Bu-hu-hu vine sfâșitul lumii!Via CERN
9 Septembrie 2008 — hashNoroc, mare noroc cu partidul lui Voiculescu, acel PC (eu încă tot nu m-am lămurit de la ce vine C-ul), care s-a mobilizat și o să meargă să scoată dracii din CERN și n-o să-i lase să distrugă eu planeta de dragul științei. Promit solemn că dacă se pune de un Auto-da-fe vin și eu cu un braț de surcele, să scăpăm lumea de ereticii ăștia care zic că vor ei să descopere secretele intime ale Universului.
Acestea fiind spuse să ne revenim totuși la normal. Ce observ eu este că, în continuare, subiectul ăsta cu sfârșitul lumii e unul foarte bun atunci când vrei să te bage lumea în seamă: vrei publicitate gratuită, e simplu, prezici dezastre. Ba că vine cutremurul “ăla mare”, ba că mai știu eu ce se întâmplă.
Acum, cea mai recentă isterie de asta cu sfârșitul lumii s-a creat în jurul unor experimente realizate de CERN. Acum sincer aș fi înțeles în parte isteria asta dacă era vorba de nu știu ce experimente facute de armată (fie ea americană, rusă sau chineză) sau de state precum Iran sau Coreea de Nord. Dar trebuie ca toți indivizii ăștia cu capetele prea încinse să priceapa că CERN, adică organizația europeană care se ocupă de cercetare nucleară, este o organizație supusă controlului Uniunii Europene și în mod sigur verificată și paraverificată, și că obiectivul lor primordial este ca totul să se desfășoare în siguranță. Nu cred ca cineva de acolo este preocupat să riște, deoarece și un incident cât de mic s-ar putea solda cu reducerea bugetului sau cu chiar cu suspendarea activității de cercetare în acea direcție, cei de la UE fiind cunoscuți ca persoane care nu agrează ideea de a-și asuma riscuri.
În concluzie îi sfătuiesc pe cei care sunt gata acum să-i ardă pe rug ca eretici pe fizicieni și pe restul oamenilor de știință de la CERN să-și îndrepte mai degraba atenția înspre state precum Coreea de Nord sau Iran – ale căror activități în domeniul energiei nucleare mi se par mult mai periculoase decât experimentele făcute de CERN.
Mă raliez astfel opiniilor lui Nenea Lars, Turambar & others

9 Septembrie 2008 at 10:00 pm
Ce buget, frate? N’auzi ca ashtia distrug lumea? Tot la bani va e gandu, si cand vine Apocalypsa. Tz tz tz. Ce oameni, bre…
:rofl:
10 Septembrie 2008 at 10:00 am
Apoi no, c-o veni sfârșitu lumii, că n-o veni, tot la foale ni-i gându
10 Septembrie 2008 at 3:35 pm
live text despre evenimentul de la CERN
http://it-xpert.blogspot.com/