Cam ăsta ar fi scorul aproape de finalul primei reprize a meciului pe tema proiectului de lege unică a salarizării bugetarilor, meci care se poartă între Guvernul României, reprezentat de Ministerul Muncii și bugetari, reprezentați de sindicate. Din câte umblă vorba prin sat, coeficienții pe care sindicatele aveau impresia că i-au obținut în etapa de “consultări” nu se vor regăsi în proiectul de lege. E din ce în ce mai clar că, pe lângă durerile de cap cauzate de criza economică din ce în ce mai profundă în care ne scufundăm, e foarte posibil să ne aștepte și alte “binefaceri” cum ar fi greve și mișcări de stradă.

Să vedem un pic cam care sunt datele problemei:

1. avem o problemă legată de supradimensionarea sistemului bugetar

2. avem un acord cu FMI, acord în care Guvernul Romaniei a acceptat să scadă treptat, de la an la an, procentul din PIB alocat fondului de salarii. După previziunile actuale se pare puțin probabil ca PIB-ul să crească, deci putem zice aproape sigur că disponibilitățile financiare vor fi mai mici decât cele de azi.

3. varianta de coeficienți discutată cu sindicatele însemna, după estimările de costuri făcute de Ministerul Muncii, o creștere de 70% a sumelor ce constituie fondul de salarii.

Concluzia cred că e clară pentru toată lumea: schema inițială nu este una sustenabilă. Deci, dacă legea se adoptă în varianta dorită de sindicate, ne vom trezi cu o nouă lege gen “50% în plus pentru profesori”, lege pe care nici un guvern nu o va putea aplica.

Soluția ar fi una teoretic simplă, dar practic foarte greu de impus:

- flexibilitate și realism din partea sindicatelor. Sindicatele bugetarilor (sau cel puțin liderii lor, în marea majoritate niște demagogi cu nimic mai prejos decât colegii lor politicieni) trebuie să priceapă odată că bugetul nu e sac fără fund, și că într-o negociere fiecare trebuie să facă anumite concesii, ceea ce în cazul lor ar însemna să accepte aplicarea de criterii de performanță pentru stabilirea salariilor și reducerea posturilor care nu-și justifică existența.

- profesionalism, transparență și responsabilitate din partea Guvernului.

Din păcate ambelor părți par să le lipsească aceste calități. O jumătate de bilă albă totuși pentru Ministerul Muncii în cazul în care nu va ceda presiunilor politice care se vor face și va încerca să păstreze cheltuielile cu salariile bugetarilor în niște limite suportabile.

Am de asemenea impresia că în România, sindicatele au devenit un fel de sperietoare pentru Guverne și s-au îndepărtat de rolul lor normal, și anume acela de a proteja drepturile membrilor de posibilele abuzuri ale patronatului. În cazul specific al sindicatelor bugetarilor (fie ei din administrație, justiție, etc) se poate spune că au devenit aproape niște structuri de tip mafiot, care nu se dau în lături de a folosi șantajul și traficul de influență pentru a stoarce mai mulți bani de la Guvern.