politichie

Febra negocierilor – bucuria presei

4 Decembrie 2008

După cum era de așteptat zilele acestea domnii jurnaliști au treabă multă încropind guverne și făcând n analize despre ce va să vină din punct de vedere politic. Un singur lucru e clar – nimeni nu știe nimic din surse sigure. Toată lumea se agață de o poză din Cancan sau de o declarație dată de vreun lider din fuga calului și încearcă să clădească un guvern.

Un singur lucru e clar, mingea e acum în terenul lui Băsescu și așteptăm cu nerăbdare nominalizarea unui posibil premier. Cred că orice calcule, scheme, strategii și presupuneri făcute înainte de acest moment sunt pur fanteziste – e clar că președintele are mai multe planuri și niște priorități (prima din ele este de a fi reales la anul) și că va acționa în consecință. Așa că poate ar fi mai bine ca jurnaliștii să se concentreze mai mult pe alte subiecte – unul ar fi o analiză serioasă și pertinentă a ultimelor alegeri generale – am impresia că nu s-a discutat decât de faptul că X a intrat cu o mână de voturi și Y a pierdut de pe primul loc în colegiu. N-am văzut niște analize mai serioase asupra structurii demografice a alegătorilor care s-au prezentat la urne sau alte informații de acest gen care cred că ar fi mai interesante de discutat.

Legat de partide, cred că acum există două categorii – cele patru partide care încă sărbătoresc victoria (accesul în Parlament) și restul care-și ling rănile. Nu cred că stă nimeni din aceste 4 partide parlamentare să fabrice diverse strategii, având în vedere că rezultatele nu sunt deloc surprinzătoare – rezultatele de la locale și toate sondajele e opinie serioase de anul ăsta prevedeau o asemenea structură a noului Parlament, cu PSD si PDL între 30 si 40 de procente și un PNL în jur la 15-20. Singura incertidudine plana asupra numelor viitorilor aleși. Mi-e greu să cred că liderii acestor trei partide nu aveau deja strategii destul de clare pentru situația de acum, scenariile de guvernare majoritară a unui singur partid fiind absolut utopice.

Sunt foarte curios ce mișcare va face Băsescu, dacă va forța o guvernare cu un PD-L dominant sau nu. În orice caz nu cred că ar fi indicat pentru domnia sa să se joace cu focul, deoarece actualii parlamentari care în marea lor majoritate au avut emoții pentru fotoliile lor nu vor accepta presiuni de genul alegerilor anticipate. A fost suspendat odată, nu cred că o nouă suspendare face parte din campania electorală pentru a fi reales. 

Deci, domnilor jurnaliși, răbdare și tutun!

Articole similare

2 Comments

  • Reply sorin 5 Decembrie 2008 at 12:04 pm

    Uiţi un mic amănunt.. Băse are un sprijin popular foarte mare, şi, indiferent de ce fac cel 322, el tot deasupra va ieşi. Mai mult, deocamdată, bun sau rău, cum este, nu prea are contracandidat.. a reuşit să le cam închidă gura toturor contracandidaţilor. PNL-ul nu prea are de unde scoate un candidat viabil şi care să aibă vreo şansă reală la a-l concura, mai ales că figurile importante din partid sunt persoane care nu au o imagine publică prea strălucită. În PSD, figurile importante sunt în griză de imagine (Ilici nu mai poate, Năstase a pierdut sprijinul popular, Prostănacul nu are stofă de preşedinte şi nu are cum să-l înfrângă pe superbăse, iar ceilalţi sunt în eşalonul doi, de unde nu au cum să se ridice atât de repede, într-un partid în care vechimea, notorietatea şi alte criterii absurde stau la baza promovării oamenilor.
    Aşa că băse îşi cam poate permite să facă ce vrea cu guvernul, cu parlamentul. În plus, pdl-iştii ştiu că dacă băse se supără pe ei şi îi reneagă, la următoarele alegeri nu mai iau nici jumate din cât au liberalii acum..
    Ne place sau nu, băse e cea mai puternică figură a politicii noastre, şi din păcate nu prea are contracandidat… e un fel de putin al româniei

  • Reply hash 5 Decembrie 2008 at 12:17 pm

    Nu am uitat deloc – e clar că Băselul e incontestabil singurul lider care se bucură de sprijin popular (nu chiar ca Iliescu în anii lui de glorie dar pe-aproape). Ce-l poate însa distruge este tocmai beția puterii.

  • Părerea ta