la grămadă... presa noastră dă ziare

Euro 2008 – the end

18 Iunie 2008

Epopeea echipei naționale la Euro 2008 s-a încheiat aseară după înfrângerea suferită în fața Olandei. A fost probabil cel mai slab dintre cele trei meciuri jucate, chiar dacă era cel mai important, practic tricolorii aveau șansa de a se califica. Nu au reușit să convingă, echipa Olandei, chiar fără mulți din titulari pe teren, a reușit să ne bată relativ ușor cu 2-0. Realitatea este că Olanda pare a fi într-o super formă și până acum a rupt tot ce i-a ieșit în cale (și vorbim de finalistele ultimului campionat mondial) – victoria cu România nu a făcut decât să confirme diferența netă de valoare între cele doua echipe.

Bineînțeles că acum s-au trezit toți neica nimeni (atât din presă cât și de aiurea) să-și dea cu părerea de rezultatele naționalei, de unde la început toată lumea era resemnată că suntem în ”grupa morții”, acum toți zbiară că Mutu e de vină că nu ne-am calificat pentru că Buffon a apărat acel penalty, sau propun ca Pițurcă să fie demis și alte aberații. Tipic românesc.

Din punctul meu de vedere singurul păcat al echipei naționale e că nu a fost bătută crunt de celelalte 3 echipe așa cum se așteptau toți ”cunoscătorii” și că au îndrăznit să ne dea speranțe că totuși se poate să trecem de grupe. În orice caz, meciul cu Italia cred că a fost cel mai frumos meci jucat de echipa națională vreodată la acest nivel competițional și jucătorii au demonstrat că pot ține pasul cu campionii mondiali. S-a văzut clar că băieții noștri au dat tot ce-au avut mai bun în acel meci, și a fost unul din puținele în care naționala României a jucat ca o echipă, și nu ca de obicei (bambilici și ceartă între ”vedete”).

Acestea fiind spuse cred că echipa trebuie felicitată pentru modul în care s-a prezentat la acest campionat european – din lanterna roșie a grupei a reușit să dea emoții Franței și Italiei și să nu termine pe ultimul loc. Având în vedere cele trei competitoare directe eu cred că au reușit o performanță, în mod obișnuit ai noștri nici nu ajungeau să joace cu echipe de asemenea calibru.

Later edit: unde naiba au văzut toți că ”olandezii ne-au lăsat” – eu am văzut o echipă a Olandei care a avut posesia mingii doua treimi din meci (67% parcă era), au fost mai tot timpul în atac și ne-au bătut cu 2-0. Asta înseamnă că ne-au invitat pe noi să-i batem?

Articole similare

Niciun comentariu

Părerea ta