hash.ro - ITistu’ de dreapta

Începutul acestei săptămâni poate fi cu siguranță calificat drept un nou maxim al circului pe care îl reprezintă politica noastră de zi cu zi. Am impresia că oamenii ăia, care cică ne guvernează pe noi în baza “Parteneriatului pentru România”, pentru a ne “scoate din criză”, sunt de-a dreptul bătuți în cap.

Mai întâi s-a trezit Boc să propună revocarea ministrului de interne bazându-se pe următoarele motive: ba că nu știu ce ar fi zis despre o posibilă fraudare a alegerilor prezidențiale, ba că performanțele ministerului sunt atât de slabe încât se recomandă o remaniere, ba că are el un rezultat al unui sondaj de opinie care demonstrează că x% din români nu se simt în siguranță atunci când ies pe stradă. Fără să-i iau apărarea lui Nica pot spune că motivele enunțate de Boc, chiar dacă sunt reale, nu sunt suficiente pentru a-l zbura pe respectivul ministru din funcție. Modul în care a pus Boc problema este următorul “Guvernul funcționează ireproșabil, singura uscătură este Nica, drept urmare am decis sa-l zbor de acolo”.

După această demonstrație de forță a lui Boc s-au turat pesedeii, care au anunțat belicoși că dacă Nica e remaniat, ei rup alianță și pleacă de la guvernare. Cu alte cuvinte, PSD-ul a refuzat să înghită gălușca pregătită de portocalii, și treaba s-a împuțit și a primit numele de “criză politică”.

Odată amorsată bomba numită “criză politică” a ieșit la rampă și personajul care n-ar putea să rateze niciodată o asemenea ocazie, prezidentul Băsescu. În calitatea lui de “mediator”, președintele mai întâi i-a “pus la punct” pe șefii celor două partide, iar apoi, după ce terenul era pregătit, a venit cu două propuneri de soluție salvatoare: ori ministru independent, ori ministru de la opoziție. Faza tare însă este că, după toate regulile stabilite în protocolul coaliției, ministerul de interne revenea PSD-ului, ceea ce înseamnă că ambele soluții prezidențiale înseamnă orice în afara respectării respectivului protocol.

Întrebarea care se pune acum e una logică: cine are de câștigat și cine are de pierdut în urma acestei tevaturi? S-o luăm metodic, și să vedem cine pierde:

1. cel mai tare pierd pesedeii, în frunte cu Mircea Geoană (care mai e și candidat la președenție), care au reușit sa demonstreze cât de tare se știu ține cu dinții de putere. Contrar tuturor declarațiilor și argumentelor, lipsa unui răspuns ferm și rapid la cea mai recentă provocare venită din partea lui Boc și a PDL-ului nu poate fi interpretată decât ca o disperare de a rămâne pe partea cărnoasă a ciolanului

2. pierde Boc, deoarece este pentru prima dată (cred) în istoria de dupa ‘90 când o propunere de revocare a unui ministru este adresată de un premier președinteului iar acesta refuză să îi dea curs. La Boc oricum nu contează chestii de gen imagine, demnitate, etc., deoarece el deja are pentru toată lumea o imagine clară: ajutor de băgător de seamă și trompetă a lui Băsescu.

3. pierd toți contracandidații lui Băsescu deoarece președintele în funcție atrage toată atenția asupra sa în calitate de “salvator de situație”.

4. pierde toată România deoarece membrii Guvernului (și elementele de decizie din conducerea coaliției de guvernare) se țigănesc pe un post în loc să-și vadă de treaba pentru care sunt puși acolo.

De câștigat cred că e evident, singurul care căștigă ceva din toată chestiunea este Băsescu. Chiar dacă se vor găsi unii care să bănuiască faptul că toată afacerea este regizată de la Cotroceni (și că de fapt Boc execută ordinele președintelui), se vor găsi și mai mulți care să aprecieze “responsabilitatea” și “preocuparea” pentru aplanarea conflictului de care Băsescu dă dovadă.

Una peste alta, părerea mea în legătură cu tot scandalul ăsta e că totul e un mare circ, care nu are nici o legătură cu vreun motiv real, și este pun în scenă exclusiv cu scopul de a “întreține” electoratul și de a-i fabrica o imagine de “sfânt” lui Băsescu.

