Browsing Category

Leacul durerii

Leacul durerii politichie

Lecția de guvernare BăseBoc

19 Mai 2010

Avem următoarele:

– una bucată președinte, Traian Băsescu, reales în 2009

– una bucată imitație ieftină de prim ministru, Emil Boc, demis în 2009 prin moțiune de cenzură și reinstalat în funcție de sus-numitul președinte

– una bucată Parlament în care, teoretic, opoziția (PSD + PNL) e “majoritară” și e împotriva măsurilor pe care Guvernul vrea să le ia.

Cum se guvernează o țară ca asta, mai ales în situația maro în care se află (acord cu FMI, criză economică, etc)? Foarte simplu! Să luam ca exemplu pachetul de măsuri de austeritate de care s-a discutat atât în ultima săptămână:

Etapa 1 – Băsescu discută cu reprezentanții FMI, stabilește conținutul pachetului de măsuri pe care să le ia Guvernul, apoi se afișează la TV și explică poporului cum stă treaba. Pentru a liniști poporul, îi spune că respectivul pachet de măsuri nu va fi pus în aplicare decât dupa ce CES-ul (de care până acum nu auzise mai nimeni) nu își va da binecuvântarea.

Etapa 2 – Reprezentanții guvernului se dau de ceasul morții să explice pe la TV cum că ce-a stabilit președintele cu FMI e singura și cea mai bună soluție ce poate fi luată în situația de față. Opoziția e ca de obicei prinsă cu pantalonii în vine și se bâlbâie, fără să fie în stare să dea o replică corespunzătoare guvernului și, mai rău, fără să convigă pe cineva că ar avea vreo alternativă la cele propuse de președinte și asumate, de voie, de nevoie, de guvern.

Etapa 3 – Se întrunește CES-ul (niște neni care cică îi reprezintă pe guvernanți, pe privați – patronate și pe angajați – sindicatele și care, brusc, se transformă temporar dintr-un organism cu rol consultativ în unul cu rol decizional), discută și nu stabilește nimic. Așa bine e structurat respectivul consiliu încât atunci când i se cere un aviz pozitiv sau negativ asupra oportunității unor măsuri răspunde prin “nici un aviz”. Nici pozitiv, nici negativ. În concluzie, CES-ul este degeaba, bun doar de aruncat praf în ochii “poporului”.

Etapa 4 – Sindicatele se irită, se turează, amenință cu greve și mișcări de stradă și într-un final scot vreo 30 000 de oameni  în Piața Victoriei care cer demisia guvernului. Rezultatele nu întârzie să apară, nici nu s-a făcut bine liniște în piață și deja premierul ne informează că Guvernul se pregătește să trimită la Parlament proiectul de lege prin care își asumă răspunderea pentru pachetul de măsuri de austeritate, exact în forma în care au fost ele anunțate de președinte la televizor.

Etapa 5 – mâță moartă este pasată din curtea Guvernului în cea a Parlamentului, care are două variante: ori adoptă o moțiune de cenzură și dă jos guvernul, ori lasă lucrurile să meargă înainte. Faza cu moțiunea de cenzură au mai facut-o anul trecut, și am văzut cu toții care a fost rezultatul – Guvernul Boc a fost demis, interimatul a fost asigurat de Guvernul Boc până când, într-un final, Guvernul Boc a fost reinvestit în funcție. Eficiență zero.

Și uite așa vedem că, în câteva zile, maxim 2- 3 săptămâni, niște idei debitate de Băsescu la televizor se transformă în lege. Cam așa este guvernată România în anul 2010.

Leacul durerii politichie

Începem să gustăm din plin costul real al împrumutului de la FMI

17 Mai 2010

Salarii și pensii scăzute considerabil, concedieri și inevitabilele majorări de taxe constituie prețul plătit pentru împrumutul făcut de la FMI anul trecut. O fi ieftin? O fi scump?

Anul trecut, atunci când s-a luat “peste noapte” hotărârea de a se contracta împrumutul de 20 de miliarde de euro, cei care avertizau asupra costurilor acestui act au fost luați peste picior și tratați cu superioritate de guvernanți, în frunte cu Băsescu, care le explicau cu aroganța specifică cum că acest împrumut e o adevărată afacere, o oportunitate care nu trebuie ratată. Azi, după ce mare parte din bani au fost păpați, aceeași guvernanți, cu aceeași aroganță, vin și ne spun că dacă nu adoptăm măsuri de austeritate severă FMI-ul nu ne va mai da restul de bani din împrumutul ăsta (de care anul trecut cică nici n-aveam nevoie decât ca de o “centură de siguranță”). Ce naibă să mai înțeleagă omul din toate astea?

