Browsing Tag

aberatii

me hate... politichie

Acțiunea “PFA cu norma de venit – servicii de informatică”

19 Ianuarie 2011

Începând cu anul de grație 2011 a fost eliminată posibilitatea de a opta pentru sistemul de “normă de venit”  a celor care au/intenționau să-și deschidă PFA pe “servicii de informatică” în județul Brașov – sursa.

Onoratul ANAF a considerat că e prea complicat să calculeze niște norme de venit “echitabile” – drept urmare a decis ca toate acele PFA-uri să treacă pe sistemul “real” de impozitare sau, după caz, să se suspende/radieze …

Fără îndoială măsura se adresează celor care își luau salariile în felul ăsta, oameni de la care s-a prins ANAF Brașov că ar putea să mai stoarcă niște bani. Faină măsură de “încurajare” a mediului de afaceri, n-am ce zice. Sunt curios câți se vor “muta” prin alte părți mai calde (Covasna de exemplu)…

me hate...

Cauciucurile de iarnă obligatorii și o mostră de inteligență românească

12 Noiembrie 2010

Ministerul Transporturilor pregătește o ordonanță de urgență prin care sa introducă obligativitatea de a dota toate autovehiculele (și sub și peste 3.5 tone) cu anvelope de iarnă pe perioada sezonului rece. Datele avansate de minister pentru definirea sezonului rece sunt 1 noiembrie – 31 martie, iar obligativitatea se aplică numai celor care circulă în afara localităților. Deși ordonanță este încă în stadiul de proiect, și oricum va urma să se aplice numai dupa 1 noiembrie 2011, s-au găsit deja o mare turmă de “deștepți” (vezi comentariile de pe aici) care să interpreteze această inițiativă ca pe o nouă prostie sau ca pe o măsură menită a-i favoriza pe comercianții de anvelope.

Majoritate celor care-și dau cu părerea și critică măsura sunt “șoferii de oraș”, cei care ies pe drumurile naționale o dată pe lună sau mai rar, majoritatea bucureșteni sau din sudul țării, care au impresia că sunt cei mai buni cunoscători în domeniu. Lor li se pare că a-ți pregăti mașina pentru iarnă e un moft, pentru că și așa n-au mai fost prea mari zăpezi în ultimele ierni. Tot ei sunt cei care intra în panică la prima ninsoare și pe care-i gasești prin șanțuri zbierând după drumari să vină să-i scoată de acolo.

Există multe mituri legate de anvelopele de iarnă, mituri pe care toți inteligenții ăștia le dau ca motive pentru care nu are rost să dai banii pe ele:

1. anvelopele de iarnă sunt utile numai pentru a merge pe zăpadă. După capul lor, dacă se vede asfaltul atunci se poate circula cu orice. E adevărat că avelopele de iarna oferă tracțiune și frânare mai bună pe zăpadă  și gheață (ceea ce nu înseamnă că nu deraprează sau că fac minuni în cazul în care șoferul este prost), dar marele lor avantaj e că rămân suficient de moi la temperaturi sub 7 grade astfel încât oferă o aderență mult superioară celor de vară pe asfalt. Contrar opiniei multora, cauciucurile de iarnă sunt dezvoltate pentru a circula pe asfalt în condiții de temperatură scăzută și, ocazional, pe zăpadă.

2. anvelopele de iarnă sunt periculoase dacă temperatura de afară este mai mare (20 de grade sau peste). Nimic mai fals. Cauciucurile se comportă foarte bine și la 40 de grade, singurul dezavantaj este că se uzează mult mai repede în condiții de temperatură ridicată. În orice caz, un cauciuc de vară pe asfalt uscat la zero grade e mai puțin sigur decât unul de iarnă pe același asfalt uscat la 25, chiar 30 de grade.

3. e suficient să dotezi autoturismul cu anvelope de iarnă doar pe roțile motoare (pentru cele 4X2). E o greșeală frecventă pe care mulți o fac din motive financiare (de obicei asociate cu zgârcenia) și are ca rezultat faptul că strică echilibrul mașinii. În acest mod cresc performanțele pe accelerare în linie dreaptă, mașina dă impresia că este controlabilă, dar la curbe sau frânare diferența de aderență între față și spate poate duce ușor la dezechilibrarea ei (uneori poate fi mai rău decât dacă mașina ar fi rămas cu toate 4 cauciucurile de vară).

