Unde dracu’ s-a mai pomenit în lumea asta ca taxele și impozitele să se schimbe în câteva zile, unele din ele chiar peste noapte? Nu se putea așa ceva decât în România, țara lu’ Papură Vodă, pe numele lui din buletin Traian Băsescu.

Vitejii lui Băse, gașca de “competenți” Boc, Vlădescu și compania, au reușit perfomanța de a impune majorarea TVA în 3 (trei) zile: luni au dat ordonanța, joi a intrat în vigoare, iar ieri au reușit să se autodepășească: la ora 23 au anunțat dublarea impozitului auto pentru mașinile cu motoare peste 2000 cmc, dublare care intră în vigoare tot de azi, 1 iulie 2010. Faza tare e că măsura asta cu impozitul auto au băgat-o așa, din top, hoțește. După ce că oricum impozitul auto crește exponențial în funcție de capacitatea motorului (începe de la sume ridicole de gen 50-70 lei pentru un 1.4 și ajunge la 450 la un 2.5), acum au mai găsit o schemă prin care mai bagă mâna în buzunarele celor care oricum plăteau cele mai mari impozite și până acum. Curat socialism științific “dă dreapta”…

Singura măsură care are o logică, din toate cele aberate de Boc la televizor și adoptate în stil heirupist, este cea legată de acea supraimpozitarea aplicată celor care dețin mai multe imobile. Partea logică și corectă este că cei care au mai multe imobile pe care le-au închiriat legal, și plătesc impozitele aferente veniturilor din închirieri, sunt scutiți de această supraimpozitare. Partea proastă e că din nou guvernul a făcut treaba doar pe jumătate: măsura este una temporară (zic ei, dar sunt aproape convins că va deveni permanentă începând cu 2011) și este implementată prost – ca o “taxă de solidaritate”. Ce trebuiau ei să facă, dacă îi ducea capul (ceea ce nu e cazul), era să regândească complet sistemul de impozitare a proprietății și să găsească o soluție acceptabilă atât pentru contribuabil cât și pentru stat.

Singurul lucru pe care-l observ la acest guvern de nici doi bani este că are câteva preocupări majore:

1. cum să facă să nu ii supere pe ăia de la FMI. Ei depind de banii ăia mai tare decăt depinde un narcoman de “doza zilnică”. Dacă nu le intră tranșele sunt mâncați, pentru că nu vor mai fi capabili să plătească salarii și pensii și se vor trezi ca vine lumea peste ei cu furci și coase.

2. cum să facă să mai stoarcă niște bani de la “bogați”. Aici trebuie să vedem puțin ce înțelege guvernul Boc prin noțiunea de “bogați”. După capetele seci ale lui Boc și Vlădescu, “bogații” sunt: întreprinzătorii privați (alintați ca “patroni”, “evazioniști” și “dușmani ai poporului și ai clasei muncitoare”) și persoanele cu venituri medii (adică ăia care oricum plăteau și până acum grosul taxelor fiind principalii consumatori).

Pe această cale vreau să felicit milioanele de votanți portocalii și să le dau un sfat: în 2012 sa voteze de două, trei ori, nu de alta, dar poate reușim și noi un Parlament 90% PDL, apoi un Boc președinte și un Băsescu prim-ministru care să “facă ce trebuie” și “să trăim bine”!

Later edit: Jegoșii ăștia vor aplica impozituele astea noi retroactiv, adică pe tot anul 2010, nu numai de la 1 iulie încolo. Mai mult decât atât, supraimpozitarea se aplică numai celor care au mai multe imobile dobândite prin cumpărare, nu și celor care au beneficiat de moșteniri…

Domnul președinte ne-a mai dat ieri încă o mostră de “echidistanță” față de scena politică românească, invitând toată armata de parlamentari portocalii la Snagov pentru a le freca bine ridichea așa, ca de ajun de moțiune de cenzură. Detalii aici.