S-o luăm metodic:

1. Unde s-au dus banii împrumutați de la FMI și CE? Vorba era că se duc în rezerva băncii naționale, astfel încât aceasta să poată debloca rezervele băncilor comerciale care, la rândul lor, să deblocheze creditarea, fapt care ar fi ajutat la realansarea economiei. Ce s-a întâmplat de fapt? Creditarea nu s-a reluat, economia nu s-a relansat, iar din câte se pare (după spusele domnului aproape prim ministru Croitoru) banii primit de BNR de la FMI au plătit menținerea unui curs euro acceptabil în condițiile de an electoral. Restul de bani, cei care au intrat la ministerul de finanțe, au fost folosiți pentru plata diverselor datorii ale statului (în special salarii și pensii) și pentru a se amâna până în 2010 momentul penibil la care s-a ajuns acum.

2. Ce-a făcut guvernul pentru a combate efectele crizei? Păi dacă ne uităm cu atenție, guvernul n-a făcut absolut nimic pentru a stimula economia. Mai mult decât atât, pentru fiecare măsură “bună” (de ex. programul “Prima casă”) au venit cu câte două proaste (impozitul minim “forfetar”, limitarea deductibilităților, etc). În 2009, guvernul României a fost singurul din Europa care se poate lăuda cu faptul că a reușit să închidă 200 000 firme care supraviețuiseră primului șoc al crizei economice.

Pentru a sintetiza, situația este următoarea:

– ne-am împrumutat pentru a “scurta” pe cât posibil perioada de recesiune și pentru a fi în stare să relansăm economia cât se poate de rapid și ne-am bazat pe faptul că în 2011, vom fi depășit deja criza și economia va putea suporta efortul presupus de rambursarea creditului.

– am tocat banii pe cu totul altceva decât scopul pentru care au fost împrumutați, iar obiectivul principal (limitarea efectelor crizei și relansarea economiei) a fost ratat.

– cu un an înainte de a începe să rambursăm creditul FMI vine cu condiții dure pentru deblocarea de noi tranșe.

Concluzia pe care o putem trage este că guvernul (în care îl includem și pe președinte), care s-a bazat prea mult pe acei doi ani de “grație” acordați de FMI, a procedat într-un mod de-a dreptul prostesc, iar acum urmează ca toată lumea (salariați, pensionari, copii, bătrâni, bugetari, “privați”) să plătească fiecare, după posibilități, prețul prostiei și incompetenței guvernanților. Costul real al împrumutului de la FMI nu este în nici un caz acea dobândă “promoțională” de 3.5% pe an, ci zeci-sute de mii de șomeri, cei 15% tăiați de la pensii și valul de taxe majorate și de scumpiri care va urma în cursul lui 2010 și în continuare.

Mă întreb oare ce s-ar fi întâmplat dacă nu se contracta acest împrumut anul trecut? După spusele celor de la BNR, cursul de schimb ar fi sărit de 5 lei pentru un euro și, cel mai probabil, măsurile de acum (scăderi de salarii și pensii) ar fi trebuit să fie luate cu mai multe luni în urmă, adică cu ceva timp înainte de alegerile prezidențiale. Nu știu de ce, dar înclin să cred că dacă s-ar fi întâmplat așa, azi am fi avut un alt președinte și un alt guvern (poate mai bun, poate mai slab). Toate miliardele alea de euro împrumutați nu au putut să compenseze un guvern de doi bani și lipsa oricăror măsuri anticriză și nu au avut decât un singur rezultat: i-au “plătit” noul mandat al lui Băsescu.

De-acum încolor nu ne mai rămâne decât să contabilizăm și, într-un final, să tragem linie și să vedem cam cu câți ani ne va da înapoi toată joaca asta de-a guvernarea din 2009 încoace. Unii zic că ne va trimite înapoi în anii ’90. Vom trăi și vom vedea…

Leacul durerii me hate...

Cât câștigă de fapt un bugetar?

