S-a dus și luna februarie 2009 sub blânda și mult preocupata guvernare roșu-portocalie. Ar fi vremea să vedem cu ce succesuri ne lăudăm:

- s-a modificat taxa auto, mai varianta triplată a fost redusă cu 33%, în concluzie am rămas cu ea la valori duble fața de iulie 2008. No comment.

- s-a trecut proiectul de buget prin Parlament, cu toată împotriveala din partea PNL. Nenii din coaliție s-au ținut de treabă si au votat la două mâini, au respins mii de amendamente în câteva zile și s-au achitat de datoria lor sfântă de legiuitori. Pot dormi liniștiți de-acu’ încolo.

- s-a completat echipa guvernamentală. Toată lumea “bună” are post prin “structuri”, inclusiv nepoata (de gradul 5, colaterală) și soferul lui nenea Boc.

E de bine, acum putem astepta cu drag venirea primăverii

Statul nostru românesc se bate cu cărămida-n piept că vrea să “ajute” IMM-urile. Drept urmare le-a facut și minister, ca să înțelegem cum politica de “dreapta” vrea să facă și să dreagă.

La ce or fi bune deci IMM-urile? Eu zic că sunt bune:

- să angajeze oameni, să le plătească salarii

- să-și plătească taxele către stat – pe care TREBUIE să le plătească, altfel li se blochează conturile, vine garda peste ei și-i rupe cu amenzile

- să-și plătească facturile către furnizori, la prețuri mari, deoarece asta este, sunt mici, nu pot plăti curentul la prețul pe care-l plătește ALRO Slatina, etc.

- să fie jupuiți până la piele de către bănci  - comisioane mari, dobânzi exorbitante, milogeală pentru orice credit, etc… că doar, de, nu sunt clienți corporativi care să “conteze” pentru bancă

- să nu le fie achitate facturile emise către clienți corporativi, stat, etc…, pentru că, de, sunt unii mici și slabi, n-au ce să le facă.

Și ne mai mirăm de cât de bine și frumos merge economia românească…

Să trăiască guvernul Boc, campionul mincinilor și a promisiunilor deșarte!

Mai înainte l-am văzut pe un ilustru necunoscut secretar de stat, D. Carlan, care ne comunică decizia guvernului asupra modificării taxei auto. Discursul domniei sale este unul extrem de relevant:

- taxa actuală se reduce cu “o treime”. Treimea guvernamentală este de 30%, a nu se confunda cu treimea aritmetică de 33.(3) (33 virgulă 3 în perioadă) Later edit: din câte am citit se pare că și treimea guvernamentală și cea aritmetică sunt egale cu 33%.

- afirmația că modificarea făcută este echivalentă cu o dublare a valorii taxei cele mai agreate de UE (varianta 1 iulie 2008) este falsă din punct de vedere al guvernului. Aritmetica simplă îi contrazice, dar de, aritmetica n-are legătură cu actul guvernării

Mi s-a întărit convingerea:

1. guvernul Boc este format din demagogi și mincinoși ordinari

2. în câteva luni și-o vor lua rău peste bot de la UE pentru manevrele astea și vor fi obligați să o mai modifice o dată

În orice caz, sper că cei care-și puneau ceva speranțe în “responsabilitatea” și “profesionalismul” guvernului BăseBoc să se fi trezit, asta numai dacă n-au nevoie și de vreo taxă pe fumărit ca să se convingă.

