hash.ro - ITistu’ de dreapta

Umblă vorba prin sat că dom’ injiner Pogea, mare ministru de finanțe care este el, vrea să rezolve problema crizei economice în România. Cum, foarte simplu, mai bagă un nou bir de plătit, sub numele de “impozit forfetar”. 

Ținta domniei sale o reprezintă, se pare, firmele care raportează pierderi și, în special, microîntreprinderile. Ideea pe care ilustrul domn ministru se bazează e una foarte simplă, dacă nu ai o anumită cifră de afaceri minimă și nu înregistrezi profit se cheamă că te faci vinovat evaziune fiscală. Dupa informațiile apărute în presă (vezi articol pe HotNews) se pare că suma vehiculată ca plafon minim al impozitului datorat statului de către o microîntreprindere este de 1300 euro pe an, adică 108.33 euro pe lună. La prima vedere suma pare mică, dar în realitate este uimitor de aproape de valoarea unui salariu minim pe economie…

Am impresia că domnii ăștia care s-au trezit peste noapte miniștri, adunați care de pe unde s-a nimerit  (mai ales cei din PD-L), au o obsesie: toată lumea fură! Sunt într-atât de retardați și analfabeți din punct de vedere economic încât nu pot pricepe că evoluția normală a unei firme nu înseamnă o continuă creștere (chiar exponențială) a cifrelor de afaceri și a profiturilor. Nu ne cheamă pe toți Popoviciu, Cășuneanu, Umbrărescu & co., nu facem toți parte din clientela roșu-portocalie și nu suntem toți abonați la sacul fără fund care se cheamă “bugetul de stat”, drept urmare unii dintre noi mai suntem afectați de o criză economică, de blocajul financiar, etc… Nea’ ministru ăsta are impresia că totul merge ca la el la partid, unde daca zice Băse că ai profit, ai profit, dacă zice că falimentezi, falimentezi, dacă zice că ești cinstit, ești cinstit, respectiv dacă ai ceva de comentat ești automat “pușcăriabil”.

Din câte se vede guvernul ăsta, cel mai bun de dupa ‘89 după cum se lăuda Boc, e populat cu un număr ridicat de cretinoizi care vor să descopere acum roata în colțuri și să ne arate cât suntem de proști că nu putem aprecia descoperirea lor la adevărata ei valoare. În vremea în care mai toate statele dezvoltate (vestul Europei, SUA) guvernele iau măsuri de relaxare fiscală și de încurajare a inițiativei private, ei fac invers, adică îi dau în cap. Logica e simplă, dacă omori firmele care sunt în anul ăsta în pierdere și rămâi numai cu cele profitabile ai rezolvat cu criza.

Un lucru pe care Pogea nu-l pricepe e că acea pierdere a firmelor nu o suportă statul, ci acționarii. Chiar dacă 100 000 de firme sunt în pierdere, minim 100 000 de angajați își iau salarii de la acele firme, respectivele firme plătesc destule alte taxe (chiar daca nu pe profit), deci statul câștigă bani frumoși și de pe urma lor. Dar de, ce să-i faci, e mai ușor să faci să treacă o cămilă prin urechile acului decât pre-un ministru PD-L să-și folosească creierul la ceva constructiv.

Înc-un pic și se duce și luna lui Mărțișor, așa că vine vremea să mai contabilizăm un pic realizările guvernării ultramajoritare și portocalii (cu nuanțe din ce în ce mai pale de roșu). Ca evenimente notabile ar fi vreo câteva:

• blocarea aproape completă a creditării, drept urmare economia noastră se zbate, dă din picioare, da’ nu prea mai are suflu să zbiere
• anunțul că ne vom împrumuta din afară ( 13 miliarde de la FMI, restu’ pân’ la vreo 20 de pe la alte instituții de prin UE), urmat foarte rapid de câteva întâlniri (pe la Cotroceni, respectiv pe la vreo cârciumă de-a lui Popoviciu) și un acord 
• negocieri cu sindicatele, amenințări cu greve, etc
• anunțul că Lenuța Marinarului vrea să candidește independent pentru un loc în PE. Ce să-i faci, așa-i când unii oameni nu vor să vorbește cu tine și nu-ți recunosc succesurile…
• scandalul DGPI – Puiu Popoviciu
• intervenția telefonică a lui Boc la emisiunea Sinteza Zilei, ocazie cu care a reușit să-și pună poalele-n cap.