După cei 5 ani de “domnie”, eu unul m-am săturat până peste cap de președintele Băsescu și, drept urmare, nu-l mai vreau la Cotroceni pentru încă un cincinal. Cele mai importante motive obiective pentru care am ajuns la decizia asta sunt:

1. cea mai mare realizare a președintelui Băsescu a fost de a crea un continuu scandal. Începând cu faimosul “bilețel”, președintele s-a aflat mereu în “război” cu cineva, fie el vreun ministru (și mai ales premierul Tăriceanu), fie presa, fie parlamentul, fie “mogulii”, fie x fie y.

2. pe tot parcursul mandatului, președintele a dat de prea multe ori dovada unui comportament nedemn de un șef de stat. Ne aducem cu toții aminte de episoadele cu jurnaliștii (“găozar”, “țigancă împuțită”, “tonomat cu euro”, “pui de comunist”, etc)

3. președintele a avut o prestație sub așteptări la capitolul politică externă. Ne-a aburit o vreme cu “axa Londra-Washington” dar nu se poate lăuda cu nici o mare realizare pe plan de politică externă. Integrarea Romaniei în UE nu se poate lua în considerare ca un succes al administrației Băsescu, având în vedere faptul că procesul era început de mult, iar oricum intrarea în UE s-a făcut așa cum s-a făcut (cu divese monitorizări ulterioare, o continuă amenințare de activare a unor clauze de salvgardare, etc).

4. unul din rolurile președintelui este acela de a fi un mediator între cele trei puteri din statul democratic. Cred că nimeni nu poate da vreun exemplu în care Băsescu să-și fi îndeplinit vreun pic rolul de mediator. Mai rău, președintele a dus multiple campanii de discreditare a tuturor puterilor din stat:

- a șters pe jos cu Parlamentul (mai ales după episodul suspendării)

- a făcut toate eforturile pentru a da jos guvernul Tăriceanu

- insultă și distruge imaginea publică a magistraților

5. cu orice ocazie (fie alegeri generale, fie europarlamentare) a făcut campanie electorală pro-PDL, chiar dacă statulul de președinte îi interzice acest lucru

6. a reușit să creeze o structură de “baroni” PDL (cel mai bun exponent fiind Elena Udrea) care să-i înlocuiască pe mult huliții baroni PSD. Cred că nimeni nu poate nega faptul că ascensiunea unor personaje ca Udrea, Ridzi sau EBA ar fi fost imposibilă fără sprijinul direct al președintelui.

În ultimul rând, președintele Băsescu a fost nașul alianței între PDL și PSD (în care eu văd o reîncarnare a FSN-ului) și cel care a instalat la putere guvernul Boc (care după părerea mea este cea mai proastă variantă din cate se puteau).

În concluzie, date fiind motivele de mai sus, eu nu-l mai vreau pe omul ăsta să ma reprezinte la cel mai înalt nivel. Nu-mi pare rău că l-am ales în 2004, la vremea respectivă mi s-a părut cea mai bună variantă și i-am acordat încrederea, încredere pe care a pierdut-o în numai câteva luni de mandat. Drept urmare, bye bye Băse!

Mă alătur în mod “oficial” susținătorilor lui Crin Antonescu. Motivele sunt simple:

1. am convingerea că este o variantă viabilă de președinte al României. Nu este omul perfect, nu este personajul providențial, dar sper cel puțin că este omul de bun simț de care țara asta ar avea nevoie pe post de președinte pentru următorii 5 ani.

2. am convingerea că odată ajuns președinte nu va ajunge în situația de a face România de râs prin comportament și/sau discurs

3. este liberal

4. a reușit să adune în cercul său de simpatizanți numeroși oameni de valoare

Sunt foarte curios să văd cum se va desfășura campania electorală “oficială” din lunile octombrie-noiembrie și cred că lupta va fi foarte dură. Mă aștept ca pe de o parte să vedem campaniile clasice: una pesedistă pe sistem Vanghelie – cu mici, bere și multă mocangeală, una pedelistă cu resurse financiare nelimitate și, sper, una liberală care să fie “altceva”. Sper din tot sufletul ca echipa de campanie a lui Crin Antonescu să gasească acel “altceva” care să poată convinge alegătorii în primul rând să se prezinte la vot în primul tur de scrutin.

