Browsing Category

me hate…

de tot râsul me hate... politichie

La ce sunt bune IMM-urile și microîntreprinderile românești

25 Februarie 2009

Statul nostru românesc se bate cu cărămida-n piept că vrea să “ajute” IMM-urile. Drept urmare le-a facut și minister, ca să înțelegem cum politica de “dreapta” vrea să facă și să dreagă.

La ce or fi bune deci IMM-urile? Eu zic că sunt bune:

– să angajeze oameni, să le plătească salarii

– să-și plătească taxele către stat – pe care TREBUIE să le plătească, altfel li se blochează conturile, vine garda peste ei și-i rupe cu amenzile

– să-și plătească facturile către furnizori, la prețuri mari, deoarece asta este, sunt mici, nu pot plăti curentul la prețul pe care-l plătește ALRO Slatina, etc.

– să fie jupuiți până la piele de către bănci  – comisioane mari, dobânzi exorbitante, milogeală pentru orice credit, etc… că doar, de, nu sunt clienți corporativi care să “conteze” pentru bancă

– să nu le fie achitate facturile emise către clienți corporativi, stat, etc…, pentru că, de, sunt unii mici și slabi, n-au ce să le facă.

Și ne mai mirăm de cât de bine și frumos merge economia românească…

me hate...

Câteva concepte din ce în ce mai străine românilor

17 Februarie 2009

Toată lumea zbiară că e criză. Unii sunt pe deplin îndreptățiti – antreprenorii – cei care încearcă să “miște” ceva și care o simt cel mai rău, alții (angajații și în special bugetarii) sunt ceva mai puțin îndreptățiți. Criza asta însă vine și ca o revelație, și ne arată că am uitat de niște concepte foarte sănătoase:

1. bun-simț – fie că e vorba de bunul simț în relațiile interumane, fie că e vorba de bunul simț în a găsi soluții viabile de a depăși greutățile, putem spune că marea majoritate ori nu l-a avut niciodată, ori l-a pierdut în ultimii ani de “capitalism sălbatic”

2. raport preț-calitate – e din ce în ce mai evident faptul că românii nu percep acest concept. E suficient să ne uităm la prețurile de peste tot (începând din piață, chioșc, magazin de parter de bloc, supermarket, prețuri la servicii de tot felul și terminând cu prețurile de pe piața imobiliară) pentru a realiza că suntem niște clienți foarte puțin pretențioși. Clientul român “dificil” este clientul fițos, dispus să spargă bani pentru a arăta cât este el de potent financiar și pe lângă care vânzătorul trebuie să se gudure și să-l lingușească pentru a-l convinge să cumpere.

3. simțul măsurii – conectat intrinsec cu bunul simț. Românii au alunecat extrem de rapid pe panta consumerismului aberant, dovadă fiind eternele “cumpărături de sărbatori” sau alte evenimente, ca să nu mai vorbim de “revelion la munte” sau “vacanța la mare” – ocazii cu care se sparg bani fără număr, fără număr, fără minte 😉

4. respect – fie că vorbim de respectul față de oamenii obișnuiți din jur, prieteni, clienți, șefi, autorități sau proprietatea publică sau privată constatăm că de fapt lipsa de respect este o componentă absolut necesară pentru a atinge stadiul de “șmecher” la care aspiră majoritatea românașilor. 

5. altruism – deja intrăm în zone SF. Probabil marea majoritate a concetățenilor nici nu cunosc sensul acestui cuvânt.

Viitorul sună bine 😉

me hate...

Justiție = “Sistem ticăloșit”?

2 Februarie 2009

Cazul jafului armat de la o casa de schimb din Brașov, soldat cu un dublu asasinat și încă o victimă mutilată (a pierdut un ochi) este în plină desfășurare a anchetei. Deocamdată există un suspect principal arestat (Serghei Gorbunov, recidivist și urmărit general), și o mare tevatură în presă. Toate tunurile sunt ațintite asupra sistemului judiciar din România ale cărui lacune de funcționalitate au ieșit brusc în atenția opiniei publice.

