Din ciclul: Uite-așa se ciordesc beneficiile unei pomeni electorale!
Domnul președinte Băsescu ne-a dat azi o lecție despre cum să faci pentru a poza în salvatorul națiunii și cum se fidelizează electoratul. Via HotNews am aflat declarațiile făcute de președinte cu ocazia promulgării legii majorării salariilor profesorilor. Care majorare? Aia de 50% criticată de toți cei care au cât de cât idee despre starea economiei românești.
O să încerc să fac o listă de minciuni spuse cu seninătate de Băsescu cu ocazia conferinței de presă:
1. ”Intreaga clasa politica a semnat strategia pentru un invatamant performant, iar promulgarea legii era oportuna in acest context. Cu actuala salarizare este imposibil ca in sistemul educational romanesc sa intre dascali care sa pregateasca tanara generatie, sa ii invete pe copii limbi straine, IT, fizica sau matematica. Niciun absolvent bun de facultate nu vine in invatamant pe un salariu de 700 de lei”. Să înțelegem că președintele susține că cu 1150 lei pe lună o să se înghesiue absolvenții aceia valoroși să intre în sistemul de învățământ? Plus că majorarea puternică se va simți mai ales la cei care au vechime în sistem și nu la cei noi intrați.
2. “Semnarea de catre sindicate a strategiei de reformare a educatiei este garantia ca va fi asigurata o mai buna calitate a educatiei in schimbul majorarii salariilor.” HA HA HA HA! Dormiți liniștiți, sindicatele din învățământ lucrează pentru voi! Mie chestia asta cu asigurarea unei mai bune calități a educației în schimbul majorării salariilor îmi pute tare. Pute a ȘANTAJ!
3. “Am speranta ca majorarea salariilor profesorilor nu va genera tensiuni sindicale. Fac un apel la sindicate sa astepte terminarea alegerilor si instalarea unui nou guvern. Dupa instalarea unui nou guvern se va inchide ideea salarii pentru voturi. Se vor da salarii contra cresterea calitatii.” Hai măi domnu’ președinte, chiar așa de proști ne crezi? După ce toate sindicatele bugetarilor au urlat că vor majorări comparabile cu cele din învățământ veniți dumneavăstră cu speranța ca nu vom avea tensiuni sindicale? Păi deja este vorba de mari tensiuni sindicale! Iar după instalarea unui nou guvern se vor da în continuare salarii contra voturi, că vin alegerile prezidențiale!
Dintre toate cea mai gogonată mi se pare aia că salarii mai mari atrag după sine creșterea performanțelor sistemului de învățământ. Părerea mea e că efectele vor fi următoarele:
1. performanța sistemului nu va fi afectată, se va continua trendul descendent și profesorii vor da vina pe elevi, la fel ca și până acum.
2. vor urma revendicări și presiuni din partea tuturor celorlalte categorii de bugetari.
3. se va adânci ruptura care există între angajații din mediul privat și bugetari și se poate ajunge chiar la mișcări sociale din cauza aceasta. Mai e nevoie de câteva asemenea măsuri și angajații bugetari vor fi priviți ca și “clasa exploatatoare” suge sângele contribuabililor.
Dă doamne să n-am dreptate cu previziunile astea!