Iete ce mi-o ieșit pe quiz-ul de la Busola Politică. Cică l-aș vota mai degrabă pe Becali decât pe Băse…
Cine e pe primul loc cred că nu mai încape nici o discuție, nu?
Azi, 15 octombrie 2009, președintele Băsescu ne-a demonstrat că până și pe ultima suta de metri a mandatului său este un “jucător”. Iar jocul favorit al președintelui pare a fi ruleta rusească, oponentul de serviciu fiind Parlamentul României.
Este evident că desemnarea domnului Lucian Croitoru este în primul rând un contraatac politic la adresa celor doi inamici de la alegeri (Antonescu și Geoană) iar în al doilea rând o demonstrație de forță în fața Parlamentului care i-a desființat guvernul Boc II ar cărui proprietar de drept era. Prin această mișcare Băsescu a reușit să întoarcă din nou o situație limită și să arunce pisica moartă în curtea Parlamentului. După cum a și declarat-o, l-a desemnat pe Croitoru din următoarele motive principale:
1. era preferatul său, și nu propunerea vreunui partid sau grup de partide (de ce oare o mai fi făcut consultări nu știu, probabil doar de-aia ca să mai treacă vremea și să nu poată fi acuzat că nu respectă Constituția)
2. este un om cunoscut (și probabil agreat) de FMI, sursă de bani fără de care la ora asta președintele ar fi pierdut
3. este o variantă care poate fi ușor impusă PDL (să nu uităm că dl. Croitoru a fost susținut de PDL pentru funcția de viceguvernator BNR)
Odată făcută desemnarea, mingea este în terenul Parlamentului, unde există două variante:
1. alianța PSD-PNL-UDMR-minorități, cea care a dat jos guvernul Boc II, se sparge și dezertorii furnizează PDL voturile necesare pentru a investi acest nou guvern al lui Băsescu.
2. alianța rezistă, nu acordă votul de încredere, situație în care Băsescu va trebui să desemneze un nou posibil premier, nu înainte însă de a înfiera din nou Parlamentul și de a acuza PSD și PNL de jocuri de culise și de agravarea crizei politice.
Cred că putem fi siguri că până pe 6 decembrie, după ce va trece și al doilea tur de scrutin, ne putem aștepta la absolut orice. Dacă cineva a crezut ca apogeul s-a atins odată cu căderea guvernului Boc II sau azi, odată cu respingerea desemnării premierului ce avea deja o susținere declarată de 65 % din Parlament, acel cineva se înșeală crunt. Sunt absolut convins că în următoarele zile și săptămâni vom avea parte de din ce în ce mai multe episoade de genul ăsta.
Joaca președintelui cu focul (și cu nervii noștri) continuă. Sunt tare curios să văd care va fi episodul următor.
Este foarte clar faptul că, exceptând PDL, toate formațiunile parlamentare (în ordinea numărului de parlamentari: PSD, PNL, UDMR, minorități) susțin varianta unui guvern de tehnocrați condus de independentul Klaus Johannis. Aici ar fi de făcut o notă, Klaus Johannis nu este un independent în adevăratul sens al cuvântului, el conducând o formațiune politică prea puțin cunoscută la noi, și anume Forumul Democrat German din România. Această manevră politică inițiată de Crin Antonescu și PNL și susținută, se pare, de toți ne-portocalii îl pune într-o poziție vulnerabilă pe președintele Băsescu, personaj obișnuit până acum doar cu situații de tip win-win:
- ori îl desemnează pe Johannis (după cum ar fi normal având in vedere susținerea largă pe care posibil premier o are azi în Parlament) – manevră prin care și-ar atrage nemulțumirea propriului partid eliminat ieri de la guvernare.
- ori persistă în a sfida voința acestei proaspete majorități parlamentare și desemnează un alt prim-ministru (nu contează dacă tot Boc sau oricine altcineva) – manevră prin care își reasigură sprijinul total al PDL dar pe care va fi greu să o explice cu argumente valide.
Klaus Johannis este o propunere pe care președintele nu o poate ignora, deoarece putem da suficient de multe argumente în favoarea desemnării lui:
- primul și cel mai important este acela că se bucură de sprijinul unei majorități consistente a parlamentarilor
- al doilea este că e o figură nouă pentru politica românească de acest nivel, ceea ce îi conferă o oarecare imagine de “nepătat”
- al treilea este că acest om vine cu un “bagaj” de relații la nivel înalt cu politicieni din alte țări ale Uniunii Europene (în special Germania), relații care ar putea fi bine dezvoltate și fructificate în beneficiul României din poziția de prim-ministru
Nu trebuie însă trecute cu vederea și câteva contraargumente ce ar putea fi ușor invocate, cel mai important fiind experiența pe care România a avut-o cu premieri veniți din poziția de primari, și aici îi amintesc pe Ciorbea și Boc. Unul a venit la palatul Victoria din poziția de primar al capitalei (primar cu o imagine buna la vremea respectiva), celălalt din poziția de primar al Clujului (proaspăt reales cu o majoritate zdrobitoare) iar acum concurează pentru titlul de cel mai slab prim-ministru de după ’89.