Se pun nenumărate întrebări de genul “cum a fost posibil”? Cum a fost posibil ca infractori periculoși să fie eliberați pe motive medicale și apoi să dispară fără urmă? Cum a fost posibil ca administrația penitenciarelor sa nu știe exact când a dat în urmărire un deținut care beneficiază de suspendarea pedepsei și nu s-a mai întors? Cum a fost posibil ca un infractor periculos, urmărit general, să trăiască bine mersi în unul din cele mai mari orașe ale României, oraș în care președintele alege să transmită mesajul de Anul Nou (cu baia de mulțime aferentă), fără ca poliția să-l caute?

Foarte multe întrebări, nici un răspuns clar din partea autorităților. Singurul semnal transmis de acestea este cel de confuzie generalizată: poliția dă vina pe procurori și judecători, judecătorii și procurorii  dau vina pe medici, medicii se apără spunând că nu au știut de faptele pentru care respectivul deținut a fost condamnat, etc. Din toate explicațiile și justificările aduse de cei implicați nu răzbate decât un miros greu, de corupție generalizată.

Ce-am înțeles eu din toată povestea asta legată de întreruperile de executare a pedepselor e că, dacă insiști suficient și ai “spate”, până la urmă tot ți se va da drumul din pușcărie. Un semnal foarte “bun” pentru cei din lumea interlopă…

Later edit: Manual de eliberare din sistemul penitenciar, via HotNews

me hate...

Autostrăzile roșii, galbene și portocalii

28 Ianuarie 2009

Khris face aici o analiză foarte pertinentă a situației infrastructurii rutiere românești, cu accent sporit pe problema care ne doare cel mai tare: viteza de melc paralitic cu care se avansează lucrările de construcție a noilor autostrăzi. 

Nu are sens să reiau aici ideile pe care le-a punctat, știm cu toții că ocupăm cu mândrie ultimul loc din UE la capitolul infrastructură rutieră. Motivele ridicate de mulți atunci când se fac comparații cu Ungaria sunt cele legate de relieful de la noi, care vezi doamne pune mari probleme legate de construcție, de unde rezultă costuri mari, etc. I-aș invita pe acei domni să facă o vizită până în Slovenia, o țărișoară mult mai mică decât România, unde autotrada Maribor-Ljubljana-Triest străbate o porțiune zdravănă din Munții Alpi, zonă cu un relief muult mai dificil decât cam orice am vedea prin România. Ei bine, la ei s-a putut construi așa ceva (s-ar putea să mă înșel, dar din câte știu eu este construită de Bechtel) și sunt convins că în ceva ani costurile vor fi acoperite din taxele pe care le percep.

Iar am putea compara puțin Budapesta și Bucureștiul, prima este înconjurată 100% de o centură cu regim de autostradă (finalizată în 2008), pe când la noi nu știu dacă există vreun metru de drum cu două benzi pe sens pe ceea ce se cheamă “centura Bucureștiului”. Iar nu se poate pune problema că “la ei e mai ușor de construit”, pentru că prin Budapesta trece și un pârâiaș ceva mai măricel, Dunărea, pe care autostrada trebuie să-l traverseze.

în final, Khris se întreabă și ne întreabă: oare câți km de autostradă vom avea în 2012? La modul în care se lucrează la noi mi-e tare teamă că, în mare, situația va fi cam la fel ca acum. Poate s-or mai face 2, 3 sectoare aiurea-n câmp (vezi porțiunea aceea de 5 km de pe lânga Cluj, care este complet inutilizabilă pentru moment), dar mari realizări nu cred să vedem.

Dar, speranța moare ultima. Poate că-n ceasu’ al doișpelea o să se trezească și ai noștri guvernanți (de toate culorile) că ar fi vremea să treacă la lucruri serioase. Primul din ele ar fi poate să contracteze firme private (vezi Strabag – Austria) pe care să-i invite să facă autostrăzi la noi în regim de concesiune, adică 20-30 de ani de-acum încolo cel care a construit (sau mă rog, cel care a băgat banii) să și administreze respectivele drumuri, să aibă dreptul de a încasa taxele aferente, pentru că este clar că statul român este incapabil să o facă.

me hate...

Sistemul medical din România, în frunte cu CMR, pute

26 Ianuarie 2009

Cazul de la Slatina a generat un mare scandal din care iese din nou șifonat întregul sistem medical din România. Ce s-a întâmplat acolo (un amărât de om adus cu ambulanța a fost plimbat între spitale, i-a fost refuzată internarea de către un medic de la UPU și în final a murit) e departe de a fi un caz singular așa cum încearcă ministerul să-l prezinte. Situații similare se întâmplă cu o oarecare frecvență, mai mică sau mai mare, în mai toate spitalele de urgență din țară când e vorba de persoane sărace și trecute de o anumită vârstă.

