hash.ro - ITistu’ de dreapta

De ceva vreme încoace diverși neni din guvern, în frunte cu Boc, ne explică frumos și cu dicție ce super idee au ouat pentru a împușca mai mulți iepuri dintr-un foc: oferă un tub de oxigen proaspăt pieței imobiliare și implicit firmelor de construcții și mai pun o cărămidă la construcția ce ar trebui să ducă la deblocarea creditării. Și pentru că toate ideile geniale trebuiau să aibă un nume numai bun de folosit într-o campanie electorală, i-au zis “Prima casă”.

Pe scurt, ideea e simplă și clară: prin acest program statul pune la dispoziție un fond de garantare de un miliard de euro, fond care va putea fi utilizat ca garanție pentru un credit ipotecar cu următoarele caracteristici:

- garanția acoperită de fond să nu depășească 60 000 euro

- dobânda să fie “mică” (nu a explicat nimeni exact cât consideră guvernul o dobândă “mică”)

- banca să accepte ca avans 5% din valoarea creditului

- solicitantul să nu dețină o locuință în proprietate și să nu fi beneficiat înainte de vreun credit ipotecar

La prima vedere treaba pare să sune al naibii de bine, dar dacă o luam un pic la disecat se cam strică. După umilele mele cunoștințe, un credit ipotecar presupune din start faptul că imobilul achiziționat se constituie ca garanție. Faptul că statul mai oferă încă o garanție în plus prin acel fond înseamnă practic că banca poate acorda un credit acoperit în proporție de până la 200% cu garanții extrem de solide (chiar dacă imobilul ajunge să nu mai valoreze absolut nimic banca recuperează banii de la fond). Dar șmecheria este cu totul alta, după declarațiile unor bancheri această garanție suplimentară afectează exclusiv costul de risc, iar efectul este de maxim un punct procentual la dobândă, în condițiile în care accesarea garanției implică costuri de 2, 2.5 % din suma garantată. Cu alte cuvinte o bună parte din ce se economisește în timp (un punct procentual în plus sau în minus se simte considerabil la un credit pe 20 – 25 de ani) trebuie plătit “up-front” pentru a putea accesa fondul de garantare.

O a doua chestie este cea legată de avans. Reprezentanții guvernului repetă mereu un procent magic, 5%. Adică vezi doamne, vei putea lua un credit ipotecar de 60 000 cu un avans de 3000 de euro. Uită să spună de deja se pot contracta asemenea credite (chiar cu avans 0% la unele bănci) dar că rata lunară este undeva între 470 – 870 euro pe luna (DAE intre 9% și 18%) (informațiile sunt de pe FinZoom.ro). Ei bine, pentru ca o familie de două persoane să poată plăti o asemenea rată se presupune că veniturile nete minime (în condițiile în care nu mai au alte credite) de aproximativ 1500 euro, adică 6000 ron/lună. Din câte mai știu eu salariul MEDIU din România e undeva pe la 1200- 1300 lei, ceea ce înseamnă că gradul de indatorare pentru o familie de două persoane plătite cu salariul mediu pe economie ar fi de 75%. Nu știu dacă am pierdut eu cumva contactul cu realitatea, dar a avea 6000 lei/lună din salariu nu e chiar la îndemână oricui, mai ales dacă vorbim de persoane pentru care acest program ar trebui să fie soluția pentru a putea accesa un credit ipotecar.

Părerea mea este că scopul real al programului este unul în principal electoral, iar obiectivul de a vinde 50 000 de locuințe este unul cel puțin utopic. Nu văd nicăieri nici un fel de avantaj pentru cei cu venituri mici. Singurii “câștigați” ar fi din nou speculanții de pe piața imobiliară, care acum sunt afectați de faptul că băncile evaluează proprietățile care ar putea fi aduse în garanție mult sub prețul cerut de ei. Deocamdată, din câte văd eu, acești 60 000 de euro de la stat nu pot face nimic altceva decât să revigoreze vânzările la prețuri supraevaluate.

