pamflet politichie

Prima lună de succesuri ale guvernului BăseBoc

21 Ianuarie 2009

Cu voia dumneavoastră se împlinește o lună de când Boc cel Viteaz a fost uns prim-ministru al guvernării Băsescu. Luna de miere cerută de unele voci s-a cam isprăvit. Ia să vedem cam care ar fi unele din cele mai notabile “succesuri” cu care se poate lăuda cuplul Băse-Boc în prima lună de la investire:

1. stabilitate – după atâtea frământări și o susținere parlamentară de numai 73%, guvernul a reușit performanța de a pierde pe drum un singur ministru, cel de la Interne, care a fost răpus de sistemul ticăloșit după o îndelungată luptă care-a durat trei săptămâni.

2. profesionalism – numai una din Ordonanțele de Urgență ale lui Boc a fost declarată neconstituțională.

3. viziune – bugetul mai are doar puțin de așteptat (în vreo 3-4 luni sigur reușesc să-l schițeze), s-a renunțat la proiecte utopice cum ar fi “Casa Verde” că, vorba aia, ecologia oricum este doar un moft.

La capitolul realizări minore putem aminti faptul că în continuare au mai rămas de împărțit niște posturi prin guvern (la nivel de secretari de stat și conducere a agențiilor guvernamentale), precum și de schimbat câțiva prefecți (nu mulți, toți 😉 ).

Așteptăm cu interes să vedem ce urmează acum, după ce luna de miere s-a încheiat. Sunt convis că aceasta serie de succesuri este doar începutul.

Articole similare

6 Comments

  • Reply sorin 21 Ianuarie 2009 at 1:20 pm

    la pct 2, nu uita că judecătorii de la curtea constituţională sunt nişte boşorogi care iau pensii de la stat şi salar de la curte…deci…în mod normal nici nu aveau voie să judece chestiunea, având un interes direct în problemă.

  • Reply hash 21 Ianuarie 2009 at 2:01 pm

    Măi, sincer cred că oricât ar fi ei de boșorogi s-ar putea să fie mai buni cunoscători ai legilor decât Boc. Iar dacă argumentația lor e solidă dpdv legal nu cred că îi poate nimeni acuza de atitudine părtinitoare.

  • Reply sorin 21 Ianuarie 2009 at 8:31 pm

    ART. 27 cod procedură civilă
    Judecătorul poate fi recuzat:
    1. când el, soţul său, ascendenţii ori descendenţii lor au vreun interes în judecarea pricinii sau când este soţ, rudă sau afin, până la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din părţi;

  • Reply hash 22 Ianuarie 2009 at 10:33 am

    Nu sunt eu foarte mare specialist în drept, dar tare cred eu că respectivul cod de procedură civilă nu se prea aplică la judecarea unei excepții de neconstituționalitate. Din câte am eu impresia curtea constituțională nu funcționează exact la fel ca un tribunal oficial, nu există “părți” și avocați care să pledeze, etc, ci există cel care face sesizarea (instituție, persoană) iar curtea soluționează sesizarea în baza textului Constituției.

  • Reply sorin 22 Ianuarie 2009 at 7:17 pm

    păi codul de procedură civilă nu se aplică tribunalelor, judecătoriilor, curţilor de apel, etc. Codul se aplică tuturor, iar în textul citat de mine este vorba despre judecător, nu despre judecător la tribunal. şi cei de la curtea constituţională sunt judecători. în plus, nu e normal ca o persoană să aibă şi pâinea şi cuţitul, să fie şi justiţiabil şi justiţiar. REPET : respectivii erau direct interesaţi!

  • Reply hash 22 Ianuarie 2009 at 8:42 pm

    OK, dar întrebarea care se pune este: există vreo cale de atac a undei decizii a CCR? Tare cred eu că nu…

  • Părerea ta