Ceea ce ar fi trebui mai bine clarificat în ordonanță este modul în care se constată contravențiile pentru a evita abuzurile poliției. Ar fi aberant ca la 1 noiembrie să avem toate echipajele în stradă, oprind pe toată lumea și aplicând amenzi pentru că mașina nu e echipată conform prevederilor legale. În orice caz, până la anul în toamnă mai este suficient timp pentru îmbunătățirea acestei ordonanțe care, în principiu, e binevenită.

Dacă România ar fi o țară civilizată și șoferii ar fi caracterizați de responsabilitate nici nu ar fi nevoie de asemenea măsuri legislative.

Leacul durerii me hate...

Cât câștigă de fapt un bugetar?

13 Mai 2010

Ia să dăm un pic aritmetica jos din pod și să facem niște calcule pentru a vedea cât de mult sau cât de puțin câștigă de fapt un bugetar în România. O sa discut de salariul mediu din sistem, nu de salariul unui profesor de școală generală, al unui medic din spital sau al unui funcționar.

Dacă știrea asta este corectă și salariul mediu brut în sistemul bugetar a fost în 2009 de 3000 lei (3300 lei cu tot cu stimulente), atunci pot să afirm cu toată tăria că, în România, salariile bugetarilor se încadrează în categoria SALARII NESIMȚITE, deoarece înseamnă că salariul mediu din sistemul bugetar este aroape dublu (cu 87% mai mare cu stimulentele incluse, respectiv cu 70% mai mare dacă nu includem stimulentele) față de salariul mediu brut pe țară (care a fost 1767 lei).

Dacă tăiem din aceste salarii “stimulentele” (care în 2009 au fost în medie 300 lei, adică 10% din salariu) și mai tăiem încă 25% rămânem cu  2250 lei salariu mediu brut, adică cu 27% mai mare decât media pe țară. În aceste condiții putem spune ca bugetarii nu au motive reale să se plângă prea tare, deoarece în continuare vor câștiga, în medie, mai mult decât un angajat din mediul privat.

Acum însă apare marele semn de întrebare: cum s-a ajuns la acest salariu mediu? Pe de o parte avem sindicatele care dau exemple de salarii sub 1000 lei, iar pe de altă parte avem statistica ministerului de finanțe care ne spune ca media e 3000. Care e de fapt realitatea? Dacă o luam metodic, și luam de bune și spusele sindicatelor (că majoritatea bugetarilor au salarii mici) și pe datele statistice, am ajunge la o distribuție a salariilor de genul următor

– pentru fiecare trei bugetari platiti cu 700 lei există unul plătit cu 9900 lei sau doi platiti cu 6450

– pentru fiecare doi bugetari platiti cu 700 lei există unul plătit cu 7600 lei

– pentru fiecare bugetar plătit cu salariul minim (700 lei) există unul plătit cu 5300 lei

– pentru fiecare trei bugetari plătiți cu 1000 lei există unul plătit cu 9000 lei sau doi plătiti cu 6000 lei

– pentru fiecare doi bugetari plătiți cu 1000 lei există unul plătit cu 7000 lei

– pentru fiecare bugetar plătit cu 1000 lei există unul plătit cu 5000 lei

– pentru fiecare trei bugetari plătiți cu 1500 lei există unul plătit cu 7500 sau doi plătiți cu 5250 lei

– pentru fiecare doi bugetari plătiți cu 1500 lei există unul plătit cu 6000 lei

– pentru fiecare bugetar plătit cu 1500 lei există unul plătit cu 4500 lei

Asta înseamnă ceva de genul următor:

– dacă 50% din bugetari sunt plătiți cu salarii între 700 și 1500 lei rezultă că restul de 50% sunt plătiți cu salarii între 4500 și 5300 lei

– dacă 66% din bugetari sunt plătiți cu salarii între 700 și 1500 lei rezultă  că restul de 33% sunt plătiți cu salarii între 6000 si 7600 lei

– dacă 75% din bugetari sunt plătiți cu salarii între 700 și 1500 lei rezultă că restul de 25% sunt plătiți cu salarii între 7500 și 9900 lei

Chiar dacă luam în calcul cea mai extremă variantă, cea în care 75% dintre bugetari au salariu mai mic sau egal cu cel mediu pe economie ne va rezulta faptul că aproximativ 375 000 de bugetari au salarii mari și foarte mari (7500-9900 lei).

de tot râsul Leacul durerii

Cugetări de-ale lui Boc…

23 Aprilie 2010

Întrebare: Ce-i mai mic și mai mic și mai mare decât zero?