În anul de grație 2009, președintele ne împărtășește viziunea sa în materie de politică internă: “Romania trebuie condusa in forta. Pentru ca in Romania sa inceapa sa mearga lucrurile avem nevoie de o majoritate de 50%+1, si nu de o coalitie” (via HotNews). Mai mult decât atât, în cadrul discuțiilor avute cu parlamentarii portocalii, președintele ar fi declarat că nu este mulțumit de felul în care lucrează actuala coaliție de guvernare. Oare ce vrea să spună de fapt Băsescu?

Să le luam pe rând. De departe cea mai interesantă afirmație este aceea că România ar trebui condusă “în forță”, cu alte cuvinte de către un regim mult mai autoritar decât cel prevăzut de Constituție. Declarația ar putea părea una cu tentă electorală, bine știut fiind faptul că românii preferă în mod tradițional figurile tip “Vlad Țepeș”, care să ia frâiele și “să facă ordine în țară”. Pe de altă parte, declarația făcută poate fi una extrem de periculoasă, deoarece în traducere liberă ceea ce spune Băsescu este că sistemul democratic din România este falimentar.

Partea a doua a afirmației, aceea că o condiție pentru ca “să meargă lucrurile” este ca guvernarea să fie asigurată de un singur partid cu peste 50% din voturi, mă pune și mai rău pe gânduri. Este clar că Băsescu, om cu o mare experiență de guvernare în cadrul unor coaliții și cu o și mai mare experiență de distrugător de alianțe, s-a cam săturat să fie nevoit să împartă puterea cu alții și, mai rău, să fie nevoit să facă mereu unele concesii pe care statutul de membru al unei coaliții le impune. În orice caz, asemenea declarații venind din partea unui președinte de stat membru al UE mi se par cel puțin o dovadă de lipsă de maturitate politică. Este greu de crezut că în ziua de azi, când de bine de rău oamenii au mult mai ușor acces la informație, vreun partid să mai reușească singur performanțele FSN-ului de la începutul anilor ‘90.

E posibil ca una din soluțiile la care se gândește Băsescu este ca, după ce va fi reales (orice plan pică dacă el pierde al doilea mandat), să încerce din nou o tentativă fuziune, ori cu PNL, ori cu PSD. Este singura soluție prin care și-ar putea asigura cel puțin trei ani de guvernare așa cum și-o dorește. Cred că este foarte posibil ca de data aceasta Băsescu să încerce să abordeze problema fuziunii cu PSD, din două motive: capitalul electoral important și “aparatul” din teritoriu foarte bine pus la punct.

Sunt tare curios să văd ce ne așteaptă și sper din tot sufletul că visele președintelui de a conduce noul partid-stat al României să se năruiască în toamnă.

După cum spuneam de ceva vreme încoace, Băselul ESTE în campanie electorală. Tot ce face, tot ce spune, tot ce mișcă este alimentat de dorința de a obține un al doilea mandat și de a își îndeplini visul de a sta 10 ani la rând la Cotroceni.

Cele mai recente evenimente, mai exact vizita din Franța, ne arată foarte bine ce ne va aștepta în decursul anului acesta: vom asista la o combinație de circ, teatru și scandal de colț de stradă. Deja Băsescu joacă la 10 capete și din câte văd eu deja și-a pregătit câte un discurs pentru fiecare categorie de electorat posibilă.

În Franța, la întâlnirea cu un grup de membrii ai comunității românești de acolo, președintele în exercițiu ne-a arătat o față pe care aproape că o uitasem, aceea de “spășit”. Băsescu a explicat cum el, în marea lui înțelepciune și spre binele țării, și-a călcat principiile și s-a asociat cu inamicul public nr.1, PSD-ul, pentru a guverna în această perioadă de criză economică. Ba mai mult, a mai debitat o enormitate, și anume aceea că ar fi vrut să realizeze un guvern de uniune națională (aducând și PNL și UDMR la putere).

