Răspuns: face propuneri de rapoarte fanteziste cum este acesta.

Parlamentarul care vine cu propunerea – din grupul socialist – este de părere că ar fi cazul să se dea niște legi prin care libertatea de exprimare a indivizilor să fie îngrădită – astfel încât “ăia”, bloggerii, să poată fi trași la răspundere (chiar penal) în cazul în care întrec măsura. Distinsa doamnă nu realizează însă faptul că spațiul virtual nu este sub jurisdicția UE și că orice încercări de a interveni și a controla conținutul de pe web ar asocia UE cu state precum Iran sau China.

Îl așteptăm pe dl. Tucă cu un buchet de flori la ușa biroului distinsei doamne Marianne Mikko (de profesie jurnalistă).

Unul din miturile cu care ne lăudăm noi românii este acela că suntem un popor inteligent. Conform opiniei generale mai toți copii noștri sunt deștepți și oriunde merg sunt primii (olimpiade, etc).

Ei bine, niște oameni răi de la Uniune au făcut ei ce-au făcut și au descoperit că 50% din tinerii de 15 ani de la noi au probleme de a citi și înțelege un text. Din păcate înclin să cred că nu se înșeală – cam ăsta e nivelul…

În categoria ”activități specifice” desfășurate de poliția rutieră ar trebui să intre în primul rând activitățile de prevenire. Ei bine, eu sunt convins că domnii polițiști de la rutieră nu cunosc sensul cuvântului respectiv și mai ales nu pricep că statul la pândă pentru a împărți amenzi nu este o acțiune de prevenire.

Caz concret: cu ceva vreme în urmă, într-o intersecție între un bulevard foarte circulat și o străduță adiacentă din Brașov, intersecție foarte nașpa (lipsa de vizibilitate), dupa zeci de accidente în sfârșit cineva s-a gândit să interzică virajul la stânga atât din bulevard spre străduță cât și reciproc. Evident sunt puțini șoferi care se uită la semnele de circulație, și oricum ele sunt considerate facultative de către majoritatea – deh – ăsta e nivelul de civilizație de la noi – deci nimic nu s-a schimbat.

Ce face poliția rutieră din Brașov: zilnic un agent este trimis la locul faptei și, în loc să stea și să nu permită șoferilor să facă manevra interzisă, stă 30 de metri mai departe bine ascuns și împarte amenzi. Din când în când mai merge și în intersecție pentru a fluidiza circulația – bilă albă pentru această acțiune – dar tare cred eu că scopul lui principal este de a face o normă zilnică de amenzi.

Acum mă întreb eu  ce e mai important:

- să dai 100 de amenzi într-o zi și astfel să ”înveți minte” 100 de șoferi neatenți, nesimțiți, proști sau ghinioniști? sau

- să faci ca miile de șoferi care trec prin acea interseție să remarce noua restricție din respectiva intersecție?

Mie unul mi-s cam clare obiectivele poliției din punctul ăsta de vedere…

Citesc pe HotNews cum că decizia finală în cazul ”Țiganca împuțită” este favorabilă Băselului. Enunțul deciziei mi se pare a fi de Radio Erevan: da – Băselul a jignit-o pe tanti jurnalista, dar de încălcat n-a încălcat nici o lege. Faină treabă – beton raționament.

Argumentele invocate de avocații Băselului ar fi că înregistrarea a fost obținută ilegal – deci să înțeleg eu că dacă eu las un telefon pe masă – pus pe înregistrare – cineva îl ia, merge în budă cu el și mă injură în toate felurile, apoi mi-l dă înapoi - legea nu-mi dă voie să ma consider jignit de respectivele injurii deoarece ele fac parte din viața privată ale celui care m-a înjurat.

Faină treabă, ce să zic…

Articol sub marca ”trăim în România și asta ne ocupă tot timpul” – vorba lui Mircea Badea.

Mă pune dracu să pornesc la cumpărături după o mașină de spălat vase. Simplu, nu? În primul rând studiez piața, identific modelul pe care vreau să-l cumpăr, consult oferta magazinelor, mă decid să o cumpăr. Îmi rup azi jumătate de oră ca să ma duc să o cumpăr, găsisem ce vroiam la cel mai bun preț la Media Galaxy.

Odată ajuns în Media Galaxy – surpriză – nu era disponibil decât modelul expus – bine zgâriat și frecat de toți gură-cască ce se perindă prin magazin. Angajatul de acolo îmi spune că dacă doresc pot să o cumpăr pe cea expusă (evident fără a oferi un discount sau ceva – având în vedere că orice produs de genul ălă intră în categoria ”refurbished”). Îi mulțumesc și plec spre Carrefour (care este lângă) și unde aveau exact același produs – un pic mai scump.

La Carrefour – etapa 1 – din respectivul produs erau disponibile modelul expus și încă unul care fusese ușor lovit la transport și refuzat de către un alt client la livrare … Aceeași poveste din partea vânzătorilor ”dacă doriți puteți să cumpărați una dintre cele doua mașini” evident la prețul de pe raft. Nu mulțumesc.

Etapa a doua – ne hotărâm să cumpărăm o altă mașină de spălat vase, mai scumpă, cu condiția să fie pe stoc și să fie OK, fără lovituri, etc… o plătesc, fac factura, mă duc să o ridic. Înainte de a o ridica verificam produsul, să nu aibă lovituri, etc. Totul pare în regulă până în momentul în care dăm să scoatem certificatul de garanție din interior – moment în care, surpriză, ușa nu se deschide cum trebuie. Mai exact se agață de partea de metal de jos și clămăpăne ca naiba când e vorba de deschis/închis. Încercăm să vedem dacă e vorba de vreo parte mobilă care se poate regla, etc, dar se pare că nu e cazul – pur și simplu respectiva mașină avea acel defect din construcție. Evident ca din nou nu există alta pe stoc (decât cea expusă în magazin – cu probleme și mai mari de genul ăla).

