Browsing Category

de tot râsul

de tot râsul Leacul durerii

Uite cum funcționează votul in Parlament

22 Octombrie 2010

Săptămâna asta am auzit un nou concept politic, acela al “votului accidental”. Cică parlamentarii PDL au crezut că votează respingerea unui proiect de lege și nu adoptarea acestuia (e vorba de două inițiative de modificare a codului fiscal) și că la mijloc e o “eroare tehnică”.

Ce ar trebui să înțelegem noi din trebușoara asta? Păi eu zic că singura concluzie pe care o putem trage este că tot grupul PDL votează, cuminte, așa cum îi spune șeful de grup și că nici măcar un parlamentar portocaliu nu are curaj să miște în front. E singura explicație logică a “erorii” comise de grup – faptul că șeful a zis “noi suntem pentru” în loc de “noi suntem împotrivă”. Am o oarecare bănuială că pedeliștii nu sunt singurii care fac chestia asta, și că există o probabilitate ridicată ca și celelalte partide care contează (în ordinea numărului de parlamentari: PSD, PNL, UDMR) să procedeze exact la fel.

Mă întreb atunci oare de ce naiba ne mai trebuie parlamentari? N-ar fi mai bine ca fiecare partid să-și desemneze șeful ca și unic parlamentar al cărui vot să valoreze x% (procentul partidului)? Și așa se pare că numărul parlamentarilor nu prea contează (500, 300, 5) atât timp cât fiecare grup se comportă ca o turmă de oi care merge oriunde o mână ciobanul…

E evident că domnii care populeaza Parlamentul României au uitat (sau n-au știut niciodată) care e rolul lor și al instituției din care fac parte. Degeaba schimbăm noi legea electorală, degeaba avem “vot uninominal”, degeaba vrea Băsescu să modifice constituția, să elimine senatul și să reducă numărul de parlamentari dacă nimeni nu pare să înțeleagă care e rolul acelei instituții. Teoretic, un politician care intră în Parlament (mai ales pe vot uninominal) ar trebui să reprezinte acolo electoratul din colegiul care l-a trimis acolo, iar acest lucru nu înseamnă să execute orbește indicațiile primite de la partid. S-a demonstrat acum că toată tevatura cu votul uninominal a fost un mare praf în ochii alegătorilor și o metodă de putea altera componența Parlamentului ulterior alegerilor (una s-a votat, altceva avem – vezi cazul UNPR, acest pseudo-partid care n-ar fi depășit pragul electoral dar acum e pe poziții de forță deoarece asigură procentele care permit PDL-ului să stea la guvernare).

Relativ la acest “vot accidental”, părerea mea e că treburile au decurs cam așa:

1. opoziția a “încercat marea cu degetul” propunând niște proiecte de lege pe care știa că parlamentarii puterii nu le pot susține deoarece contravin politicii guvernului

2. portocaliul șef (cel care dictează cum se votează, dacă e da sau ba) a fost căscat sau cu mintea la alte cele când a dat dispoziție să se voteze “pentru”

3. armata portocalie a executat ordinul șefului, ca o turmă ascultătoate ce se află

4. trebușoara a fost gata și legea a plecat spre promulgare la președinte sub forma unei găluște otravite – dacă o promulgă își pune în cap FMI-ul (care numai de reduceri de taxe și impozite nu vrea să audă), dacă nu o promulgă își atrage un nou val de ură din partea populației și dă apă la moară opoziției.

Putem trage o singură concluzie din toată daravela: PDL-ul s-a făcut încă odată de râsul curcilor.

de tot râsul Leacul durerii me hate...

“Starea națiunii”

30 Septembrie 2010

Ia uitați aici următoarea statistică: “Pe ce cheltuim banii” (businessday.ro). Avem acolo câteva valori extrem de semnificative:

1. locul 1 în UE la cheltuielile cu alimentele (43% din venituri), alcool și tutun (8%), intreținerea locuinței, energie electrică și combustibii (17%)

2. ultimul loc în UE la cheltuielile cu recreerea si cultura (5%), asigurari (0.2%), chirii (0.7%) si cheltuieli cu achizitia autoturismelor (0.7%).