13 Mai 2010

Ia să dăm un pic aritmetica jos din pod și să facem niște calcule pentru a vedea cât de mult sau cât de puțin câștigă de fapt un bugetar în România. O sa discut de salariul mediu din sistem, nu de salariul unui profesor de școală generală, al unui medic din spital sau al unui funcționar.

Dacă știrea asta este corectă și salariul mediu brut în sistemul bugetar a fost în 2009 de 3000 lei (3300 lei cu tot cu stimulente), atunci pot să afirm cu toată tăria că, în România, salariile bugetarilor se încadrează în categoria SALARII NESIMȚITE, deoarece înseamnă că salariul mediu din sistemul bugetar este aroape dublu (cu 87% mai mare cu stimulentele incluse, respectiv cu 70% mai mare dacă nu includem stimulentele) față de salariul mediu brut pe țară (care a fost 1767 lei).

Dacă tăiem din aceste salarii “stimulentele” (care în 2009 au fost în medie 300 lei, adică 10% din salariu) și mai tăiem încă 25% rămânem cu  2250 lei salariu mediu brut, adică cu 27% mai mare decât media pe țară. În aceste condiții putem spune ca bugetarii nu au motive reale să se plângă prea tare, deoarece în continuare vor câștiga, în medie, mai mult decât un angajat din mediul privat.

Acum însă apare marele semn de întrebare: cum s-a ajuns la acest salariu mediu? Pe de o parte avem sindicatele care dau exemple de salarii sub 1000 lei, iar pe de altă parte avem statistica ministerului de finanțe care ne spune ca media e 3000. Care e de fapt realitatea? Dacă o luam metodic, și luam de bune și spusele sindicatelor (că majoritatea bugetarilor au salarii mici) și pe datele statistice, am ajunge la o distribuție a salariilor de genul următor

– pentru fiecare trei bugetari platiti cu 700 lei există unul plătit cu 9900 lei sau doi platiti cu 6450

– pentru fiecare doi bugetari platiti cu 700 lei există unul plătit cu 7600 lei

– pentru fiecare bugetar plătit cu salariul minim (700 lei) există unul plătit cu 5300 lei

– pentru fiecare trei bugetari plătiți cu 1000 lei există unul plătit cu 9000 lei sau doi plătiti cu 6000 lei

– pentru fiecare doi bugetari plătiți cu 1000 lei există unul plătit cu 7000 lei

– pentru fiecare bugetar plătit cu 1000 lei există unul plătit cu 5000 lei

– pentru fiecare trei bugetari plătiți cu 1500 lei există unul plătit cu 7500 sau doi plătiți cu 5250 lei

– pentru fiecare doi bugetari plătiți cu 1500 lei există unul plătit cu 6000 lei

– pentru fiecare bugetar plătit cu 1500 lei există unul plătit cu 4500 lei

Asta înseamnă ceva de genul următor:

– dacă 50% din bugetari sunt plătiți cu salarii între 700 și 1500 lei rezultă că restul de 50% sunt plătiți cu salarii între 4500 și 5300 lei

– dacă 66% din bugetari sunt plătiți cu salarii între 700 și 1500 lei rezultă  că restul de 33% sunt plătiți cu salarii între 6000 si 7600 lei

– dacă 75% din bugetari sunt plătiți cu salarii între 700 și 1500 lei rezultă că restul de 25% sunt plătiți cu salarii între 7500 și 9900 lei

Chiar dacă luam în calcul cea mai extremă variantă, cea în care 75% dintre bugetari au salariu mai mic sau egal cu cel mediu pe economie ne va rezulta faptul că aproximativ 375 000 de bugetari au salarii mari și foarte mari (7500-9900 lei).

Leacul durerii me hate... politichie

Iete cum o să ne ia dracu’ în 2010

11 Mai 2010

HotNews a publicat ceva mai multe detalii din scrisoarea de intenție pe care guvernul României, adică gașcuța aia de indivizi care cică ar guverna țara asta ca să nu zică cineva că Băsescu e dictator, o trimite către FMI. Dacă cineva credea că cele anunțate de președinte la televizor, reducerea de 25% a fondului de salarii pentru bugetari și cu 15% a pensiilor constituie “greul” măsurilor luate, ei bine, pot să le dau o veste rea: e doar vârful aisbergului.

Redau mai jos lista de măsuri publicate de HotNews, evidențiind mai ales pe acelea de care președintele nu a vorbit la televizor.

