Să trăiască nenea Turambar și să mai facă și alte studii ca ăsta.

Cel mai mult mă interesează următoarele trei grafice, care spun mai tot ce se poate spune despre electoratul românesc:

Graficele vorbesc de la sine, iar interpretarea mea este următoarea:

- dacă n-ai prea multă școală (mai deloc adică), ești din vechiul Regat (în exteriorul arcului carpatic), stai la țară și ești de vârsta a doua sau a treia -> votezi PSD

- dacă ai terminat cu chiu cu vai un liceu (și n-ai mai continuat studiile), ești din Oltenia sau de la capitală, stai la țară sau la București și ești tânăr sau cel mult de vârsta a doua -> votezi PD-L

- dacă ești tânăr sau cel mult de vârsta a doua, ai studii superioare și nu ești ardelean sau oltean -> votezi PNL

În concluzie, trend-ul pe care îl remarc este următorul:

1. PSD și PD-L se bat pe același electorat, și anume cel majoritar  - cei fără prea multă școală care pot fi mai ușor aburiți și convinși să iasă la vot

2. PNL rămâne cu aceeași minoritate pe care a avut-o întotdeauna dar care vor fi din ce în ce mai greu de convins să se prezinte la urne.

Stăm bine, ce să zic

Sunt de părere că rezultatele alegerilor europarmentare din 7 iunie 2009 reprezintă un multiplu și grav eșec electoral pentru Partidul Național Liberal. Motivele pe care le identific în sprijinul afirmației de mai sus sunt următoarele:

1. PNL a obținut puțin peste 700 000 de voturi. Nu mă interesează acuzațiile de fraudă aduse celorlate partide de către domnul Antonescu, nu mă interesează că 100, 1000, 100 000 sau 1 000 000 de oameni au votat pe liste suplimentare/speciale. Ce mă interesează și ce ma pune pe gânduri este faptul că PNL a scos la vot numai 700 000 din cei 16 000 000 de români cu drept de vot. Asta înseamnă 4.37%.

2. La nivel de județe, partidul a ieșit pe locul 3 sau mai jos (excepția este județul Ilfov unde a ieșit pe doi) și, fără nici o excepție, procentele PNL au fost maxim jumătate din cele ale competiției (fie ea PSD sau PD-L).

3. Actuala conducere a PNL s-a declarat mulțumită de rezultatul obținut. Singurele supărări are domnului Antonescu par a fi prezența scăzută la urne, proasta organizare și fraudele. Iar vina, în viziunea domnului Antonescu, este exclusiv a celor aflați azi la putere.

4. Faptul că deși se află în opoziție (practic este singura opoziție reală din România), deși traversăm o perioadă dificilă, deși guvernul Boc este departe de a fi unul performant și inatacabil, PNL a pierdut un sfert din procentele pe care le-a înregistrat în noiebrie 2008.

Să analizăm puțin care ar fi cauzele pe care le putem identifica pentru acest eșec:

1. modul prea puțin transparent în care s-a alcătuit lista de candidați, cu Norica Nicolai pe prima poziție. Departe de a comenta calitățile de politician al doamnei Nicolai, realitatea este că doamna vicepreședinte PNL, una din cele mai apropiate susținătoare și colaboratoare a lui Crin Antonescu și Ludovic Orban, rămăsese “fără post” după alegerile din toamnă

2. campania electorală “subțire” – sloganul a fost unul slab și neconvingător iar candidații s-au făcut prea puțin auziți. Mai mult decât atât, PNL-ul a încercat o suprapunere a celor două campanii electorale, cea pentru europarlamentare și cea pentru prezidențiale. Rezultatul se vede…

3. delimitarea de acțiunile guvernului Tăriceanu și, implicit, de acțiunile partidului din perioada în care a fost condus de fostul prim ministru. Atât Crin Antonescu cât și alți membri din conducerea PNL s-au exprimat critic la adresa fostei guvernări, în speranța că vor atrage de partea lor (și a partidului) electoratul care nu îl agrează pe fostul premier. Calculul s-a dovedit a fi unul profund greșit – atitudinea publică de această factură a dezamăgit mulți simpatizanți PNL și, mai mult, a venit ca o confirmare în sprijinul acuzațiilor aduse de PD-L și PSD. Analiza guvernării trebuia făcută în interiorul partidului, și nu la televizor în cadrul unei campanii electorale!