A: un epsilon bine ales?

B: gradul de inteligență al lui Boc?

Iete la ce-i umbla capul primului ministru, după ce s-o fi lămurit poate (sau nu) cum e treaba cu avioanele, tancurile și norul de cenușă: vrea o “strategie națională pentru trecerea la automobilul electric“. L-a lovit brusc ideea că ar trebui să ne pregătim și noi, în rând cu Uniunea Europeană, sa întâmpinăm cum se cuvine automobilul viitorului.

Sunt aproape convins că domnul Boc are impresia că acum a descoperit roata, și că lumea o să priceapă cât e el de vizionar. Nenea ăsta uită însă câteva aspecte extrem de importante, cum ar fi:

1. Infrastructura rutieră din România – care este și se pare că va rămâne încă mult și bine undeva prin epoca de piatră (comparativ cu ce e în restul UE). Noi nu avem acum autostrăzi, drumurile sunt cum sunt, poți merge zeci de kilometri fără a întâlni o benzinărie sau un WC, dar lui Boc îi trebuie să creeze puncte de alimentare cu curent pentru mașini electrice. Din modul în care guvernanții noștri tratează problema infrastructurii rutiere nu pot spune decât că aplică o strategie națională pentru trecerea la automobilele capabile să leviteze.

2. Nu știu cine i-a băgat în cap domnului Boc ideea că automobilul electric este viitorul. La momentul de față toți marii producători analizează alternative, încearcă să perfecționeze hibridele, încearcă să folosească combustibili alternativi (etanol, hidrogen, etc). În plus, domnul Boc uită că, în România anului 2010, pentru foarte mulți cetățeni automobilul este un lux pe care nu și-l prea pot permite. Poate ar fi mai bine ca domnia sa să-și bată puțin capul cu chestiuni de genul cum să facă să crească nivelul de trai în România în timpul mandatului său și mai puțin cu cu idei cu aplicabilitate în următorii 10-20 de ani.

3. O altă aberație debitată de domnul Boc (pe care probabil a împrumutat-o de la vre-un grup de ecologiști cu creierele spălate) este aceea că automobilele electrice prezintă avantajul reducerii poluării. Nenea Boc (și alții) confundă două concepte diferite: autovehicul nepoluant sau autovehicul cu emisii zero. Cu tehnologia de azi și probabil pentru mulți ani de acum înainte (asta dacă nu apar ceva soluții revoluționare), automobilul electric nu este nimic mai mult decât un vehicul cu emisii zero. Prețul plătit (d.p.d.v al poluării) pentru acele emisii zero este însă unul destul de mare, având în vedere faptul că bateriile, componente esențiale ale acestora, sunt făcute din materiale extrem de poluante (metale grele, acizi, etc) iar procesul de producție al acestora este unul foarte mare consumator de energie (și nu de puține ori unul foarte poluant). Nu în ultimul rând, curentul electric nu este în mod obligatoriu un combustibil nepoluant atât timp cât cea mai mare parte a producției se face pe baza combustibililor fosili.

Revenind la domnul Boc, singura concluzie pe care o putem trage e că domnia sa a greștit un pic planeta pe care trăiește, cred că e din altă lume și a ajuns pe la noi dintr-o greșeală.

Leacul durerii me hate...

Violența în trafic

7 Aprilie 2010

Nu este nici un secret pentru nimeni faptul că una din principalele trăsături caracteristice ale traficului rutier din România este violența. Violența în trafic se manifestă în cele  mai variate forme, de la claxonatul isteric până la manevre periculoase, înjurături și bătăi. Majoritatea celor violenți încearcă să își justifice actele prin faptul că sunt exasperați de starea drumurilor, de faptul că nu se pot deplasa cu o viteză mai mare decât cea a melcului sau prin faptul că reacționează la acte violente ale altor participanți la trafic.