Valorile de mai sus sunt niște medii care intră în calculul IAPC (indicele armonizat al preturilor de consum comunicat de Eurostat), valori care ne indică următoarele:

1. autoturismul reprezintă în continuare un “lux” pentru majoritatea românilor (altfel nu se poate explica procentul de 0.7% din venituri, de 6 ori mai mic decât media europeană). De asemenea, acest procent ne indică și faptul că marea majoritate a tranzacțiilor de pe piață auto sunt de valoare mică, cel mai probabil pe zona second-hand.

2. suntem în continuare o țară de proprietari de locuințe, ponderea chiriașilor este mică și, mai mult decât atât, majoritatea chiriilor este plătită la negru (altfel e greu de explicat cum chiriile – și nu cred să existe chirie sub 100 – 150 euro pe luna, respectiv 30-35% din salariul mediu – are o pondere de doar 0.2% din IAPC)

3. nu exista nici un fel de interes pentru cultură. Cel mai rău aici mi se pare că stăm la cheltuielile cu achiziția de cărți (0.24%), ceea ce ne indică faptul că, în continuare, principala sursă de “culturalizare” în România o reprezintă televizorul.

4. principala preocupare a românului de rând este să aibă ce mânca, bea și fuma. Alimentele, alcoolul si tutunul reprezintă 51% din venituri conform statisticilor Eurostat și probabil peste 75% din veniturile unei mari părți a populației.

Ar fi foarte interesant de văzut evoluția acestori indici în ultimii ani (din 2007 sau chiar mai de dinainte) deoarece ei ne arată exact cum stăm din punct de vedere al calității vieții și al nivelului de trai, și am putea trage din asta o concluzie relativ la performanțele diverselor guverne care ne-au condus până acum. Principalul obiectiv al oricărui guvern este tocmai acesta, de a crește nivelul de trai și de a îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor, și nu mare mi-ar fi mirarea ca evoluția noastră din ultimii ani să nu fie tocmai una fericită.

În final, se poate trage o singură concluzie: ne plasăm în continuare la coada clasamentului UE, suntem în continuare cea mai săracă și îndobitocită națiune din cele 27.

de tot râsul

WordPress 3.0

15 Iulie 2010

Am făcut update la noul wordpress 3.0 și sincer, începutul mi se pare foarte prost. Nu știu ce au reușit să-i facă, dar editorul WYSIWYG pare varză în comparație cu ce era în 2.X, nu credeam c-o să ajung din nou să bag tag-uri de mână…

de tot râsul Leacul durerii

Cugetări de-ale lui Boc…

23 Aprilie 2010

Întrebare: Ce-i mai mic și mai mic și mai mare decât zero?

A: un epsilon bine ales?

B: gradul de inteligență al lui Boc?

Iete la ce-i umbla capul primului ministru, după ce s-o fi lămurit poate (sau nu) cum e treaba cu avioanele, tancurile și norul de cenușă: vrea o “strategie națională pentru trecerea la automobilul electric“. L-a lovit brusc ideea că ar trebui să ne pregătim și noi, în rând cu Uniunea Europeană, sa întâmpinăm cum se cuvine automobilul viitorului.

Sunt aproape convins că domnul Boc are impresia că acum a descoperit roata, și că lumea o să priceapă cât e el de vizionar. Nenea ăsta uită însă câteva aspecte extrem de importante, cum ar fi:

1. Infrastructura rutieră din România – care este și se pare că va rămâne încă mult și bine undeva prin epoca de piatră (comparativ cu ce e în restul UE). Noi nu avem acum autostrăzi, drumurile sunt cum sunt, poți merge zeci de kilometri fără a întâlni o benzinărie sau un WC, dar lui Boc îi trebuie să creeze puncte de alimentare cu curent pentru mașini electrice. Din modul în care guvernanții noștri tratează problema infrastructurii rutiere nu pot spune decât că aplică o strategie națională pentru trecerea la automobilele capabile să leviteze.