4. imaginea de partid de mâna a doua, imagine alimentată din plin de PSD care a amintit zilnic faptul că de fapt ei sunt cei care l-au ținut pe Tăriceanu la Palatul Victoria în perioada 2006-2008. Acceptarea de către PNL a acestui “stigmat” fără prea multe comentarii a rezultat prin faptul că mulți simpatizanți s-au simțit trădați.

Mai multe analize pe această temă aici, aici și aici.

După cum vedeți, în tot textul de mai sus m-am limitat la a folosi noțiunea de “eșec” și nu cea de “dezastru” – ceea ce înseamnă că încă mai am încredere în resursele (mă refer la resursele umare) de care dispune PNL-ul. Sper că tura asta de alegeri este interpretată drept un duș rece și va servi la trezirea la realitate a celor care poartă răspunderea conducerii partidului. Sper că domnii Antonescu și Orban, în calitatea lor de președinte, respectiv prim-vicepreședinte ai partidului, să recepționeze corect mesajul pe care l-au primit de la electorat și să înceteze a mai căuta motive și vinovați în afara partidului. Treaba domniilor lor acum este să facă o analiză obiectivă a situației curente, să-și descopere greșelile domniilor lor și ale celorlalți membri care s-au ocupat de strategia de comunicare și de campanie a partidului și să se pregătească mai bine pentru viitor.

Cred că nu exagerez dacă spun că aceste alegeri au demonstrat că, pe 7 iunie 2009, PNL-ul a fost prins cu pantalonii în vine.

Ieri, 7 iunie 2009, s-a mai desfășurat o tură de alegeri în România, ocazie cu care am reușit din nou să ne facem de râsul Europei atât prin modul de desfășurare al alegerilor, cât și al rezultatelor. Am reușit să trimitem în Parlamentul European personaje ca Gigi Becali, Vadim, EBA și, mai ales, am reușit să regizăm un circ de toată frumusețea.

Tocmai când aș fi zis că deja nu se mai poate întâmpla nimic surprinzător, ei bine, s-a întâmplat: pentru prima dată după ’89 am avut de-a face cu o fraudă “pe față”, experimentul numit EBA. Manevra, pentru că nu mă poate convinge nimeni că mișcarea cu “candidatul independent” nu a fost una premeditată și pregătită cu grijă, a fost făcută cu dublu scop:

1. să asigure “victoria” portocalie – ies la egalitate cu PSD-PC “pe bune” dar îi fac la lanț prin faptul că independenta vieții se reînscrie în partid

2. să ne demonstreze că poporul român e caracterizat în primul rând de prostie

Marii câștigători ai acestor alegeri nu sunt însă cei care se împăunează azi cu victoria, în speță PD-L și PSD, ci PRM-ul, singurul partid neparlamentar din România care reușește performanța de a trimite două personaje (Vadim și Becali) în Parlamentul European. Alți mari câștigători sunt UDMR-ul, care reușeste la rândul său să obțină un scor dublu față de poziția lor “normală”, dar în acest caz n-aș putea spune că este meritul partidului cât rezultatul participării foarte scăzute la vot.

Să revenim însă la marea înșelătorie marca Băsescu. Deja am văzut reacții (vezi comentarii pe HotNews) ale portocaliilor, care ne explică nouă cum PD-L-ul a învins detașat deoarece voturile pentru EBA se adaugă la cele ale partidului, în concluzie rezultând că portocalii sunt cel mai mare și mai mândru partid. Eu sunt de părere că în cazul  EBA este vorba de o fraudă grosolană, împachetată însă într-un ambalaj perfect legal. Era evident că dacă prințesa casei prezidențiale era plasată pe un loc eligibil pe lista partidului tatălui ei, partidul ar fi fost dezavantajat și probabil cu toată mobilizarea, autobuzele, urnele mobile și listele suplimentare nu ar fi reușit să adune mai mult de cât au luat așa. Acum însă, după ce se numără voturile și EBA câștigă “prin forțe proprii” un loc în PE, nimeni n-o poate împiedica să dea voturile pe care le-a primit partidului prezidențial, și uite așa partidul care câștigă 10 mandate la vot reușește să trimită 11 reprezentanți la Bruxelles.