În ultimul timp văd că atât Poliția Rutieră, cât și un senator mare iubitor de publicitate, s-au “sesizat” și au adus în discuție problema violenței în trafic, propunând și niște măsuri, care altele decât înăsprirea sancțiunilor pentru acte de violență în trafic. Cu alte cuvinte, distinșii domni au găsit soluția pentru tratarea violenței, și anume amenzi mai mari. Se vede treaba că, oricât ar încerca să ne convingă că nu-i așa, rolul principal al Poliției Rutiere este de a da cât mai multe amenzi și alte sancțiuni (suspendări de permise) șoferilor.

Nimeni nu pare să se fi gândit că, în  momentul în care un șofer își iese din minți și începe să înjure și vrea să se ia la bătaie cu vreun alt șofer, pasager sau pieton, ultimul lucru la care se va gândi e cam cât o fi amenda pentru ce urmează să facă. Mai mult decât atât, cu cât sancțiunea este mai dură, cu atât șoferii vor fi mai tentați să dea șpagă pentru a scăpa sau să conteste în instanță sancțiunea primită.

Lucrul pe care se pare că nici poliția și nici legiuitorii nu-l înțeleg e că ei ar trebui să caute în primul rând soluții de prevenire a violenței în trafic și abia apoi să inventeze noi sancțiuni. Niciodată nu vor reuși să prevină nimic prin amenzi mai mari și suspendări de permise. Dacă Poliția vrea să se implice în combaterea violenței (în general, nu numai în trafic), atunci ar trebui în primul rând să fie prezentă în zonele cu risc ridicat, cum ar fi: intersecții aglomerate, parcări aglomerate, sectoare de drum cu probleme. În general, pentru majortatea oamenilor, simplul fapt că văd un polițist este suficient pentru a renunța la actele de violență fizică.

Tot în categoria “violență în trafic” se încadrează stilul de condus agresiv (“presarea” celui din fața, depășiri din scurt urmate de frânare bruscă în față celui depășit, etc), acte care sunt mult mai periculoase decât o simplă înjurătură dar care sunt în general greu de demonstrat de către “victimă” în cazul în care nu s-au soldat cu un accident. Este bine știut faptul că dacă eu, șofer “normal”, văd o astfel de “acțiune” în trafic și sun la Poliție nu se va întâmpla absolut nimic. Toți “șmecherii” din trafic se bazează exact pe această lacună legislativă și de procedură, știind că nu li se poate întâmpla nimic atât timp cât nu au atins cealaltă mașină și/sau nu i-a văzut nici un politist.

Sunt aproape convins că propunerea legislativă de acum are șanse infime să se materializeze în forma de acum dar că cel mai probabil va sta la baza unor majorări de amenzi (nu chiar cele propuse de senatorul Iulian Urban). Sunt însă și mai convins de faptul că noile modificări nu vor avea nici un fel de rezultat în ceea ce privește scopul declarat, și anume de a limita violența în trafic.

Din punctul meu de vedere, singura chestie cu adevărat bună propusă în lege este acel concept de “cazier rutier”, în care să se consemneze infracțiunile și contravențiile cu grad ridicat de periculozitate comize de către un șofer, iar acest cazier să fie solicitat atât de companiile de asigurare atunci când respectivul șofer dorește să încheie o poliță de asigurare (RCA, CASCO, de viață, etc), sau când respectivul șofer solicită reînnoirea permisului auto și să existe situații în care, în funcție de abaterile înregistrate în cazier, să existe obligația ca șoferul să treacă printr-un curs de conducere preventivă, sau chiar de “anger management”  înainte ca permisul său de conducere să fie reînnoit.

În orice caz, un lucru e sigur: nu vom scăpa prea curând de violența în trafic, deoarece principala ei cauză este lipsa de educație și de bun simț a participanților la trafic. Singura soluție viabilă la ora asta este prezența în trafic a poliției peste tot unde se crează situații ce pot da naștere la acte de violență. Sunt convins că polițiștii sunt mult mai utili acolo unde prezența lor poate preveni unele probleme decât stând la pândă cu radarul pentru a îndeplini planul de amenzi.

pamflet politichie

Ce poți face cu 100 de milioane de euro?

28 Ianuarie 2010

Studiu de caz 🙂

Se dau două state membre ale UE, Romania, sub oblăduire băsesciana, și Germania, sub oblăduirea Angelei Merkel. Ia să vedem la ce s-au gândit și unii și alții că ar merita făcut cu suma de 100 de milioane de euro:

1. Germania alocă banii înființării unui fond de microcredite destinat firmelor foarte mici (probabil echivalentul microîntreprinderilor pe care Vlădescu tocmai le-a desființat). Prin acest fond se vor putea acorda credite în valoare de maxim 20 000 euro firmelor pe care băncile refuză să le crediteze. Sursa știrii e aici.

