Nea’ Caisă ăsta de conduce ministerul finanțelor, fostul director al lu’ Nea’ Bordură care acu’ e mare șăf de trib la ministerul economiei și-a dat iar în petec. Pe sub mustăcioara lui a scăpat ieri porumbelul, mai exact concepția “democrat-liberală” a partidului în legătură cu mediul privat și IMM-urile: dacă tu, firma x, nu-ți poți permite să mai dai încă 500 de euro pe an la stat atunci trebuie să fi închis pentru că ești o pacoste pentru România.

Citat din nea’ Caisă:

“Daca nu poti plati nici macar 500 de euro la stat, anual, inchide! Nu avem de unde plati investitiile si nu avem cum sa luam alte masuri economice daca firmele nu-si platesc taxele”

Bă economistu’ lu Bordură, tu ori ești prost ori ești exagerat de prost. Să-ți explic de ce, măi genialule:

1. nu se pune problema dacă tu, ca firmă, îți poți permite sau nu să dai xxx euro la stat. Problema se pune că tu, firma x, atâta timp cât ai niște angajați și oricum plătești diverse taxe la stat (pe salarii, tva, etc), tu automat susții statul ăsta minunat care nu face nimic pentru a te proteja. Mai mult, toți oamenii ăia care lucrează la privat, la firme care nu lucrează cu statul, toți aia duc în cârcă un întreg sistem bugetar din care și tu, bă ministru’ lu’ pește prăjit, faci parte.

2. nici o țară din interiorul UE nu ia asemenea măsuri. Nimeni. Toți încearcă acum să acorde facilități în plus firmelor mici, fiind conștienți că de acolo poate veni “salvarea” bugetelor în momentul în care marile companii (și nu sunt puține) sunt în pragul colapsului. 

3. Tu zici că nu ai de unde plăti investițiile și nu poți lua măsuri economice daca firmele nu-și plătesc taxele. Corect, ai 10, stai jos! Dar bă genialule, bă inteligență sclipitoare, ți-a trecut vreun moment prin vidul dintre urechi ideea că poate ai putea pune niște taxe mai ușor de suportat pentru firme și în felul ăsta să încasezi mai mulți bani la buget? Te-ai gândit vreun moment că poate te-ai întins cam mult cu “investițiile” și cu “măsurile economice”? Ți-a trecut vreodată prin tărtăcuța ta ideea că poate mai întâi îți vezi ce bani ai, și apoi faci planuri? Se pare că nu, la voi la pedeliști treaba-i oablă: zice șeful “construiți autostrăzi, dați bani la bugetari, trebe să fiu reales”, voi ziceți “șefu’ – n-avem bani” iar șeful zice “nu mă interesează, nici să n-aud, dracu’ vă ia dacă nu faceți ce zic eu!”

4. Ți-ai ales foarte prost cei în care vrei să lovești. O să te pupe-n dos tot neamu’ bugetarilor care deja se pregăteau de ieșit în stradă pentru ca să li se dea ce li s-a promis la alegeri, da’ minunea n-o să țină mult. Creșterea birurilor de plătit o să atragă în mod sigur scăderi și mai mari de încasări la buget, și o să te văd eu atunci pe unde mai scoți cămașa că n-o să mai ai bani de dat nici cât ai azi.

În concluzie treaba-i clară: vom avea de plătit și “biru’ lu’ Pogea” – un fel de fumărit sau văcărit, care va fi în deplină concordanță cu politica economică democrat-liberală, de inspirație feudală. Aștept acum ieșirea la rampă a lui “dragă Stolo”, cel mai de valoare economist portocaliu, care să ne explice el cu scrâșnetul de dinți specific cum că asta este singura soluție de salvare e economiei, cu recomandarea “ciocu’ mic și joc de glezne”, eventual acompaniat de trompetul șef Cristi Preda, care să traducă el în limbaj academic viziunea și latura filozofică a măsurii pe care noi, ca niște ignoranți ce ne aflăm, nu avem gradul de iluminare necesar pentru a o aprecia la adevărata ei valoare.

