în afară de o prea puțin transparentă ciondăneală pe ciolan – încă nu au reușit distinșii domni să-și împartă funcțiile de la secretar de stat în jos, ca să nu mai vorbim de mandatele de prefecți și alți baroni si baronei. În schimb am auzit ceva declarații îmbucurătoare pentru mine, și anume acelea că o parte promisiunile demagogice din campania electorală (vă dăm, vă mărim, vă facem și vă dregem) s-au cam uitat. Din păcate avem parte și de reversul medaliei, în sensul că cine spera în ceva relaxare fiscală (scăderea TVA la alimente, etc) poate să-și cam ia gândul, probabil singura taxă ce va fi revizuită în sensul diminuării ei va fi minunata taxă auto.

Un alt stress pe capul Guvernului este proiectul de buget, pe care îi arde rău buza să-l facă și să-l supună spre aprobarea Parlamentului. Sunt aproape 100% convins că mișcarea va fi cam așa: o să facă acum repede un buget “pe genunchi”, îl trec prin Parlament lejer că nu degeaba au 73% iar apoi trag câte-o rectificare bugetară de câte ori li se năzare. N-ar fi nici primii, nici ultimii care să facă așa.

Om vedea mai departe ce și cum fac – oricum e clar că încă 2-3 săptămâni de-acum încolo vor fi în continuare ocupați cu porționarea ciolanului

Vă doresc la toți un an cat mai bun și cu un minim impact din partea crizei economice care este ea