Ca de obicei, Băsescu a făcut ce știe mai bine, și anume o mică demonstrație de forță, pentru ca și ultimul îngrămădit de pedelist să priceapă cine e șeful și că-l ia dracu’ dacă mișcă în front. Mesajul a fost unul clar, cine nu e cu guvernul e împotriva partidului și zboară de la “putere” și, implicit, pierde tot ce i-a dat până acum partidul (contracte, etc).

Acu’ nu știu, poate sunt eu mai prost informat, dar din câte îmi aduc aminte scrie undeva, parcă la Constituiție, că președintele, pe perioada mandatului, nu are calitatea de membru al nici unui partid politic și, mai mult, are obligația de a fi echidistant. Adică, în traducere liberă, nu ar trebui să se implice deloc în afacerile interne ale vreunui partid și să acționeze ca un mediator între ele. Acțiunea de ieri însă a fost una care n-are nici o legătură cu statutul constituțional de președinte al României, ci o demonstrație de autoritarism și de dispreț față de legile și instituțiile tării. Traian Băsescu pare sa fie extrem de determinat să transforme și Parlamentul într-o marionetă cu care se poate juca după propriul plac, așa cum face cu Guvernul, și să ajunga astfel să dețină puterea absolutuă în România.

Moțiunea de cenzură (care sper că va fi introdusă după asumarea răspunderii de către Guvern) va fi un examen în primul rând pentru pedeliști, care vor fi puși în fața unei alegeri foarte simple: ori acceptă să fie preșul pe care Băsescu își șterge picioarele, ori se trezesc își iau în serios rolul și votează în funcție de propria conștiință și de voința celor care i-au trimis în Parlament. Întâlnirea de ieri nu demonstrează nimic altceva decât faptul că Băsescu și-a dat seama că Boc e pe cale să “scape din mână” partidul și că este nevoie ca liderul absolut să își reafirme puterea și punctul de vedere.

Iete aici cu ce se ocupă dragii noștri vameși angajați CNADR. Nenii ăia burtoși (cine nu știe cum arată un vameș poate să se uite la dom’ ministru Blaga, că reprezintă perfect tagma vameșilor) cred că sunt în continuare ofticați rău că din 2007 încoace ei (cei care pierd vremea pe graniță de vest) și-au pierdut statutul de mici zei în fața cărora toată lumea tremura și împingea “dreptul”. Acu au descoperit o altă metodă de a mai face o șpagă mică, și s-au găsit să o aplice tocmai pe membrii caravanei AC/DC, care plecau din România.

Șpaga a fost cerută pentru a nu da o amendă pentru presupusa contravenție de a nu avea rovineta valabilă pe toată perioada de ședere în România. Tare faza…

Mogre face aici o socoteală cum că românul prost (a se citi contribuabil) dă statului român cam 70% din veniturile lui prin taxe și impozite. În schimbul acestor taxe și impozite, statul îi oferă educație, servicii medicale, pensie și/sau alte servicii “sociale”, la calitatea pe care o cunoaștem cu toți și care scade pe zi ce trece. Mai putem observa încă o tendință, taxele pe care contribuabilii le au de plătit sunt într-o continuă creștere (că de, trebuie să ne aliniem la cele din UE) iar serviciile pe care statul le prestează contribuabililor devin din ce în ce mai puține și mai proaste.

Dacă e să îi întrebăm pe guvernanți, ei ne vor spune că România are o problemă deoarece numai vreo 30% din PIB ajunge în bugetul de stat, în comparație cu alte state europene unde procentul e spre 40 sau chiar 50%. Cu alte cuvinte, noi avem taxe mult prea mici și de-aia mereu nu ajung banii pentru investiții, pensii și alte cele. De cealaltă parte se afla contribuabilii, de exemplu Mogre, care dau 70% din venitul lor statului sub formă de taxe și impozite și e normal să se enerveze când face socotelile și vede cu ce se alege din munca lui.