Via HotNews aflăm că minunata coaliție ultramajoritară a luat o decizie în ceea ce privește rectificarea bugetară impusă de acordul cu FMI. În bunul spirit al guvernării patronate de întâiul marinel al țării, măsurile luate sunt demne de un scenariu de întrebări-răspunsuri model Radio Erevan.

Întrebare: este adevărat că datorită împrumutului de la FMI vor trebui reduse cheltuielile bugetare (salarii, concedieri)?

Răspuns: Da, este adevărat, cu o singură precizare: nu vom reduce cheltuielile bugetare ci vom jefui și mai tare mediul privat!

Întrebare:  este adevărat că guvernul dorește să sprijinirea IMM-urilor și a inițiativei antreprenoriale?

Răspus: Da, este adevărat, drept pentru care am introdus noul impozit forfetar care va facilita dezvoltarea anumitor firme prim decimarea concurenței.

Întrebare: este adevărat că domnii Pogea și Boc sunt niște economiști geniali?

Răspuns: Această întrebare este tendențioasă. Domniile lor sunt cei mai buni profesioniști în materie, altfel nu ar fi putut accede în posturile de înaltă demnitate publică pe care le ocupă.

În concluzie, se întâmplă exact cum am prevăzut acum câteva zile: cele 2-3 milioane de indivizi care activează în mediul privat (atât angajații cât și antreprenorii) vor suferi cel mai mult de pe urma politicii “de dreapta” duse de partidul prezidențial. Drept urmare, îi propun pe indivizii mai mult numiți pentru niște posturi în viitorul guvern al lui Voronin, cred că acolo și-ar găsi cu adevărat locul binemeritat.

În mod oficial, guvernul României, în care activează lacheii lui Băsescu, ne-a informat că, data fiind criza, trebuie ca statul să încaseze mai mulți bani la buget. De unde să ia banii? Simplu, de la “evazioniști”. Iar evazionist este oricine activează în anumite domenii de activitate (imobiliare, horeca, IT, etc), mai ales dacă are o firmă mică și amărâtă.

Ținta e clară: în vizorul ministrului de finanțe au intrat micii întreprinzători, cei care oricum erau vânați de fisc cu orice ocazie (doar doar mai dau niște amenzi), cei care oricum își plăteau în general dările față de stat de frica de a nu fi trași în țeapă de numitul fisc. Trebuie să recunosc faptul că domnul Pogea e un tip inteligent și cu mult fler. Ce s-a gândit domnia sa? Cine plătește taxe în țara asta? Păi firmele mari mai puțin, ăia vin la noi pentru reeșalonări, scutiri, etc, iar dacă le cerem să plătească datoriile ne amenință cu mii de șomeri. Șmecherașii cu afaceri “pe persoană fizică” oricum sunt intangibili, că de, ei cotizează la partid și la campania lui X sau Y. Salariații, ar merge, da’ după aia nu ne mai votează, și îs mulți ca dracu’…

După analiza profundă de mai sus, domnul Pogea a descoperit nișa pe care o poate exploata cu minimul de bătaie de cap: IMM-urile, cu accent deosebit pe microîntreprinderi. Drept urmare, a hotărât: hai să taxăm patronii! În plus, hai să le mai servim una, din top, și anume o limitare a dreptului de deducere a TVA pentru cheltuielile cu atoturisme. Treaba e simplă: vor zbiera respectivii “patroni”, dar nu-i mare bai pentru că se vor găsi mulți alți frustrați care vor susține cu frenezie măsura ministerului pentru că, de, bine le face nenorociților ălora de capitaliști care și așa au făcut bani și-au luat mașini și și-au construit vile pe munca angajaților. 