Masuri asumate de Guvern pina la 1 iunie:

  1. O reducere cu 25% a salariilor, sporurilor si altor plati de natura salariala pentru toti angajatii din sectorul public (1% din PIB)
  2. O reducere de 15% a pensiilor si altor transferuri sociale (1% din PIB)
  3. Reducerea transferurilor catre autoritatile locale (0,3% din PIB) – asta se va traduce în faptul că primăriile vor primi și mai puțini bani decât erau în buget, deci nici vorbă de investiții și alte cele. Bănuiala mea e că această reducere se va traduce în mai  multe gropi în asfalt, poate o economie mică la iluminatul stradal și alte binefaceri de genul ăsta.
  4. Reducerea in continuare a subventiilor pentru incalzire (0,03% din PIB)
  5. Extinderea bazei de impunere pentru impozitul pe venit pentru a include tichetele de masa, veniturile din castigurile de capital si eliminarea scutirilor acordate programatorilor din sectorul IT. Aici vorbim de o mare mizerie, și anume cea legată de impozitarea tichetelor de masă. Respectivele tichete de masă nu constituie un venit, nu e luat în calcul ca și venit de nici o instituție (bancă, etc), și intră în categoria “stimulente”, în nici un caz în cea de “venituri”. Din câte îmi aduc aminte a mai fost o tentativă acum câțiva ani de a impozita ca venituri diversele “beneficii” primite de angajați (tichete de masă, abonamente de telefon, mașini de serviciu, etc), dar la vremea respectivă le-a venit mintea la cap în timp util.
  6. Daca aceste actiuni nu sunt implementate pana in iunie 2010 sau nu conduc la consolidarea anticipata, vor fi implementate masuri suplimentare, inclusiv masuri de majorare a cotelor de impunere. În traducere liberă asta înseamnă că, cel târziu în toamnă, există 99.9% șanse ca atât TVA cât și diverse alte impozite să fie majorate.

Masuri pentru cresterea veniturilor bugetare:

  • 1. Largirea bazei de impunere pentru impozitul pe venit si a bazei de contributii sociale. Chestia asta e exact ce tot “amenința” Vlădescu, și anume că orice tip de venit (pensie, drepturi de autor, etc) va deveni impozabil. Probabil că și dacă vei găsi o monedă de 50 de bani căzută pe jos vei avea obligația să îi declari la fisc și să plătesti impozit și CAS pentru ei.
  • 2. Introducerea unui impozit pe cifra de afaceri (clawback) pentru distribuitorii de medicamente). Aici treaba e din nou jegoasă. Se știe ca statul are datorii imense către furnizorii de medicamente și materiale sanitare, iar noua măsură nu va face decât să acutizeze problema, iar reacția cea  mai probabilă a distribuitorilor va fi sistarea furnizării de medicamente către spitale.

Pe lângă măsurile astea specificate în scrisoare, mai avem și altele, cum ar fi închiderea a 150 de spitale, și în plus se vorbește și de o reducere a alocației pentru mame (de la 85% din salariu cât este acum) și de reduceri de salarii în companiile de stat (cele care au venituri proprii și nu consumă bani de la buget). Altfel spus, cei care au avut pentru câteva zile impresia că valul acesta de măsuri îi va afecta doar pe bugetarii și îi va ocoli pe privați s-au înșelat amarnic.

Partea cea mai proastă este că această serie de măsuri de “austeritate” este doar începutul. Mi-e greu să cred că aceste măsuri vor avea efectul scontat, și, după cum zice chiar și guvernul, tura asta de măsuri e doar așa, de încălzire și de pregătire pentru alea grele: majorarea TVA și a “cotei unice”.

În orice caz, din tot ce se întâmplă se poate trage o singură concluzie: abia acum, în 2010, începe criza în România. Pe această cale aș dori să mulțumesc turmei de ignoranți care au votat cu PDL-ul în 2008 și l-au reales pe Băsescu.

Leacul durerii politichie

Să trăim bine!

6 Mai 2010

Azi, 6 mai 2010,  s-a întâmplat un eveniment istoric: Băsescu a recunoscut. A recunoscut că el e jupânul acestei guvernări, a recunoscut că “strategia” anticriză a PDL-ului a eşuat lamentabil şi a recunoscut că suntem pe cale să ne ia dracul.