Toată lumea zbiară că e criză. Unii sunt pe deplin îndreptățiti – antreprenorii – cei care încearcă să “miște” ceva și care o simt cel mai rău, alții (angajații și în special bugetarii) sunt ceva mai puțin îndreptățiți. Criza asta însă vine și ca o revelație, și ne arată că am uitat de niște concepte foarte sănătoase:

1. bun-simț – fie că e vorba de bunul simț în relațiile interumane, fie că e vorba de bunul simț în a găsi soluții viabile de a depăși greutățile, putem spune că marea majoritate ori nu l-a avut niciodată, ori l-a pierdut în ultimii ani de “capitalism sălbatic”

2. raport preț-calitate – e din ce în ce mai evident faptul că românii nu percep acest concept. E suficient să ne uităm la prețurile de peste tot (începând din piață, chioșc, magazin de parter de bloc, supermarket, prețuri la servicii de tot felul și terminând cu prețurile de pe piața imobiliară) pentru a realiza că suntem niște clienți foarte puțin pretențioși. Clientul român “dificil” este clientul fițos, dispus să spargă bani pentru a arăta cât este el de potent financiar și pe lângă care vânzătorul trebuie să se gudure și să-l lingușească pentru a-l convinge să cumpere.

3. simțul măsurii – conectat intrinsec cu bunul simț. Românii au alunecat extrem de rapid pe panta consumerismului aberant, dovadă fiind eternele “cumpărături de sărbatori” sau alte evenimente, ca să nu mai vorbim de “revelion la munte” sau “vacanța la mare” – ocazii cu care se sparg bani fără număr, fără număr, fără minte

4. respect – fie că vorbim de respectul față de oamenii obișnuiți din jur, prieteni, clienți, șefi, autorități sau proprietatea publică sau privată constatăm că de fapt lipsa de respect este o componentă absolut necesară pentru a atinge stadiul de “șmecher” la care aspiră majoritatea românașilor. 

5. altruism – deja intrăm în zone SF. Probabil marea majoritate a concetățenilor nici nu cunosc sensul acestui cuvânt.

Viitorul sună bine

Zice Băse așa (via Monitoring Media):

“Vreau să ţineţi cont că această politică este evidentă, o politică de discreditare deliberată a autorităţilor statului. Şi aveţi obligaţia să luptaţi prin fapte şi prin realităţi împotriva acestei politici duse de trusturi de presă.”

Reformulat ceva mai clar, mesajul ar fi următorul:

- presa e de vină, că informează cetățenii asupra “succesurilor” guvernării

- o nouă misiune a actualului guvern este să pună frumos pumnul în gura presei care nu convine, prin “metode specifice”. Nu degeaba discursul respectiv s-a rostit la investirea celui mai recent ministru de interne.

Ce refuză să priceapă Băse, după cum bine zice aici Nenea Lars, e că ne-am săturat până peste cap să ne tot arate el vinovații. Avem și noi suficientă minte-n cap încât să putem trage singuri concluzii, nu ținem neapărat să aflăm opiniile personale ale domniei sale, și cu atât mai puțin nu avem datoria să ni le însușim.

Revenind la întrebarea din titlu, totuși, cine discreditează statul român? Am mai jos o listă de propuneri:

1. Să fie oare reprezentanții puterii executive? Un președinte care face declarații aberante (vezi povestea cu vecinii Siriei, statul Palestina)? Un guvern condus de un profesor de drept constituțional care din primele ordonanțe are deja una declarată neconstituțională? Un minister de interne care în două luni a schimbat deja trei miniștri?

2. Să fie oare parlamentarii care fac legi pe genunchi (de ani de zile), dorm sau au cu totul alte activități, și se trezesc numai când e vorba să-și voteze diverse drepturi speciale lor și favoriților lor?

3. Să fie oare justiția – care bate record după record? Mai o judecătoare beată la volan, mai un criminal pus în libertate pentru că-l doare în cot și nu poate fi tratat în pușcărie, etc…

4. Să fie oare “oamenii legii” (poliția, jandarmeria, cei care se presupune că trebuie să ne apere de infractori de toate tipurile) – despre care aflăm zilnic că sunt în diverse cârdășii, respectiv patronează diverse “asociații” de tip mafiot?