Reacția ministerului a fost în acest caz una promptă, ministrul Bazac conducând personal ancheta de la Slatina și apărând foarte repede în presă cu un verdict. Sunt convins că mai toată lumea a salutat decizia impusă de ministru, aceea de concediere a celor care erau responsabili de UPU Slatina la acel moment. În situația respectivă, singurul organism care s-a ridicat să apere drepturile celor concediați a fost Colegiul Medicilor prin vocea președintelui acestuia, profesorul Vasile Astărăstoae.

În mod normal și obiectiv aș înclina să fiu de acord cu o parte din ideile enunțate de președintele CMR, și anume că măsura desfacerii contractelor de munca a fost luată în grabă și că poate ar fi fost mai rezonabilă doar suspendarea din funcție până la finalizarea anchetelor CMR și a procuraturii, dar tonul extrem de agresiv al acestuia la adresa conducerii ministerului și modul la care a dat vina pe sistem și nu pe oamenii care lucrează acolo mă face ca, de această dată, sa înclin să cred ca măsura a fost corectă. Din datele prezentate de ministrul, în urma anchetei făcute a rezultat că parte din persoanele implicate mai avuseseră în trecut abateri similare, deci erau “recidiviști”. Recidiviștii pierd din pct. de vedere moral dreptul de a beneficia de prezumpția de nevinovăție.

După cum a spus-o și ministrul Bazac, avem o problemă la nivel de legislație, medicii fiind puși cumva deasupra legii atâta timp cât acest organism numit Colegiul Medicilor este singurul care se poate pronunța în ceea ce privește gradul de vinovăție al unui medic într-o anumită situație, chiar și când aceasta nu este de natură medicală. Nu mi se pare ok ca fapta unui medic de a refuza asistența medicală de urgentă unui pacient adus de ambulanță să fie judecată de CMR, aceste tip de fapte ar trebui remise direct Parchetului, deoarece fapta ar trebui să fie de natură penală.

În orice caz, oricât de mult nu i-ar conveni domnului Astărăstoae, rolul CMR nu este acela de a fi o piedică în calea justiției ci de a oferi suportul științific de care organele de cercetare penală au nevoie pentru a putea stabili circumstanțele în care s-au petrecut anumite evenimente de natură medicală. La această oră CMR se pare că preferă să acuze “sistemul”, o entitate care nu poate fi trasă la răspundere, pentru a-i disculpa pe unii medici care își fac meseria cu indiferență fată de pacienți și/sau lipsă de profesionalism.

me hate...

Cursul iEURo/ron

13 Ianuarie 2009

Una din temele favorite ale presei și ale analiștilor care se “reproduc” prin mass-media este cea legată de cursul Euro, sau mai bine zis de devalorizare a leului. Zilnic îi auzim că debitează stereotipuri tâmpe cum ar fi “minim istoric”, “maxim istoric”, “prag psihologic”. Care mai de care se repede să acuze ba pe Isărescu și BNR, ba pe “speculanții” (a se citi băncile) care activează pe piața valutară, ba pe fostul guvern care a lăsat în urma un deficit record ba pe oricine altcineva care poate fi arătat cu degetul pe post de “ăla rău”. Mai grav e că nimeni nu prea pare să indice nici un fel de altă soluție decât o intervenție a BNR pe piață, de la cei moderați și relativ realiști care ar dori ca Banca Națională să scoată Euro la vânzare pentru a alimenta piața până la cei “extremiști” care visează la un curs înghețat la o valoare care o consideră ei corectă.

Părerea mea de profan în ale finanțelor e că de fapt această devalorizare a monedei noastre naționale este în mare parte expresia performanței economiei românești, economie bazată în proporție covârșitoare pe comerț, comerț ce se bazează foarte mult pe importuri. De la an la an auzim că diferența între ce importăm și ce exportăm devine din ce în ce mai mare și mai nefavorabilă nouă.

Problema care a apărut la noi este că practic cam nimeni nu știe care ar fi valoarea unui curs real EUR-RON. O fi 3 lei pentru un euro, o fi 3,5, 4, 5? Nimeni nu poate spune cu precizie unde este valoarea reală. Anul trecut am asistat la o scădere a cursului Euro și marea majoritate s-a bucurat că uite, s-a întărit leul. Azi acea întărire pare un simplu balon de săpun, s-a dovedit că acel curs nu era sustenabil de acestă economie care la vremea aia “duduia”.