M-aș opri numai asupra ultimelor două evenimente: afacerea DGPI – Puiu Popoviciu și chestiunea cu Boc. Prima e o dovadă de netăgăduit că “există un sistem și funcționează”. Adică na, dupa vreo 7 ani de anchete, până la urmă s-a reușit ca un nene, printre cei mai bogați din România, să fie reținut 24 de ore, după care evident că judecătorul îl lasă să fie în continuare cercetat în libertate. Întâmplător sau nu, în respectivul dosar al acestui nene apar nume grele, cam toată spuma politicienilor cu greutate… Să fie oare un semn că s-a dat drumul la colecta pentru campania lui Băse pentru prezidențiale, și că cel ce va cuteza să nu cotizeze corespunzător va avea cam aceeași soartă? Mie cam așa îmi dă impresia…

Ajungem acum și la domnul Boc. Emil Boc. Uns prim ministru al României, prin grația lui Băsescu și cu încuviințarea PSD-ului. Nenea ăsta, care cică poartă pe umerii săi toată greutatea conducerii țării în aceste vremuri de restriște, a găsit că ar fi un bun moment să-și dea cu firma-n cap. Fix în zilele în care se făcuseră publice detaliile acordului de finanțare externă, toată lumea analiza și despica firu-n patru pe tema acordului cu FMI, domnia sa, în nemărginita-i inteligentă, a găsit de cuvință să aplice o “schema Băsescu” de a se băga un pic în seamă: suni la o televiziune și-i faci pe ăia troacă de porci în direct, să priceapă ei cine-i șeful și cine-i sluga. Ei bine, domnul trompetă a eșuat lamentabil în încercarea lui de-a pune lucrurile la punct, ba mai mult, a reușit să se facă de toata bafta. sunt tare curios dacă a învățat măcar ca, pe viitor, să nu se mai bage singur în gura lupului și să nu mai încerce să dea peste nas unor indivizi cu o inteligență net superioară celei a domniei sale.

În concluzie, stăm bine: guvernanții își umflă mușchii și ne arată cât sunt ei de bățoși, iar noi ne perfecționăm în continuare arta de-a strânge cureaua.

Alegerea lui Crin Antonescu la conducerea PNL, însoțită de declararea intenției de a intra în competiția prezidențială nu a rămas fără ecou în lumea politică. Avem reacții atât din partea PSD, din gura lui Iliescu, care zice că și l-ar fi dorit pe Crin la el în partid în rol de “Obama de România”, cât mai ales din partea PD-L.

Cei mai vehemenți au fost, după cum era de așteptat, cățeii portocalii, prin trompetele de serviciu Valeriu Stoica (vezi interviu HotNews) și Cristian Preda (vezi articol pe blog). Aceste două personaje, unul un trădător care a sărit în barca portocalie împreună cu restul trupei lui Stolojan, altul un ilustru consilier prezidențial al lui Băsescu (fost consilier al lui Constantinescu) și actual candidat portocaliu la europarlamentare, încearcă din răsputeri să minimalizeze atât rolul PNL pe scena politică, cât și faptul că noul președinte are unele calități în plus față de modelul uzual de politician român din ziua de azi. Acești indivizi care reprezintă la cel mai înalt nivel PD-L-ul, partidul prezidențial, a cărui unică doctrină este cuvântul lui Băsescu, încearcă să ne convingă de faptul că, vezi doamne, ei ar fi adevărata forță de dreapta din România. 