Toată această manevră josnică nu poate decât să provoace greață, silă, și să ofere și mai multe motive oamenilor pentru a nu se prezenta la urne. În orice caz, după țigănia la care am asistat ieri, nu mai pot să condamn pe nimeni din cei care nu s-au prezentat la vot, chiar dacă încă voi continua să sper că dacă prezența la urne ar fi fost mult mai mare poate rezultatele ar fi fost un pic mai puțin halucinante (UDMR la vreo 5% și PRM afară)

Nu întâmplător m-am abținut la orice comentarii legate de campania electorală pentru europarlamentare, considerând că a fost una din cele mai fâsâite, plicticoase și lipsite de conținut din câte am văzut până acum. N-am mai comentat nici devizele de luptă ale partidelor, nici ieșirile la rampă ale liderilor, nici promisiunile demne de o tură de alegeri generale (programe sociale, pensii, alte asemenea SF-uri care n-au nici o treabă cu Parlamentul European). Nu pot zice că m-a dezamăgit campania pentru că, sincer, nu mă așteptam la nimic spectaculos.

Ei bine, așa, cu două-trei zile înainte de alegeri văd că sezonul de campanie se încheie apoteotic, cu niște declarații date la unison de Elena aia mică și candidată, respectiv de bulldog-ul șef de campanie de la portocalii: cică numita EBA, cea mai independentă dintre candidatele independente, se pregătește să revină in PD-L începând de duminică noaptea. Acu’, ce-i drept, nu cred că a era nimeni atât de bătut în cap încât să creadă vreun moment ca don’șoara EBA e vreo independentă, dar, măcar așa, de ochii lumii, putea să-și țină pliscul până după alegeri și să reintre în partidul tatălui ei după ce se numărau voturile. În felul ăla aveam și noi ocazia să vedem cam cât valorează numele “Băsescu” printat pe un buletin de vot, fără sprijinul explicit și deschis al partidului.

Ce nu prea pricep eu acum e cum de, cu câteva zile de alegeri, un candidat înregistrat ca independent poate să declare că se va înscrie într-un partid imediat ce urnele se vor închide. După capul meu orice astfel de candidat ar trebui eliminat de pe buletinele de vot, deoarece nu mai are ce căuta la rubrica “independenți”. E clar că nu e vorba de vreo greșeală, vreo scăpare, de vreme ce manevra este confirmată atât de EBA (pe care ușor o puteam bănui că a luat-o gura pe dinainte) cât și de Vasile Blaga, șeful de campanie al PD-L și unul din cei mai aprigi portocalii în viață. 

Părerea mea e că toată această șaradă are un singur scop, acela de a demonstra puterea numelui “Băsescu”. Este evident faptul că dacă domnișoara EBA ar fi candidat pe listele PD-L, plasată strategic pe un loc eligibil, ar fi fost aranjată cu un loc la Bruxelles. Dar nu, nu se putea ca “o Băsescu” să stea la un loc cu gloata, “o Băsescu” trebuia să fie în față, în văzul lumii, pentru ca prostimii să-i intre foarte bine-n cap unde trebuie să pună ștampila. Această manevră, anunțarea revenirii în PD-L, se dorește a fi o poliță de asigurare cum că nu ne vom trezi cu “o Băsescu” nevotată destul.

Cred că portocalii cu capete înfierbântate, închinători la Băsescu, au acum o singură mâhnire în suflet, aceea că dacă pun ștampila și pe EBA și pe PD-L li se anulează votul. Nu m-aș mira ca să se trezească Boc să dea repede o OUG care să permită votul “multiplu” (cu posibilitatea de a alege nu una, ci mai multe opțiuni)

După cum spuneam de ceva vreme încoace, Băselul ESTE în campanie electorală. Tot ce face, tot ce spune, tot ce mișcă este alimentat de dorința de a obține un al doilea mandat și de a își îndeplini visul de a sta 10 ani la rând la Cotroceni.

Cele mai recente evenimente, mai exact vizita din Franța, ne arată foarte bine ce ne va aștepta în decursul anului acesta: vom asista la o combinație de circ, teatru și scandal de colț de stradă. Deja Băsescu joacă la 10 capete și din câte văd eu deja și-a pregătit câte un discurs pentru fiecare categorie de electorat posibilă.