Sunt curios până la cât va ajunge minunatul curs, că după cum se arată situația e posibil ca în câteva zile să ducem dorul acestui 4.3 care era azi.

me hate... politichie

Ordonanța salvatoare a bugetului în viziunea lui Boc

7 Ianuarie 2009

Nenea Lars îi zice și ordonanța haiducească. În mare sunt de acord cu el, și anume e clar că în încercarea de corecta niște șmecherii făcute mai ales de oameni cu funcții înalte prin diverse instituții (magistrați, diverși ștabi de prin ministerul de interne, apărare, comiții și comitete) Guvernul BăseBoc a dat cu oiștea-n gard trântind o ordonanță gândită cu picioarele care afectează o categorie largă de persoane, mare parte din ei având și așa venituri mici. Sunt însă de acord cu principiul pe care guvernanții ar dori să îl impună, și anume acela că cele două calități – de pensionar (vorbim aici de pensiile de limită de vârstă, acordate de stat) și de salariat (cu normă întreagă) într-o instituție de stat sunt incompatibile. 

După părerea mea, statutul de pensionar implică automat faptul că persoana respectivă nu mai muncește. Iar decizia de a ieși la pensie (limită de vârstă) ar trebui să aparțină fiecărui angajat, indiferent dacă lucrează la stat sau nu. La ora actuală, mai ales în instituțiile de stat se practică următoarea manevră: toți angajații care ating vârsta de pensionare sunt automat pensionați, iar dacă activitatea lor este în continuare necesară sau sunt niște persoane importante sunt reangajați, astfel beneficiind de două venituri (pensie+salariu). Aceste manevre de pensionare și reangajare făcute doar pe hârtie, în realitate persoana continuându-și activitatea în mod normal ar trebui să fie clasificate drept ilegale. 

Nenea Lars ne mai zice o chestie cu care nu pre sunt de acord, și anume că pensia (de la stat) ar fi un instrument de economisire. Ar fi bine să fie așa, dar din păcate nu este. Dacă eu am ghinionul să mor cu o lună înainte de a atinge vârsta de pensionare atunci toți acei bani cu care am contribuit o viață la fondul de pensii sunt pierduți (moștenitorii mei nu pot merge să ceară statului banii strânși din contribuțiile mele). Deci banii cu care contribui tu la fondul de pensii nu sunt ai tăi. Mai mult, după părerea mea pensia trebuie să reprezinte un venit pentru acea perioadă a vieții când nu mai poți sau nu mai vrei să mai muncești (considerând că ai depășit vârsta minimă de pensionare).

În orice caz această ordonanță nu va rezolva nimic, afectează un număr atât de mare de oameni și are implicații sociale atât de puternice încât cred că va fi imposibil de aplicat. Este modul guvernului BăseBoc de-a rezolva problemele: pentru a omorî un gândac de bucătărie preferă să dinamiteze tot blocul.

Curat profesioniști, ce să zic…

me hate...

Uite gazu’, nu e gazu’!

6 Ianuarie 2009

Vecinii noștri mai de la est și-au redescoperit o veche pasiune, joaca cu nervii unor fraieri din UE, care întâmplător depind într-o oarecare măsură de Marele Vecin de la Răsărit. E vorba de Maica Rusie, prin copilul ei răsfățat numit Gazprom. Fraiericii de serviciu sunt țările mai “amărâte” ale uniunii, cele care nu prea au ce comenta în fața Moscovei și care trebuie să plângă la Bruxelles pt ca Uniunea să ia o poziție oficială.