Deja am citit destule reacții ale unor indivizi care lăudau inițiativa guvernului, și erau foarte convinși că dacă o firmă nu învârte milioane de euro și nu are profituri uriașe acea firmă trebuie închisă. Nici măcare nu mă mai mir de reacțiile de genul ăsta, având în vedere că oricum marea masă a românilor sunt în continuare închistați în comunism și care duc dorul unei lupte de clasă în care să zdrobească burghezia… Ce mă întristează totuși este că, după câțiva ani în care reușeam să întrezărim oarecare semne de îmbunătățire a situației economice și sociale, vitejii lui Băsescu nu mai știu cum să facă mai repede să ne arunce la loc în mocirlă.

Bravos Băse, mai ai o bilă albă!

Later edit:

Fac următoarele propuneri domnului Pogea, în acord cu bunul simț economic al domniei sale:

1. să se interzică firmelor orice investiții realizate din alte surse decât banii acționarilor. Profitul firmei să fie direcționat exclusiv către bugetul de stat (impozit) iar ce rămâne să se împartă în mod echitabil între angajatii care nu sunt și acționari

2. să se interzică orice fel de deduceri de TVA

Întrebarea se adresează următorilor indivizi, niște hoți nenorociți cu pretenții de guvernanți: Boc, Pogea și “tata lor” Băsescu. Ia uitați aici știre pe Mediafax.

Cretinoizii aștia pe care i-a votat prostimea la două mâini vor să ne bage complet în rahat, nu e de ajuns faptul că oricum lucrurile mergeau prost de tot în economie, nu e de ajuns că statul e unu din cei mai mari datornici către firmele private, mai trebuia ca deștepții pământului să introducă acest nou impozit, mascat sub forma unui plafon minim al “datoriei față de stat”. Și și-au găsit bine momentul, exact atunci când statul francez în fața căruia sunt toți picați in extaz vrea să-l elimine pentru a mai ușura viața companiilor lor în timp de criză.

Trecând peste faptul că ai noștri parcă sunt bătuți în cap și insistă să copieze modele cu un succes îndoielnic (n-o să mă convingă nimeni că Franța e cel mai bun exemplu de economie perfomantă a Europei), am impresia că pedeliștii ăștia care se pretind de dreapta sunt complet retardați dpdv. economic. Singura lor preocupare e să-l facă pe “șefu” să mai pupe un mandat, iar după ei, poate să vină potopul.

Propun să li se aplice un tratament bazat pe furci și coase!

Nu, nu mă refer la cel mai celebru personaj care poarta acest nume, și anume președintele nostru, ci la restul membrilor clanului. În ultimele zile se pare că mai toți cei “sânge din sângele” președintelui au o tendință bolnavă de a-și da în petec.

După tânăra Elena, care cică a demisionat din PD-L, a urmat Ioana (care până acum nu prea a fost în colimatorul presei). Luată la întrebări de jurnaliști despre afacerile imobiliare în care a fost implicată (mai cu o casă donată de dom’ președinte pe vremea când a fost ales primar al capitalei, ba cu un apartament de super lux evaluat la 800 000 euro, achiziționat de la domnul Popoviciu), dumneaei a cam început să dea din colț în colț, să acuze jurnaliștii de minciună. În afară de o încercare penibilă de a justifica modul în care în câțiva ani a ajuns să dețină proprietăți de o valoare considerabilă, fiecare plătită din banii obținuți pe “vânzări anterioare”, fiica cea mare a președintelui nu a reușit să lege prea multe mesaje pentru a-și susține punctul de vedere.

Ei bine, bomboana de pe tort vine de la domnul Mircea Băsescu, în calitate de frate de președinte și om de afaceri plin de succesuri. Nenea ăsta s-a jignit foarte tare din cauza unor jurnaliști care s-au apucat să dezgroape morții, respectiv să pună sub lupă afacerile derulate de domnia sa. Surpriză, din ce au descoperit domnii jurnaliști se pare că afacerile fratelui președintelui au cunoscut o dezvoltare fulminantă începând cu anul 2005, pe baza unor contracte de asociere cu diverse instituții de stat. Evident, ca orice om normal care trăiește în România, mă întreb și eu dacă o fi oare o coincidentă fericită faptul că Mircea Băsescu a cunoscut succesul odată cu instalarea în funcția supremă în stat a fratelui domniei sale?