Problema în România e de fapt una muult mai veche și mult mai simplă, și nu are legătură cu nivelul de taxe pe care le are România, ci cu modul în care le colectează. Colectarea e o problemă majoră în România, începând cu impozitele pe proprietăți și terminând cu TVA și impozitul pe profit. E bine cunoscut faptul că, în România, numai fraierii plătesc taxe și impozite, iar restul “se descurcă”. Mai toți guvernanții pe care i-am avut după ’90 s-au confruntat cu problema colectării și nici unul nu a fost în stare să o rezolve. Drept urmare, de fiecare dată când s-au prins că au nevoie de mai mulți bani au mai mărit și/sau introdus taxe, bazându-se pe faptul că se vor găsi destui fraieri care să le și plătească. Pentru restul (șmecherii) s-au inventat ștergerea datoriilor, reeșalonări, scutiri și alte cele…

Singurele soluții viabile pentru rezolvarea problemei colectării taxelor sunt următoarele:

1. reducerea numărului acestora și instituirea unui sistem cat se poate de simplu și clar, astfel încât toată lumea să știe exact ce și cât are de plătit

2. reducerea taxelor ce afectează direct producătorii de bunuri, furnizorii de servicii și pe consumatori (TVA și impozit pe profit)

3. controlul mult mai strict al intermediarilor și comercianților (adică a celor care își bazează afacerea exclusiv pe a cumpăra cu un leu și vinde cu 2)

Mai avem o problemă legată de taxele din România: munca este suprataxată (și implicit descurajată) în timp ce “averea” (respectiv proprietatea) este taxată insuficient.

Ia să dăm un pic aritmetica jos din pod și să facem niște calcule pentru a vedea cât de mult sau cât de puțin câștigă de fapt un bugetar în România. O sa discut de salariul mediu din sistem, nu de salariul unui profesor de școală generală, al unui medic din spital sau al unui funcționar.

Dacă știrea asta este corectă și salariul mediu brut în sistemul bugetar a fost în 2009 de 3000 lei (3300 lei cu tot cu stimulente), atunci pot să afirm cu toată tăria că, în România, salariile bugetarilor se încadrează în categoria SALARII NESIMȚITE, deoarece înseamnă că salariul mediu din sistemul bugetar este aroape dublu (cu 87% mai mare cu stimulentele incluse, respectiv cu 70% mai mare dacă nu includem stimulentele) față de salariul mediu brut pe țară (care a fost 1767 lei).

Dacă tăiem din aceste salarii “stimulentele” (care în 2009 au fost în medie 300 lei, adică 10% din salariu) și mai tăiem încă 25% rămânem cu  2250 lei salariu mediu brut, adică cu 27% mai mare decât media pe țară. În aceste condiții putem spune ca bugetarii nu au motive reale să se plângă prea tare, deoarece în continuare vor câștiga, în medie, mai mult decât un angajat din mediul privat.

Acum însă apare marele semn de întrebare: cum s-a ajuns la acest salariu mediu? Pe de o parte avem sindicatele care dau exemple de salarii sub 1000 lei, iar pe de altă parte avem statistica ministerului de finanțe care ne spune ca media e 3000. Care e de fapt realitatea? Dacă o luam metodic, și luam de bune și spusele sindicatelor (că majoritatea bugetarilor au salarii mici) și pe datele statistice, am ajunge la o distribuție a salariilor de genul următor

- pentru fiecare trei bugetari platiti cu 700 lei există unul plătit cu 9900 lei sau doi platiti cu 6450

- pentru fiecare doi bugetari platiti cu 700 lei există unul plătit cu 7600 lei

- pentru fiecare bugetar plătit cu salariul minim (700 lei) există unul plătit cu 5300 lei

- pentru fiecare trei bugetari plătiți cu 1000 lei există unul plătit cu 9000 lei sau doi plătiti cu 6000 lei

- pentru fiecare doi bugetari plătiți cu 1000 lei există unul plătit cu 7000 lei

- pentru fiecare bugetar plătit cu 1000 lei există unul plătit cu 5000 lei

- pentru fiecare trei bugetari plătiți cu 1500 lei există unul plătit cu 7500 sau doi plătiți cu 5250 lei

- pentru fiecare doi bugetari plătiți cu 1500 lei există unul plătit cu 6000 lei

- pentru fiecare bugetar plătit cu 1500 lei există unul plătit cu 4500 lei

Asta înseamnă ceva de genul următor:

- dacă 50% din bugetari sunt plătiți cu salarii între 700 și 1500 lei rezultă că restul de 50% sunt plătiți cu salarii între 4500 și 5300 lei

- dacă 66% din bugetari sunt plătiți cu salarii între 700 și 1500 lei rezultă  că restul de 33% sunt plătiți cu salarii între 6000 si 7600 lei

- dacă 75% din bugetari sunt plătiți cu salarii între 700 și 1500 lei rezultă că restul de 25% sunt plătiți cu salarii între 7500 și 9900 lei

Chiar dacă luam în calcul cea mai extremă variantă, cea în care 75% dintre bugetari au salariu mai mic sau egal cu cel mediu pe economie ne va rezulta faptul că aproximativ 375 000 de bugetari au salarii mari și foarte mari (7500-9900 lei).

HotNews a publicat ceva mai multe detalii din scrisoarea de intenție pe care guvernul României, adică gașcuța aia de indivizi care cică ar guverna țara asta ca să nu zică cineva că Băsescu e dictator, o trimite către FMI. Dacă cineva credea că cele anunțate de președinte la televizor, reducerea de 25% a fondului de salarii pentru bugetari și cu 15% a pensiilor constituie “greul” măsurilor luate, ei bine, pot să le dau o veste rea: e doar vârful aisbergului.

Redau mai jos lista de măsuri publicate de HotNews, evidențiind mai ales pe acelea de care președintele nu a vorbit la televizor.

Masuri asumate de Guvern pina la 1 iunie:

1. O reducere cu 25% a salariilor, sporurilor si altor plati de natura salariala pentru toti angajatii din sectorul public (1% din PIB)
2. O reducere de 15% a pensiilor si altor transferuri sociale (1% din PIB)
3. Reducerea transferurilor catre autoritatile locale (0,3% din PIB) – asta se va traduce în faptul că primăriile vor primi și mai puțini bani decât erau în buget, deci nici vorbă de investiții și alte cele. Bănuiala mea e că această reducere se va traduce în mai  multe gropi în asfalt, poate o economie mică la iluminatul stradal și alte binefaceri de genul ăsta.
4. Reducerea in continuare a subventiilor pentru incalzire (0,03% din PIB)
5. Extinderea bazei de impunere pentru impozitul pe venit pentru a include tichetele de masa, veniturile din castigurile de capital si eliminarea scutirilor acordate programatorilor din sectorul IT. Aici vorbim de o mare mizerie, și anume cea legată de impozitarea tichetelor de masă. Respectivele tichete de masă nu constituie un venit, nu e luat în calcul ca și venit de nici o instituție (bancă, etc), și intră în categoria “stimulente”, în nici un caz în cea de “venituri”. Din câte îmi aduc aminte a mai fost o tentativă acum câțiva ani de a impozita ca venituri diversele “beneficii” primite de angajați (tichete de masă, abonamente de telefon, mașini de serviciu, etc), dar la vremea respectivă le-a venit mintea la cap în timp util.
6. Daca aceste actiuni nu sunt implementate pana in iunie 2010 sau nu conduc la consolidarea anticipata, vor fi implementate masuri suplimentare, inclusiv masuri de majorare a cotelor de impunere. În traducere liberă asta înseamnă că, cel târziu în toamnă, există 99.9% șanse ca atât TVA cât și diverse alte impozite să fie majorate.

Masuri pentru cresterea veniturilor bugetare:

• 1. Largirea bazei de impunere pentru impozitul pe venit si a bazei de contributii sociale. Chestia asta e exact ce tot “amenința” Vlădescu, și anume că orice tip de venit (pensie, drepturi de autor, etc) va deveni impozabil. Probabil că și dacă vei găsi o monedă de 50 de bani căzută pe jos vei avea obligația să îi declari la fisc și să plătesti impozit și CAS pentru ei.
• 2. Introducerea unui impozit pe cifra de afaceri (clawback) pentru distribuitorii de medicamente). Aici treaba e din nou jegoasă. Se știe ca statul are datorii imense către furnizorii de medicamente și materiale sanitare, iar noua măsură nu va face decât să acutizeze problema, iar reacția cea  mai probabilă a distribuitorilor va fi sistarea furnizării de medicamente către spitale.