Datele problemei sunt simple și arhicunoscute:

  1. Rusia e furnizorul de gaz al Europei
  2. UE e probabil cel mai bun client pentru gazul rusesc și pompează miliarde de euro către Gazprom
  3. Ucraina este zona tampon, stând călare pe conductele rusești care alimentează multe din țările Uniunii Europene. N-are resurse proprii de gaz, dar este de pază la borcanul cu miere drept urmare consideră normal să-și tragă “partea” ce crede că i se cuvine.
În mod obișnuit Ucraina plătește rușilor un preț mult mai mic decât statele din UE deoarece permite tranzitarea teritoriului ei către clienții din vest. Rușii susțin (și probabil nu se înșală prea tare) că vecinii ucraineni mai și ciordesc o cantitate consistentă de gaze pe lângă ce plătesc. Pe de altă parte ucrainenii zic că rușii îi șuntează prin Republica Moldova și astfel “perturbă livrările către mai multe țări”.
Care-o fi adevărul numai ei știu, ce e clar e că deja modelul se repetă anual, în ianuarie și februarie, lunile cele mai reci și când consumul de gaz rusesc este la maxim ceva trebuie să se întâmple (scandal ruso-ucrainean, alte scandaluri) care are ca rezultat inevitabil creșterea prețului plătit Moscovei.
Partea bună e că de bine de rău mai avem rezerve de gaze naturale prin Transilvania și nu depindem atât de mult de rusnaci, partea proastă e că nu cred că Boc, Videanu și compania sunt în stare să dezamorseze situația. Iar dacă se mai trezește și Băselul să mai zică niște vorbe de duh la adresa liderilor de la Moscov atunci chiar ne-am scos 🙂
me hate...

Țara lu’ Băse-Boc?

15 Decembrie 2008

Ce să zic, bine-am ajuns:

  1. avem un președinte jucător – și văd că-i place în special să se joace cu focul
  2. avem un personaj sinistru  în persoana lui dragă Stolo, care nici nu mai știm daca este o marionetă a lui Băsescu, o sperietoare pentru PNL si PSD și/sau un om slab care nu poate să-și asume nici un fel de responsabilități politic
  3. avem un premier desemnat, Emil (Traian) Boc, care încercă să ne convingă acum că el va face un guvern de profesioniști care nu, nu va fi condus de Traian Băsescu
Nici nu vreau să mă mai gândesc la ce să ne mai așteptăm, evenimentele zilei de azi cred că dau peste cap orice calcule și previziuni pe care le făceau analiștii după semnarea acelui protocol de constituire a coaliției PSD+PC+PD-L.
Acum întrebarea zilei este: “De ce, Stolo, de ce?”. Răspunsul cred că e: “De-aia mă, că așa vrea mușchii lu’ șefu!”
În tot bâlciul ăsta avem un singur mare vinovat, nimeni altul decât sforarul șef al politicii mioritice, președintele Băsescu. De ce e vinovat? Pentru că a reușit să creeze un haos și o nesiguranță pe scena politică, pentru că a desemnat cu surle și trâmbițe un prim ministru care a cedat înainte de a ajunge să-și prezinte cabinetul în fața Parlamentului și pentru că azi, la aflarea veștii că Stolojan se retrage, s-a grăbit să îl propuna pentru funcția rămasă vacantă pe cel mai notoriu susținător necondiționat al domniei sale, Emil Boc. Oare era atât de greu în situația creată să aștepte o propunere din partea coaliției de guvernare proaspăt formată? Oare chiar atât de tare îi știrbea aura de atotputernic?
me hate...

Taxa auto – neverending story

5 Decembrie 2008

Bag de seamă că nici guvernul Tăriceanu nu este scutit de apucăturile tipice guvenărilor anterioare, pe ultima sută de metri, mai exact între alegeri și instalarea unui nou guvern, se apucă de luat diverse măsuri, care mai de care mai aiurea. În cazul guvernului Tăriceanu măsura este o noua schimbare a minunatei taxe auto (de poluare, primă înmatriculare sau cum i-o mai zice).

După ce în prima fază se decisese ca plata taxei pentru mașinile noi, Euro 4, cu motoare sub 2 litri va fi suspendată pentru o perioadă spre a încuraja vânzările din acel segment (cel mai numeros), acum apare o nouă idee (creață) – și anume de a tripla taxa pentru toate restul de categorii. Noua taxă ar trebui să între în vigoare de la 15 decembrie și se zice că guvernul așteaptă și o poziție a Comisiei Europene în legătură cu această schimbare. Cel mai probabil răspunsul CE va întârzia sau va fi vag, iar măsura se va pune în aplicare.

După părerea mea această nouă formulă de calcul este cea mai discriminatorie din toate câte au fost – avantajând clar o anumită categorie de mașini. Sunt curios ce va face viitorul guvern cu taxa – o să o mai schimbe și ei de vreo 3-4 ori de-a lungul anului viitor?