În ultimele zile se pare că sindicatele bugetarilor sunt din ce în ce mai aproape de a pune în scenă o mândrețe de grevă generală. Primul pas a fost făcut deja, prin constituirea (cel puțin la nivel declarativ), a unei Alianțe a sindicatelor bugetarilor, alianță care reprezintă aproximativ 800 000 de membri de sindicat. Ca fapt divers și pentru a înțelege puțin mai bine ordinul de mărime, cel mai mare partid din România, PSD-ul, numără cam tot atâția membri.

Motivul nemulțumirii sindicaliștilor este mult trâmbițata lege unică a salarizării în sectorul bugetar, lege care ar fi trebuit să rezolve odată și pentru totdeauna problemele cu care sectorul bugetar se confruntă – cele mai grave dintre ele fiind grila de salarizare considerată de toată lumea inechitabilă și sporurile. Dintre scopurile acestei legi, printre cele mai importante ar fi trebuit sa fie eliminarea unor privilegii aberante de care un număr mic de bugetari se bucurau, limitarea unor sporuri și actualizarea grilei de salarizare în sensul de a implementa un sistem cât se poate de echitabil. În practică asta se traduce în principal prin suprimarea unor drepturi pentru unele categorii de bugetari și acordarea de drepturi noi pentru categoriile până acum defavorizate.

Totul sună bine și frumos la nivel de teorie, facem o lege, stabilim niște coeficienți pe care toată lumea trebuie să-i accepte, eliminăm sporurile și privilegiile nejustificate și gata. Cât timp s-a discutat la nivel de principii, toată lumea, inclusiv sindicatele bugetarilor, s-a întrecut în a susține proiectul. Nu știu cum se face însă de toată chestia asta cu legea unică de salarizare a fost interpretată de absolut toți bugetarii ca o nouă ocazie de măriri de salarii. Absolut toată lumea afectată a considerat că de, dacă tot se dă o nouă lege, asta automat trebuie să însemne că li se și dă ceva în plus. Toți au uitat un lucru esențial, că legea asta trebuie să dea o noua formula de împărțire a acelorași bani (dacă nu chiar mai puțini) care erau și până acum.

Ei bine, în momentul în care s-a ajuns la discuțiile legate de coeficienți, s-a dezlănțuit iadul și toată lumea e nemultumită: profesorii susțin că din nou vor rămâne cei mai defavorizați din sistem, medicii și asistentele la fel și lista poate continua. Guvernul a făcut o încercare palidă de a-i dezbina pe bugetari, în sensul în care a încercat să propună ca numai salariile foarte mici să crească, iar cele medii și mari să stea pe loc, dar rezultatul acestei tentative a fost numai de a-i convinge pe sindicaliști de cât de slabă e poziția Guvernului în fața lor. Rezultatul îl vedem cu toții, în sensul că sindicatele au decis să facă corp comun și să refuze orice compromis.

Acum vine partea ce mai amuzantă din toată treaba, și revin la întrebarea din titlu: cu cine se luptă de fapt sindicatele bugetare? Păi se luptă cu administrația centrală, care la rândul ei face parte exact din același sistem bugetar. Toate deciziile care s-au luat și care se iau în continuare vin din interiorul unor ministere, agenții și alte structuri ale statului, structuri populate în majoritate de bugetari (cei drept, de bugetarii “de lux”). Chiar și legea asta pe care se ceartă nu este una elaborată de Parlament, ci de oameni (bugetari la rândul lor) din ministerul finanțelor și cel al muncii. În concluzie cred că am putea numi această mișcare sindicală un fel de Răscoala Bugetarilor de Rând împotriva Bugetarilor de Lux

Lăsând gluma la o parte, problema gravă pe care nici un sindicalist nemulțumit nu vrea sa o discute este că fondurile alocate salarizării în sistemul bugetar sunt deja supradimensionate, și ele trebuie REDUSE. În plus, performanța și eficiența sistemului sunt inacceptabil de slabe, iar motivul principal al lipsei de eficiență și de performanță este managementul prost, și nu salariile mici. Iar problema managementului ține de bucataria internă a sistemului bugetar, nu de o lege dată de Parlament sau de un set de coeficienți de salarizare.