De-a dreptul șocant este modul în care fratele președintelui a înțeles să trateze acest scandal mediatic. În loc să încerce în vreun fel să poarte o discuție civilizată, să facă demonstrația faptului că nu a abuzat în nici un fel de apartenența la familia preidențială, domnia sa a găsit mai indicat să se comporte ca un adevărat băiețaș de cartier: în primul rând i-a luat la înjurat pe jurnaliști, iar apoi a trecut la diverse amenințări mai mult sau mai puțin subtile.

Trebuie să recunosc că încep să-l apreciez pe Traian Băsescu, are și el un merit, nu e cel mai “țăran” membru al familiei

Umblă vorba prin sat că dom’ injiner Pogea, mare ministru de finanțe care este el, vrea să rezolve problema crizei economice în România. Cum, foarte simplu, mai bagă un nou bir de plătit, sub numele de “impozit forfetar”. 

Ținta domniei sale o reprezintă, se pare, firmele care raportează pierderi și, în special, microîntreprinderile. Ideea pe care ilustrul domn ministru se bazează e una foarte simplă, dacă nu ai o anumită cifră de afaceri minimă și nu înregistrezi profit se cheamă că te faci vinovat evaziune fiscală. Dupa informațiile apărute în presă (vezi articol pe HotNews) se pare că suma vehiculată ca plafon minim al impozitului datorat statului de către o microîntreprindere este de 1300 euro pe an, adică 108.33 euro pe lună. La prima vedere suma pare mică, dar în realitate este uimitor de aproape de valoarea unui salariu minim pe economie…

Am impresia că domnii ăștia care s-au trezit peste noapte miniștri, adunați care de pe unde s-a nimerit  (mai ales cei din PD-L), au o obsesie: toată lumea fură! Sunt într-atât de retardați și analfabeți din punct de vedere economic încât nu pot pricepe că evoluția normală a unei firme nu înseamnă o continuă creștere (chiar exponențială) a cifrelor de afaceri și a profiturilor. Nu ne cheamă pe toți Popoviciu, Cășuneanu, Umbrărescu & co., nu facem toți parte din clientela roșu-portocalie și nu suntem toți abonați la sacul fără fund care se cheamă “bugetul de stat”, drept urmare unii dintre noi mai suntem afectați de o criză economică, de blocajul financiar, etc… Nea’ ministru ăsta are impresia că totul merge ca la el la partid, unde daca zice Băse că ai profit, ai profit, dacă zice că falimentezi, falimentezi, dacă zice că ești cinstit, ești cinstit, respectiv dacă ai ceva de comentat ești automat “pușcăriabil”.

Din câte se vede guvernul ăsta, cel mai bun de dupa ’89 după cum se lăuda Boc, e populat cu un număr ridicat de cretinoizi care vor să descopere acum roata în colțuri și să ne arate cât suntem de proști că nu putem aprecia descoperirea lor la adevărata ei valoare. În vremea în care mai toate statele dezvoltate (vestul Europei, SUA) guvernele iau măsuri de relaxare fiscală și de încurajare a inițiativei private, ei fac invers, adică îi dau în cap. Logica e simplă, dacă omori firmele care sunt în anul ăsta în pierdere și rămâi numai cu cele profitabile ai rezolvat cu criza.

Un lucru pe care Pogea nu-l pricepe e că acea pierdere a firmelor nu o suportă statul, ci acționarii. Chiar dacă 100 000 de firme sunt în pierdere, minim 100 000 de angajați își iau salarii de la acele firme, respectivele firme plătesc destule alte taxe (chiar daca nu pe profit), deci statul câștigă bani frumoși și de pe urma lor. Dar de, ce să-i faci, e mai ușor să faci să treacă o cămilă prin urechile acului decât pre-un ministru PD-L să-și folosească creierul la ceva constructiv.

