La vot sau la iarbă verde?
20 Mai 2008 — hashDupă cum bine a observat Nenea Lars (că el le vede și le știe pe toate
) într-adevăr se încing discuțiile pe tema ”Du-te la vot! Nu mă duc! Du-te mă la vot, nu fi prost! Nu mă duc mă, știu io mai bine…”.
Din câte am văzut părerile sunt împărțite, și fiecare vine cu argumentele lui, Arhi ne dă 5 motive pentru care să nu mergi la vot, Ionuț Oprea ne dă 5 motive de mers la vot pentru cei care nu vor sa meargă la vot, iar Nenea Lars e mai dur și ne zice ”Nu votezi, nu contezi”.
Eu unul voi merge la vot, chiar dacă sunt foarte dezamagit că nu voi da votul meu unui individ și unui partid în care pot spune că am toată încrederea și ca m-a convins că vrea și poate să facă ceva în plus față de contracandidații săi. Nu mă voi duce acolo pentru a vota răul cel mai mic, nici pentru a infirma sondaje de opinie, ci pentru că am convingerea că votul este singurul mod prin care îmi pot exprima opțiunea în legătură cu cine aș vrea eu să se ocupe de problemele comunității în care trăiesc.
Nu îi condamn pe cei care nu vor să meargă la vot – chiar dacă nu sunt de acord cu motivele enumerate de aceștia – până la urmă și abținerea este o opțiune pe care fiecare e liber să o aleagă. Singura problemă e că absenteismul la vot îi avantajează până la urmă tot pe candidați și pe partide – printr-o mobilizare de forțe (vezi PSD, PDL-Băsescu, UDMR) aceștia pot obține mult mai multă putere decât ar merita în mod normal. Cred că dacă prezența la vot ar fi undeva peste 75-80% (chiar dacă așa ceva e o raritate atât în statele europene cât și în SUA) rezultatele ar arăta puțin diferit – nu cred că s-ar schimba ierarhia dar procentele ar fi altele…
Nu pot fi de acord nici cu poziția lui Marius Sescu: ”Votați VETO!” – din păcate cred că a te aștepta ca partidele politice să ia în seamă un asemenea mesaj e o utopie. Nicăieri în lume nu funcționează asemenea sistem – până la urma orice sistem de vot este o loterie în care unii propun niște opțiuni și alegătorii aleg ce consideră ”mai bun” din oferta pe care o au. Cu atât mai mult în România nu poate funcționa un asemenea sistem – nu știu de vreun partid care să-și fi schimbat radical oferta de candidați de-a lungul timpului, de cele mai multe ori nici nu contează dacă respectivul candidat a pierdut de n ori întreceri electorale – dacă omul are o oarecare ”greutate” în partid el va fi menținut ca și candidat etern atât timp cât nu apare vreunul mai ”tare” decât el…
Așa că fraților, faceți cum credeți – care vrea să voteze, să voteze, care nu, nu. Singura chestie e că acela care nu a mers la vot nu prea are apoi dreptul moral de a comenta cât îi e lui de greu și ce tare îl enervează primarul X sau politicianul Y care a fost ales de cei din jurul lui.

20 Mai 2008 at 4:30 pm
Tie ti-e usor sa fii asa impaciuitor, n-o sa-l ai pe Oprescu primar.
20 Mai 2008 at 5:00 pm
Ba nu mi-i deloc ușor, io o să-l am pe Scripcaru primar – care-i un fel de VideanoVanghelie cu accente de Boc (”da șefu”).
20 Mai 2008 at 9:44 pm
Nici in Iasi optiunile nu sunt prea tentante: Adomnitei, Oprea, sau Doamne fereste, Nichita.
La naiba!