pamflet politichie

Boc cel răzgândoc

8 Ianuarie 2009

Micul mare om de stat, prim-ministrul nostru care este el ne demonstrează că eticheta “Răzgândeanu” nu se aplică numai liderului fostului guvern. În nici o lună de când este mare ștab la Palatul Victoria dom’ primar premier și șleahta lui se dau de ceasul morții să ne arate ce viziune clară (clară ca noaptea) au ei asupra guvernării. 

Exemple de răzgândeli asupra unor mesaje transmise, respectiv decizii luate de cel mai bun guvern de după ’90 avem deja:

  • faimoasa ordonanță 230 (cea care nu mai permite cumulare pensiilor cu alte venituri de la stat), nici nu a ajuns să se pună în aplicare și deja avem două răzgândeli (exceptiile solicitate de miniștrii educației și sănătății) ambele acceptate de Boc
  • mesajul legat de starea “visteriei” și bugetul pe 2009, mai ieri primul ministru avertiza că respectiva visterie a statului este goală, azi vine cu proiecte de buget fanteziste în condițiile actualei crize economice mondiale (creștere economică, deficit bugetar mic, salarii mărite la toată lumea)
  • sucelile legate de promisiunile electorale care au fost înglobate în așazis-ul “program de guvernare” – plafonarea unor venituri (cum sunt cele pentru concediul maternal de doi ani), reducerea unor taxe, etc.
O altă dovadă a înaltului grad de profesionalism al guvernanților vine de la Nea Bordură, ministrul economiei. În nu mai mult de trei zile și în contextul reducerii și apoi a întreruperii furnizării gazelor de către ruși ne-a spus:
  1. inițial că nu avem motive să ne stressăm pentru că România nu depinde decât în mică măsură de gazul rusesc
  2. odată cu închiderea celor două robinete (Isaccea și Medieșul Aurit) brusc declară starea situația de urgență, conform nuștiucărei legi, stârnind o adevărată isterie în mass-media.
Nu știu cum vi se pare vouă, dar mie mi se pare cel puțin ciudat ca ditamai ministrul economiei din România să dea asemenea declarații. Nu mă leg de treaba cu starea de urgență, acolo a fost o simplă greșeală de exprimare care mai merge trecută cu vederea având în vedere clarificările făcute de Videanu, dar faptul că în trei zile trecem de la “nu avem nici un motiv de îngrijorare” la “situație de urgență” dovedește ori necunoașterea ori incapacitatea de a evalua corect situația creată.
În plus mai am o întrebare, pe unde-a fost Boc cel Răzgândoc pe perioada crizei gazelor? Că nu i-am auzit gurița în vreme ce unul din miniștrii domniei sale instituia situația de urgență!

Articole similare

4 Comments

  • Reply sorin 8 Ianuarie 2009 at 11:07 pm

    1.întotdeauna amărăştenii o muşcă,iar jmecherii muşcă din ciolan
    2.boc nu e economist. are economişti… plus că situaţia de acum chiar nu i se poate reproşa.. ea poate fi reproşată tuturor guvernelor anterioare, de laguvernul roman până la guvernul tăriceanu. guvernul boc, (indiferent cât de competent sau incompetent e) nu prea avea ce face, fiind încă în curs de instalare.. încă ăştia nici nu ştiu cu ce se mănâncă guvernarea.
    3.treaba cu situaţia de urgenţă… e în legătură cu punctul 2.. sunt depăşiţi de situaţie şi nu mai ştiu ce săspună.

  • Reply hash 9 Ianuarie 2009 at 10:56 am

    Man, eu nu-i reproșez lui Boc&co situația de acum 🙂 Le reproșez lipsa de profesionalism, faptul că nu par să știe cu ce se mănâncă guvernarea. Să nu uităm că toți membrii cabinetului Boc au mai fost la guvernare înainte iar mulți dintre ei nici nu sunt la primul mandat de ministru, deci faptul că nu știu cu ce se mănâncă guvernarea nu e o scuză 🙂

  • Reply sorin 11 Ianuarie 2009 at 6:41 pm

    auzi? dacă te pun pe tine azi să programezi în limbaj de asamblare sau în pascal ce te faci? îţi spun eu : te uiţi ca boc la guvernare, ca ministreii lui la criză, etc…
    în plus, acum, ei au probleme importante : de numit secretari de stat, de atribuit şefii de servicii descentralizate, etc, etc, etc, iar tu vrei să-i stresezi cu criza saucu lipsa gazelor? şi poţi sta liniştit, că şi guvernarea anterioară (D.A.) a făcut la fel acum 4 ani : a schimbat toţi şefii, adjuncţii, funcţionarii bine plătiţi,…, apoi pnl-ii au dat afară foarte mulţi pd-işti după sciziunea alianţei, etc…
    iar despre lipsa de profesionalism, aceasta este o trăsătură esenţială a politicienilor români.. cred că e o condiţie necesară pt a avea vreo şansă să ajungi sus în politică..

  • Reply hash 12 Ianuarie 2009 at 11:41 am

    Mă ai dreptate cu politicienii, ideea e că ăștia s-au lăudat cam tare că ei se vor ocupa de criză și nu de împărțit ciolanul…

  • Leave a Reply to hash Renunțare