presa noastră dă ziare

Încă un nene care se ia de “internauți”

19 Martie 2009

După ce nenea Tucă s-a luat de bloggeri cu ceva timp în urmă, acum mai apare și Andrei Pleșu, de altfel un domn foarte respectabil, care atacă întreaga tagmă a “internauților”. Trecând peste faptul că titlul articolului, “Scurt sondaj printre internauți”, nu are absolut nici o legătură cu textul, care se dorește o analiză a psihologiei comentatorilor care activează pe net sub protecția anonimatului dat de niște nickname-uri, ce mi se pare exagerat este îndemnul “părintesc” cu care domnul Pleșu încheie respectivul articol:

“Dragii mei – îmi vine să spun comentatorilor anonimi de pretutindeni – nu vă mai chinuiţi! Există şi alte virtuţi decât inteligenţa: sobrietatea, măsura, bunul-simţ, bunătatea. Le veţi găsi mai curând la capătul unei chibzuite tăceri, decât într-un exces impudic de volubilitate.”

Suntem cu toții de acord că mediul online oferă posibilități extinse de exprimare tuturor categoriilor de oameni, inclusiv acelora care nu ar avea șansa sau curajul de a-și exprima vreodata punctul de vedere într-un spațiu public. Este evident că probabil peste 90% din părerile exprimate de “internauți” sunt subiective, neargumentate și poate lipsite de valoare. Ceea ce este la fel de evident însă este și că presa tradițională nu se ridică la un nivel mult mai ridicat de profesionalism, la ora actuală cea mai mare parte a ei (inclusiv nume care se vor cu pretenții) fiind mai mult sau mai puțin de tip tabloid.

Domnul Pleșu mai face următoarea caracterizare: “Foarte mulţi din scriitorii pe internet par animaţi de o nevoie aproape candidă de a fi inteligenţi. Mai inteligenţi decât ceilalţi internauţi, mai inteligenţi decât guvernanţii şi decât opoziţia, mai inteligenţi decât autorul articolului la care se referă”. Oare nu este aceasta și o caracterizare perfectă a jurnalistului român din ziua de azi? Nu sunt ei cei mai frumoși, deștepți și drepți dintre toți? Are cineva impresia că limbajul suburban, “brutalitatea de mahala” și lipsa celui mai elementar bun simț sunt străine presei tradiționale? Oare nu cumva chiar ea, presa, a creat și alimentează în continuare această stare de fapt?

Părerea mea este că în ziua de azi mediul online a rămas cred ultimul refugiu în care exprimarea liberă este cu adevărat acceptată, fiind mediul cel mai puțin cenzurat și în care autorul își poate proteja cel mai bine identitatea. Văd din ce în ce mai multe reacții adverse din partea reprezentanților presei tradiționale și singura motivație pe care o văd este frica de o concurență “neloială”. Mi se pare că oamenii de presă sunt deranjați de faptul că mediul online câștigă teren în fața presei tradiționale (ziare/radio/tv) și că niște anonimi ar putea deveni în scurt timp niște formatori de opinie cu o audiență comparabilă cu a domniilor lor.

Lars, Mihnea, ce ziceți băieți de nenea ăsta?

Articole similare

5 Comments

  • Reply Lars 19 Martie 2009 at 11:44 am

    Nu inteleg exact ce vrea dar cred ca are o problema cu hoardele de comentatori din site-urile ziarelor.

    Asta e, lumea se schimba. 🙂

  • Reply hash 19 Martie 2009 at 3:10 pm

    Păi oare n-o fi treaba ălora care administrează respectivele site-uri să modereze comentariile? Nu prea cred că le convine, că dacă scoate Libertatea sau Cancan toate comentariile alea pe de care vorbește nenea Pleșu tare mi-e că se cam duc la vale dpdv trafic…

  • Reply oana 20 Martie 2009 at 4:05 pm

    Sunt subiectiva, recunosc, dar asta este cel mai misto articol pe care l-ai scris! 🙂
    Si acum, daca vezi ca in jurul tau cad toti rand pe rand (astazi se mai inchide un ziar, maine o revista etc) si ca strategia oamenilor de presa este sa isi mute editiile online, incepi sa te intrebi: eu, incotro? Dl. Plesu vrea sa moara si pisica vecinului, ca doar vorba ta, daca nu ar fi jjj de comentarii nu ar mai fi atat de mare traficul, deci varianta online nu ar mai fi atat de productiva.
    Chestiunea e simpla pana la urma. Oamenii aia posteaza tot ce le trece prin cap, asa cum fac si eu aici, pentru ca pot si li se permite. Da, si eu ma crucesc de multe ori cand mai dau peste vreun comentariu de toata jena, dar pot sa aleg sa trec peste el si sa nu citesc.
    Adevaratii vinovati nu sunt “internautii”, ci oameni care modereaza (ar trebui sa modereze) comentariile si profita de pe urma lor, scotand profituri frumusele.
    Gata, ca m-am suparat!

  • Reply sorin 23 Martie 2009 at 11:21 am

    în orice domeniu, concurenţa este un lucru nedorit. cu cât sunt mai puţini oameni care fac un anumit lucru, cu atât le merge mai bine. gândeşte-te că, până nu demult, lumea citea zilnic ziarul (prin ziar eu înţeleg acea chestie de hârtie pe care după ce o citeşti o foloseşti la aprinderea focului pentru grătare), aceasta plus ştirile de la teveu fiind principalele surse de informare. odată cu înmulţirea posturilor gen irealitatea, antena 3’şpe, etc, rolul ziarelor a scăzut puţintel. apoi au apărut ziarele electronice, care nu mai aduc bani din tipărirea lc, ci doar din reclamele pe care le fac. problema legată de creşterea numărului de blogg-eri este aceea că aceştia preiau, transmit şi comentează majoritatea ştirilor, într-un mediu relativ lipsit de reclamă, ori cu reclame puţine, şi care nu aduc bani gazetarului sau grupului media care a descoperit “ştirea”. totul se rezumă doar la bani. deci atitudinea celor care îi atacă pe blogg-eri pentru a săcpa de concurenţă este la fel de firească, ca şi, să zicem, în IT, reacţia celor de la Qualcom, posesorii tehnologiei Brew la apariţia J2ME, şi se poate rezuma la : “dacă noi luăm bani dintr-o chestie, de ce să o daţi voi pe gratis?”

  • Reply hash 23 Martie 2009 at 1:03 pm

    Chestia e că nenea Pleșu a făcut o mare greșeală, datorată probabil necunoașterii modului în care online-ul funcționează. Domnia sa a atacat (pe bună dreptate de altfel) în principal turma de idioți care comentează pe site-urile Libertatea, Cancan și altele de gen (cu super trafic si cele mai mari audiențe) în loc să-i tragă de urechi pe indivizii care răspund de moderarea respectivelor comentarii.

  • Părerea ta