Una peste alta putem spune că, după ce ani de zile ne-am plâns că politca românească e extrem de murdară și plicticoasă, în sfârșit ultimele evenimente ne arată că se poate și altceva. Nu mă aștept la minuni, dar însuși faptul că guvernul Boc a căzut prin moțiune de cenzură, s-a constituit o majoritate care a fost capabilă să propună o alternativă viabilă de premier imediat după ce moțiunea a fost adoptată e un semn că încă mai putem spera că intr-o zi vom ajunge la o situație de normalitate în România.
Din câte înțeleg eu de-aici, Curtea Constituțională i-a mai dat una peste botic lui Boc, în sensul că a respins sesizarea PDL ce viza neconstituționalitatea moțiunii de cenzură inițiată de PNL și UDMR în Parlament. Încă un mic efort mâine și s-ar putea ca să spunem în sfârșit “adio și n-am cuvinte” guvernului actual de portocalii crăcănați fiecare pe câte două fotolii ministeriale.
În orice caz, sunt profund impresionat de încrâncenarea cu care Boc și gașca (în frunte cu Băsescu) se agață de putere – chiar și în situația în care deja au primit semnale clare că ar trebui să-și ia catrafusele de la palatul Victoria ei continuă să încerce toate manevrele și mișmașurile posibile pentru a se păstra la ciolan. Miza e într-adevăr una crucială, vin alegerile pentru președinte, alegeri care vor fi organizate de guvernul care va fi atunci în funcție.
Sunt tare curios să văd ce-o să se întâmple de-acum încolo, dar variantele pe care le văd eu sunt:
- ori pică guvernul (ceea ce sincer mi-aș dori, cu toate implicațiile negative pe care instabilitatea politică – de data aceasta dovedită – le va avea) și începe Băsescu iar să ne explice: “uite, eu am vrut să fac, hoții ăștia din Parlament iar nu m-au lăsat”
- ori supraviețuiește guvernul (ceea ce e foarte posibil, depinde cât de mari vor fi pretențiile celor care vor vota împotriva moțiunii și cât de disperat este PDL-ul), caz în care Băsescu ne va explica frumos cum de el “s-a luptat din tot sufletul pentru a asigura stabilitatea guvernamentală și a nu arunca țara în criză politică, așa cum au vrut să o arunce Geoană și cu Antonescu”
Din nou cred că avem o situație de tip “win-win” pentru Băsescu (asemănătoare cu cea creată de propunerea de referendum pentru adoptarea sistemului de parlament unicameral). Diferența este că, dacă la povestea cu referendumul Băsescu nu avea nimic de pierdut pe nici un plan, acum riscurile sunt mult mai mari: chiar dacă plecarea guvernului Boc îi va da pe de o parte un subiect de campanie dolofan (alianța secretă și infamă PSD-PNL care vrea să-l asasineze pe el, cavalerul dreptății, posibilitatea de a se plânge că a fost furat la alegeri, etc), pe de cealaltă parte va pierde din imaginea omului care ar conduce tot cu o mână de fier (imagine pentru care mulți l-au votat în 2004).
Speranța mea este ca mâine, Parlamentul României să trimită guvernul Boc II acolo unde-i este locul, și anume la groapa de gunoi a istoriei.
Later edit:
Deci da, s-a putut!
Răspund astfel “provocării” lui nenea Lars, și o să prezint mai jos un motiv pentru care l-aș vota pe unul dintre candidații cu șanse reale la președenție:
1. Crin Antonescu – în voi vota deoarece mi se pare cel mai acceptabil din “ofertă” și, în plus, este cel mai “de dreapta” dintre candidați.
2. Mircea Geoana – l-aș vota pentru faptul că are experiență în diplomație și, dintre toți candidații, cred că ar fi cel mai bine pregătit să reprezinte România în relațiile externe.
3. Sorin Oprescu – l-aș vota ca “variantă spălată” a lui Băsescu și sunt convins că dacă ar ajunge președinte ar ști să nu se facă și să nu ne facă de râs prin comportament huliganic (stil Băsescu)
4. Traian Băsescu – l-aș vota ca alternativă la personaje gen Vadim, Becali, etc. Oricât de mult m-aș gândi nu pot găsi un alt motiv pentru care să votez cu el, deoarece nu am nici cea mai mică urmă de încredere în el.