2. Nu știu cine i-a băgat în cap domnului Boc ideea că automobilul electric este viitorul. La momentul de față toți marii producători analizează alternative, încearcă să perfecționeze hibridele, încearcă să folosească combustibili alternativi (etanol, hidrogen, etc). În plus, domnul Boc uită că, în România anului 2010, pentru foarte mulți cetățeni automobilul este un lux pe care nu și-l prea pot permite. Poate ar fi mai bine ca domnia sa să-și bată puțin capul cu chestiuni de genul cum să facă să crească nivelul de trai în România în timpul mandatului său și mai puțin cu cu idei cu aplicabilitate în următorii 10-20 de ani.

3. O altă aberație debitată de domnul Boc (pe care probabil a împrumutat-o de la vre-un grup de ecologiști cu creierele spălate) este aceea că automobilele electrice prezintă avantajul reducerii poluării. Nenea Boc (și alții) confundă două concepte diferite: autovehicul nepoluant sau autovehicul cu emisii zero. Cu tehnologia de azi și probabil pentru mulți ani de acum înainte (asta dacă nu apar ceva soluții revoluționare), automobilul electric nu este nimic mai mult decât un vehicul cu emisii zero. Prețul plătit (d.p.d.v al poluării) pentru acele emisii zero este însă unul destul de mare, având în vedere faptul că bateriile, componente esențiale ale acestora, sunt făcute din materiale extrem de poluante (metale grele, acizi, etc) iar procesul de producție al acestora este unul foarte mare consumator de energie (și nu de puține ori unul foarte poluant). Nu în ultimul rând, curentul electric nu este în mod obligatoriu un combustibil nepoluant atât timp cât cea mai mare parte a producției se face pe baza combustibililor fosili.

Revenind la domnul Boc, singura concluzie pe care o putem trage e că domnia sa a greștit un pic planeta pe care trăiește, cred că e din altă lume și a ajuns pe la noi dintr-o greșeală.

de tot râsul

Hotnews.ro vs. informare corectă și imparțială

14 Ianuarie 2010

Ia uitați aici mostră de informare corectă și imparțială făcută de HotNews.ro. Și culmea, nu e scris de dl. Tapalagă, care ne-a obișnuit deja cu o atidudine pro-Băsescu și pro-PDL.

Titlul spune deja tot “Cum au tras baronii PSD si PNL cu dinții de buget”. Din prima ni se comunica cine sunt “ăia răi” și, implicit, cine sunt “ăia buni” :). Concluzia articolului este înfiptă în titlu, astfel încât cititorul să înțeleagă ce se întâmplă la dezbaterile din parlament pe tema legii bugetului: PDL-ul a venit cu bugetul perfect iar nenorociții din opoziție, baroni, moguli și oligarhi organizați în grupuri de interese, vor să strice minunea și, mai mult, să răpească guvernului Boc (ăla pe care l-a demis Parlamentul anul trecut) pâinea și cuțitul.

Autoarea articolului a fost foarte indignată de două amendamente propuse de PSD și PNL, care spuneau:

1. Guvernul să aibă obligația de a aloca fondurile către investitiile locale în ordinea aprobării acestora și de a informa trimestrial Parlamentul asupra alocării acestor fonduri

2. 30% din bugetul alocat consiliilor județene să fie direcționat mai departe de către respectivele consilii județene și nu de Guvern