Pe lângă măsurile astea specificate în scrisoare, mai avem și altele, cum ar fi închiderea a 150 de spitale, și în plus se vorbește și de o reducere a alocației pentru mame (de la 85% din salariu cât este acum) și de reduceri de salarii în companiile de stat (cele care au venituri proprii și nu consumă bani de la buget). Altfel spus, cei care au avut pentru câteva zile impresia că valul acesta de măsuri îi va afecta doar pe bugetarii și îi va ocoli pe privați s-au înșelat amarnic.

Partea cea mai proastă este că această serie de măsuri de “austeritate” este doar începutul. Mi-e greu să cred că aceste măsuri vor avea efectul scontat, și, după cum zice chiar și guvernul, tura asta de măsuri e doar așa, de încălzire și de pregătire pentru alea grele: majorarea TVA și a “cotei unice”.

În orice caz, din tot ce se întâmplă se poate trage o singură concluzie: abia acum, în 2010, începe criza în România. Pe această cale aș dori să mulțumesc turmei de ignoranți care au votat cu PDL-ul în 2008 și l-au reales pe Băsescu.

Văd că acum, de când cu criza, în România s-au reactivat șmecherașii puși pe prostit pe proști. Cu ceva minute înainte suna telefonul (mobil, Vodafone) – numar “privat”. Un nene la telefon îmi explică cum că am câștigat un Mercedes ML la promoția “Trăiește ca o vedetă“. Pentru a intra în posesia premiului, după cum zicea nenea ăla, ar fi trebuit să sun la 021 35 11 444 și să transmit acolo un cod de verificare.

Toată treaba suna ca o țeapă teribilă, drept pentru care am facut o mică verificare pe site-ul Vodafone și, într-adevăr, promoția a existat (s-a desfășurat la sfărșitul anului 2009, ultimele premii s-au extras prin ianuarie 2010), și, într-adevăr, între premiile oferite se numărau si automobile Mercedes ML. După încă o cautare mică am mai descoperit și asta.

Cum recunoașteți pe țepari:

1. mereu suna de pe nr. privat. Asta ar trebui sa vă alerteze din prima, niciodată un reprezentant al vreunei firme serioase nu o să facă așa ceva, cu atât mai puțin unul de la o companie de telefonie

2. încearcă să fie foarte convingători și, se pare, încearcă să țintească în special persoane din “provincie” (prima întrebare pe care o pun este județul din care ești, probabil pentru București schimbă puțin textul )

3. insistă să repeți nr. de telefon la care ar trebui să suni și codul de validare al “premiului”

Concluzia: “băieții” sunt puși din nou pe ciordeală și se pare că și-au făcut destul de bine temele (nu mai inventează ei promoții și premii). Atenție la neatenție

Nu este nici un secret pentru nimeni faptul că una din principalele trăsături caracteristice ale traficului rutier din România este violența. Violența în trafic se manifestă în cele  mai variate forme, de la claxonatul isteric până la manevre periculoase, înjurături și bătăi. Majoritatea celor violenți încearcă să își justifice actele prin faptul că sunt exasperați de starea drumurilor, de faptul că nu se pot deplasa cu o viteză mai mare decât cea a melcului sau prin faptul că reacționează la acte violente ale altor participanți la trafic.

În ultimul timp văd că atât Poliția Rutieră, cât și un senator mare iubitor de publicitate, s-au “sesizat” și au adus în discuție problema violenței în trafic, propunând și niște măsuri, care altele decât înăsprirea sancțiunilor pentru acte de violență în trafic. Cu alte cuvinte, distinșii domni au găsit soluția pentru tratarea violenței, și anume amenzi mai mari. Se vede treaba că, oricât ar încerca să ne convingă că nu-i așa, rolul principal al Poliției Rutiere este de a da cât mai multe amenzi și alte sancțiuni (suspendări de permise) șoferilor.

