politichie

Vreți republică (semi)prezidențială?

16 Ianuarie 2009

După cum se vede una din modificările majore propuse pentru a fi aduse Constituției este cea de modificare a actualului sistem politic în sensul acordării de puteri sporite președintelui în ideea ca acesta să dispună de mijloacele de a soluționa eventualele crize politice.

Eu mă pronunț împotriva unei astfel de modificări, argumentele mele fiind următoarele:

  1. într-un sistem democratic Parlamentul este autoritatea supremă, drept urmare această instituție nu poate fi pusă să răspundă în fața unei alte instituții a statului, fie ea cea prezidențială. Este absolut normal ca toate celelalte instituții ale statului, inclusiv președenția, să se supună controlului parlamentar.
  2. succesul unui politician în alegeri directe (cum sunt cele prezidențiale) se bazează în proporție de 90% pe carismă și demagogie și 10% pe prezentarea unui program politic coerent și realizabil. Nu văd de ce o asemenea persoană, oricum s-ar numi și orice partid ar reprezenta, ar trebui investită cu puterea de a dizolva Parlamentul sau de a iniția legi.
  3. bun sau rău, Parlamentul este cea mai reprezentativă instituție a statului. Pentru rezolvarea crizelor politice trebuie găsite mecanisme parlamentare și nu instalat un “gardian”, chiar dacă acesta este președintele republicii.
Date fiind argumentele mele de mai sus eu aș opta oricând pentru un sistem de republica pur parlamentară (sistemul care-l agreez cel mai tare este cel german) sau pentru un sistem în care președintele este și șeful direct al Guvernului, concentrând astfel puterea executivă în mâna sa, sub controlul strict al Parlamentului.
Oricine are altă părere susținută de argumente este binevenit să comenteze 🙂

Articole similare

22 Comments

  • Reply Lars 16 Ianuarie 2009 at 3:48 pm

    Eu am fix aceeași părere, așa că nu sunt binevenit să comentez. 🙂

  • Reply hash 16 Ianuarie 2009 at 3:51 pm

    Wow, noi doi tre’ s-o punem de-un partid 😉

  • Reply Cristian Banu 16 Ianuarie 2009 at 7:35 pm

    Hai să depersonalizăm un pic instituţiile. Preşedintele este ales de popor în mod direct, fiind politicianul cu cea mai mare legitimitate. Mai ales acum, odată cu decalarea alegerilor parlamentare de cele prezidenţiale, putem considera că preşedintele se alege “pe barba lui”. Apoi, Parlamentul reprezintă ŞI suma parlamentarilor, care în sistemul nostru cvasi-uninominal sunt aleşi tot pe vot direct, adică tot 90% charismă ş.a.m.d. Deci, practic, singura diferenţă între un parlamentar şi preşedinte este numărul de voturi, cu avantaj (major) pentru preşedinte.
    Apoi, s-a văzut odată cu suspendarea preşdintelui, că gestul nu este tocmai gustat de electorat. De aceea aş avea dubii că un preşedinte normal (Băsescu included) ar abuza de această măsură. În definitiv, ce mare tragedie s-ar întâmpla? Am avea alegeri anticipate. So what?
    Până la urmă, este vorba de checks and balances.

  • Reply hash 16 Ianuarie 2009 at 7:57 pm

    Păi nu vorbesc decât exclusiv de raportul între instituții, nu de persoana lui Băse sau de “cei 322”.

    Ca și politician e clar că președintele are cea mai mare legitimitate, fiind cel care a obținut cel mai mare număr de voturi, dar ca și instituție, pe același principiu, nu poate fi considerat “mai legitim” decât Parlamentul decât dacă, teoretic, numărul celor care au votat pentru președinte depășește numărul voturilor valabil exprimate la alegerile parlamentare 🙂

