Zilele astea văd tot felul de aberații izvorâte din străfundurile puțului gândirii prezidențiale: ba că ar fi vreamea ca românașii de rând să dea buzna la bănci și să ia credite – indiferent de condițiile cămătărești pe care acestea le impun, ba că “nu poți impune vremuri de austeritate dacă populatia refuză, dacă Parlamentul refuză”. Am impresia că domnul președinte ori trăiește în altă lume, ori are niște consilieri care ar merita șutuiți în “spate”, ori s-a stricat complet de cap.

S-o luăm metodic. Cică zice domnu președinte că faptul că băncile nu mai acordă credite noi (de unde rezultă blocajul pe care unii încearcă să-l nege) se datorează clienților, care din rea voință și încăpățânare nu vor să se împrumute. În viziunea prezidențială, dacă de mâine vor fi cozi la toate agențiile băncilor, dobânzile vor scădea și treaba s-ar pune la loc pe roate, iar toți ăia de se dau mari experți și cunoscători în ale finațelor și economiei sunt de fapt niște nenorociți, plătiți de moguli să intoxice populația prin intermediul presei. Periculos e că se pare că aceste păreri ale lui Băsescu sunt sprijinite și de Isărescu, omul care până nu de mult susținea sus și tare că trebuie limitate creditele de consum…

A doua chestiune e de-a dreptul plină de haz. Cică nu putem impune vremuri de austeritate fără acordul prealabil al poporului și al Parlamentului. Sunt tare curios dacă nu cumva vrea și un referendum mic, în care să ne întrebe: “Români, ce părere aveți, e sau nu e criză? Trebuie sau nu luate măsuri nepopulare: creșteri de impozite, taxe, stoparea creșterilor salariale, etc?”. Nenea ăsta care cică ne reprezintă ar trebui să “dea dovadă de o minimă inteligență” (citat din domnia sa) și să realizeze că politica economică e dictată de situația de fapt, și nu de voința poporului sau a Parlamentului. Dacă vei cere părerea majorității, aceasta nu va accepta niciodată taxe mai mari, bugete de austeritate sau reduceri ale unor drepturi. Mai degrabă ai vedea parlamentarii că-și votează reduceri de salarii, apoi o cămilă trecând prin urechea unui ac decât “poporul” să accepte din proprie inițiativă vreun fel de “sacrificii”.

Deși nu merită, o să-i acord președintelui circumstanțe atenuante deoarece cred că declarațiile astea sunt făcute mai mult de ochii lumii că de, avem alegeri în toamnă, și poporul trebuie să priceapă că cineva acolo sus (sus în dealul Cotrocenilor) îl iubește.

Via HotNews aflăm că “ultimul lucru” pe care și-l dorea Băsescu e pe cale să se întâmple. O delegație formată din reprezentanți ai BNR și Ministerului de Finanțe s-a prezentat la poarta FMI, cu căciulile-n mâini și jalba-n proțap, pentru a cere un împrumut de la susnumita insituție.

De unde până nu demult mai toate “autoritățile” competente spuneau că nici vorbă de împrumuturi de la FMI, în cel mai rău caz se va semna un acord de supraveghere pentru niște împrumuturi făcute de la insituții europene, ei bine se pare că respectivele declarații erau doar praf în ochi. Orice jurnalist care și-ar fi permis până acum câteva zile să întrebe vreun reprezentant al BNR sau al guvernului despre un asemenea împrumut era dojenit părintește și trimis la școală să mai învețe economie, sau acuzat că răspândește zvonuri alarmiste.

Ce mi se pare mie o mizerie este faptul că aceste negocieri cu FMI par să fie făcute pe ascuns, departe de ochii opiniei publice, și nu m-aș mira să ne trezim cu un acord semnat, cu clauze clasificate ca și secret de stat. Altă mizerie e că ne vom îngloda în respectivele datorii + toate condițiile puse de FMI (o instituție contestată de suficient de mulți experți internaționali în economie, și acuzată deseori că are o politică de tip “contabilicesc” axată exclusiv pe tăierea de costuri indiferent de efectele posibile) pentru a “proteja rezervele valutare (ale BNR –  bănuiesc) și nu pentru a finanța economia” – citat aproximativ din Mugur Isărescu. 

Ce nu înțeleg eu e cine și cum ia asemenea decizii, și mai ales cum se face că mereu când zice vreun guvernant “așa ceva nu vom face niciodată”, inevitabil respectivul eveniment se produce chiar mai repede decât ne-am fi așteptat.

În ceea ce privește finanțare de la FMI, nu sunt deloc în măsură să apreciez dacă ar fi benefică sau nu – ideea e că schimbarea asta bruscă de atitudine mi se pare cel puțin suspectă. Iar ideea că împrumutul nu va viza finanțarea economiei iar mi se pare cel puțin ciudată, atâta timp cât respectiva economie pe care nimeni nu mai pare dispus să o finanțeze este cea care va trebui să plătească și acest împrumut. 

Ceea ce cred eu e că un împrumut de la FMI, împreună cu toate condițiile puse de respectiva instituție, vor servi ca un pretext extrem de solid cu care actuala putere își va justifica neputința de a duce la îndeplinire măcar vreuna din zecile de promisiuni electorale. Deja l-am auzit pe Boc spunând că în noiembrie 2008, când ei promiteau marea cu sarea, s-au bazat pe datele furnizate de guvernul Tăriceanu, în concluzie cauza oricărei promisiuni nerealizate este “greaua moștenire”. Mâine poimâine o să-l vedem și pe Băselul cum iese la rampă și-i trage-un bocet, explicând poporului alegător cum că el este o victimă, un biet președinte care, lipsit de pârghiile constituționale și fără sprijinul fostei puteri nu a putut să își îndeplinească promisiunile din 2004.