Nenea Boc zice el că a prezentat programul anti-criză, pe care noi proștii nu-l vedem și nu-i putem aprecia genialitatea deoarece e înglobat în Buget. Din gură sună bine, o să facem, o să dregem, dăm bani la CEC și Eximbank, băgăm la invesițiile în infrastructură, nu o să mai impozităm profitul reinvestit (asta mai încolo, nu acum). A, să nu uităm, Tăriceanu e de vină pentru că e criză în România. Cea mai mare durere de cap a lui Boc acum este “greaua moștenire”, și nu faptul că de vreo trei luni încoace nu sunt capabili să vină cu vreo măsură concretă.

În altă ordine de idei, una din temele așazisului program anti-criză este sprijinirea IMM-urilor. Mă întrebam eu cu ceva vreme în urmă: la ce sunt bune IMM-urile astea? Se pare că sunt bune ca să crediteze statul român și să și-o ia în barbă pe chestia asta.

Potrivit celor spuse de preșdintele Consiliului Național pentru IMM-uri, statul român datorează IMM-urile suma modică de vreo 2.1 miliarde de euro. Asta vorbind numai de datorii din decembrie 2008, adică vechi de vreo 3 luni, și care generează un blocaj de vreo 8-9 miliarde în mediul IMM. Nu mai punem la socoteală faptul că în nenumărate cazuri accesul IMM-urilor la finanțarea bancară este aproape imposibil (se cer mii și milioane de garanții, eventual garanții din partea acționarilor ca persoane fizice, etc..)

În condițiile date, domnul Boc găsește că cel mai important lucru este să se plângă de Tăriceanu. Probabil că și datoriile statului către IMM-uri fac parte tot din “greaua moștenire” de care se plânge domnul Boc.

Înainte de a începe vreau să precizez că nu am intenția de a-i băga pe toți bugetarii în aceeași oală, sunt perfect de acord că cineva trebuie să lucreze și în instituțiile sectorului bugetar și sunt convins că există destui indivizi de valoare și care-și fac treaba în mod responsabil și profesionist în interiorul acestui sector. Pe de altă parte, dintr-un șir îndelungat de experiențe mai mult amare avute în relația cu diversele instituții ale statului, pornind de la instituțiile de învățământ, sănătate și terminând cu administrația și firmele de stat, am identificat un anumit “profil” al angajatului la stat, l-am numit eu în titlu “mic funcționar”.

În acceptiunea mea, micul funcționar este acel individ, cu studii medii sau, mai nou, cu o diplomă de facultate făcută “la privat”, instalat într-un post de nu prea mare responsabilitate și poziționat strategic într-un nod al sistemului birocratic. Câteva exemple sugestive de locuri unde vom găsi acești indivizi: secretariatele de tot felul (școli, licee, universități, spitale, alte instituții), funcționari de prin diverse primării, etc.

Micul funcționar, etern angajat la stat și plătit de la buget, îndeplinește următoarele criterii:

- este mereu prea ocupat cu “activități specifice” (bea cafea, citește ziarul, stă de povești la telefon, etc) pentru a-și face treaba pentru care e acolo

- rupe ușa instituției la ora la care s-a terminat programul, indiferent dacă treaba pe ziua respectivă e gata sau nu

- este mereu nemulțumit de salariul pe care-l primește, de statutul său social, de faptul că nu primește respectul pe care-l consideră cuvenit persoanei sale

- este lingușitor și servil față de superiori și tiranic fată de subalterni

- are toane, să te ferească sfântul să ajungi în fața lui în momentul în care e cu capsa pusă

- e sindicalist convins, are nevoie de minim o grevă pe sezon pentru a-și cere drepturile (salariale + altele), iar pretențiile lui în acest sens cresc mereu

- e jignit când e numit “bugetar”

- consideră că a făcut un adevărat sacrificiu angajându-se la stat și acceptând acel “salariu de mizerie” destinat bugetarilor

- consideră că a lucra la patron echivalează cu sclavia

- își revarsă toate frustrările, nemulțumirile și toanele pe cel care se întâmplă să ajungă în fața lui cu vreo problemă de rezolvat, și mereu dă impresia că îți face o mare favoare pe care de fapt n-ai merita-o atunci când își face treaba pentru care a fost angajat și e plătit.