Nimeni nu pare să se fi gândit că, în  momentul în care un șofer își iese din minți și începe să înjure și vrea să se ia la bătaie cu vreun alt șofer, pasager sau pieton, ultimul lucru la care se va gândi e cam cât o fi amenda pentru ce urmează să facă. Mai mult decât atât, cu cât sancțiunea este mai dură, cu atât șoferii vor fi mai tentați să dea șpagă pentru a scăpa sau să conteste în instanță sancțiunea primită.

Lucrul pe care se pare că nici poliția și nici legiuitorii nu-l înțeleg e că ei ar trebui să caute în primul rând soluții de prevenire a violenței în trafic și abia apoi să inventeze noi sancțiuni. Niciodată nu vor reuși să prevină nimic prin amenzi mai mari și suspendări de permise. Dacă Poliția vrea să se implice în combaterea violenței (în general, nu numai în trafic), atunci ar trebui în primul rând să fie prezentă în zonele cu risc ridicat, cum ar fi: intersecții aglomerate, parcări aglomerate, sectoare de drum cu probleme. În general, pentru majortatea oamenilor, simplul fapt că văd un polițist este suficient pentru a renunța la actele de violență fizică.

Tot în categoria “violență în trafic” se încadrează stilul de condus agresiv (“presarea” celui din fața, depășiri din scurt urmate de frânare bruscă în față celui depășit, etc), acte care sunt mult mai periculoase decât o simplă înjurătură dar care sunt în general greu de demonstrat de către “victimă” în cazul în care nu s-au soldat cu un accident. Este bine știut faptul că dacă eu, șofer “normal”, văd o astfel de “acțiune” în trafic și sun la Poliție nu se va întâmpla absolut nimic. Toți “șmecherii” din trafic se bazează exact pe această lacună legislativă și de procedură, știind că nu li se poate întâmpla nimic atât timp cât nu au atins cealaltă mașină și/sau nu i-a văzut nici un politist.

Sunt aproape convins că propunerea legislativă de acum are șanse infime să se materializeze în forma de acum dar că cel mai probabil va sta la baza unor majorări de amenzi (nu chiar cele propuse de senatorul Iulian Urban). Sunt însă și mai convins de faptul că noile modificări nu vor avea nici un fel de rezultat în ceea ce privește scopul declarat, și anume de a limita violența în trafic.

Din punctul meu de vedere, singura chestie cu adevărat bună propusă în lege este acel concept de “cazier rutier”, în care să se consemneze infracțiunile și contravențiile cu grad ridicat de periculozitate comize de către un șofer, iar acest cazier să fie solicitat atât de companiile de asigurare atunci când respectivul șofer dorește să încheie o poliță de asigurare (RCA, CASCO, de viață, etc), sau când respectivul șofer solicită reînnoirea permisului auto și să existe situații în care, în funcție de abaterile înregistrate în cazier, să existe obligația ca șoferul să treacă printr-un curs de conducere preventivă, sau chiar de “anger management”  înainte ca permisul său de conducere să fie reînnoit.

În orice caz, un lucru e sigur: nu vom scăpa prea curând de violența în trafic, deoarece principala ei cauză este lipsa de educație și de bun simț a participanților la trafic. Singura soluție viabilă la ora asta este prezența în trafic a poliției peste tot unde se crează situații ce pot da naștere la acte de violență. Sunt convins că polițiștii sunt mult mai utili acolo unde prezența lor poate preveni unele probleme decât stând la pândă cu radarul pentru a îndeplini planul de amenzi.

Dragi votanți ai PD-L și PSD, dragi susținători și simpatizanți ai președintelui și-ai primului ministru, dragi pupinbăsești, pupinboci, pupiniudrea și restul, ia citiți mai jos ce spune șeful vostru, Zeus. Mare atenție la fragmentele marcate in bold.

“Întrebare:

Voiam să vă întreb, având în vedere nemulţumirile mediului de afaceri legate de măsurile economice luate de Guvern şi faptul că o ţară vecină, Ungaria, se descurcă mult mai bine după ce a numit un Guvern de tehnocraţi, întreb dacă aveţi în vedere o asemenea soluţie?