A fost nevoie să treacă un an şi jumătate de când Băsescu şi ai lui au acceptat, cu greu, ideea că există o criză economică pe care nu o putem evita şi a fost nevoie de un împrumut de 20 de miliarde de euro de la FMI pentru ca într-un final să anunţe un prim pachet de măsuri reale anticriză. După ce anul trecut guvernarea băsistă a reuşit să distrugă un număr record de firme mici şi să atingă ţinta de un milion de şomeri (majoriatea din mediul privat), într-un final, cu greu, au ajuns la fundul sacului şi trebuie să ia măsuri profund nepopulare.

Opţiunile pe care azi le-a avut guvernul au fost două, ori măresc taxele (tva şi cotă “unică”), ori taie costuri (salariile de bugetari, pensii, ajutoare de şomaj, etc). Momentan au ales varianta cea mai nepopulară de a tăia salarii şi pensii.

Din toate măsurile de azi, una singură poate fi considerată “normală” – şi anume reducerea fondului de salarii al sectorului bugetar cu un sfert. Problema va fi însă, ca de obicei, modul în care măsura se va pune în aplicare, ori aici am convingerea că cei mai loviţi vor fi bugetarii cu salarii mici, ei vor fi cei care vor fi daţi afară şi cei care vor resimţi cel mai greu scăderea veniturilor. Mai departe, restul de manevre, scăderea pensiilor şi a unor forme de ajutor social, sunt nişte mizerii care nici măcar nu merită discutate.

Acum, dacă aş fi cinic, ar trebui să spun că atât bugetarii, cât şi pensionarii “şi-o merită”, deoarece respectivele categorii sociale au fost cele care l-au propulsat pe Băsescu în al doilea tur şi care au înghiţit cu lingura mare promisiunile făcute de portocalii. Situaţia este însă mult prea neagră.

Leacul durerii me hate...

Alo, ați câștigat la un concurs Vodafone – Schemă veche – fraieri noi :)

26 Aprilie 2010

Văd că acum, de când cu criza, în România s-au reactivat șmecherașii puși pe prostit pe proști. Cu ceva minute înainte suna telefonul (mobil, Vodafone) – numar “privat”. Un nene la telefon îmi explică cum că am câștigat un Mercedes ML la promoția “Trăiește ca o vedetă“. Pentru a intra în posesia premiului, după cum zicea nenea ăla, ar fi trebuit să sun la 021 35 11 444 și să transmit acolo un cod de verificare.

Toată treaba suna ca o țeapă teribilă, drept pentru care am facut o mică verificare pe site-ul Vodafone și, într-adevăr, promoția a existat (s-a desfășurat la sfărșitul anului 2009, ultimele premii s-au extras prin ianuarie 2010), și, într-adevăr, între premiile oferite se numărau si automobile Mercedes ML. După încă o cautare mică am mai descoperit și asta.

Cum recunoașteți pe țepari:

1. mereu suna de pe nr. privat. Asta ar trebui sa vă alerteze din prima, niciodată un reprezentant al vreunei firme serioase nu o să facă așa ceva, cu atât mai puțin unul de la o companie de telefonie

2. încearcă să fie foarte convingători și, se pare, încearcă să țintească în special persoane din “provincie” (prima întrebare pe care o pun este județul din care ești, probabil pentru București schimbă puțin textul 🙂 )

3. insistă să repeți nr. de telefon la care ar trebui să suni și codul de validare al “premiului”

Concluzia: “băieții” sunt puși din nou pe ciordeală și se pare că și-au făcut destul de bine temele (nu mai inventează ei promoții și premii). Atenție la neatenție 😉

de tot râsul Leacul durerii

Cugetări de-ale lui Boc…

23 Aprilie 2010

Întrebare: Ce-i mai mic și mai mic și mai mare decât zero?

A: un epsilon bine ales?

B: gradul de inteligență al lui Boc?

Iete la ce-i umbla capul primului ministru, după ce s-o fi lămurit poate (sau nu) cum e treaba cu avioanele, tancurile și norul de cenușă: vrea o “strategie națională pentru trecerea la automobilul electric“. L-a lovit brusc ideea că ar trebui să ne pregătim și noi, în rând cu Uniunea Europeană, sa întâmpinăm cum se cuvine automobilul viitorului.