Se pare că tema preferată acum de portocalii este că PNL-ul și-ar fi pierdut cârma și plutește în derivă pe scena politică, îndreptându-se când spre stânga când spre dreapta. Nu știu oare câtă ipocrizie, demagogie și mizerie mai poate ieși din gurile acestor reprezentanți ai unui partid care în scurta sa istorie a demonstrat că știe doar să genereze conflicte, să spargă alianțe, să trădeze, să schimbe barca (azi sunt social-democrați, mâine sunt liberali) și să arunce cu noroi.

Cred că reacția asta virulentă a cățeilor portocalii este dovada faptului că simt o amenințare de acolo de unde se așteptau mai puțin. Le e teamă că există o posibilitate, la care încă nu îndrăznesc să sper, ca marele cârmaci Băsescu să fie debarcat de la Cotroceni, debarcare care ar atrage după sine atât represalii crunte în propriul partid (nu știu cine va avea curaj să dea ochii cu Băsescu dacă acesta pică din scaun și redevine președintele partidului) cât și reducerea partidului la adevărata lui valoare (locul 3 sau mai jos pe scena politică). Pedeliștii ne demonstrează încă odată că știu să facă un singur lucru: să tragă cu ochiul în curtea vecinului și să se comporte ca niște adevărați chibiți.

După cum spuneam și în titlu, câinii (mai exact cățeii) portocalii latră, partidul trece mai departe

Este incontestabil faptul că “omul momentului” în politica românească este Crin Antonescu, noul președinte al PNL. Rezultatul alegerilor desfășurate la congresul PNL din 20-21 martie este unul extrem de clar, Antonescu și cu echipa lui au preluat cele mai importante funcții în partid, în timp ce susținătorii lui Tăriceanu au fost în marea lor majoritate retrogradați la nivel de simpli membri. Presa, în marea ei majoritate, a fost cuprinsă de euforie și a catalogat victoria lui Antonescu ca pe o victorie a omului simplu împotriva unui “sistem” și a salutat evenimentul. Din câte am putut vedea până acum, singurul care nu s-a entuziasmat peste măsură de rezultatul alegerilor din PNL a fost Ion Cristoiu.

Ca simpatizant și susținător deschis al PNL pot spune că aștept acum să văd în ce direcție o va lua partidul. Crin Antonescu și-a stabilit niște ținte foarte înalte: cea mai dificilă dintre toate fiind aceea de a trezi interesul alegătorilor pentru viața politică și de a-i convinge de veridicitatea și viabilitatea planurilor și soluțiilor liberale. Această țintă mi se pare chiar mai dificil de atins decât înfrângerea lui Băsescu la prezidențiale.

Noul președinte al PNL are o calitate pe care foarte puțini politicieni de pe la noi o mai au, și anume aceea de a putea mobiliza oamenii prin discurs. Această calitate este probabil cea care i-a adus în primul rând sprijinul colegilor de partid, a unei părți a mass-media (în frunte cu Victor Ciutacu) și, ulterior, victoria în alegerile din interiorul partidului. Greul însă de-abia acum începe, deoarece noul președinte al PNL va intra direct sub tirul oponenților, cei mai agresivi fiind, evident, pedeliștii în frunte cu Băsescu. Sunt convins că Băsescu va încerca din răsputeri să-i distrugă credibilitatea cât se poate de repede, pentru a evita o eventuală “întâlnire” în turul doi al alegerilor prezidențiale din toamnă.

Un aspect negativ relativ la cele întâmplate la Congresul PNL, venit din nou din partea presei, a fost atitudinea față de Tăriceanu. Au fost foarte puțini cei care au amintit realizările sale ca președinte al partidului, au fost foarte puțini cei care au apreciat faptul că după 4 ani la guvernare partidul nu a scăzut în sondaje (cum se întâmplă de obicei). Singura realizare pe care domnii jurnaliși nu au putut să o treacă cu vederea este faptul că Tăriceanu a rezistat la guvernare în pofida atacurilor neîncetate ale lui Băsescu&Co. 

