politichie

Uite-așa a mai trecut o tură de alegeri

2 Decembrie 2008

De data asta pe sistem uninominal…

Câteva concluzii:

  • Marii câștigători:
  1. UDMR – majoritatea mandatelor pe care le iau le-au câștigat cu peste 50% din voturi, sunt pe primul loc în 6 județe
  2. PSD – au ieșit pe primul loc, “la mustață” dar primii. Se pot împăuna cu titlul de “câștigătorii alegerilor”
  • Marii perdanți
  1. PRM – a ieșit din Parlament și probabil va dispărea încet încet din viața politică
  2. Traian Băsescu – această tură de alegeri a fost un eșec total pentru președinte din două motive: prezența la urne a fost cea mai mică înregistrată până acum iar partidul patronat de domnia sa, PD-L-ul, s-a arătat incapabil de a depăși 33%. 
Legat de prezența la urne cred că nimeni nu trebuie să se mire de procentul mic al celor interesați să voteze, starea generală de apatie care îi caracterizează pe majoritatea românilor împreună cu calitatea cel puțin îndoielnică a clasei politice și un sistem electoral prea puțin inteligibil au fost motivele care au făcut ca majoritatea alegătorilor să absenteze de la urne. Nu cred că am fi asistat la alte rezultate (atât prezentă la urne cât și procente ale partidelor) dacă alegerile ar fi fost cu o săptămână în urmă sau cu o săptămână după 30 noiembrie.
Aș mai avea alte câteva observații de făcut pe marginea sondajelor de opinie. S-a dovedit că sondajele făcute în timpul campaniei electorale au fost foarte aproape de adevăr – bilă albă pentru cei care le-au realizat, dar că exit-poll-ul a fost aproape complet eronat, creditând unul din partide cu o majoritate zdrobitoare (peste 40% după redistribuire).
Cred că aceste alegeri au demonstrat că sistemul parțial-uninominal pe care l-am experimentat a fost nu chiar un eșec, dar destul de aproape. Drept urmare sunt de părere că ar trebui perfecționat în sensul de a se înlocui etapa de redistribuire a mandatelor cu un al doilea tur de scrutin în colegiile în care nimeni nu a obținut majoritatea în primul tur. E drept că ar fi ceva mai costisitor dar în același timp ar asigura atât transparență în procesul electoral cât și ar forța partidele să caute candidați cu adevărat performanți. Sistemul actual în care numai câteva zeci din cei 500 de parlamentari ajung acolo aleși cu majoritate de voturi în colegiu iar restul vin de pe redistribuire nu convinge pe nimeni de avantajele votului uninominal.
Sunt tare curios să văd ce-o să iasă până la sfârșit – încă nu am înțeles cum se va face redistribuirea mandatelor și mă aștept la orice fel de surprize.

Articole similare

2 Comments

  • Reply sorin 2 Decembrie 2008 at 12:21 pm

    La UDMR, rezultatul era previzibil, iar judeţele la fel, deci nu au fost chiar aşa de câştigători
    La PSD, au câştigat bătălia, dar, probabil, vor pierde războiul
    PRM-ul nu prea avea ce căuta în parlament. ei au pierdut, iar procentele lor s-au redistribuit celorlalte formaţiuni..
    Băselul cred că e mulţumit şi el de situaţie.. practic partidul lui a avut creşterea cea mai spectaculoasă de la ultimele alegeri (atunci erau în alianţă, însă erau cotaţi mai slab decât liberalii). A avut şi circumstanţe atenuante. FrankenStolo nu e o figură proeminentă, care să constituie un motor adevărat pentru partid, Boculeţ…e micuţ săracul, iar tineretul-electoratul majoritar portocaliu (cred) a înregistrat un absenteism ridicat (cred, din nou), datorită weekendului prelungit.
    Oricum, toţi par mulţumiţi şi aşteptăm să vedem ce iese după redistribuire…

  • Reply hash 2 Decembrie 2008 at 1:26 pm

    Wrong 🙂 – în alianța D.A. PD-ul a avut mai mult decât liberalii. PNL-ul nu a avut (și din păcate nici n-o să aibă prea curând) mai mai mult de 20 – 25 % pe motive de doctrină.

    Legat de chestia cu tineretul portocaliu, mai aruncă un ochi pe sondajele de dinainte (cele cu date demografice în ele) și o să vezi că nu tineretul e baza alegătorilor PDL – o să vezi că structura electoratului e foarte asemănătoare cu cea de la PSD (nu că ar fi ceva rău în asta)

  • Părerea ta