Sunt aproape convins că domnul Boc are impresia că acum a descoperit roata, și că lumea o să priceapă cât e el de vizionar. Nenea ăsta uită însă câteva aspecte extrem de importante, cum ar fi:

1. Infrastructura rutieră din România – care este și se pare că va rămâne încă mult și bine undeva prin epoca de piatră (comparativ cu ce e în restul UE). Noi nu avem acum autostrăzi, drumurile sunt cum sunt, poți merge zeci de kilometri fără a întâlni o benzinărie sau un WC, dar lui Boc îi trebuie să creeze puncte de alimentare cu curent pentru mașini electrice. Din modul în care guvernanții noștri tratează problema infrastructurii rutiere nu pot spune decât că aplică o strategie națională pentru trecerea la automobilele capabile să leviteze.

2. Nu știu cine i-a băgat în cap domnului Boc ideea că automobilul electric este viitorul. La momentul de față toți marii producători analizează alternative, încearcă să perfecționeze hibridele, încearcă să folosească combustibili alternativi (etanol, hidrogen, etc). În plus, domnul Boc uită că, în România anului 2010, pentru foarte mulți cetățeni automobilul este un lux pe care nu și-l prea pot permite. Poate ar fi mai bine ca domnia sa să-și bată puțin capul cu chestiuni de genul cum să facă să crească nivelul de trai în România în timpul mandatului său și mai puțin cu cu idei cu aplicabilitate în următorii 10-20 de ani.

3. O altă aberație debitată de domnul Boc (pe care probabil a împrumutat-o de la vre-un grup de ecologiști cu creierele spălate) este aceea că automobilele electrice prezintă avantajul reducerii poluării. Nenea Boc (și alții) confundă două concepte diferite: autovehicul nepoluant sau autovehicul cu emisii zero. Cu tehnologia de azi și probabil pentru mulți ani de acum înainte (asta dacă nu apar ceva soluții revoluționare), automobilul electric nu este nimic mai mult decât un vehicul cu emisii zero. Prețul plătit (d.p.d.v al poluării) pentru acele emisii zero este însă unul destul de mare, având în vedere faptul că bateriile, componente esențiale ale acestora, sunt făcute din materiale extrem de poluante (metale grele, acizi, etc) iar procesul de producție al acestora este unul foarte mare consumator de energie (și nu de puține ori unul foarte poluant). Nu în ultimul rând, curentul electric nu este în mod obligatoriu un combustibil nepoluant atât timp cât cea mai mare parte a producției se face pe baza combustibililor fosili.

Revenind la domnul Boc, singura concluzie pe care o putem trage e că domnia sa a greștit un pic planeta pe care trăiește, cred că e din altă lume și a ajuns pe la noi dintr-o greșeală.

Leacul durerii politichie

Bună dimineața, domnule Președinte :)

14 Aprilie 2010

După aproape patru luni de somnic și de refacere după efortul de a fi reales și de a-și instala guvernul, domnul președinte Băsescu s-a trezit și și-a adus aminte că ar trebui să revină în atenția publicului. Drept urmare s-a înființat la televizor și s-a apucat să-și tragă lacheii de urechi. Țintele criticilor prezidențiale au fost Guvernul, pe care Băsescu îl acuză că nu face reformele promise, și PDL-ul, care s-ar fi “bolșevizat”.

Cea mai “tare” chestie e modul în care Băsescu are asemenea “revelații”. S-ar spune că a fost plecat pe lună în ultimul timp, i-ar fi lăsat pe Boc și compania să conducă țara dupa cum s-a stabilit în decembrie 2009, iar acum a revenit din vacanță și a descoperit că guvernanții n-au aplicat deloc “indicațiile” primite și că, în mare, lucrurile merg cel puțin la fel de prost ca în 2009. Dacă ai sta să te uiți în gura președintelui, mai mai c-ai crede că el e realmente nu se implică în actul guvernării și că își vede de atribuțiile sale constituționale.

Părerea mea este că toată manevra asta de acum e menită doar să atragă atenția asupra președintelui și, de ce nu, să îi crească un pic capitalul de imagine. Poporul iubește la nebunie scenele în care vine unul “tare” și începe să ia la șuturi pe “bogați” (vezi aluziile președintelui legate de asfaltatori) și pe “conducători” (vezi remarcile la adresa guvernului). Sunt unii care au impresia că în spatele acestor declarații războinice ale lui Băsescu se ascunde un plan de remaniere guvernamentală, respectiv debarcarea unora ca Videanu, Berceanu, Blaga. Mi-e greu să cred una ca asta, având în vedere că respectivii “grei” ai partidului stau în continuare cuminței în banca lor și nu au pretenții de mărire care ar putea pune în pericol poziția lui Băsescu de mare șef peste PDL. Mai mult decât atât, sunt convins că simplele declarații și “chemarea la ordin” a guvernului nu va avea nici un fel de efecte reale în actul de guvernare. Nu pot crede că până acum membrii guvernului au făcut ce i-a tăiat capul, fără ca președintele să știe și să aprobe, iar acum, de frică, vor deveni brusc responsabili și vor face o treaba bună.