Oricât ar zbiera sindicatele, soluția salvatoare nu o reprezintă pomparea și mai multor bani într-un sistem supradimensionat și prost administrat, ori din câte înțeleg eu exact asta se dorește de către această Alianță: nici o disponibilizare și salarii mai mari.

A venit toamna, s-a întors lumea de prin concedii și, foarte important, se apropie alegerile prezidențiale. Cică turu’ unu’ s-ar fi stabilit pentru 22 noiembrie, ceea ce înseamnă că Băselul și gașca de lachei portocalii mai au la dispoziție mai puțin de trei luni pentru a ne convinge ce treabă minunată știu să facă atunci când sunt la conducerea țării.

Ce poți face în două-trei luni ca să convingi alegătorii să voteze Băsescu? Dai legi, nenică, legi de-alea grele, cum ar fi cea care ar trebui să reformeze (pentru a mia oară) învățământul sau cea cu salariile bugetarilor. Evident, fiind voba de niște legi extrem de importante, care vor afecta direct milioane de oameni, nu se merită să le mai treci prin Parlament, că oricum aia e o instituție de doi lei. Ce rost are să mai dezbată câteva sute de indivizi, ajunși acolo doar pentru că i-a ales prostimea, niște texte de lege? N-are nici un rost, e pură pierdere de vreme, că doar treaba-i oablă: pe partea de învățământ s-a semnat un “pact” (l-a semnat și Băsescu, deci clar e bun) iar pe partea de bugetari avem un acord cu FMI care ne obligă să dăm respectiva lege. Parlamentul e în plus în toată ecuația asta.

Nu cred că merită nici măcar să ne batem capul cu ce au băgat Boc și compania în respectivele legi pentru care vor să-și “asume răspunderea”, pentru că sunt convins că textele respective nu vor ajunge veci pururi să fie puse în aplicare în forma în care sunt propuse azi. Indivizii ăștia nu sunt în stare să facă o predicție despre ce-o să se întâmple peste două ore, nu sunt în să înțeleagă ce naiba s-a întâmplat cu economia anul ăsta, dar vor să dea legi care să înceapă să producă efecte peste vreo doi-trei ani. Mi-e foarte clar că legile astea două se dau acum doar așa, “să fie”, să nu zică lumea că ei stau degeaba și nu fac nimic. Mai mult, a naibii coincidentă, se pare că legile trebuie să fie adoptate, indiferent cum, înainte de alegerile prezidențiale, pentru ca Băsescu să poată să le bifeze la capitolul “realizări”. Parcă îl și văd într-o confruntare cu vreun contracandidat, cum va spune “uite domnule, eu (guvernul meu) am facut reformă în învățământ și sectorul bugetar. Dumneavoastră cu ce vă puteți lăuda?”

Ah, să nu uit, printre legi date pe genunchi se pare că Boc și gașca mai au o ocupație amuzantă, joaca de-a datul PSD-ului afară de la guvernare. Ma mir că trupa lui Iliescu acceptă tratamentul ăsta din partea portocaliilor, se pare că foamea-i mare și înghit orice doar să rămână pe partea cărnoasă a ciolanului.

De când au ajuns la putere membrii cabinetului Boc, atât ei cât și restul de reprezentanți ai autorităților (în frunte cu Băsescu) se lamentează la televizor că situația e nașpa și nu au bani și lansează apel după apel la “solidaritate socială”.

Ia să vedem ce înseamnă această “solidaritate socială” a lui Pogea și Boc:

1. firmele private să-și plătească atât datoriile față de stat cât și față de angajați

2. persoanele fizice să-și plătească taxele și impozitele la timp

3. cei care au de primit bani de la stat să se mai rabde și să accepte întârzieri și plăți parțiale

Cu alte cuvinte, toată lumea ar trebui să “strângă cureaua” pentru “binele țării”.

În numele acestei “solidarități sociale”, guvernul Boc a introdus impozitul forfetar, a limitat deductibilitatea TVA, a băgat acum acest sistem de coplată a serviciilor medicale și numai bunul Dumnezeu mai știe ce biruri va mai pune. Tot în numele acestei “solidarități sociale” unii angajați din sistemul de stat (de ex. CFR) nu își primesc salariile la timp (vezi greva spontană de ieri).

