Ia uitați aici următoarea statistică: “Pe ce cheltuim banii” (businessday.ro). Avem acolo câteva valori extrem de semnificative:

1. locul 1 în UE la cheltuielile cu alimentele (43% din venituri), alcool și tutun (8%), intreținerea locuinței, energie electrică și combustibii (17%)

2. ultimul loc în UE la cheltuielile cu recreerea si cultura (5%), asigurari (0.2%), chirii (0.7%) si cheltuieli cu achizitia autoturismelor (0.7%).

Valorile de mai sus sunt niște medii care intră în calculul IAPC (indicele armonizat al preturilor de consum comunicat de Eurostat), valori care ne indică următoarele:

1. autoturismul reprezintă în continuare un “lux” pentru majoritatea românilor (altfel nu se poate explica procentul de 0.7% din venituri, de 6 ori mai mic decât media europeană). De asemenea, acest procent ne indică și faptul că marea majoritate a tranzacțiilor de pe piață auto sunt de valoare mică, cel mai probabil pe zona second-hand.

2. suntem în continuare o țară de proprietari de locuințe, ponderea chiriașilor este mică și, mai mult decât atât, majoritatea chiriilor este plătită la negru (altfel e greu de explicat cum chiriile – și nu cred să existe chirie sub 100 – 150 euro pe luna, respectiv 30-35% din salariul mediu – are o pondere de doar 0.2% din IAPC)

3. nu exista nici un fel de interes pentru cultură. Cel mai rău aici mi se pare că stăm la cheltuielile cu achiziția de cărți (0.24%), ceea ce ne indică faptul că, în continuare, principala sursă de “culturalizare” în România o reprezintă televizorul.

4. principala preocupare a românului de rând este să aibă ce mânca, bea și fuma. Alimentele, alcoolul si tutunul reprezintă 51% din venituri conform statisticilor Eurostat și probabil peste 75% din veniturile unei mari părți a populației.

Ar fi foarte interesant de văzut evoluția acestori indici în ultimii ani (din 2007 sau chiar mai de dinainte) deoarece ei ne arată exact cum stăm din punct de vedere al calității vieții și al nivelului de trai, și am putea trage din asta o concluzie relativ la performanțele diverselor guverne care ne-au condus până acum. Principalul obiectiv al oricărui guvern este tocmai acesta, de a crește nivelul de trai și de a îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor, și nu mare mi-ar fi mirarea ca evoluția noastră din ultimii ani să nu fie tocmai una fericită.

În final, se poate trage o singură concluzie: ne plasăm în continuare la coada clasamentului UE, suntem în continuare cea mai săracă și îndobitocită națiune din cele 27.

În ultimele zile s-a tot vehiculat, cu titlul de “zvon”, știrea că o parte din miniștrii guvernului Boc vor fi remaniați. Aseară, după întâlnirea lui Boc cu grupurile parlamentare PDL, zvonul s-a adeverit.

Ce s-a întâmplat aseară a fost un fel de spectacol (cum de altfel e toată “viața politică” românească): Boc s-a dus la parlamentarii al căror șef este cu varianta “demisie și mers în opoziție” sau “remaniere ușoară”, iar parlamentarii portocalii s-au emoționat și au votat  în majoritate pentru varianta remanierii câtorva miniștri. Sunt curios acum să văd care or fi miniștri remaniați, dar am o oarecare bănuială că Boc nu se va atinge de posturile “greilor” Udrea, Blaga, Videanu, Berceanu… Probabil vor fi înlocuiți niște “independenți”, respectiv niște ministri UDMR pentru a da impresia că ei au fost cei din cauza cărora guvernul nu a “performat”.

După părerea mea, toată treaba asta cu remanierea are un singur scop: menținearea în funcție, cu orice preț, a guvernului Boc (sau mai bine zis, BăseBoc). După moțiunea de cenzură de care au scăpat la mustață și spectrul unei noi moțiuni ce ar putea fi depuse de PSD și PNL, liderilor portocalii, în frunte cu Băsescu, le e clar că trebuie să facă niște manevre pentru a asigura supraviețuirea guvernării lor. Remanierea e soluția cea mai bună la ora actuală (pentru Băsescu și Boc), pentru că:

1. nu implică în nici un fel Parlamentul. Toată manevra se întâmplă între Boc și Băsescu, unul “propune”, celălalt “revocă” și “desemnează”. Structura guvernului rămâne aceeași și schimbările se fac post pe post.

2. e pe placul parlamentarilor nemulțumiților din PDL și reduce astfel numărul posibililor “trădători” în cazul unei eventuale moțiuni

3. mai cumpără niște timp. Cu siguranță se vor găsi destui care să creadă că, după această remaniere, guvernarea se va îmbunătăți.

4. distrage atenția presei și a opiniei publice de la probleme mai importante, cel puțin pentru câteva zile – săptămâni.

După cum spuneam și în titlu, toată povestea e o glumă proastă, și se va solda cel mai probabil cu un guvern Boc 5 (sau 6, 7, 10, cât o fi), aceeași Mărie cu altă pălarie, “tunată” special pentru a supraviețui unei moțiuni de cenzură în următoarele 1-2-3 luni.