În concluzie, mă bucur că încă mai există pe scena politică personaje capabile să genereze atâta entuziasm, ma bucur că PNL-ul a demonstrat la acest congres că e un partid “mai spălat” decât restul. Nu mă aștept ca noua conducere să aducă reformeze în mod radical partidul, nu mă aștept la rezultate senzaționale la următoarele alegeri, dar sper din tot sufletul ca partidul să-și îmbunătățească imaginea publică și să activeze în direcția “trezirii din amorțeală” a electoratului.

După ce nenea Tucă s-a luat de bloggeri cu ceva timp în urmă, acum mai apare și Andrei Pleșu, de altfel un domn foarte respectabil, care atacă întreaga tagmă a “internauților”. Trecând peste faptul că titlul articolului, “Scurt sondaj printre internauți”, nu are absolut nici o legătură cu textul, care se dorește o analiză a psihologiei comentatorilor care activează pe net sub protecția anonimatului dat de niște nickname-uri, ce mi se pare exagerat este îndemnul “părintesc” cu care domnul Pleșu încheie respectivul articol:

“Dragii mei – îmi vine să spun comentatorilor anonimi de pretutindeni – nu vă mai chinuiţi! Există şi alte virtuţi decât inteligenţa: sobrietatea, măsura, bunul-simţ, bunătatea. Le veţi găsi mai curând la capătul unei chibzuite tăceri, decât într-un exces impudic de volubilitate.”

Suntem cu toții de acord că mediul online oferă posibilități extinse de exprimare tuturor categoriilor de oameni, inclusiv acelora care nu ar avea șansa sau curajul de a-și exprima vreodata punctul de vedere într-un spațiu public. Este evident că probabil peste 90% din părerile exprimate de “internauți” sunt subiective, neargumentate și poate lipsite de valoare. Ceea ce este la fel de evident însă este și că presa tradițională nu se ridică la un nivel mult mai ridicat de profesionalism, la ora actuală cea mai mare parte a ei (inclusiv nume care se vor cu pretenții) fiind mai mult sau mai puțin de tip tabloid.

Domnul Pleșu mai face următoarea caracterizare: ”Foarte mulţi din scriitorii pe internet par animaţi de o nevoie aproape candidă de a fi inteligenţi. Mai inteligenţi decât ceilalţi internauţi, mai inteligenţi decât guvernanţii şi decât opoziţia, mai inteligenţi decât autorul articolului la care se referă”. Oare nu este aceasta și o caracterizare perfectă a jurnalistului român din ziua de azi? Nu sunt ei cei mai frumoși, deștepți și drepți dintre toți? Are cineva impresia că limbajul suburban, “brutalitatea de mahala” și lipsa celui mai elementar bun simț sunt străine presei tradiționale? Oare nu cumva chiar ea, presa, a creat și alimentează în continuare această stare de fapt?

Părerea mea este că în ziua de azi mediul online a rămas cred ultimul refugiu în care exprimarea liberă este cu adevărat acceptată, fiind mediul cel mai puțin cenzurat și în care autorul își poate proteja cel mai bine identitatea. Văd din ce în ce mai multe reacții adverse din partea reprezentanților presei tradiționale și singura motivație pe care o văd este frica de o concurență “neloială”. Mi se pare că oamenii de presă sunt deranjați de faptul că mediul online câștigă teren în fața presei tradiționale (ziare/radio/tv) și că niște anonimi ar putea deveni în scurt timp niște formatori de opinie cu o audiență comparabilă cu a domniilor lor.

Lars, Mihnea, ce ziceți băieți de nenea ăsta?

Nenea Boc zice el că a prezentat programul anti-criză, pe care noi proștii nu-l vedem și nu-i putem aprecia genialitatea deoarece e înglobat în Buget. Din gură sună bine, o să facem, o să dregem, dăm bani la CEC și Eximbank, băgăm la invesițiile în infrastructură, nu o să mai impozităm profitul reinvestit (asta mai încolo, nu acum). A, să nu uităm, Tăriceanu e de vină pentru că e criză în România. Cea mai mare durere de cap a lui Boc acum este “greaua moștenire”, și nu faptul că de vreo trei luni încoace nu sunt capabili să vină cu vreo măsură concretă.