    Ideal ar fi ca toți să-și vadă de treabă, dar atunci nu s-ar mai numi politică 🙂

  • Reply sorin 16 Ianuarie 2009 at 10:53 pm

    Un sistem semiprezidenţial, teoretic, nu e un sistem în care preşedintele îi cel mai tare din parcare. unsistem semiprezidenţial e un sistem în care preşedintele şi parlamentul sunt aproximativ pe picior de egalitate. e un fel de struţocămilă cu 4 cocoaşe, pene şi puf, care cloceşte ouă, din care ies pui pecare îi hrăneşte cu lapte.
    un sistemprezidenţial, pe de altă parte, nu îl transformă pe preşedinte în zeu. el poate fi demis la fel de bine, însă are şi un anumit rol,anumite prerogative şi puteri. aminteşte-ţi figura cu taxa de giurgiu, care nu a interesat pe nimeni până nu a făcut băselul un pic de gură (campanie electorală) moment în care taxa a dispărut..şi exemplele pot continua. mai mult, parlamentul tot freacă de 4 ani legile alea ale siguranţei naţionale, care, după părerea mea ar trebui rezolvate o dată pentru totdeauna şi rezolvate bine.însă parlamentarilor, din diverse motive, leconvine harababura aceasta (vezi hayssam, rompetrol, jurnalişti, etc, etc, etc) şi cine le poate da în gură pentru chestia asta? momentan nimeni…şi exemplele pot continua.

  • Reply Mogre 17 Ianuarie 2009 at 3:58 pm

    Nu prea pot fi de acord cu tine, din urmatoarele motive:

    1. parlamentul nu poate fi autoritatea suprema – adica daca aia o iau razna nu ii opreste nimeni? cred ca si parlamentul ca si presedintele ar trebui sa aibe niste limite; de fapt e vorba de echilibrul dintre cele trei puteri in stat

    2. succesul unui politician pe baza a 90% imagine este in sine o anulare a democratiei; daca ne raportam la sistem cu asemenea asteptari mai degraba vom pleda pentru un sistem autoritar (nu totalitar!); totusi, ultimele alegeri, pe langa niste gunaoie evidente, ne-au mai demonstrat si ca simpla imagine nu este suficienta; un exemplu ilustrativ este Becali, care a scos doar vreo 30%, desi daca ar fi candidat pentru “sponsorul anului” ar fi scos 90%;

    vreau sa spun ca desi alegatorii nu prea fac distinctie intre imagine si realitate, sunt partial constienti de rolul politicianului si aleg imaginea cea mai buna care pica pe rolul in cauza

    3. asta e adaos personal – chiar daca basescu nu ma unge la suflet, as fi de acord cu un sistem similar SUA, in care presedintele sa fie si seful guvernului; asa macar daca o borseste e ceva mai clar cine a borsit-o, mai ales pt partea confuza a electoratului

  • Reply hash 18 Ianuarie 2009 at 1:12 pm

    @sorin – după cum am zis mai sus acele probleme cu legi, etc, trebuie rezolvate prin soluții parlamentare, și nu autoritare. S-ar putea realiza un regulament de funcționare al Parlamentului (unul care să rămână bătut în cuie, nu ca acum când la fiecare legislatură primul lucru își votează un nou regulament) prin care să aibă anumite obligații (termene în care trebuie să adopte proiectele de legi, etc…).

    Întrebare, care-i harababura cu Rompetrolul? Alta decât oftica lui Băse că Patriciu și-a permis să o vândă fără “aprobare” de la el? Până la urmă tot scandalul Rompetrol este o făcătură din punctul meu de vedere, omul era proprietarul unei companii, iar dreptul de proprietate implică și dreptul de a o vinde când vrea și cui vrea. În plus, Patriciu a vândut o rafinărie și o rețea de benzinării (asta era acea bucată de Rompetrol din România, compania fiind de fapt cu sediul în Olanda) și datorită lui Băse e considerat acum primul dușman al poporului, iar trupa care a vândut Petrom-ul, cu tot cu resursele de petrol care mai există pe la noi (puține, dar mai sunt), trupă din care la un moment dat a făcut parte și Băselul, e bine mersi sub protecție, că de, ei au făcut “privatizare” și au urmărit “interesul național”… Numai că așa bine au urmărit ei interesul național încât prețul obțiunt de la OMV e comparabil cu cel obțiut de Patriciu pentru o companie cu mult mai mică.

