Jucător până la capăt

Posted on : 15-10-2009 | By : hash | In : politichie

Azi, 15 octombrie 2009, președintele Băsescu ne-a demonstrat că până și pe ultima suta de metri a mandatului său este un “jucător”. Iar jocul favorit al președintelui pare a fi ruleta rusească, oponentul de serviciu fiind Parlamentul României.

Este evident că desemnarea domnului Lucian Croitoru este în primul rând un contraatac politic la adresa celor doi inamici de la alegeri (Antonescu și Geoană) iar în al doilea rând o demonstrație de forță în fața Parlamentului care i-a desființat guvernul Boc II ar cărui proprietar de drept era. Prin această mișcare Băsescu a reușit să întoarcă din nou o situație limită și să arunce pisica moartă în curtea Parlamentului. După cum a și declarat-o, l-a desemnat pe Croitoru din următoarele motive principale:

1. era preferatul său, și nu propunerea vreunui partid sau grup de partide (de ce oare o mai fi făcut consultări nu știu, probabil doar de-aia ca să mai treacă vremea și să nu poată fi acuzat că nu respectă Constituția)

2. este un om cunoscut (și probabil agreat) de FMI, sursă de bani fără de care la ora asta președintele ar fi pierdut

3. este o variantă care poate fi ușor impusă PDL (să nu uităm că dl. Croitoru a fost susținut de PDL pentru funcția de viceguvernator BNR)

Odată făcută desemnarea, mingea este în terenul Parlamentului, unde există două variante:

1. alianța PSD-PNL-UDMR-minorități, cea care a dat jos guvernul Boc II, se sparge și dezertorii furnizează PDL voturile necesare pentru a investi acest nou guvern al lui Băsescu.

2. alianța rezistă, nu acordă votul de încredere, situație în care Băsescu va trebui să desemneze un nou posibil premier, nu înainte însă de a înfiera din nou Parlamentul și de a acuza PSD și PNL de jocuri de culise și de agravarea crizei politice.

Cred că putem fi siguri că până pe 6 decembrie, după ce va trece și al doilea tur de scrutin, ne putem aștepta la absolut orice. Dacă cineva a crezut ca apogeul s-a atins odată cu căderea guvernului Boc II sau azi, odată cu respingerea desemnării premierului ce avea deja o susținere declarată de 65 % din Parlament, acel cineva se înșeală crunt. Sunt absolut convins că în următoarele zile și săptămâni vom avea parte de din ce în ce mai multe episoade de genul ăsta.

Joaca președintelui cu focul (și cu nervii noștri) continuă. Sunt tare curios să văd care va fi episodul următor.