În Franța, la întâlnirea cu un grup de membrii ai comunității românești de acolo, președintele în exercițiu ne-a arătat o față pe care aproape că o uitasem, aceea de “spășit”. Băsescu a explicat cum el, în marea lui înțelepciune și spre binele țării, și-a călcat principiile și s-a asociat cu inamicul public nr.1, PSD-ul, pentru a guverna în această perioadă de criză economică. Ba mai mult, a mai debitat o enormitate, și anume aceea că ar fi vrut să realizeze un guvern de uniune națională (aducând și PNL și UDMR la putere).

Am impresia că Băsescu e ori inconștient și nu realizează faptul că nu suntem toți niște retardați amnezici, ori e un demagog și un manipulator fără pereche.

De câteva zile a început campania electorală pentru alegerile europarlamentare, dar nu știu cum se face că cei care se dau în stambă sunt Geoană și Băsescu, niște neni care nu candidează acu’, ci mai prin toamnă-iarnă. Din câte mi se pare oamenii își fac acum încălzirea pentru prezidențiale, că oricum alea sunt de fapt alegerile care contează – deoarece nu cred că pe români îi interesează prea tare cine ne va reprezenta în Parlamentul European.

Omuleții trecuți de partide pe listele pentru europarlamentare, cu tot respectul pentru domniile lor, nu contează prea mult pentru alegătorul român. Programe, promisiuni și alte chestii atractive pentru alegători nu prea cred că au de unde inventa, așa că mai mult ca sigur campania electorală va consta în atacuri “de la partid la partid”. Singurii care se vor vedea și auzi și care vor conta în această campanie vor fi viitorii candidați la prezidențiale, portavocile partidelor din care provin, și anume: Băsescu, Geoană, Antonescu și Vadim. 

Sunt aproape convins că ostilitățile se vor desfășura după cum urmează:

- PSD și PD-L vor înjura la unison PNL-ul

- după ce se vor plictisi de înjurat PNL-ul se vor înjura reciproc (se pare că partea asta a și început)

- PNL-ul probabil va păstra atitudinea cea mai decentă (cel puțin asta sper)

Votul va fi 100% unul politic, în sensul că alegătorii care se vor deranja să se deplaseze până la urne vor opta pentru partidul pe care-l agreează, iar lupta cea mare se va da între actualii parteneri de guvernare, care la alegerile din toamnă au fost extrem de aproape. Cred că singurul partid care e capabil acum să producă surprize este PRM-ul și nu m-aș mira ca printre europarlamentarii români să avem un Vadim sau chiar un Becali.

Este incontestabil faptul că “omul momentului” în politica românească este Crin Antonescu, noul președinte al PNL. Rezultatul alegerilor desfășurate la congresul PNL din 20-21 martie este unul extrem de clar, Antonescu și cu echipa lui au preluat cele mai importante funcții în partid, în timp ce susținătorii lui Tăriceanu au fost în marea lor majoritate retrogradați la nivel de simpli membri. Presa, în marea ei majoritate, a fost cuprinsă de euforie și a catalogat victoria lui Antonescu ca pe o victorie a omului simplu împotriva unui “sistem” și a salutat evenimentul. Din câte am putut vedea până acum, singurul care nu s-a entuziasmat peste măsură de rezultatul alegerilor din PNL a fost Ion Cristoiu.

Ca simpatizant și susținător deschis al PNL pot spune că aștept acum să văd în ce direcție o va lua partidul. Crin Antonescu și-a stabilit niște ținte foarte înalte: cea mai dificilă dintre toate fiind aceea de a trezi interesul alegătorilor pentru viața politică și de a-i convinge de veridicitatea și viabilitatea planurilor și soluțiilor liberale. Această țintă mi se pare chiar mai dificil de atins decât înfrângerea lui Băsescu la prezidențiale.

Noul președinte al PNL are o calitate pe care foarte puțini politicieni de pe la noi o mai au, și anume aceea de a putea mobiliza oamenii prin discurs. Această calitate este probabil cea care i-a adus în primul rând sprijinul colegilor de partid, a unei părți a mass-media (în frunte cu Victor Ciutacu) și, ulterior, victoria în alegerile din interiorul partidului. Greul însă de-abia acum începe, deoarece noul președinte al PNL va intra direct sub tirul oponenților, cei mai agresivi fiind, evident, pedeliștii în frunte cu Băsescu. Sunt convins că Băsescu va încerca din răsputeri să-i distrugă credibilitatea cât se poate de repede, pentru a evita o eventuală “întâlnire” în turul doi al alegerilor prezidențiale din toamnă.