Preşedintele Traian Băsescu:Ţara vecină, Ungaria, care se descurcă mult mai bine, este cea care a amputat masiv salariile şi pensiile. Eu sunt un adept al efortului maxim al Guvernului să nu se ajungă la această situaţie. Şi acolo cheltuielile bugetare erau marea problemă. Sigur, putem discuta de reduceri de sporuri, de stoparea abuzurilor cu hotărârile judecătoreşti, dar în această perioadă nu sunt adeptul unei astfel de soluţii. Trebuie să încercăm, dacă putem, să trecem decent perioada de criză. Deci, aceasta este părerea mea. Sigur cea mai facilă economic soluţie ar fi reducerea cheltuielilor bugetare. Dar nu sunt adeptul acestei soluţii acum. Atâta timp cât există şi alte soluţii de a face faţă crizei decât reducerea salariilor, cred că trebuie să evităm acest lucru. Spre exemplu, investiţia în infrastructură. Probabil ştiţi, că sunteţi de la “Ziarul Financiar”, Guvernul angajează acum un credit intern de un miliard de euro, pentru a-şi restructura datoria pe termen scurt şi foarte scurt, care este extrem de împovărătoare. Ştiu condiţiile de angajare a creditului, care sunt bune, sunt mult mai bune decât dacă Guvernul ar fi ieşit pe piaţa internaţională pentru angajarea unui credit de un miliard. Dacă înţeleg bine, şi “Prima Casă” este gata să pornească. Sper ca acest program, “Prima Casă”, să stimuleze în primul rând construcţii noi şi să nu se găsească o portiţă ca apartamente ipotecate deja să fie parte a acestui program, sper. Aş mai enumera, ca să nu credeţi că ştiu doar una, două. Ştiu mai multe. Decizia Guvernului de a restrânge numărul de taxe, mai ales cele care nu îşi acopereau costurile de gestionare a lor, erau mai mari decât veniturile pe care le produceau. Şi mai plecaţi de la o premisă, pe care îmi permit să o afirm chiar dacă există riscul să stârnesc o furtună de nemulţumire, eu sunt dintre polticienii convinşi că România nu poate să iasă singură din criză. Obiectivul Guvernului nu trebuie să fie ieşirea din criză, ci diminuarea efecte lor crizei. Un program de ieşire din criză ar fi atât de scump şi cu rezultate atât de îndoielnice, încât nu merită asumat riscul ieşirii din criză. Ca să faci ce? Să fii singurul ieşit din criză. Şi unde vinzi ce produci? Că se pot pompa bani în societăţi să le punem să producă pe stoc. Să le dăm bani de la buget să producă. Şi atunci o să ne bucurăm că am stopat creşterea negativă şi o asemenea soluţie este extrem de scumpă. Noi nu suntem Statele Unite, nu suntem nici Germania şi nici Marea Britanie. Deci, opţiunea mea pentru a putea valorifica relansarea economică la nivel european este ca acum să facem cheltuieli minime în diminuarea efectelor crizei, în aşa fel încât la momentul la care se va relua creşterea economică să nu fim atât de împovăraţi de datorii încât să nu putem să beneficiem de momentul de reluare a creşterii.“

Extras din conferința de presă de ieri, disponibilă integral aici. Am extras din această conferință de presă atât întrebarea, cât și răspunsul, pentru a nu fi acuzat că încerc să scot ceva din context.

Prima notă: Băsescu nu a răspuns la întrebare. A aberat el alte cele, dar nu a răspuns la întrebarea care i-a fost adresată.

Mai departe, devine din ce în ce mai clar faptul că indivizii ăștia siniștri care au ajuns să ne conducă și care până nu demult se băteau cu cărămida-n piept că ei au soluția ieșirii din criza economică nici măcar n-au avut vreodată în plan așa ceva. Probabil le-a rămas o brumă de bun simț și recunosc măcar față de ei înșiși faptul că sunt complet depășiți de situație și că, oricum, de fapt nu-i interesează.

