Azi, 6 mai 2010,  s-a întâmplat un eveniment istoric: Băsescu a recunoscut. A recunoscut că el e jupânul acestei guvernări, a recunoscut că “strategia” anticriză a PDL-ului a eşuat lamentabil şi a recunoscut că suntem pe cale să ne ia dracul.

A fost nevoie să treacă un an şi jumătate de când Băsescu şi ai lui au acceptat, cu greu, ideea că există o criză economică pe care nu o putem evita şi a fost nevoie de un împrumut de 20 de miliarde de euro de la FMI pentru ca într-un final să anunţe un prim pachet de măsuri reale anticriză. După ce anul trecut guvernarea băsistă a reuşit să distrugă un număr record de firme mici şi să atingă ţinta de un milion de şomeri (majoriatea din mediul privat), într-un final, cu greu, au ajuns la fundul sacului şi trebuie să ia măsuri profund nepopulare.

Opţiunile pe care azi le-a avut guvernul au fost două, ori măresc taxele (tva şi cotă “unică”), ori taie costuri (salariile de bugetari, pensii, ajutoare de şomaj, etc). Momentan au ales varianta cea mai nepopulară de a tăia salarii şi pensii.

Din toate măsurile de azi, una singură poate fi considerată “normală” – şi anume reducerea fondului de salarii al sectorului bugetar cu un sfert. Problema va fi însă, ca de obicei, modul în care măsura se va pune în aplicare, ori aici am convingerea că cei mai loviţi vor fi bugetarii cu salarii mici, ei vor fi cei care vor fi daţi afară şi cei care vor resimţi cel mai greu scăderea veniturilor. Mai departe, restul de manevre, scăderea pensiilor şi a unor forme de ajutor social, sunt nişte mizerii care nici măcar nu merită discutate.

Acum, dacă aş fi cinic, ar trebui să spun că atât bugetarii, cât şi pensionarii “şi-o merită”, deoarece respectivele categorii sociale au fost cele care l-au propulsat pe Băsescu în al doilea tur şi care au înghiţit cu lingura mare promisiunile făcute de portocalii. Situaţia este însă mult prea neagră.