Cred că un element cheie il va juca prezența la urne în primul tur, tur ce va decide finaliștii competiției pentru Cotroceni. Unul din aceștia va fi cel mai probabil Traian Băsescu (mi-e greu să cred că va ieși pe locul 3 în primul tur), iar al doilea poate fi la fel de bine Crin Antonescu sau Mircea Geoană. Dintre aceștia doi va “câștiga” locul în turul doi cel care va ști să-și mobilizeze mai bine electoratul – iar aici Crin Antonescu are un mare dezavantaj față de Geoană, și anume lipsa unei mașinării de partid cum este cea a PSD-ului. Sper totuși ca PNL-ul și Crin Antonescu să poată suplini această lipsă în primul rând printr-un program credibil, fără promisiuni pompoase și deșarte (cum ne vor servi din plin Băsescu și Geoană) și printr-o campanie inteligentă.

În concluzie, tot înainte cu Crin Antonescu!

În ultimele zile se pare că sindicatele bugetarilor sunt din ce în ce mai aproape de a pune în scenă o mândrețe de grevă generală. Primul pas a fost făcut deja, prin constituirea (cel puțin la nivel declarativ), a unei Alianțe a sindicatelor bugetarilor, alianță care reprezintă aproximativ 800 000 de membri de sindicat. Ca fapt divers și pentru a înțelege puțin mai bine ordinul de mărime, cel mai mare partid din România, PSD-ul, numără cam tot atâția membri.

Motivul nemulțumirii sindicaliștilor este mult trâmbițata lege unică a salarizării în sectorul bugetar, lege care ar fi trebuit să rezolve odată și pentru totdeauna problemele cu care sectorul bugetar se confruntă – cele mai grave dintre ele fiind grila de salarizare considerată de toată lumea inechitabilă și sporurile. Dintre scopurile acestei legi, printre cele mai importante ar fi trebuit sa fie eliminarea unor privilegii aberante de care un număr mic de bugetari se bucurau, limitarea unor sporuri și actualizarea grilei de salarizare în sensul de a implementa un sistem cât se poate de echitabil. În practică asta se traduce în principal prin suprimarea unor drepturi pentru unele categorii de bugetari și acordarea de drepturi noi pentru categoriile până acum defavorizate.

Totul sună bine și frumos la nivel de teorie, facem o lege, stabilim niște coeficienți pe care toată lumea trebuie să-i accepte, eliminăm sporurile și privilegiile nejustificate și gata. Cât timp s-a discutat la nivel de principii, toată lumea, inclusiv sindicatele bugetarilor, s-a întrecut în a susține proiectul. Nu știu cum se face însă de toată chestia asta cu legea unică de salarizare a fost interpretată de absolut toți bugetarii ca o nouă ocazie de măriri de salarii. Absolut toată lumea afectată a considerat că de, dacă tot se dă o nouă lege, asta automat trebuie să însemne că li se și dă ceva în plus. Toți au uitat un lucru esențial, că legea asta trebuie să dea o noua formula de împărțire a acelorași bani (dacă nu chiar mai puțini) care erau și până acum.

Ei bine, în momentul în care s-a ajuns la discuțiile legate de coeficienți, s-a dezlănțuit iadul și toată lumea e nemultumită: profesorii susțin că din nou vor rămâne cei mai defavorizați din sistem, medicii și asistentele la fel și lista poate continua. Guvernul a făcut o încercare palidă de a-i dezbina pe bugetari, în sensul în care a încercat să propună ca numai salariile foarte mici să crească, iar cele medii și mari să stea pe loc, dar rezultatul acestei tentative a fost numai de a-i convinge pe sindicaliști de cât de slabă e poziția Guvernului în fața lor. Rezultatul îl vedem cu toții, în sensul că sindicatele au decis să facă corp comun și să refuze orice compromis.