Un aspect negativ relativ la cele întâmplate la Congresul PNL, venit din nou din partea presei, a fost atitudinea față de Tăriceanu. Au fost foarte puțini cei care au amintit realizările sale ca președinte al partidului, au fost foarte puțini cei care au apreciat faptul că după 4 ani la guvernare partidul nu a scăzut în sondaje (cum se întâmplă de obicei). Singura realizare pe care domnii jurnaliși nu au putut să o treacă cu vederea este faptul că Tăriceanu a rezistat la guvernare în pofida atacurilor neîncetate ale lui Băsescu&Co. 

În concluzie, mă bucur că încă mai există pe scena politică personaje capabile să genereze atâta entuziasm, ma bucur că PNL-ul a demonstrat la acest congres că e un partid “mai spălat” decât restul. Nu mă aștept ca noua conducere să aducă reformeze în mod radical partidul, nu mă aștept la rezultate senzaționale la următoarele alegeri, dar sper din tot sufletul ca partidul să-și îmbunătățească imaginea publică și să activeze în direcția “trezirii din amorțeală” a electoratului.

De unde nu i s-a prea auzit gurița de la începutul anului până acum, săptămâna asta ni-l aduce din nou în prim plan pe președinte. În ultimele 24 de ore avem deja de-a face cu o serie de declarații date în presă:

1. luni 26 ianuarie – TVR 1 – președintele declară că în cazul în care guvernarea ultramajoritară PD-L-PSD nu înregistrează “succesurile” scontate, analizează posibilitatea de a nu mai candida pentru un al doilea mandat

2. marti 27 ianuarie – Radio România Actualități – președintele atacă noi domenii de interes:

- finanțele – președintele se declară împotriva unui împrumut de la FMI și pentru un împrumut de la UE combinat cu un acord de supraveghere cu FMI

- situația din sănătate – a dat de pământ cu sistemul medical românesc și a afirmat că a stat 8 ore la spitalul Elias pentru că medicii nu aveau unde să-l opereze pe Președinele României, drept pentru care a trebuit să plece la Viena

- ar fi de acord cu o inițiativă a guvernului de a îngheța salariile pentru 6 luni și de a redirecționa acei bani către deblocarea economiei.

Părerea mea este că, cu aceste ieșiri în presă ale lui Băsescu, putem considera deschisă campania electorală. E clar că președintele în funcție dorește să transmită electoratului un mesaj clar: acela că președintele de acum este un personaj responsabil, preocupat de binele poporului și nu de a se agăța cu orice preț de un al doilea mandat. Sunt tare curios câți o să-l mai creadă și de data asta.

Bălăcăreala cu alegerile astea se apropie de sfârșit, iar sfârșitul nu poate fi decât de-a dreptul mirific :

1. PSD câștigă la procente și pierde la redistribuire

2. PD-L ia cele mai multe mandate în Parlament chiar dacă a avut locul 2 la nivel național

3. marea majoritate a baronilor stau la caldurică încă patru ani

Vezi detalii aici.

Via Marius Pahomi aflăm și niște demografice de la alegerile de dumincă 30 noiembrie 2008 – citez:

- 56% dintre cei care s-au prezentat la vot au 10 clase
- 29% dintre cei care s-au prezentat la vot sunt absolventi de liceu
- doar 15% dintre cei care s-au prezentat la vot au studii superioare

Interesant cum procentul celor fără prea multe studii se apropie de suma procentelor PSD+PDL+UDMR –  să fie oare o simplă coincidență? Tare-aș fi curios să mai văd și alte demografice, mai ales repartiția pe grupe de vârstă, mediu, educație și venituri.

De data asta pe sistem uninominal…

Câteva concluzii:

• Marii câștigători:

1. UDMR – majoritatea mandatelor pe care le iau le-au câștigat cu peste 50% din voturi, sunt pe primul loc în 6 județe
2. PSD – au ieșit pe primul loc, “la mustață” dar primii. Se pot împăuna cu titlul de “câștigătorii alegerilor”

• Marii perdanți

1. PRM – a ieșit din Parlament și probabil va dispărea încet încet din viața politică
2. Traian Băsescu – această tură de alegeri a fost un eșec total pentru președinte din două motive: prezența la urne a fost cea mai mică înregistrată până acum iar partidul patronat de domnia sa, PD-L-ul, s-a arătat incapabil de a depăși 33%.