Guvernul FSN 2 s-a lansat la apă

Posted on : 23-12-2008 | By : hash | In : politichie

Ieri au trecut prin parlament așa cum ne așteptam cu toții, cu 73.6 % voturi. În concluzie avem un nou guvern, cel mai guvern din ’89 încoace, nășit de Băselul în postura de Tătuka.

Am apucat să vad aseară mici fragemente din cuvântarea prezidențială ținută cu ocazia depunerii jurământului de către noua trupă de miniștri, și Băselul nu și-a dezmințit “clasa”: chiar și cu ocazia unui asemenea eveniment care s-ar fi dorit solemn nu s-a putut abține să nu mai dea cu niște pietre în PNL, Patriciu și Tăriceanu. Cred că a devenit un tic verbal pentru președinte chestia asta cu Patriciu și Tăriceanu, un tic verbal similar cu “da șefu’” al lui Boc :)

Șmecheria e că cu această investitură s-a cam terminat joaca politică, dacă până acum Boc și compania puteau lătra cât doreau la adresa guvernului PNL și urla că nu sunt în stare de nimic și că ei au soluțiile “alea bune”, acum a venit vremea să și demonstreze de ce sunt în stare. Primele semne le-am văzut deja: n-au avut de unde scoate ministru la justiție (drept urmare l-au păstrat pe Predoiu, omul pe care până acum câteva zile îl înjurau în cor) și au început să bată în retragere în legătură cu majorarea de 50% a salariilor profesorilor, etc. Iar acesta esta numai începutul – de-abia de prin ianuarie încolo vom putea să admirăm noul guvern în toată splendoarea lui.

Post a comment