2. Romania dă banii ca sprijin financiar nerambursabil Republicii Moldova (în patru tranșe a câte 25 de milioane fiecare). Sursa știrii e aici, la paragraful privind “cooperarea în plan economic”.

În traducere liberă, Germania, care după cum știm e o țărișoară mai amărâtă în felul ei, se gândește bă, hai să-i ajutăm un pic pe aia loviți de criza financiară. 20 000 de euro de căciulă înseamnă 5000 de firme salvate probabil de la faliment sau ajutate să treacă un hop. Mai mult decât atât, 60 din alea 100 de milioane vin din fonduri europene.

De cealaltă parte, România, ca o superputere economică europeană ce se află, se gândește bă, noi și așa n-avem probleme cu criza, hai sa-i ajutăm pe frații de peste Prut. Le dăm lor banii să-și refacă “infrastructura de interes local”, în special în zona educației (modernizari de școli, etc.). Evident că nu spune nimeni de unde vor proveni acei bani, de unde tragem concluzia că ei sunt din bugetul statului. Adevărul e că ce mai contează 100 de milioane în plus sau în minus la bugetul României, e un fleac 😉

Lăsând gluma la o parte, exemplul de mai sus ne arată cam care este diferența de atitudine față de proprii cetățeni a conducerilor celor două țări. Nu spun că e un lucru rău ca România să acorde sprijin financiar Republicii Moldova, dar această mișcare este cel puțin ciudată în situația în care la ora actuală România a împrumutat 20 de miliarde de euro de la FMI și încă multe alte miliarde de pe la diverse bănci pentru a putea face față crizei economice, criză pe care în continuare nu știm când și mai ale cum o vom depăși.

de tot râsul politichie

Acu am înțeles cum e cu “să trăiți bine”

10 Noiembrie 2009

Mi-a explicat Băselul cum stă treaba cu “trăitul bine”. Uite-aici pe HotNews.

Rețeta e simplă, să aștept un pic, vreo 15-20 de ani (evident cu condiția să-l votez acu pe el și pe ăia pe care o sa mi-i recomande el ulterior).

Bă dom’ președinte, dă-o mă dracu’ de treabă, nu puteai să zici așa in 2004? Că io am fost mai prost, și mă așteptam să trăiesc bine acu, nu peste 20 de ani… Trebuia să zici frumos, “Să trăiți bine în 2024-2029!”.

Revenind la lucruri serioase, am impresia că nenea ăsta a luat-o razna complet. Toată lumea nu știe cum să se târâie de pe-o zi pe alta, nimeni nu știe ce va veni într-o săptămână sau într-o lună, doar Băsescu face acum proiecții pe 15-20 de ani.

me hate... politichie

Încă un pas înapoi pe ogorul democrației

8 Iunie 2009

Ieri, 7 iunie 2009, s-a mai desfășurat o tură de alegeri în România, ocazie cu care am reușit din nou să ne facem de râsul Europei atât prin modul de desfășurare al alegerilor, cât și al rezultatelor. Am reușit să trimitem în Parlamentul European personaje ca Gigi Becali, Vadim, EBA și, mai ales, am reușit să regizăm un circ de toată frumusețea.

Tocmai când aș fi zis că deja nu se mai poate întâmpla nimic surprinzător, ei bine, s-a întâmplat: pentru prima dată după ’89 am avut de-a face cu o fraudă “pe față”, experimentul numit EBA. Manevra, pentru că nu mă poate convinge nimeni că mișcarea cu “candidatul independent” nu a fost una premeditată și pregătită cu grijă, a fost făcută cu dublu scop:

1. să asigure “victoria” portocalie – ies la egalitate cu PSD-PC “pe bune” dar îi fac la lanț prin faptul că independenta vieții se reînscrie în partid

2. să ne demonstreze că poporul român e caracterizat în primul rând de prostie

Marii câștigători ai acestor alegeri nu sunt însă cei care se împăunează azi cu victoria, în speță PD-L și PSD, ci PRM-ul, singurul partid neparlamentar din România care reușește performanța de a trimite două personaje (Vadim și Becali) în Parlamentul European. Alți mari câștigători sunt UDMR-ul, care reușeste la rândul său să obțină un scor dublu față de poziția lor “normală”, dar în acest caz n-aș putea spune că este meritul partidului cât rezultatul participării foarte scăzute la vot.