Acum vine partea ce mai amuzantă din toată treaba, și revin la întrebarea din titlu: cu cine se luptă de fapt sindicatele bugetare? Păi se luptă cu administrația centrală, care la rândul ei face parte exact din același sistem bugetar. Toate deciziile care s-au luat și care se iau în continuare vin din interiorul unor ministere, agenții și alte structuri ale statului, structuri populate în majoritate de bugetari (cei drept, de bugetarii “de lux”). Chiar și legea asta pe care se ceartă nu este una elaborată de Parlament, ci de oameni (bugetari la rândul lor) din ministerul finanțelor și cel al muncii. În concluzie cred că am putea numi această mișcare sindicală un fel de Răscoala Bugetarilor de Rând împotriva Bugetarilor de Lux

Lăsând gluma la o parte, problema gravă pe care nici un sindicalist nemulțumit nu vrea sa o discute este că fondurile alocate salarizării în sistemul bugetar sunt deja supradimensionate, și ele trebuie REDUSE. În plus, performanța și eficiența sistemului sunt inacceptabil de slabe, iar motivul principal al lipsei de eficiență și de performanță este managementul prost, și nu salariile mici. Iar problema managementului ține de bucataria internă a sistemului bugetar, nu de o lege dată de Parlament sau de un set de coeficienți de salarizare.

Oricât ar zbiera sindicatele, soluția salvatoare nu o reprezintă pomparea și mai multor bani într-un sistem supradimensionat și prost administrat, ori din câte înțeleg eu exact asta se dorește de către această Alianță: nici o disponibilizare și salarii mai mari.

A venit toamna, s-a întors lumea de prin concedii și, foarte important, se apropie alegerile prezidențiale. Cică turu’ unu’ s-ar fi stabilit pentru 22 noiembrie, ceea ce înseamnă că Băselul și gașca de lachei portocalii mai au la dispoziție mai puțin de trei luni pentru a ne convinge ce treabă minunată știu să facă atunci când sunt la conducerea țării.

Ce poți face în două-trei luni ca să convingi alegătorii să voteze Băsescu? Dai legi, nenică, legi de-alea grele, cum ar fi cea care ar trebui să reformeze (pentru a mia oară) învățământul sau cea cu salariile bugetarilor. Evident, fiind voba de niște legi extrem de importante, care vor afecta direct milioane de oameni, nu se merită să le mai treci prin Parlament, că oricum aia e o instituție de doi lei. Ce rost are să mai dezbată câteva sute de indivizi, ajunși acolo doar pentru că i-a ales prostimea, niște texte de lege? N-are nici un rost, e pură pierdere de vreme, că doar treaba-i oablă: pe partea de învățământ s-a semnat un “pact” (l-a semnat și Băsescu, deci clar e bun) iar pe partea de bugetari avem un acord cu FMI care ne obligă să dăm respectiva lege. Parlamentul e în plus în toată ecuația asta.

Nu cred că merită nici măcar să ne batem capul cu ce au băgat Boc și compania în respectivele legi pentru care vor să-și “asume răspunderea”, pentru că sunt convins că textele respective nu vor ajunge veci pururi să fie puse în aplicare în forma în care sunt propuse azi. Indivizii ăștia nu sunt în stare să facă o predicție despre ce-o să se întâmple peste două ore, nu sunt în să înțeleagă ce naiba s-a întâmplat cu economia anul ăsta, dar vor să dea legi care să înceapă să producă efecte peste vreo doi-trei ani. Mi-e foarte clar că legile astea două se dau acum doar așa, “să fie”, să nu zică lumea că ei stau degeaba și nu fac nimic. Mai mult, a naibii coincidentă, se pare că legile trebuie să fie adoptate, indiferent cum, înainte de alegerile prezidențiale, pentru ca Băsescu să poată să le bifeze la capitolul “realizări”. Parcă îl și văd într-o confruntare cu vreun contracandidat, cum va spune “uite domnule, eu (guvernul meu) am facut reformă în învățământ și sectorul bugetar. Dumneavoastră cu ce vă puteți lăuda?”

Ah, să nu uit, printre legi date pe genunchi se pare că Boc și gașca mai au o ocupație amuzantă, joaca de-a datul PSD-ului afară de la guvernare. Ma mir că trupa lui Iliescu acceptă tratamentul ăsta din partea portocaliilor, se pare că foamea-i mare și înghit orice doar să rămână pe partea cărnoasă a ciolanului.