În final refuz produsul, mi se returnează banii și după ce am pierdut mai mult de o oră aiurea mă las păgubaș de shopping pe ziua de azi.

Acum stau eu și mă întreb:

- cum se nimerește că din produsele expuse dacă vreau să cumpăr nu există nimic pe stoc, iar dacă există sunt toate cu ceva probleme?

- ce înseamnă ”dacă doriți puteți să cumpărați” un produs expus la raft sau unul refuzat odată de un client  la preț de produs nou? Mai ales că vorbim de electrocasnice mari, care au prețuri deloc neglijabile și nu sunt expuse în ambalaj.

Nu știu zău când o să se schimbe mentalitatea asta a vânzatorilor din România – care au impresia că îți fac o favoare prin faptul că ”acceptă” să îți vândă ceva… dar cel mai probabil de vină suntem noi, clienții, pentru că acceptăm mult prea ușor diverse compromisuri când e vorba de calitatea produsului sau serviciului pe care îl cumpărăm.

Domnul Marius Tucă e nervos. Nervos rău. Nervos pe bloggeri. Mă interesează mai puțin motivele domniei sale, dar mă deranjează limbajul folosit, un limbaj demn de OTV, Cancan, Click! și alte publicații de același calibru.

Trăiam cu impresia (poate sunt eu naiv) că încă există o prapastie foarte mare între impactul pe care îl are presa scrisă comparativ cu cel al blogosferei, în primul rând din cauză că presa tradițională (ziare + radio + tv) au o rată de penetrare mult mai mare decât o au blogurile. Poate că m-am înșelat eu și ca întradevăr presa tradițională este pe ducă – dar și dacă asta se întâmplă nu cred ca domnii jurnaliști pot acuza pe altcineva decât pe ei înșiși – asta nu poate decât să însemne că nu sunt capabili să-și facă bine meseria.

E trist că un personaj ca Marius Tucă – încadrat până acum în categoria ”greilor” jurnalisticii din România – este atât de frustrat de succesul de care se bucură o mică parte din bloggeri. Sunt convins că ar fi avut mult mai mult de câștigat dacă ar fi încercat să intre într-un rol de mentor a celor (puțini de altfel) care cu blogurile lor încearcă sa devină o sursă de informații alternativă presei tradiționale.

Și eu sunt unul din cei care consideră ca treaba asta cu blogurile a ajuns o chestie prea ”la modă” și că se întâmpla uneori ca bloggerilor să li se dea poate mai multă importanță decât ar trebui – dar modul în care pune problema Marius Tucă este complet lipsit de orice urma de bun simț. Iar când unul ca Marius Tucă, jurnalist ce se vrea un formator de opinie, uită ce e acela bun simț, putem spune că presa românească a avut o zi neagră.

Subscriu și la toate cele spuse pe această temă de Nenea Lars.

Alte păreri pertinente pe marginea subiectului am citit la Iulian Comănescu și Mircea Scărlătescu .

Ajutați-mă și pe mine să nu o iau complet razna – spânzurați-mi vecinii cei harnici care toată ziua bună ziua dau găuri prin pereți… Fac cinste cu câțiva metri de funie și un săpun…

Nu știu ce dracu pot ăștia să găurească zile întregi…

Subtitlu: Lecția de afacereză

1. Fă-ți un stat al tău. Convingi niște proști să-și devină contribuabili și te-ai scos

2. Fă-ți o bancă. E mai simplu decât să-ți faci un stat – proștii de contribuabili vin oricum la tine să marce banu…

3. Ocupă-te de asigurări – similar cu băncile numai că puțin mai riscant – poate evenimentul ăla asigurat chiar se întâmplă și chiar trebuie să mai și dai bani, nu numai să iei

4. Angajază-te la stat în România (dar numai pe un post aproape de borcanul de miere…)

Mai aștept sugestii pentru completarea listei

Rețeta cu titlul ”cum ne petrecem niște sărbători în stil românesc”. Să zicem că sărbătoarea (Paști, Crăciune, etc) este în ziua Z. Programul de sărbători se desfășoară după cum urmează:

1. Ziua Z minus un număr de săptămani – luni - lumea ”se cere” de la lucru cât se poate de mult. Dacă se poate o săptămână înainte și una după… e perfect…

2. Ziua Z minus una, două săptămâni – guvernul acordă n zile libere. Mai ales dacă e an electoral.

3. Ziua Z minus o săptămână – începe frenezia cumpărăturilor. Toată lumea se calcă în picioare prin magazine, traficul devine și mai infernal decât este el în mod obișnuit, lumea cumpără tot de te gândești că așteaptă sa vină următoarea foamete și nu câteva zile (una maxim două) în care magazinele vor fi închise

4. Vineri – înainte de Ziua Z – omor pe străzi, lumea fuge din orașele mari (și mai ales din București) care pe la țară, care pe la munte, care pe unde apucă

5. Zilele Z, Z+1. Z+2 – se mănâncă mult, se bea și mai mult, se mută înghesuiala din magazine în spitale la primire Urgențe. La televizor vezi la știri că iar s-a bătut recordul la apelurile la 112.

6. In final totul se încheie apoteotic printr-o babilonie în trafic atunci când se apropie data fatidică a întoarcerii la lucru și lumea se întoarce care de pe unde a fost.

Damnit, I hate the holiday migration!

Adevărul e că se fură!

eu