Partea amuzantă e că, în continuare, Băsescu susține faptul că Boc este un bun premier și “un reformist autentic”. Cred că ăste e elementul cheie care demonstrează că toată manevra președintelui este doar una de spectacol. Nu am auzit până acum ca cineva să critice activitatea unui guvern și, în același timp, să laude calitățile premierului care conduce respectivul guvern.

Leacul durerii me hate...

Violența în trafic

7 Aprilie 2010

Nu este nici un secret pentru nimeni faptul că una din principalele trăsături caracteristice ale traficului rutier din România este violența. Violența în trafic se manifestă în cele  mai variate forme, de la claxonatul isteric până la manevre periculoase, înjurături și bătăi. Majoritatea celor violenți încearcă să își justifice actele prin faptul că sunt exasperați de starea drumurilor, de faptul că nu se pot deplasa cu o viteză mai mare decât cea a melcului sau prin faptul că reacționează la acte violente ale altor participanți la trafic.

În ultimul timp văd că atât Poliția Rutieră, cât și un senator mare iubitor de publicitate, s-au “sesizat” și au adus în discuție problema violenței în trafic, propunând și niște măsuri, care altele decât înăsprirea sancțiunilor pentru acte de violență în trafic. Cu alte cuvinte, distinșii domni au găsit soluția pentru tratarea violenței, și anume amenzi mai mari. Se vede treaba că, oricât ar încerca să ne convingă că nu-i așa, rolul principal al Poliției Rutiere este de a da cât mai multe amenzi și alte sancțiuni (suspendări de permise) șoferilor.

Nimeni nu pare să se fi gândit că, în  momentul în care un șofer își iese din minți și începe să înjure și vrea să se ia la bătaie cu vreun alt șofer, pasager sau pieton, ultimul lucru la care se va gândi e cam cât o fi amenda pentru ce urmează să facă. Mai mult decât atât, cu cât sancțiunea este mai dură, cu atât șoferii vor fi mai tentați să dea șpagă pentru a scăpa sau să conteste în instanță sancțiunea primită.

Lucrul pe care se pare că nici poliția și nici legiuitorii nu-l înțeleg e că ei ar trebui să caute în primul rând soluții de prevenire a violenței în trafic și abia apoi să inventeze noi sancțiuni. Niciodată nu vor reuși să prevină nimic prin amenzi mai mari și suspendări de permise. Dacă Poliția vrea să se implice în combaterea violenței (în general, nu numai în trafic), atunci ar trebui în primul rând să fie prezentă în zonele cu risc ridicat, cum ar fi: intersecții aglomerate, parcări aglomerate, sectoare de drum cu probleme. În general, pentru majortatea oamenilor, simplul fapt că văd un polițist este suficient pentru a renunța la actele de violență fizică.

Tot în categoria “violență în trafic” se încadrează stilul de condus agresiv (“presarea” celui din fața, depășiri din scurt urmate de frânare bruscă în față celui depășit, etc), acte care sunt mult mai periculoase decât o simplă înjurătură dar care sunt în general greu de demonstrat de către “victimă” în cazul în care nu s-au soldat cu un accident. Este bine știut faptul că dacă eu, șofer “normal”, văd o astfel de “acțiune” în trafic și sun la Poliție nu se va întâmpla absolut nimic. Toți “șmecherii” din trafic se bazează exact pe această lacună legislativă și de procedură, știind că nu li se poate întâmpla nimic atât timp cât nu au atins cealaltă mașină și/sau nu i-a văzut nici un politist.

Sunt aproape convins că propunerea legislativă de acum are șanse infime să se materializeze în forma de acum dar că cel mai probabil va sta la baza unor majorări de amenzi (nu chiar cele propuse de senatorul Iulian Urban). Sunt însă și mai convins de faptul că noile modificări nu vor avea nici un fel de rezultat în ceea ce privește scopul declarat, și anume de a limita violența în trafic.