Argumentele aduse de autoare contra acestor amendamente sunt unele cel puțin subiective și trădează admirația fără margini față și încrederea acesteia în performanțele (până acum negative) ale guvernului Boc si ale PDL-ului. Din câte am înțeles eu primul amendament propunea următoarele: înainte de a porni noi investiții ar trebui finantate (și finalizate) cele deja în derulare (și se știe că în România există nenumărate proiecte pornite în timpul unei guvernări și suspendate de următoarea, din motive de “priorități”) iar ca Guvernul să informeze Parlamentul asupra evoluției acestor proiecte și a finanțării acestora. Autoarea s-a declarat oripilată de faptul că prin acest amendament s-ar fi încercat impunerea “controlului parlamentar asupra Guvernului”. Am o veste pentru această tanti, ar trebui să pună mâna pe carte și să studieze un pic care e treaba cu puterile în stat. Din câte scrie la lege, guvernele sunt investite de Parlament, funcționează atât timp cât au încrederea Parlamentului și pot fi demise de același Parlament. Mai mult decât atât, controlul parlamentar asupra tuturor puterilor statului reprezintă esența democrației. Deci, nota 2 pentru Luminița Pârvu la capitolul ăsta.

Legat de al doilea amendament, cel care ar fi prevăzut ca 30% (fața de 20% cât era prevăzut în lege) din buget să fie lăsat la decizia consiliilor județene, argumentul autoarei este că în felul ăsta ar fi avantajați mai ales pesediștii. Motivul indignării acesteia este în acest caz că uite, răii ăștia de pesediști și liberali vor să pună frâul pe Guvern, și în loc să-l lase pe acesta să decidă de la centru asupra a 80% din bugetele locale vor să îl ingrădească și să-i lase doar 70% din el… Mă întreb oare dacă Luminița Pârvu a auzit de un concept, mult trâmbițat de PDL în campanie, numit descentralizare. Nu zic că domnii care populează consiliile județene sunt mai breji decât ăia de la guvern, dar au un avantaj față de aceștia, ei au ajuns acolo în urma unor alegeri și pot fi mult mai ușor trași la răspundere (atât de către alegători cât și de justiție) asupra felului în care au decis cheltuirea banilor. Sistemul centralizat de la noi (în care Guvernul decide cam tot) face ca orice consilier local sau județean să poată ridica frumos din umeri dacă îl ia cineva la întrebări și să zică, fraților, noi n-avem ce face, guvernul decide, nu noi, mergeți la guvern și întrebați-i pe ăia de ce se face X și nu se face Y.

Pe final, concluzia autoarei este că, de fapt, discuțiile în Parlament ar trebui să fie o formalitate, iar opoziția ar trebui să tacă dracului din gură și să nu mai vină cu amendamente care ar strica socotelile guvernului, deoarece oricum guvernul și PDL-ul știu cel mai bine ce au de făcut.

Acestea fiind spuse, acordăm Luminiței Pârvu nota 10 la dezinvformare și titlul “taliban portocaliu” ai zilei!

de tot râsul politichie

Acu am înțeles cum e cu “să trăiți bine”

10 Noiembrie 2009

Mi-a explicat Băselul cum stă treaba cu “trăitul bine”. Uite-aici pe HotNews.

Rețeta e simplă, să aștept un pic, vreo 15-20 de ani (evident cu condiția să-l votez acu pe el și pe ăia pe care o sa mi-i recomande el ulterior).

Bă dom’ președinte, dă-o mă dracu’ de treabă, nu puteai să zici așa in 2004? Că io am fost mai prost, și mă așteptam să trăiesc bine acu, nu peste 20 de ani… Trebuia să zici frumos, “Să trăiți bine în 2024-2029!”.

Revenind la lucruri serioase, am impresia că nenea ăsta a luat-o razna complet. Toată lumea nu știe cum să se târâie de pe-o zi pe alta, nimeni nu știe ce va veni într-o săptămână sau într-o lună, doar Băsescu face acum proiecții pe 15-20 de ani.

de tot râsul politichie

Circ maxim

30 Septembrie 2009

Începutul acestei săptămâni poate fi cu siguranță calificat drept un nou maxim al circului pe care îl reprezintă politica noastră de zi cu zi. Am impresia că oamenii ăia, care cică ne guvernează pe noi în baza “Parteneriatului pentru România”, pentru a ne “scoate din criză”, sunt de-a dreptul bătuți în cap.