  • Reply hash 18 Ianuarie 2009 at 1:21 pm

    @Mogre

    1. vezi un pic orice constituție a unei democrații – Parlamentul este autoritate supremă tocmai pentru că probabilitatea ca patru, cinci sute de oameni să o ia toți razna e mult mai mică decât cea ca unul (președintele) și staff-ul său (care poate include și guvernul) să o ia razna. Altă chestie, cele trei puteri în stat sunt următoarele, legislativă, executivă și judecătorească. Instituția prezidențială nu este o putere în stat. În mod normal președenția (ca instituție) trebuie ori să fie un mediator ori să se integreze în structura puterii executive.

    2. psihologia maselor face ca succesul unui politician să fie în principal o chestie de imagine. Exemplele sunt pretutindeni, de la Obama (poate cel mai bun exemplu) până la Băse al nostru. Tocmai de aceea garantul democrației este un Parlament puternic și nu o persoană, fie ea președinte, rege, împărat sau mare stăpân.

    3. complet de acord, vezi ce-am zis mai sus de raportul între puterile în stat 😉

  • Reply Mogre 18 Ianuarie 2009 at 4:32 pm

    @hash

    Dupa capul meu dar si dupa ce imi amintesc ca am mai citit pe ici pe colo, Presedintele face parte din puterea executiva. Poti sa spui linistit ca are rol de mediator, dar atata vreme cat are o anumita putere, oricat de mica ar fi ea, intra undeva in una dincele 3 puteri.

    Din pacate, constitutia face o singura trimite la separatia puterilor in stat, in articolul 1: “(4) Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor – legislativa, executiva si judecatoreasca – în cadrul democratiei constitutionale”, fara sa se sepcifice care ce este si din ce putere face parte.

    Asa ca eu continui sa cred ca presedintele face parte din puterea executiva, macar prin excluderea celorlalte doua.

    Iar in ce priveste supermatia unei puteri asupra alteia, nici asta nu tin minte sa faca parte din separarea puterilor in stat, chiar daca constitutia noastra permite tot soiu de incurcaturi intre ele si rupe puterea executiva in doua componente – guvern si presedinte.

  • Reply hash 19 Ianuarie 2009 at 11:20 am

    În mod normal și eu zic că “el prezidente” ar trebui să facă parte din puterea executivă, dar uite că n-am văzut prea multe inițiațive în sensul asta pe la noi din partea niciunuia din cei pe care i-am avut până acum. Singurul care a vrut să se implice activ în politicile Guvernului a fost atualul președinte “jucător”, dar se pare că nu l-a prea lăsat Constituția să facă mai nimic – de unde trag eu concluzia că cel puțin la noi poziționarea asta a instituției prezidențiale este cam pe nicăieri.

    Legat de raporturile între puterile în stat, avem următoarea schemă:
    – Parlamentul instalează, respectiv demite Guvernul (prin votul de investitură, respectiv moțiunea de cenzură)
    – s-ar putea să mă înșel, dar din câte știu eu conducerea CSM este formată din membri care reprezintă Parlamentul, Guvernul și Președenția

    Cu datele aste de mai sus cred că se poate spune că, deși nu este trecut negru pe alb în Constituție, Parlamentul este autoritatea supremă “de facto”.

  • Reply Mogre 19 Ianuarie 2009 at 9:50 pm

    O da, de facto situatia este exact asa, chiar daca scpa niste detalii cu CSM-ul (am senzatia ca in ultima vreme se aleg ei intre ei, ceea ce tot mizerie este – poate ar trebuie sa ii alegem noi, cu toata subiectivitatea de rigoare, macar sa fie lucru manual).

    Numai ca intrebarea era “ce vrem?” si eu la asta am raspuns si asta imi doresc – presedintele sa fie sef al guvernului, sa ne alegem inclusiv judecatorii “sefi” dintre cei existenti, sa ne alegem “sheriff”-ul, adica seful politiei samd.

