politichie

Solidaritate socială?

2 Iulie 2009

De când au ajuns la putere membrii cabinetului Boc, atât ei cât și restul de reprezentanți ai autorităților (în frunte cu Băsescu) se lamentează la televizor că situația e nașpa și nu au bani și lansează apel după apel la “solidaritate socială”.

Ia să vedem ce înseamnă această “solidaritate socială” a lui Pogea și Boc:

1. firmele private să-și plătească atât datoriile față de stat cât și față de angajați

2. persoanele fizice să-și plătească taxele și impozitele la timp

3. cei care au de primit bani de la stat să se mai rabde și să accepte întârzieri și plăți parțiale

Cu alte cuvinte, toată lumea ar trebui să “strângă cureaua” pentru “binele țării”.

În numele acestei “solidarități sociale”, guvernul Boc a introdus impozitul forfetar, a limitat deductibilitatea TVA, a băgat acum acest sistem de coplată a serviciilor medicale și numai bunul Dumnezeu mai știe ce biruri va mai pune. Tot în numele acestei “solidarități sociale” unii angajați din sistemul de stat (de ex. CFR) nu își primesc salariile la timp (vezi greva spontană de ieri).

În tot acest timp ce face Pogea? Apare la televizor și ne explică frumos că angajații ministerului pe care îl conduce au prevăzut în buget 13 milioane de euro fonduri pentru primele de vacanță (aprox 400 euro/angajat), și ne mai spune că suma este una mică, și că e un drept al salariaților (negociat cu sindicatele) drept urmare nu se poate face nimic – banii ăia trebuie dați și gata, nu se poate pune problema suspendării acelei prime. Mai mult, ne spune că oricum nu numai angajații care țin de ministerul de finanțe beneficiază de aceste privilegii, ci cam toate categoriile de bugetari.

Din toată chestia asta eu nu pot înțelege decât un singur lucru, solidaritatea socială se cere numai din partea firmelor și persoanelor private, altele decât cele din sectorul bugetar. Cei care lucrează în mediul privat trebuie să accepte reduceri de salarii, trebuie să accepte să fie dați afară, firmele trebuie să plătească taxe mai mari, toate în numele acestei “solidarități”, în timp ce pe sectorul bugetar nu se poate pune problema nici măcar de reducere a unor privilegii. Să fie foarte clar, în ziua de azi, când mai toată lumea din mediul privat se chinuie să supraviețuiască, acordarea de prime de vacanță de milioane de euro unor angajati la stat este un privilegiu, și în nici un caz nu poate fi considerat un simplu “drept”.

În concluzie, ceea ce Boc și Pogea numesc “solidaritate socială” este de fapt un jaf la drumul mare și demonstrează încă odată calitatea morală și profesională a indivizilor care au ajuns să ne conducă. Le mulțumesc pe această cale în primul rând tuturor celor care au votat PSD și PDL și în al doilea rând celor care stau liniștiți acasă și spun că pe ei nu-i interesează.

Articole similare

1 Comentariu

  • Reply Jeremy 2 Iulie 2009 at 12:34 pm

    Toate jafurile penale au ajuns in politica si
    administratie ; totul este numai minciuna si jocuri de cuvinte . Televiziunea promoveaza pe toate canalele numai tziganisme , iar la Bucuresti ,mai ales ,s-a instalat un delirum depravatis !

  • Părerea ta