În altă ordine de idei, una din temele așazisului program anti-criză este sprijinirea IMM-urilor. Mă întrebam eu cu ceva vreme în urmă: la ce sunt bune IMM-urile astea? Se pare că sunt bune ca să crediteze statul român și să și-o ia în barbă pe chestia asta.

Potrivit celor spuse de preșdintele Consiliului Național pentru IMM-uri, statul român datorează IMM-urile suma modică de vreo 2.1 miliarde de euro. Asta vorbind numai de datorii din decembrie 2008, adică vechi de vreo 3 luni, și care generează un blocaj de vreo 8-9 miliarde în mediul IMM. Nu mai punem la socoteală faptul că în nenumărate cazuri accesul IMM-urilor la finanțarea bancară este aproape imposibil (se cer mii și milioane de garanții, eventual garanții din partea acționarilor ca persoane fizice, etc..)

În condițiile date, domnul Boc găsește că cel mai important lucru este să se plângă de Tăriceanu. Probabil că și datoriile statului către IMM-uri fac parte tot din “greaua moștenire” de care se plânge domnul Boc.

Înainte de a începe vreau să precizez că nu am intenția de a-i băga pe toți bugetarii în aceeași oală, sunt perfect de acord că cineva trebuie să lucreze și în instituțiile sectorului bugetar și sunt convins că există destui indivizi de valoare și care-și fac treaba în mod responsabil și profesionist în interiorul acestui sector. Pe de altă parte, dintr-un șir îndelungat de experiențe mai mult amare avute în relația cu diversele instituții ale statului, pornind de la instituțiile de învățământ, sănătate și terminând cu administrația și firmele de stat, am identificat un anumit “profil” al angajatului la stat, l-am numit eu în titlu “mic funcționar”.

În acceptiunea mea, micul funcționar este acel individ, cu studii medii sau, mai nou, cu o diplomă de facultate făcută “la privat”, instalat într-un post de nu prea mare responsabilitate și poziționat strategic într-un nod al sistemului birocratic. Câteva exemple sugestive de locuri unde vom găsi acești indivizi: secretariatele de tot felul (școli, licee, universități, spitale, alte instituții), funcționari de prin diverse primării, etc.

Micul funcționar, etern angajat la stat și plătit de la buget, îndeplinește următoarele criterii:

- este mereu prea ocupat cu “activități specifice” (bea cafea, citește ziarul, stă de povești la telefon, etc) pentru a-și face treaba pentru care e acolo

- rupe ușa instituției la ora la care s-a terminat programul, indiferent dacă treaba pe ziua respectivă e gata sau nu

- este mereu nemulțumit de salariul pe care-l primește, de statutul său social, de faptul că nu primește respectul pe care-l consideră cuvenit persoanei sale

- este lingușitor și servil față de superiori și tiranic fată de subalterni

- are toane, să te ferească sfântul să ajungi în fața lui în momentul în care e cu capsa pusă

- e sindicalist convins, are nevoie de minim o grevă pe sezon pentru a-și cere drepturile (salariale + altele), iar pretențiile lui în acest sens cresc mereu

- e jignit când e numit “bugetar”

- consideră că a făcut un adevărat sacrificiu angajându-se la stat și acceptând acel “salariu de mizerie” destinat bugetarilor

- consideră că a lucra la patron echivalează cu sclavia

- își revarsă toate frustrările, nemulțumirile și toanele pe cel care se întâmplă să ajungă în fața lui cu vreo problemă de rezolvat, și mereu dă impresia că îți face o mare favoare pe care de fapt n-ai merita-o atunci când își face treaba pentru care a fost angajat și e plătit.