Să revenim însă la marea înșelătorie marca Băsescu. Deja am văzut reacții (vezi comentarii pe HotNews) ale portocaliilor, care ne explică nouă cum PD-L-ul a învins detașat deoarece voturile pentru EBA se adaugă la cele ale partidului, în concluzie rezultând că portocalii sunt cel mai mare și mai mândru partid. Eu sunt de părere că în cazul  EBA este vorba de o fraudă grosolană, împachetată însă într-un ambalaj perfect legal. Era evident că dacă prințesa casei prezidențiale era plasată pe un loc eligibil pe lista partidului tatălui ei, partidul ar fi fost dezavantajat și probabil cu toată mobilizarea, autobuzele, urnele mobile și listele suplimentare nu ar fi reușit să adune mai mult de cât au luat așa. Acum însă, după ce se numără voturile și EBA câștigă “prin forțe proprii” un loc în PE, nimeni n-o poate împiedica să dea voturile pe care le-a primit partidului prezidențial, și uite așa partidul care câștigă 10 mandate la vot reușește să trimită 11 reprezentanți la Bruxelles.

Toată această manevră josnică nu poate decât să provoace greață, silă, și să ofere și mai multe motive oamenilor pentru a nu se prezenta la urne. În orice caz, după țigănia la care am asistat ieri, nu mai pot să condamn pe nimeni din cei care nu s-au prezentat la vot, chiar dacă încă voi continua să sper că dacă prezența la urne ar fi fost mult mai mare poate rezultatele ar fi fost un pic mai puțin halucinante (UDMR la vreo 5% și PRM afară)

pamflet politichie

Lecția de coerență, predată de Guvernul României

24 Aprilie 2009

Guvernu’ lu’ Băse, care se bucură de un sprijin ultramajoritar în Parlament, ne predă zi de zi lecții de coerență, seriozitate și profesionalism. Iată câteva exemple grăitoare în acest sens:

1. atât în campania electorală, cât mai ales la investire, partidele care au semnat acel “Parteneriat pentru România” sau cum i-o zice la acea fițuică, ne-au zis că obiectivul lor e să sprijine inițiativa privată, să sprijine IMM-urile, să introducă prevederi legate de neimpozitarea profitului reinvestit și alte asemenea măsuri menite să ne ușureze viața și să ne ajute să depășim mai ușor criza. Ce-au făcut: au introdus grila de impozitare minimă (așanumitul impozit forfetar), au redus cu o treime taxa “pe poluare” auto (adică la un nivel dublu față de iulie 2008), au limitat dreptul de deducere a TVA pentru autoturisme, etc. 

2. Ne-au spus că vor fi cel mai responsabil guvern dpdv. al cheltuirii banului public. Tot ce au făcut de la instalare a fost să crească bugetele instituțiilor din subordine, iar acum vor să facă acea lege unică de salarizare în sectorul bugetar prin care “salariile mici din sistem să crească în mod accelerat”.

3. Și-au propus ținta de deficit bugetar de 2.5 % și au realizat un deficit de 9% pe primul trimestru.

4. Ne-au spus că România nu duce lipsă de bani și nu are nevoie de împrumuturi externe, apoi au semnat un acord de finanțare cu FMI si CE în valoare de 20 de miliarde de euro.

5. Au dat ordonanțe de urgență “de formă” – celebra ordonanță legată de cumularea pensiilor cu salariile – declarată neconstituțională.

Poate nu înțeleg eu filozofia și viziunea guvernamentală, dar analizând un pic la rece “ce spun” și “ce fac” indivizii ăștia pot trage o singură concluzie: oamenii suferă de incoerență crasă. Din gură sunt zmei, dar când vine vorba să ia niște decizii dau din colț în colț și în general copiază modele din străinătate (mai ales cele franceze se pare că-i excită dpdv. intelectual). Problema mare e că domnii guvernanți au darul de a-și însuși în special ideile proaste (vezi impozitul forfetar pe care cei care-l aplicau vor să-l elimine).

Cu așa profesioniști sunt convins că în câteva luni vom scăpa de criză, dar nu în sensul în care ne-am fi dorit, ci intrând în colaps…