Am impresia că Băsescu e ori inconștient și nu realizează faptul că nu suntem toți niște retardați amnezici, ori e un demagog și un manipulator fără pereche.

După cum știm cu toții unul din ministerele populate cu “experții” portocalii este ministerul finanțelor. În frunte îl avem pe nea Pogea, iar în eșalonul doi niște personaje de calibrul doameni Grațiela Iordache, încă o demnă reprezentană a “grupului de la Cluj” din jurul domnului Boc.

Via HotNews aflăm că această distinsă doamnă, în calitate de reprezentant al guvernului, a participat la o dezbatere organizată de Camera de Comerț București, dezbatere în timpul căreia a transmis foarte clar poziția ministerului și a partidului pe care-l reprezinta vis-a-vis de mediul de afaceri. În esență, această tovarășă portocalie ne-a explicat tuturor cum stă treaba din punct de vedere al ministerului și, implicit, a PD-L:

1. e foarte bine că aproape 20 000 de firme și-au suspendat activitatea  sau s-au desființat

2. singurul lucru pe care-l știe în calitatea domniei sale de profesor la ASE este că o firmă nu poate funcționa nici o secunda fara profit

3. masina este un lux, firma poate funcționa foarte bine dacă deplasarile se fac cu transportul in comun. 

Aceasta doamna ne demonstreaza care este de fapt viziunea celor pusi sa conduca ministerul finanțelor: rolul lor este acela de perceptori. Pe nimeni nu interesează dacă ai sau n-ai de unde plăti, rolul celor de acolo este de a încasa taxe și de a institui unele noi, cu scopul final de a scoate bani și din piatră seacă. De mult n-am mai văzut atâta aroganță, nesimțire și infatuare într-o persoană aflată într-o funcție înaltă în stat și plătită din banii mei.

In orice caz, recomand articolul de pe Hotnews oricui a votat PD-L-ul în ideea ca acest partid reprezintă dreapta, că vrea sa sprijine clasa de mijloc și să aducă bunăstarea în Romania. Cred că declarațiile acestei țoape investită cu rang și putere sunt mai elocvente decât toate programele de guvernare, mesajele și declarațiile sforăitoare ale colegilor mai buni de gură din partid, în frunte cu trompeta numărul 1 care e încă instalată comod la Cotroceni.

Sper din tot sufletul ca poate în al 12-lea ceas să se deștepte și românașii noștri și să vadă ce podoabe au ajuns să ne conducă și să-i trimită pe acești parveniți portocalii la groapa de gunoi a istoriei!

De câteva zile a început campania electorală pentru alegerile europarlamentare, dar nu știu cum se face că cei care se dau în stambă sunt Geoană și Băsescu, niște neni care nu candidează acu’, ci mai prin toamnă-iarnă. Din câte mi se pare oamenii își fac acum încălzirea pentru prezidențiale, că oricum alea sunt de fapt alegerile care contează – deoarece nu cred că pe români îi interesează prea tare cine ne va reprezenta în Parlamentul European.

Omuleții trecuți de partide pe listele pentru europarlamentare, cu tot respectul pentru domniile lor, nu contează prea mult pentru alegătorul român. Programe, promisiuni și alte chestii atractive pentru alegători nu prea cred că au de unde inventa, așa că mai mult ca sigur campania electorală va consta în atacuri “de la partid la partid”. Singurii care se vor vedea și auzi și care vor conta în această campanie vor fi viitorii candidați la prezidențiale, portavocile partidelor din care provin, și anume: Băsescu, Geoană, Antonescu și Vadim. 