În tot acest timp ce face Pogea? Apare la televizor și ne explică frumos că angajații ministerului pe care îl conduce au prevăzut în buget 13 milioane de euro fonduri pentru primele de vacanță (aprox 400 euro/angajat), și ne mai spune că suma este una mică, și că e un drept al salariaților (negociat cu sindicatele) drept urmare nu se poate face nimic – banii ăia trebuie dați și gata, nu se poate pune problema suspendării acelei prime. Mai mult, ne spune că oricum nu numai angajații care țin de ministerul de finanțe beneficiază de aceste privilegii, ci cam toate categoriile de bugetari.

Din toată chestia asta eu nu pot înțelege decât un singur lucru, solidaritatea socială se cere numai din partea firmelor și persoanelor private, altele decât cele din sectorul bugetar. Cei care lucrează în mediul privat trebuie să accepte reduceri de salarii, trebuie să accepte să fie dați afară, firmele trebuie să plătească taxe mai mari, toate în numele acestei “solidarități”, în timp ce pe sectorul bugetar nu se poate pune problema nici măcar de reducere a unor privilegii. Să fie foarte clar, în ziua de azi, când mai toată lumea din mediul privat se chinuie să supraviețuiască, acordarea de prime de vacanță de milioane de euro unor angajati la stat este un privilegiu, și în nici un caz nu poate fi considerat un simplu “drept”.

În concluzie, ceea ce Boc și Pogea numesc “solidaritate socială” este de fapt un jaf la drumul mare și demonstrează încă odată calitatea morală și profesională a indivizilor care au ajuns să ne conducă. Le mulțumesc pe această cale în primul rând tuturor celor care au votat PSD și PDL și în al doilea rând celor care stau liniștiți acasă și spun că pe ei nu-i interesează.

Am impresia că mare parte din liderii PD-L, cocoțați în funcții de înaltă demnitate în statul român, sunt afectați de sindromul din titlu. “Victoria” înregistrată în alegerile europarlamentare se pare că le-a alimentat și mai tare resursele deloc neglijabile de tupeu, infatuare și nesimțire.

De la anunțarea exit-poll-urilor care plasau PD-L-ul pe un victorios loc 2, trompetele obișnuite ale partidului (Boc, Udrea, Videanu) au ieșit la atac. În sprijinul lor a ieșit la înaintare și ministresa de la tineret, Monica Iacob Ridzi, care s-a erijat în apărătoarea neînfricată a fiicei marelui cârmaci, “independenta” EBA. Din lista aroganțelor și nesimțirilor iluștrilor lideri portocalii amintim:

1. una bucata prim ministru care înjură una bucată jurnalist

2. una bucată ministresă la tineret care refuză să spună altceva decât lecția învățată de-acasă

3. una bucată președinte portocaliu, care alături de fiica cea independentă și cei mai de soi candidați pedeliști a tras un mic chef în seara alegerilor, chef de la care nu putea lipsi și o tanti vicepreședinte a Biroului Electoral Central care în acea seară se presupune că avea de supervizat desfășurarea alegerilor.

Domnii și doamnele aceastea, care prin 2004 înfierau aroganța lui Năstase și a baronilor pesdiști iar apoi nu pregetau cu criticile la adresa guvernului din care au făcut parte, uită câteva lucruri esențiale:

1. însăși prezența lor acolo arată cât de adânc în budă este România. Domniile lor reprezinta mediocritatea dublată de slugărnicie și nu pot decât să savureze poziția în care au ajuns datorită în principal incapacității competitorilor lor serioși (PSD și PNL)

2. mandatul și puterea trece, prostia rămâne

3. în cele 6 luni de când sunt la putere nu au reușit să demonstreze că ar fi capabili de nimic constructiv. Vorbă multă, circ cât încape dar nici un fel de rezultat.

Liderii PD-L ne arată un singur lucru, și anume că mult timp le-au curs balele după putere iar acum vor să se bucure din plin de ea, zi de zi, oră de oră.