Ce zice președintele despre toate cele de mai sus? Zice că de fapt e o făcătura a presei, așa ceva nu există. E unii, dom-le, nește moguli nenorociți, nește motani, FeNeIști și posesori de petrodolari, care are ei nește trusturi de presă care intoxică populația. Toate mârșăviile făcute de nenumărați reprezentanți ai autoritătilor statului, toată hoția și furăciunea pe care o practică statul român față de contribuabilii săi, toate acestea sunt în realitate niște invenții de presă, iar noi de fapt “trăim bine” da’ nu vrem să recunoaștem meritele mult iubitului conducător.

Cine discreditează statul român? Toată “clasa politică” în frunte cu tine, domnule Președinte, și cu toți cei cărora le-ați dat putere (vezi șefii plantați în toate punctele cheie), voi sunteți cei care discreditați statul român! Presa nu face decât să mai expună din când în când “succesurile” voastre, în speranța că poate așa veți ajunge vreodată să mai “călcați frâna”.

Via HotNews am aflat că în curând se va organiza Târgul imobiliar Condominium. Unde dragii de “dezvoltatori” (a se citi rechini, țepari, șmenari, șperțari) din domeniu se întrec în a oferi reduceri de 10-30%, locuri de parcare “gratis” pentru primii clienți, și alte oferte de același calibru. Bineînțeles că majoritatea vizitatorilor care o să se deranjeze să-i treacă pragul vor fi, din nou, oameni cu puțini bani și cu mult timp liber, că nu văd de ce ar fi târgul ăsta o excepție de la regulă.

Din ofertele senzaționale amintim:

1. apartamente la “super-ofertă” de 750 – 2200 Euro/mp – probabil fără TVA. Asta în condițiile în care euro a săltat cu 20% față de valoarea din toamna lui 2008, iar BNR-ul ține băncile bine în lesă pentru a nu acorda credite.

2. loc de parcare “bonus” pentru cei care “fac rezervare” în timpul târgului. Ăștia încă visează la vremurile bune de acu un an și ceva când își puteau permite să ceară cu nesimțire 20 000 de euro sau mai mult pe 2 mp de asfalt și juma’ de kil de vopsea în fața blocului, cu acces direct în stada plină de noroaie (că de, e treaba primăriei să facă drum, nu a dezvoltatorului)

3. un proiect în Brașov, de 150 de apartamente, aflat în stadiu de “autorizare”. Adică, pe înțelesul tuturor, aflat pe o fițuică și așteptând la mila(sensibilitatea la șpagă) a autorităților pentru a primi aprobările necesare. Ăștia încă mai speră să aghețe niște fraierici care să le cumpere poveștile lor sub formă de prezentări in PowerPoint și să marce banu’. 

Într-adevăr, ofertele sunt de nerefuzat, și numai reaua voință a clienților orientați spre chilipir stă în calea fericiii și căpătuirii respectivilor “dezvoltatori”, care vor ei să construiască și să facă un bine țării.

Ce refuză să înțeleagă acești distinși “investitori” în dezvoltarea imobiliară este că, cu ocazia crizei ăsteia care n-a lovit, s-a cam dus baba cu colacii. Chit că le convine sau nu, vor trebui să intre și ei în normalitate, și anume să uite de chestii cum ar fi vânzări de imobile “în stadiu de proiect”, prețuri astronomice nesusținute de nimic (ceri xxxx euro/mp pentru că “ăstea sunt prețurile pe piață”), etc. Vor trebui ori să facă rost de bani, să construiască pe banii lor și să scoată la vânzare imobile “la gata”, inclusiv cu toate actele rezolvate a.î. tot ce mai are clientul de făcut este să intabuleze “achiziția” pe numele lui. Suprinzător sau nu, ăsta este modul în care decurg afacerile imobiliare în lumea civilizată, nimeni nu dă bani pe povești despre “ce-o să fie”, mai ales când e vorba de apartamente de bloc într-un complex rezidențial.