Sunt aproape convins că ostilitățile se vor desfășura după cum urmează:

- PSD și PD-L vor înjura la unison PNL-ul

- după ce se vor plictisi de înjurat PNL-ul se vor înjura reciproc (se pare că partea asta a și început)

- PNL-ul probabil va păstra atitudinea cea mai decentă (cel puțin asta sper)

Votul va fi 100% unul politic, în sensul că alegătorii care se vor deranja să se deplaseze până la urne vor opta pentru partidul pe care-l agreează, iar lupta cea mare se va da între actualii parteneri de guvernare, care la alegerile din toamnă au fost extrem de aproape. Cred că singurul partid care e capabil acum să producă surprize este PRM-ul și nu m-aș mira ca printre europarlamentarii români să avem un Vadim sau chiar un Becali.

Un slogan populist, printre primele lansate de actualul președinte pe vremea când era ministru la transporturi și declara că realizarea de autostrăzi nu este o prioritate pentru România, era “Aici sunt banii dumneavoastră”. Sloganul venea să justifice într-un fel introducerea taxei de utilizare a drumurilor naționale, numită oficial “rovinietă” și popular “taxa Băsescu”.

Taxa (valoarea anuală) este acum între minim 28 euro (autoturism) si maxim 1210 euro (camion).

La prima vedere nu pare mare – în Ungaria taxa anuală la un autoturism este de aprox. 134 euro, dar există o diferență majoră: Ungaria chiar are o infrastructură rutieră OK și taxa se plătește numai pentru a circula pe autostrăzi. Iar autostrăzile în Ungaria chiar există, sunt întreținute corespunzător și leagă deja toate punctele importante ale țării.

La noi, pentru suma de 28 de euro avem dreptul să ne târâm pe niște șosele construite acum zeci de ani, înguste, prost semnalizate, de multe ori într-o stare deplorabilă, care traversează zeci și sute de localități, pe care cu greu poți atinge o medie de deplasare de 60-70 km/h. Mai mult, pe respectivele drumuri naționale pe care noi le plătim ne împiedicăm frecvent de: căruțe, utilaje agricole, turme de animale și alte asemenea binefaceri.

În concluzie cred că nimeni nu mă poate contrazice dacă susțin că rovinieta noastră e cea mai scumpă taxă de drum din lume!

Mi-e “milă” de Băsescu. Omul ăsta e în plină campanie electorală pentru a fi reales și și-a ales calea pe care-o știe cel mai bine, cea mizerabilă.

Direcțiile de campanie pe care le-am identificat până acum sunt:

1. victimizarea – el, săracul președinte, legat de mâini și de picioare (păcat ca nu și cu călușul în gură) de către Constituție, nu a avut pârghiile pentru a “face ce trebuie” iar guvernele cu care a lucrat au refuzat să îl asculte

2. atacuri murdare la adresa inamicilor politici și din presă: primul pe listă, Tăriceanu, următorii Vântu și Voiculescu și lista este deschisă

3. construirea unei viziuni apocaliptice asupra viitorului apropiat: ne-a anunțat prăbușirea iminentă a sistemului public de pensii și, mai nou, faptul că este foarte posibil ca degenerarea situației economice sa ducă în curând la o criză socială

Evident, actiunile făcute pe fiecare din direcțiile de mai sus sunt construite pe un amestec de: 10% adevăr, 10% “sentiment”, 20% înverșunare și 60% minciună. Dacă analizăm absolut orice declarație făcută de președinte din 2004 până azi vom observa că:

- a revenit frecvent cu “clarificări” care să dreagă busuiocul

- are idei puține dar fixe

- de fiecare dată altcineva este de vină și există o “conspirație” împotriva președintelui

Acestea fiind spuse nu mă mai miră declarațiile de aseară de la TVR, declarații venite în completarea asumării responsabilității asupra legii majorării salariilor profesorilor, în care Băsescu a ținut să indice clar vinovații “reali” care sunt exact oamenii care s-au opus acelei inițiative aberante: Tăriceanu și Vosganian. În stilul caracteristic, președintele a lansat acuzații grave fără a clipi și fără a avea nici un fel de dovezi, ba mai mult s-a contrazis în explicații, spunând că într-adevăr Tăriceanu l-a avertizat că nu vor exista bani pentru aplicarea legii, dar cică datele pe care le-ar fi prezentat Vosganian ar fi fost false deci avertismentul a fost ignorat.