Dacă am uitat ceva, aștept sugestii

Faptul că ne vom împrumuta de la FMI e deja o certitudine, singurele întrebări care se mai pun sunt: 

1. Câți bani ne vor da (umblă vorba prin târg că ar trebui să împrumutăm 19 miliarde de euro, pe doi ani, la o dobândă de 5% pe an – adică vom avea de returnat cam 21 miliarde)?

2. Care vor fi condițiile impuse de FMI?

Oricine încearcă acum să răspundă acum la aceste întrebări, singurele care contează de fapt, e un speculant, mai mult sau mai puțin ordinar, fie că e el președintele româniei, vreun șef de pe la BNR, vreun analist economic sau jurnalist. Iar, fel de fel de întrebări (cum a fost posibil, etc) și tentative de a culpabiliza pe cineva (ținta preferată fiind Tăriceanu) sunt momentan o pierdere de vreme, respectiv manevre tipice de campanie electorală. 

Unul din cei mai mari speculanți ai zilelor noastre este nenea ăla de la Cotroceni, investit cu funcția de președinte. De câteva zile încoace nenea e extrem de activ, e călare pe situație, ține discursuri în Parlament, apare în direct la TV și la radio și încearcă să ne explice cum stă treaba. Mai mult, se lansează și în tot felul de presupuneri avansate la rangul de certitudini, si alte cugetări cum ar fi (via HotNews):

- “Nu intrevad o solicitare a FMI de crestere a TVA sau de renuntare la cota unica.”

- “Niciun cent din banii de la FMI nu merge decat in rezerva BNR, ceea ce va permite bancilor sa utilizeze parte din rezerva pe care o detin la BNR pentru a finanta economia.”

- ”Sa nu mai punem sub semnul intrebarii capacitatea negociatorilor romani care discuta cu FMI.”

Având în vedere cele întâmplate în ultimele luni (mai exact din ianuarie încoace), adică bulibășeala generalizată și suceala de la “nu ne trebe bani de la FMI, noi suntem șmecheri” la “împrumutul este o centură de siguranță” cred că cel mai inteligent ar fi să nu dăm doi bani pe nici un fel de asigurări venite de la actualii guvernanți.

Revenind la tema principală, cea a împrumutului. Partea bună e că cineva (în speță FMI și UE) sunt dispuși să finanțeze minunata noastră țară. Altă parte bună e că agențiile de rating (alea pe care la înjurau toți politicienii prin toamnă) au mai crescut puțin “notele” acordate României pe baza informațiilor că se pregătește un acord cu FMI, și e de așteptat ca odată cu finalizarea negocierilor și acordarea împrumutului situația țării din acest punct de vedere să se îmbunătățească.

Părțile proaste ale acestui împrumut sunt următoarele:

- probabil vine destul de târziu raportat la realitățile economiei, și din câte am înțeles cu cât de lungim mai mult cu atât va trebui să împrumutăm mai mulți bani

- nu prezintă nici un fel de garanții că lucrurile vor evolua în bine. Degeaba spune Băsescu, sus și tare, că odată cu acest împrumut care va merge la rezerva BNR, aceast fapt va determina BNR să reducă RMO pentru băncile comerciale și acestea vor debloca procesul de creditare. Sunt cam multe variabile aici, cam multe decizii asupra cărora mai mulți factori (guvern – BNR – bancheri) trebuie să se pună de acord.

- nu prezintă nici un fel de garanții că guvernul va gestiona resursele în mod mai responsabil. Guvernul va trebui să se “miște” în limitele impuse de anumiți indicatori macroeconomici, iar pe cei de la FMI nu-i vor interesa metodele prin care s-au respectat condițiile (măriri de taxe, abandonarea unor proiecte de infrastructură, etc)

- va fi folosit ca pretext pentru absolut orice fel de măsură luată de guvern

Om trăi și om vedea cum trecem și hop-ul ăsta, până la urmă în tot răul poate e și un bine: le-o mai veni mintea la cap și la românași (atât ăia de ne conduc, cât și ăia care fac scandal cerând măriri de salarii, etc).