Dacă am uitat ceva, aștept sugestii

Faptul că ne vom împrumuta de la FMI e deja o certitudine, singurele întrebări care se mai pun sunt: 

1. Câți bani ne vor da (umblă vorba prin târg că ar trebui să împrumutăm 19 miliarde de euro, pe doi ani, la o dobândă de 5% pe an – adică vom avea de returnat cam 21 miliarde)?

2. Care vor fi condițiile impuse de FMI?

Oricine încearcă acum să răspundă acum la aceste întrebări, singurele care contează de fapt, e un speculant, mai mult sau mai puțin ordinar, fie că e el președintele româniei, vreun șef de pe la BNR, vreun analist economic sau jurnalist. Iar, fel de fel de întrebări (cum a fost posibil, etc) și tentative de a culpabiliza pe cineva (ținta preferată fiind Tăriceanu) sunt momentan o pierdere de vreme, respectiv manevre tipice de campanie electorală. 

Unul din cei mai mari speculanți ai zilelor noastre este nenea ăla de la Cotroceni, investit cu funcția de președinte. De câteva zile încoace nenea e extrem de activ, e călare pe situație, ține discursuri în Parlament, apare în direct la TV și la radio și încearcă să ne explice cum stă treaba. Mai mult, se lansează și în tot felul de presupuneri avansate la rangul de certitudini, si alte cugetări cum ar fi (via HotNews):

- “Nu intrevad o solicitare a FMI de crestere a TVA sau de renuntare la cota unica.”

- “Niciun cent din banii de la FMI nu merge decat in rezerva BNR, ceea ce va permite bancilor sa utilizeze parte din rezerva pe care o detin la BNR pentru a finanta economia.”

- ”Sa nu mai punem sub semnul intrebarii capacitatea negociatorilor romani care discuta cu FMI.”

Având în vedere cele întâmplate în ultimele luni (mai exact din ianuarie încoace), adică bulibășeala generalizată și suceala de la “nu ne trebe bani de la FMI, noi suntem șmecheri” la “împrumutul este o centură de siguranță” cred că cel mai inteligent ar fi să nu dăm doi bani pe nici un fel de asigurări venite de la actualii guvernanți.

Revenind la tema principală, cea a împrumutului. Partea bună e că cineva (în speță FMI și UE) sunt dispuși să finanțeze minunata noastră țară. Altă parte bună e că agențiile de rating (alea pe care la înjurau toți politicienii prin toamnă) au mai crescut puțin “notele” acordate României pe baza informațiilor că se pregătește un acord cu FMI, și e de așteptat ca odată cu finalizarea negocierilor și acordarea împrumutului situația țării din acest punct de vedere să se îmbunătățească.

Părțile proaste ale acestui împrumut sunt următoarele:

- probabil vine destul de târziu raportat la realitățile economiei, și din câte am înțeles cu cât de lungim mai mult cu atât va trebui să împrumutăm mai mulți bani

- nu prezintă nici un fel de garanții că lucrurile vor evolua în bine. Degeaba spune Băsescu, sus și tare, că odată cu acest împrumut care va merge la rezerva BNR, aceast fapt va determina BNR să reducă RMO pentru băncile comerciale și acestea vor debloca procesul de creditare. Sunt cam multe variabile aici, cam multe decizii asupra cărora mai mulți factori (guvern – BNR – bancheri) trebuie să se pună de acord.