    Si mai ceva: nici un membru al unei puteri sa nu poata face parte din alta putere, adica de exemplu un parlamentar sa nu poat fai ministru decat daca renunta la mandat si se refac alegeri in colegiu (cu toate riscurile de imagine asumate)

    Mortii masii, macar sa traga si ei putin pt functiile pe care le prind.

  • Reply sorin 20 Ianuarie 2009 at 9:06 am

    @Mogre foarte frumoasă ideea ta, însă e doar ca idee.. la cât de des se schimbă la noi miniştrii,am avea în fiecare lună măcar o tură de alegeri pe undeva prin ţară, şi atunci ar fi o harababură şi mai mare.
    @restul comentariilor
    România este o şatăcu “putere tricefală”, aşa, camca un balaur cutrei capete.. problema e căla noi un cap e mai mare decât celelalte şi scuipă foc,iar celelalte doar apă.
    asta întrucât Puterea legislativă (parlamentul) este mult mai puternică decât celelalte puteri (guvernul poate fi demis iar preşedintele suspendat de parlament – puterea executivă), iar puterea judecătorească nici măcar apă nu scuipă, e fără un ochi, şi cu dinţii scoşi (şefii justiţiei sunt un ministru, şi nişte boşorogi puşi de parlament, guvern şi preşedinte în fruntea CSM). Deci, practic, parlamentul nostru poate, într-o destul de mare măsură, să controleze cam “tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul”.
    părerea mea e că, cele trei puteri în stat ar trebui să fie egale, oricare dintre ele putând fi la fel de bine trasă la răspndere sau “pusă la colţ” de către celelalte două.

  • Reply Mogre 20 Ianuarie 2009 at 11:18 am

    @sorin

    probabil la inceput am avea alegeri nonstop, dupa care ori ne-am mai destepta putin, ori macar am sti clar ca e vina noastra; totusi, oricat de oligofreni ar fi unii nu cred ca ar vota la nesfarsit pe unu care azi candideaza la judecator sef, maine la sherif si poimaine la primar

    cred ca mai degraba l-ar injura si ar alege pe unu cat de cat constant, asta devenind criteriu – oricum mai bun decat criteriul “imagine”

  • Reply hash 20 Ianuarie 2009 at 11:29 am

    Încerc să trag o concluzie pe baza comentariilor voastre:
    – există un mare vid legislativ și o ceață în ceea ce privește raporturile între puterile în stat, problemă care se cere rezolvată
    – opiniile pro-contra unui anumit sistem (parlamentar sau prezidențial, cu variațiile de rigoare) sunt în general subiective, fiecare alege varianta care ar acorda mai multă putere celor în care are mai multă încredere.
    – există o percepție greșită asupra Parlamentului, pe care eu personal o pun atât pe seama performanțelor deloc lăudabile ale instituției cât și pe seama campaniei de denigrare dusă de Băsescu, campanie începută după suspendarea sa și care se desfășoară în continuare.

    @Sorin: cele trei puteri în stat nu pot fi egale în sensul în care zici tu (oricare să poata pune la colț pe oricare). Așa ceva ar duce la un blocaj încă si mai mare decât cele pe care le-am văzut până acum. Principiul democratic pe care încercăm să ne sprijinim este cel al separării puterilor în stat, și nu cel al egalității puterilor în stat. Iar separarea înseamnă că fiecare instituție își face exact treaba ei: Parlamentul face legi, executivul guvernează în baza legilor existente, justiția împarte dreptate în sensul legilor existente. Atâta timp cât toată lumea trebuie să respecte aceleași legi, cele votate de Parlament, cred că nu e exagerat să spunem că Parlamentul ar trebui sa fie totuși autoritatea supremă în stat 😉

    Ce avem noi de o bună perioadă de timp încoace (mai exact din timpul guvernării Năstase) este de guverne care șuntează Parlamentul prin ordonanțe de urgență, respectiv asumarea răspunderii. Chestia asta mie mi se pare o încălcare a acelui principiu de bază al democrației.

