cugetarea zilei justiție

Despre nevinovăție în procesul penal

11 Iunie 2015
file000704919536

De ceva ani încoace diverse personaje (Macovei, Băsescu și mai recent Gorghiu și Iohannis) perpetuează o idee în spațiul public: cei care au “probleme” cu legea să meargă în justiție și să-și probeze nevinovăția. Cu alte cuvinte se alimentează ideea că ar fi normal să acuzăm pe oricine de orice iar respectivul să fie obligat să își probeze nevinovăția – cu alte cuvinte să ne intoarcem la epoca Inchiziției sau mai rău. Totul evident în numele “luptei anticorupție” și al “statului de drept”.

Ce contează că prezumția de nevinovăție este un principiu înscris în Constituție și în tratate internaționale la care ne mândrim că suntem parte – se pare că în opinia acestor personaje publice (unele cu studii juridice) principiile acestea au valoare doar daca sunt evocate în favoarea lor sau a protejaților lor, în nici un caz daca ar fi invocate de adversarii politici.

Dacă vorbim de un stat de drept și de o justiție independentă și puternică trebuie ca următoarele principii înscrise în legi (Constituție, Codul Penal, Codul de Procedură Penală) să fie respectate în spiritul și litera lor:

1. orice persoană este prezumată nevinovată atât timp cât nu este condamnată printr-o hotărâre judecătorească definitivă

2. după ce se administrează toate probele orice îndoială din partea organelor judiciare (procurori și judecători) trebuie interpretată în favoarea persoanei acuzate (suspect sau inculpat)

3. condamnarea se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat

Cu alte cuvinte normalitatea înseamnă că în momentul în care se formulează o acuzație este de datoria celui care acuză să probeze vinovăția celui acuzat.

Mai mult decât atât, cel care acuză (procurorul) este obligat să pună mereu în balanță probele pro și contra acuzatului și să nu urmărească să obțină o condamnare cu orice preț.

Articole similare

Niciun comentariu

Părerea ta