În traducere liberă, ce spune Băsescu e că de fapt toate poveștile de la investirea guvernului, toată șarada aia cu “Parteneriatul pentru România” care a dus la crearea actualului guvern cu suport ultramajoritar în Parlament au fost doar un mare praf în ochii alegătorilor. Obiectivul urmărit devine din ce în ce mai clar, oamenii (atât pedelei cât și pesedei, în egală măsură), aveau nevoie de un motiv credibil pentru a-și putea bate joc de banul public, și ce motiv mai bun poți avea decât pretenția că “lupți cu criza”?

În orice caz, concluzia este de-a dreptul terifiantă pentru orice om cu o brumă de creier funcțional: politica guvernamentală în privința criziei este de a aștepta să treacă de la sine și, mai mult, de a lăsa românii să se chinuie bine pentru că oricum sunt învățați cu greul, deci nu se justifică decât niște cheltuieli “minime” pentru diminuarea efectelor crizei. Iar acele cheltuieli minime, în caz că nu ați înțeles, reprezintă banii băgați în buzunarele bugetarilor pentru că ei, săracii, sunt cei mai defavorizați și cei mai recunoscători când e vorba să se prezinte la urne.

În lumea civilizată, cea spre care aspiră și România, există o vorbă care spune că motorul (sau unul dintre motoarele) economiei este creditul bancar. Cu alte cuvinte, într-o economie normală rolul băncilor este de a asigura finanțare unde și când este nevoie. Mai mult, există o competiție reală între bănci, care încearcă să scoată pe piață produse cât mai atractive, iar persoana creditată (fie ea persoană fizică sau firmă) este considerată “client”.

Ce se întâmplă la noi este aproape complet pe dos: de cele mai multe ori nu există o competiție reală între ofertele diverselor bănci (ceea ce duce la existența dobânzilor aberante prezentate acum ca “super-ofertă”), finanțarea se acordă mai mult sau mai puțin după ureche iar cel care solicită un credit (sau are un credit în derulare) este tratat ca unul care a beneficiat de o favoare din partea băncii, favoare pentru care ar trebui să fie etern recunoscător. O altă tendință extrem de pregnantă la băncile românești este o adevărată paranoie a garanțiilor. Contează mai puțin capacitatea de rambursare a celui finanțat, ceea ce are cu adevărat importanță este ca el să fie dispus să aducă în garanție bunuri (în general imobiliare) de o valoare cât mai mare. Toată această filozofie face ca singurii care au acces facil la credite să fie exact cei care nu au nevoie de ele

Motivele situației de acum sunt multe și vechi, cine are impresia că ne aflăm unde ne aflăm din cauza crizei financiare se înșeală amarnic. În primul rând trebuie să vedem de unde venim: creditul a fost mereu foarte scump și destul de greu de obținut și înainte, deci se poate spune că bancherii români “au tradiție” în a-i jupui pe cei creditați. Năravul acesta vechi e foarte greu de schimbat, mai ales că ani de zile a adus profituri record cu minim de efort pentru bănci (clienți puțini – profituri mari).

Un alt motiv pentru care băncile se comporta așa cum se comportă vine din partea guvernării. Mai toate guvernele care s-au perindat pe la palatul Victoria, dar mai cu seamă guvernul Boc, s-au împrumutat masiv de la băncile locale fără a pune prea multe condiții, transformând astfel statul român într-un client perfect: fidel, nu implică nici un fel de risc, deloc pretențios și nepăsător față de costuri.

Mai există o caracteristică specifică majorității băncilor românești: lipsa de deschidere către sectorul IMM, ca să nu mai vorbim de afacerile în stadiu de start-up. Cred că motivul real din spatele acestei situații este faptul că majoritatea “bancherilor” de la noi nu au capacitatea de a înțelege acest sector al economiei și, prin urmare, preferă să nu se “bage” la chestiile pe care nu le înțeleg.

În orice caz, situația este destul de “întunecoasă”, iar atâta timp cât statul va fi un client fidel de servicii bancare scumpe România va continua să fie un adevărat paradis al bancherilor iar economia reală se va târî în continuare de pe-o zi pe alta.