Anii trecuți au fost un adevărat rai pentru cei care s-au trezit peste noapte mari “dezvoltatori imobiliari” – mă refer la cei care trânteau un proiect impresionant pe care nu-l puteau susține financiar și încercau să-l vândă de pe hârtie și să obțină profituri de minim 2-300%. Vremurile alea au apus momentan, și mi-e greu să cred că vor mai veni prea curând.

Via Gândul aflăm că nenii ăia de-și fac de lucru prin Parlamentul României, aleși “pă sistem uninominal”, s-au cam săturat să mai traiască sub stressul enorm că s-ar putea să apară pe la TV în timp ce dorm, citesc ziarele, votează pentru colegi sau își ciupesc secretarele de fund. Drept urmare s-au gândit ei că ar fi o idee bună să dea afară toate televiziunile din clădirea Parlamentului și ori să-și tragă o televiziune numai a lor, ori să permită accesul numai pentru TVR Abonament. Ca să-l cităm pe domnul Cezar Preda, ilustru deputat PD-L, ar trebui ca TVR-ul “să prezinte activitatea din Parlament aşa cum dorim noi, pentru că până la urmă este o televiziune publică şi ea face ce-i spunem noi, nu ce vor alţii”.

Acum eu îi înțeleg pe domnii parlamentari, sunt convins că nu le prea convine când apar ba pe Realitatea, ba pe vreo Antenă cum că au făcut una sau alta. Ar fi mult mai comod ca toate imaginile filmate în interiorul Parlamentului să treacă în prealabil printr-o cenzură strictă, pentru ca nu cumva vreun biet alegător să-și vadă alesul în vreo ipostază compromițătoare (a promis ceva și a votat altceva, chiulea de la ședințe, etc). Ar fi mult mai ușor să te prezinți în campania următoare cu un montaj fain frumos cu toate realizările mandatului tău, și ar pricepe toți bolovanii ăia din colegiu că nu au nici un motiv pentru a nu te realege.

Se pune însă o problemă, există o lege care zice că accesul la informațiile cu caracter public nu poate fi îngrădit. După umilele mele cunoștințe, ședințele Parlamentului sunt publice, deschise, drept urmare orice amărăștean de cetățean are dreptul de a fi informat corect și complet despre ce s-a întâmplat acolo. Inițiativele de genul acesteia, venite din partea unor reprezentanți ai majorității de 73% (Cezar Preda, Adrian Năstase, nume grele prin partidele lor) mi se par de-a dreptul îngrijorătoare. Domnii aceia trebuie să înțeleagă că dacă au acceptat să “se facă” parlamentari, cu tot alaiul de privilegii pe care le au sunt datori cu un singur lucru, și anume de a se pune la dispoziția presei, fie ea publică sau privată.

Când a fost vorba de discuția pe tema modificării Constituției s-a vorbit de una din priorități, și anume de a reda credibilitate instituțiilor statului, în frunte cu Parlamentul. Se pare că s-a și găsit formula câștigătoare prin care se poate rezolva această problemă: interzicem accesul presei în respectivele instituții și le dăm noi informații cu porția, în conformitate cu politica de PR

Aud pe mulți care se dau peste cap de fericire că România ar fi câștigat Insula Șerpilor si miliarde de tone de petrol și gaze naturale. Alții care laudă în fel și chip conducătorii (de la Năstase și Iliescu până la Boc și Băsescu) și succesul acestora. Alții (de pe la Kiev) care își acuză conducătorii lor de trădare de patrie. Foarte multe din aceste reacții mi se par complet deplasate, sunt în mai mică sau mai mare măsură niște aberații.