Din punctul meu de vedere, singura chestie cu adevărat bună propusă în lege este acel concept de “cazier rutier”, în care să se consemneze infracțiunile și contravențiile cu grad ridicat de periculozitate comize de către un șofer, iar acest cazier să fie solicitat atât de companiile de asigurare atunci când respectivul șofer dorește să încheie o poliță de asigurare (RCA, CASCO, de viață, etc), sau când respectivul șofer solicită reînnoirea permisului auto și să existe situații în care, în funcție de abaterile înregistrate în cazier, să existe obligația ca șoferul să treacă printr-un curs de conducere preventivă, sau chiar de “anger management”  înainte ca permisul său de conducere să fie reînnoit.

În orice caz, un lucru e sigur: nu vom scăpa prea curând de violența în trafic, deoarece principala ei cauză este lipsa de educație și de bun simț a participanților la trafic. Singura soluție viabilă la ora asta este prezența în trafic a poliției peste tot unde se crează situații ce pot da naștere la acte de violență. Sunt convins că polițiștii sunt mult mai utili acolo unde prezența lor poate preveni unele probleme decât stând la pândă cu radarul pentru a îndeplini planul de amenzi.

Leacul durerii politichie

PNL – atenție la Viorel Cataramă!

2 Martie 2010

Din câte am înțeles, dl. Cataramă s-a hotărât să candideze la președenția PNL, intrând în competiție cu Crin Antonescu și Ludovic Orban. Am avut ocazia să-l văd aseară în emisiunea lui Victor Ciutacu expunându-și atât motivele pentru care s-a hotărât să candideze cât și cam care ar fi viziuna lui în ceea ce privește viitorul Partidului Național Liberal.

Din câte am înțeles, domnul Cataramă vine cu niște idei destul de “revoluționare” și care s-ar putea să prindă la un număr considerabil de mare de liberali:

1. președintele PNL să fie ales în mod direct de către toți membrii partidului și nu prin delegați la Congres. Operațiunea ar fi într-adevăr ceva mai complicată din punct de vedere logistic, dar dacă s-ar utiliza atât votul prin corespondență cât și vreo formă de vot electronic cred că ideea ar fi aplicabilă. O soluție de genul ăsta ar limita diversele “jocuri”, “aranjamente” și strategii de atragere a unor filiale.

2. participarea la guvernare alături de PDL și, în general, participarea la guvernare indiferent de rezultatele obținute în alegeri. Viorel Cataramă a avansat ideea că PNL-ul este un partid de 20 % care, cel puțin în viitorii ani, va rămâne un partid de 20%, un partid al “elitelor” și nu unul al maselor așă cum sunt PSD și PDL. Dl. Cataramă susține ideea că rolul PNL-ului a-și negocia poziția în viitoarele guverne și de a încerca să-și impună politica din poziția de partener de guvernare care aduce majoritatea.

3. compatibilitatea între PNL și PDL este mai mare decât cea între PNL și PSD, deoarece PDL-ul și Traian Băsescu sunt “percepuți” de opinia publică ca fiind “de dreapta”.

Ca și argumente pentru care candidează la președenția PNL, dl. Cataramă a amintit câteva, cum ar fi:

1. faptul că se numără printre cei care au susținut necondiționat partidul încă de la începutul anilor ’90 și a investit enorm în partid pentru a-l aduce în Parlament în ’96

2. faptul că domnia sa consideră că politica promovată de contracandidații săi (în special Crin Antonescu) pune partidul în pericolul de a nu mai intra în Parlament la alegerile următoare

Cred că una din cele mai grele probleme pe care Viorel Cataramă le pune contracandidaților săi este aceea că promite că dacă va fi ales președinte va duce PNL-ul la guvernare. O asemenea promisiune nu va fi complet trecută cu vederea de către oamenii din teritoriu, în special acolo unde PNL-ul este mai bine reprezentat în administrația locală, acolo unde acei oameni au nevoie de fonduri de la guvernul PDL pentru a-și putea îndeplini obiectivele și promisiunile făcute celor care i-au ales. Nici Crin Antonescu și nici Ludovic Orban nu pot veni cu o ofertă mai tentantă pentru acești oameni. Rămâne de văzut ce se va întâmpla până la congres mai e suficient de mult timp pentru a putea apărea și alte mișcari, candidați noi, etc.

Cred că o să fie un congres interesant și că ne putem aștepta la surprize.