Mai mult, Băsescu are tupeul nesimțit de a spune că cine spune acum că în decembrie 2008 știa ca va veni criza este un mare mincinos. Asta după ce în noiembrie 2008 campania electorală a tuturor partidelor s-a construit pe minunatele “planuri anti-criză”, iar în același decembrie domnia sa gira o alianță ultramajoritară motivând exact subiectul numit “criză economică”.

Concluzia este una singură, Băsescu ne crede ori proști ori amnezici!

Nea’ Băselul ne-a trântit ieri încă o lacrimogenă: cică “își asumă” eroarea promulgării legii majorării salariilor din învățământ. Acu’ ce nu pricep io, e ce vrea să însemne “asumarea erorii”? Adică recunoaște că “a greșit” și gata, și-a pus cenușă-n cap și ar trebui să-l “iertăm”?

Orice ar spune Băsescu nu mă poate convinge că a promulgat acea lege dintr-o eroare regretabilă. Contrar așteptărilor domnului președinte eu unul țin minte cu exactitate faptul că, după ce Parlamentul a votat cu elan stahanovist legea respectivă, primul ministru de la vremea respectivă, Tăriceanu, i-a cerut în mod explicit președintelui să nu promulge legea și să o retrimită la Parlament deoarece bugetul anului 2009 nu va putea suporta efectele acelei legi. Și îmi aduc bine aminte ce-a făcut și Băsescu, și anume a explicat el frumos că el are informații și el știe că vor fi bani, pentru că educația este o prioritate deci nu se poate pune problema lipsei fondurilor necesare aplicării legii respective, drept urmare e chiar fericit să o promulge și avertizează public guvernul ca nu cumva să îndrăznească să n-o pună în aplicare.

După trebușoara asta au venit alegerile, PD-L-ul si PSD-ul au cules laurii (legea minunata a adunat zeci de mii de voturi pentru cele doua partide care au susținut-o atât de înfocat), au făcut noul guvern și au păstrat în vigoare ordonanța dată de guvernul Tăriceanu, cea prin care aplicarea legii majorării salariilor profesorilor era amânată. Între timp, după ce noul guvern a fost instalat, Băsescu a mai ieșit odată la rampă și, când a fost întrebat ce va face noul guvern în legătură cu subiectul controversatei legi, ne-a explicat frumos că el nu poate concepe ca o lege adoptată de Parlament și promulgată de Președinte ar putea să nu se aplice.

Acum, după ce au tăragănat cât s-a putut “atacarea” subiectului, guvernanții noștri au trebuit să recunoască faptul că nu au cum să aplice o asemenea majorare salarială deoarece n-au bani. Cu alte cuvinte au ajuns la aceeași concluzie pe care o trăsese Tăriceanu în noiembrie 2008. A, între timp s-au mai și împrumutat vreo 20 de miliarde de euro, și au rectificat puternic bugetul pe care nici nu apucaseră să-l treacă bine prin Parlament. Oare ce să înțelegem noi din chestiile astea? Că Guvernul e populat de habarniști, oameni care încă nu înțeleg la ce s-au înhămat? Că președintele minte cu nerușinare?

Orice ar spune azi guvernanții concluzia e una singură: au mințit cu nerușinare! Iar cine mai continuă să îmi explice că nu prevedea criza în noiembrie 2008 este un mincinos nerușinat, retardat mintal sau pur și simpluun demagog pe îl doare-n cot de tot ce se întâmplă și are ca obiectiv doar să fie la putere și să se îmbuibe până nu mai poate.