- nu prezintă nici un fel de garanții că guvernul va gestiona resursele în mod mai responsabil. Guvernul va trebui să se “miște” în limitele impuse de anumiți indicatori macroeconomici, iar pe cei de la FMI nu-i vor interesa metodele prin care s-au respectat condițiile (măriri de taxe, abandonarea unor proiecte de infrastructură, etc)

- va fi folosit ca pretext pentru absolut orice fel de măsură luată de guvern

Om trăi și om vedea cum trecem și hop-ul ăsta, până la urmă în tot răul poate e și un bine: le-o mai veni mintea la cap și la românași (atât ăia de ne conduc, cât și ăia care fac scandal cerând măriri de salarii, etc).

Via HotNews aflăm că “ultimul lucru” pe care și-l dorea Băsescu e pe cale să se întâmple. O delegație formată din reprezentanți ai BNR și Ministerului de Finanțe s-a prezentat la poarta FMI, cu căciulile-n mâini și jalba-n proțap, pentru a cere un împrumut de la susnumita insituție.

De unde până nu demult mai toate “autoritățile” competente spuneau că nici vorbă de împrumuturi de la FMI, în cel mai rău caz se va semna un acord de supraveghere pentru niște împrumuturi făcute de la insituții europene, ei bine se pare că respectivele declarații erau doar praf în ochi. Orice jurnalist care și-ar fi permis până acum câteva zile să întrebe vreun reprezentant al BNR sau al guvernului despre un asemenea împrumut era dojenit părintește și trimis la școală să mai învețe economie, sau acuzat că răspândește zvonuri alarmiste.

Ce mi se pare mie o mizerie este faptul că aceste negocieri cu FMI par să fie făcute pe ascuns, departe de ochii opiniei publice, și nu m-aș mira să ne trezim cu un acord semnat, cu clauze clasificate ca și secret de stat. Altă mizerie e că ne vom îngloda în respectivele datorii + toate condițiile puse de FMI (o instituție contestată de suficient de mulți experți internaționali în economie, și acuzată deseori că are o politică de tip “contabilicesc” axată exclusiv pe tăierea de costuri indiferent de efectele posibile) pentru a “proteja rezervele valutare (ale BNR –  bănuiesc) și nu pentru a finanța economia” – citat aproximativ din Mugur Isărescu. 

Ce nu înțeleg eu e cine și cum ia asemenea decizii, și mai ales cum se face că mereu când zice vreun guvernant “așa ceva nu vom face niciodată”, inevitabil respectivul eveniment se produce chiar mai repede decât ne-am fi așteptat.

În ceea ce privește finanțare de la FMI, nu sunt deloc în măsură să apreciez dacă ar fi benefică sau nu – ideea e că schimbarea asta bruscă de atitudine mi se pare cel puțin suspectă. Iar ideea că împrumutul nu va viza finanțarea economiei iar mi se pare cel puțin ciudată, atâta timp cât respectiva economie pe care nimeni nu mai pare dispus să o finanțeze este cea care va trebui să plătească și acest împrumut. 

Ceea ce cred eu e că un împrumut de la FMI, împreună cu toate condițiile puse de respectiva instituție, vor servi ca un pretext extrem de solid cu care actuala putere își va justifica neputința de a duce la îndeplinire măcar vreuna din zecile de promisiuni electorale. Deja l-am auzit pe Boc spunând că în noiembrie 2008, când ei promiteau marea cu sarea, s-au bazat pe datele furnizate de guvernul Tăriceanu, în concluzie cauza oricărei promisiuni nerealizate este “greaua moștenire”. Mâine poimâine o să-l vedem și pe Băselul cum iese la rampă și-i trage-un bocet, explicând poporului alegător cum că el este o victimă, un biet președinte care, lipsit de pârghiile constituționale și fără sprijinul fostei puteri nu a putut să își îndeplinească promisiunile din 2004.