  • Reply hash 20 Ianuarie 2009 at 11:42 am

    @Mogre: instrumentul alegerilor, respectiv al referendumului, trebuie folosite cu măsură. În momentul în care ne apucăm să organizăm 2-3 ture de alegeri și vreo 3-4 referendumuri pe an atunci ambele intrumente se banalizează. În situația de acum ne confruntăm deja cu un absenteism masiv, fenomen pe care organizarea mai frecventă de diverse alegeri nu poate decât să-l agraveze.

  • Reply Mogre 20 Ianuarie 2009 at 12:10 pm

    Da, ai dreptate. Dar macar facem noi prostii pe banii nostrii, fac altii.

    Pe aialalta parte, desi sustin o republica prezidentiala (de fapt ceva gen SUA) nu sunt deloc fan basescu. Da DELOC!

  • Reply Mogre 20 Ianuarie 2009 at 12:14 pm

    eroare – era “nu mai fac altii”

  • Reply hash 20 Ianuarie 2009 at 12:20 pm

    După cum ai văzut și eu susțin un model cât mai “pur”, ori prezidențială de tip SUA, ori parlamentară de tip german (care ar fi preferința mea nr. 1).

    Oricum, ideea e de a avea un sistem cât mai clar, în care atribuțiile și responsabilitățile fiecărei instituții să fie clar definite, fără ambiguități și diverse compromisuri pe care sistemele struțo-cămilă mioritică tind să le aibă. E drept că sistemele clasice sunt perfectibile, dar situația specifică a României cred că cere adoptarea unei soluții mai stricte și mai rigide decât a uneia mai apropiată de perfecțiune.

  • Reply sorin 20 Ianuarie 2009 at 10:30 pm

    sistemul parlamentar este , teoretic, foarte bun; practic, este foarte bun în germania, dar…noi trăim în românia, cu politicieni români, în mare parte bucureşteni, cu un puternic şi bine dezvoltat simţ al pupincurismului, slugărniciei, şpăgii, îmbogăţirii rapide şi nejustificate, etc, etc, etc, aceştia sunt parlamentarii noştri. nu sunt ca şi cei germani. de asta nu sunt eu de acord să li se dea şi mai multă putere decât au. Din ce scriam eu despre egalitatea puterilor în stat nu ai înţeles esenţa. ideea mea era aceea că nici o putere nu trebuie să fie mai egală decât celelalte. în măsura în care parlamentul poate suspenda preşedintele (în situaţii cu totul excepţionale), şi preşedintele ar trebui, în situaţii la fel de excepţionale să poată suspenda parlamentul. nu discut de situaţii punctuale. dau doar exemple pentru a mă face mai clar… la noi dacă un nene procuror se ia de un nene semnător sau derutat, are toate şansele să fie mutat la dracu’n praznic, sau să i se sugereze să treacă în avocatură, etc… lucru nefiresc..şi exemplele pot continua..
    puterea judecătorească ar trebui să fie independentă de parlament, parlamentul să îi poată lua pe mai-marii judecătorilor la rost doar în situaţii excepţionale, etc, etc, etc

  • Reply hash 21 Ianuarie 2009 at 10:57 am

    Eu am înțeles ideea ta de egalitate, nu acolo e problema, dar rămân la părerea mea că un sistem cu o ierarhie clară este mult mai fezabil decât unul în care avem 3 entități cu puteri egale și un set de excepții prin care unii se pot băga peste alții.

    Ce subliniam eu este că separarea puterilor în stat nu este echivalentă cu egalitatea puterilor în stat 😉

  • Reply sorin 21 Ianuarie 2009 at 1:14 pm

    de acord. nu sunt echivalente, însă, atunci când o putere are putere asupra alteia, ÎN ROMÂNIA, clar cea mai puternică se va băga peste cea mai puţin puternică, cu ocazii mai dese sau mai rare, mai generale sau mai punctuale,…de asta trag eu spre egalitate… pentru că în ţara noastră, atâta timp cât unul e mai mare şi mai tare, clar se bagă şi peste cel mai mic.

  • Reply hash 21 Ianuarie 2009 at 2:15 pm

    Deci ideea ar fi ca cea mai puternică instituție să fie și cea mai responsabilă.

  • Părerea ta