Este evident că suntem în criză. Este evident că Guvernul dă din colț în colț și n-are nici o idee despre cum să managerizeze situația. Este evident că poporul, omul de rând, nu realizează nici acum că povestea asta cu criza nu e o invenție a presei, și că încă speră într-o minune și că în câteva luni totul se va regla de la sine. Drept urmare “se cerea” ca președintele cel jucător să-și ia din nou rolul în serios și să vină sa ne explice nouă, muritorilor de rând, și lor, ălora pe care votul nostru i-a trimis în Parlament, care-i treaba de fapt.

Nu am auzit “live” discursul prezidențial (deh, unii din noi mai trebuie să și muncească, n-au vreme de holbat la TV la orele alea), dar l-am citit aici (sărumâna HotNews). O să încerc să sintetizez mai jos esența mesajului prezidențial, un fel de “traducere și adaptare”:

1. Bă băieți, e groasă. Puteți uita tot ce am zis eu și ai mei (Boc și alții) cum că România nu va fi afectată de criza mondială. Ceea ce nu trebuie voi să uitați e un lucru, Tăriceanu și guvernarea dezastruasă sunt de vină pentru situația de acum!

2. Io, președintele vostru, am soluția! Stați liniștiți, faceți cum vă zic, și o să fie bine! Soluțiile sunt simple și la mintea cocoșului: lucrați mai cu spor, pe mai puțini bani, plătiți-vă toate dările (pe care stați liniștiți, vi le creștem) către stat și fiți pătrunși de spiritul de solidaritate socială.

3. Actuala majoritate de 73% pe care eu, președintele vostru, am nășit-o, este șansa voastră de a trece mai ușor de criză. A, că tot vorbeam de majoritatea solidă, puteți uita ce v-au promis ăia de i-ați ales, că oricum nu se mai poate. Dar, nu uitați, Tăriceanu e de vină!

4. Vă ziceam io acu vreo 2-3 luni că nici în ruptul capului nu vreau bani de la FMI. Vreau de la UE, da’ nu de la FMI, că ăia e răi și ne trag înapoi. Uitați și chestia astă, m-am mai scărpinat eu în căpșorul meu, m-am mai consultat cu unu’ cu altu’ și m-am sucit. Deci, luam bani și de la FMI. Io n-aș fi vrut, da’ m-am prins că Uniunea Europeană, Comisia sau cum le zice la ăia de ne pot da bani e amărâți, și n-are cum să poată controla ce facem noi cu banii, drept urmare ni-i impun pe ăia de la FMI la care să dăm frumos raportul că ce și cum facem.

5. Nu uitați, tot ce se întâmplă acum e cauzat de guvernarea dezastruasă din ultimii ani (mai ales ultimii doi după ce protejații mei au fost dați afara mișelește, pe ușa din dos). Nu vă amăgiți cu realitatea că la toți a început să vă meargă din ce în ce mai bine în anii ăștia, și credeți-mă pe mine pe cuvânt că Tăriceanu, Patriciu și ai lui sunt dă vină că suntem acu în criză.

Dacă mai adăugăm și ceva “completări” făcute în direct la TVR o să mai identificăm și cine e deja vinovat pentru tot ce n-o să meargă bine în viitorul apropiat: Geoană cel lipsit de bun simț care în loc să pupe mâna care l-a adus la guvernare, l-a pus al doilea om în stat și i-a salvat scaunu de președinte de partid își permite acum să ridice clonțul la “băieții buni și portocalii” și să critice onor’ guvernul care n-are încă un plan  anticriză. 

În concluzie, acu că am cetit mesajul prezidențial, m-am liniștit. România e pe mâini bune. Un pic de solidaritate socială  - activitate aia prin care ăia care lucră cu spor si folos țin în cârcă pe lângă pensionari (care nu sunt asistați social, cum îi consideră Băse) și un cârd mare de puturoși – și o să treacă si criza asta.