politichie

Băsescu iese iar la rampă

12 Mai 2008

În plină campanie electorală președintele României își dă din nou în petec. Pe scurt, ce s-a întâmplat este că Traian Băsescu nu numai că și-a exprimat susținerea față de candidatul PDL la primăria Bucureștiului, dar mai mult decât atât, s-a lansat în diverse afirmații la adresa contracandidaților acestuia.

Din câte știu eu, în timpul mandatului său președintele României are datoria de a fi echidistant din punct de vedere politic. Nu am asemenea așteptări de la Traian Băsescu – ar fi mult peste posibilitățile domniei sale de a se separa de Partidul Prezindențial aka PDL – dar de la a susține ”moral” un anumit partid până la ce a făcut președintele este cale lungă.

Nu l-aș fi condamnat pe președinte dacă s-ar fi implicat în această campanie în calitatea sa de fost primar al Bucureștiului, dacă ar fi punctat problemele grave ale orașului și ar fi comentat programele și proiectele candidaților, cu părțile lor bune și rele. Nu l-aș fi condamnat nici dacă i-ar fi luat la mișto – în stilul său caracteristic – pe toți candidații. Este condamnabil însă faptul că s-a implicat activ în campania pro-Blaga și pro-PDL,  prin declarații de genul:

”Niciun partid nu poate pune la un loc un fost primar, un primar general în funcţie, un primar de sector şi un viitor primar general”

”Am toată încrederea în Blaga şi în cei care îl susţin.”

”Mi-aş dori ca domnul Blaga să câştige Primăria Capitalei”

Am auzit pe la TV diverse păreri legate de cele declarate de Traian Băsescu și am rămas surprins de faptul că s-au găsit destul de mulți apărători ai președintelui, oameni care au spus că de fapt acelea sunt de fapt declaratii date în calitate de simplu cetățean. Oameni buni, președintele României pe tot timpul mandatului său nu mai este un simplu cetățean! Pe tot timpul mandatului, Traian Băsescu rămâne președinte și atunci când iese la cumpărături, și atunci când merge la un restaurant sau oriunde altundeva. Cu atât mai mult, orice declarație pe care o face în fața presei este automat asociată cu instituția prezidențială și nu cu cea a unui ”simplu cetățean”.

Articole similare

2 Comments

  • Reply Nenea Lars » Realitatea TV, stejarul televiziunilor 12 Mai 2008 at 12:30 pm

    […] Si inca ceva, sa zicem ca in urma reclamei schimb pe Realitatea in mijlocul meciului. Cat rezist sa vad aranjamente cu Basescu prins din intamplare iesind de la carciuma cu Blaga, Videanu si Negoita? […]

  • Reply bagamare 12 Mai 2008 at 1:49 pm

    ce sa faci frate – “la roumanie realite de la maison” – cum zice reclama aia.

  • Părerea ta