S-o luăm încet-încetuț:

1. Insula Șerpilor, mai exact posesia ei, nu a fost un subiect de judecată. România, prin vocea reprezentaților ei oficiali, a declarat că acea formațiune este de fapt o stâncă în mare,  drept urmare nu poate fi luată în considerare ca insulă și punct de reper pentru modul de împărțire a platoului continental. Decizia curții a fost că respectivul “bolovan” este de fapt insulă, aparține Ucrainei și beneficiază de ape teritoriale de 12 mile marine. Deci România nu a câștigat Insula Șerpilor, nici măcar nu s-a judecat cu Ucraina asupra dreptului de posesie asupra ei.
2. Subiectul procesului a fost de a se trasa linia de demarcatie a zonelor în care fiecare dintre cele două țări are drepturi exclusive de exploatare. Fiecare din cele două părți a venit cu căte o propunere, și-a susținut-o cu argumente, iar curtea a luat decizia pe care a considerat-o corectă. Nici una din părți nu a fost dată ca și “câșgigătoare”, decizia curții este de fapt o linie de demarcație pe care toți trebuie să o respecte.
3. Faptul că linia de demarcație stabilită în urma procesului este “mai aproape” de cea propusă de România reprezintă faptul că propunerea noastră a fost cea mai realistă și justificată. Aici este de fapt succesul delegației românești, succesul major este că au fost capabili să se prezinte la Haga cu lecțiile bine făcute și nu să încerce să joace la cacialma, spre deosebire de ucrainieni.

În concluzie, trebuie să salutam performațele delegației României (care lucrat de asemenea și cu experți străini), această delegație condusă de dl. Aurescu merită tot respectul în primul rând pentru că a fost capabilă să arate că România are capacitatea de a trata un subiect de asemenea importanță cu toată seriozitatea și că își poate susține punctul de vedere cu demnitate și cu argumente solide în fața oricărei instituții, fie ea și Curtea Internațională de Justiție.

Semnalul transmis de CIJ de la Haga a fost unul clar pentru toată lumea, cine se adresează acelei insituții trebuie să vină cu argumente reale, jocul la cacialma și împărțelile teritoriale de tip Molotov sau Stalin se joacă pe alt maidan

Am înregistrat încă o performanță notabilă a actualului executiv, încă un mandat record la ministerul administrației și internelor – 10 zile . Bravo băieți, țineți-o tot așa, poate o să primiți ceva premiu.

Cazul jafului armat de la o casa de schimb din Brașov, soldat cu un dublu asasinat și încă o victimă mutilată (a pierdut un ochi) este în plină desfășurare a anchetei. Deocamdată există un suspect principal arestat (Serghei Gorbunov, recidivist și urmărit general), și o mare tevatură în presă. Toate tunurile sunt ațintite asupra sistemului judiciar din România ale cărui lacune de funcționalitate au ieșit brusc în atenția opiniei publice.

Se pun nenumărate întrebări de genul “cum a fost posibil”? Cum a fost posibil ca infractori periculoși să fie eliberați pe motive medicale și apoi să dispară fără urmă? Cum a fost posibil ca administrația penitenciarelor sa nu știe exact când a dat în urmărire un deținut care beneficiază de suspendarea pedepsei și nu s-a mai întors? Cum a fost posibil ca un infractor periculos, urmărit general, să trăiască bine mersi în unul din cele mai mari orașe ale României, oraș în care președintele alege să transmită mesajul de Anul Nou (cu baia de mulțime aferentă), fără ca poliția să-l caute?

Foarte multe întrebări, nici un răspuns clar din partea autorităților. Singurul semnal transmis de acestea este cel de confuzie generalizată: poliția dă vina pe procurori și judecători, judecătorii și procurorii  dau vina pe medici, medicii se apără spunând că nu au știut de faptele pentru care respectivul deținut a fost condamnat, etc. Din toate explicațiile și justificările aduse de cei implicați nu răzbate decât un miros greu, de corupție generalizată.

Ce-am înțeles eu din toată povestea asta legată de întreruperile de executare a pedepselor e că, dacă insiști suficient și ai “spate”, până la urmă tot ți se va da drumul din pușcărie. Un semnal foarte “bun” pentru cei din lumea interlopă…

Later edit: Manual de eliberare din sistemul penitenciar, via HotNews