Mai întâi s-a trezit Boc să propună revocarea ministrului de interne bazându-se pe următoarele motive: ba că nu știu ce ar fi zis despre o posibilă fraudare a alegerilor prezidențiale, ba că performanțele ministerului sunt atât de slabe încât se recomandă o remaniere, ba că are el un rezultat al unui sondaj de opinie care demonstrează că x% din români nu se simt în siguranță atunci când ies pe stradă. Fără să-i iau apărarea lui Nica pot spune că motivele enunțate de Boc, chiar dacă sunt reale, nu sunt suficiente pentru a-l zbura pe respectivul ministru din funcție. Modul în care a pus Boc problema este următorul “Guvernul funcționează ireproșabil, singura uscătură este Nica, drept urmare am decis sa-l zbor de acolo”.

După această demonstrație de forță a lui Boc s-au turat pesedeii, care au anunțat belicoși că dacă Nica e remaniat, ei rup alianță și pleacă de la guvernare. Cu alte cuvinte, PSD-ul a refuzat să înghită gălușca pregătită de portocalii, și treaba s-a împuțit și a primit numele de “criză politică”.

Odată amorsată bomba numită “criză politică” a ieșit la rampă și personajul care n-ar putea să rateze niciodată o asemenea ocazie, prezidentul Băsescu. În calitatea lui de “mediator”, președintele mai întâi i-a “pus la punct” pe șefii celor două partide, iar apoi, după ce terenul era pregătit, a venit cu două propuneri de soluție salvatoare: ori ministru independent, ori ministru de la opoziție. Faza tare însă este că, după toate regulile stabilite în protocolul coaliției, ministerul de interne revenea PSD-ului, ceea ce înseamnă că ambele soluții prezidențiale înseamnă orice în afara respectării respectivului protocol.

Întrebarea care se pune acum e una logică: cine are de câștigat și cine are de pierdut în urma acestei tevaturi? S-o luăm metodic, și să vedem cine pierde:

1. cel mai tare pierd pesedeii, în frunte cu Mircea Geoană (care mai e și candidat la președenție), care au reușit sa demonstreze cât de tare se știu ține cu dinții de putere. Contrar tuturor declarațiilor și argumentelor, lipsa unui răspuns ferm și rapid la cea mai recentă provocare venită din partea lui Boc și a PDL-ului nu poate fi interpretată decât ca o disperare de a rămâne pe partea cărnoasă a ciolanului

2. pierde Boc, deoarece este pentru prima dată (cred) în istoria de dupa ’90 când o propunere de revocare a unui ministru este adresată de un premier președinteului iar acesta refuză să îi dea curs. La Boc oricum nu contează chestii de gen imagine, demnitate, etc., deoarece el deja are pentru toată lumea o imagine clară: ajutor de băgător de seamă și trompetă a lui Băsescu.

3. pierd toți contracandidații lui Băsescu deoarece președintele în funcție atrage toată atenția asupra sa în calitate de “salvator de situație”.

4. pierde toată România deoarece membrii Guvernului (și elementele de decizie din conducerea coaliției de guvernare) se țigănesc pe un post în loc să-și vadă de treaba pentru care sunt puși acolo.

De câștigat cred că e evident, singurul care căștigă ceva din toată chestiunea este Băsescu. Chiar dacă se vor găsi unii care să bănuiască faptul că toată afacerea este regizată de la Cotroceni (și că de fapt Boc execută ordinele președintelui), se vor găsi și mai mulți care să aprecieze “responsabilitatea” și “preocuparea” pentru aplanarea conflictului de care Băsescu dă dovadă.

Una peste alta, părerea mea în legătură cu tot scandalul ăsta e că totul e un mare circ, care nu are nici o legătură cu vreun motiv real, și este pun în scenă exclusiv cu scopul de a “întreține” electoratul și de a-i fabrica o imagine de “sfânt” lui Băsescu.