Leacul durerii politichie

Guvern Boc remaniat? O glumă proastă și nimic mai mult

2 Septembrie 2010

În ultimele zile s-a tot vehiculat, cu titlul de “zvon”, știrea că o parte din miniștrii guvernului Boc vor fi remaniați. Aseară, după întâlnirea lui Boc cu grupurile parlamentare PDL, zvonul s-a adeverit.

Ce s-a întâmplat aseară a fost un fel de spectacol (cum de altfel e toată “viața politică” românească): Boc s-a dus la parlamentarii al căror șef este cu varianta “demisie și mers în opoziție” sau “remaniere ușoară”, iar parlamentarii portocalii s-au emoționat și au votat  în majoritate pentru varianta remanierii câtorva miniștri. Sunt curios acum să văd care or fi miniștri remaniați, dar am o oarecare bănuială că Boc nu se va atinge de posturile “greilor” Udrea, Blaga, Videanu, Berceanu… Probabil vor fi înlocuiți niște “independenți”, respectiv niște ministri UDMR pentru a da impresia că ei au fost cei din cauza cărora guvernul nu a “performat”.

După părerea mea, toată treaba asta cu remanierea are un singur scop: menținearea în funcție, cu orice preț, a guvernului Boc (sau mai bine zis, BăseBoc). După moțiunea de cenzură de care au scăpat la mustață și spectrul unei noi moțiuni ce ar putea fi depuse de PSD și PNL, liderilor portocalii, în frunte cu Băsescu, le e clar că trebuie să facă niște manevre pentru a asigura supraviețuirea guvernării lor. Remanierea e soluția cea mai bună la ora actuală (pentru Băsescu și Boc), pentru că:

1. nu implică în nici un fel Parlamentul. Toată manevra se întâmplă între Boc și Băsescu, unul “propune”, celălalt “revocă” și “desemnează”. Structura guvernului rămâne aceeași și schimbările se fac post pe post.

2. e pe placul parlamentarilor nemulțumiților din PDL și reduce astfel numărul posibililor “trădători” în cazul unei eventuale moțiuni

3. mai cumpără niște timp. Cu siguranță se vor găsi destui care să creadă că, după această remaniere, guvernarea se va îmbunătăți.

4. distrage atenția presei și a opiniei publice de la probleme mai importante, cel puțin pentru câteva zile – săptămâni.

După cum spuneam și în titlu, toată povestea e o glumă proastă, și se va solda cel mai probabil cu un guvern Boc 5 (sau 6, 7, 10, cât o fi), aceeași Mărie cu altă pălarie, “tunată” special pentru a supraviețui unei moțiuni de cenzură în următoarele 1-2-3 luni.

Articole similare

Niciun comentariu

Părerea ta