Povestea începe frumos, prin toamna lui 2008, în plină campanie electorală: niște partide, pe numele lor PD-L și PSD, se băteau cu cărămida-n piept că au soluția magică pentru ieșire din criză, că guvernarea liberală are bani și nu vrea să dea la “bieții dascăli” majorarea de 50% pe care au votat-o toți în Parlament, că dacă o să vină ei la putere o să înceapă să curgă laptele și mierea în România. Poporul, credul, i-a votat în proporție egală (cam 33%) iar marele Băse i-a adunat într-o coaliție ultramajoritară construită cu un singur scop declarat, acela de a ne ușura noua viața în timpul crizei economice.

Așa s-a deschis un lanț al slăbiciunilor, cu promisiunile de campanie, transformate apoi în “parteneriat pentru România” și în program de guvernare. Au mai trecut ceva luni, dar noua putere nu s-a lămurit care-i treaba de fapt, și a continuat să susțină cu tupeu că ei garantează că vor da ce-au promis în campanie. În același scop ne-am dotat și cu “centura de siguranță” a împrumutului FMI+CE, ca să stăm liniștiți că BNR are rezerve suficiente pentru a susține piață financiară și cursul valutar și să ne putem concentra la “rezolvarea problemelor țării”.

Ei bine, până la urmă și la coadă se pare că guvernul Boc a cam ajuns la fundul sacului și n-a mai putut amâna la nesfârșit adoptarea unor măsuri legate de promisiunile din campanie (respectiv majorările salariale pe sectorul bugetar) și, prin ordonanță de urgență, a luat decizia ca toate salariile bugetarilor să fie înghețate în 2009. Au. Păi cum așa, nene Boc? Nu ziceai mătăluță până mai ieri că să stea lumea liniștită, că situația este sub control, și se vor da și măriri pe unde și când se poate? Sau te-ai prins că de fapt treaba-i chiar nașpa și că n-are cine plăti promisiunile pe care le-ați făcut?

Sunt curios acum care va fi reacția sindicatelor, care cred că au fost luate prin suprindere de măsura guvernului. Nu am nici cea mai vagă urmă de îndoială că vor zbiera ca din gură de șarpe, vor pune de-o mare grevă și îi vor lua la înjurat pe oricare îi va îndemna la solidaritate. Oricum în concepția sinditatelor bugetarilor “solidaritate” înseamnă ca restul să se sacrifice pentru ca ei să primească drepturile pe care le cer.

În concluzie, cred (și într-o oarecare măsură sper) că lanțul slăbiciunilor generat de promisiunile fără acoperire ale actualei puteri s-a rupt, și că urmează “să înceapă dansul”.

În bunul spirit al administrației BăseBoc, deciziile de importanță capitală se iau în stil pompieristic, fără nici un fel de analiză a situației de fapt. Cea mai recentă dovadă în acest sens o constituie Ordonanța de Urgență privind rectificarea bugetară și modificările aduse Codului Fiscal. Toată lumea, de la cei direct vizați (antreprenori) până la analiștii economici cei mai iubitori de bugete dolofane ale statului sunt de părere că guvernul face o greșeală imensă, numai Boc și Pogea se cred mai deștepti. Mai mult, conform spuselor lui Boc “Toti expertii mondiali care nu au fost in stare sa prevada aceasta criza, acum vor sa ne dea solutii.”

Via HotNews aflăm de un memoriu realizat de reprezentanți ai celor mai prestigioase companii de consultanță din lume, memoriu în care acești experți demonstrează cu argumente greu de combătut faptul că măsurile luate prin minunata ordonanță contravin unor directive europene, că măsuri similare au fost demontate în justiție și că efectele aplicării lor vor fi dăunătoare economiei. Acum nu pot spune că am încredere 100% în respectivele comapanii de consultanță, dar cred că în situația dată argumentația făcută de ei este cu mult mai solidă decât nota de fundamentare realizată de Ministerul Finanțelor. Mai mult decât atât, se pare că nici experții FMI nu sunt foarte convinși că noile măsuri vor aduce bani în plus la buget, ba chiar din contră.

Singurii care sunt convinși că dețin adevărul suprem sunt Pogea și cu Boc. Nu vor să audă de nici o altă părere, indiferent dacă e susținută de argumente sau nu, îi dau înainte cu ideile lor puține dar fixe: toți micii întreprinzători sunt evazioniști, nu se poate ca atâtea firme să aibă pierdere, patronii sunt de vină că investesc profiturile firmelor pe care le conduc în mașini, proprietăți și alte bunuri în loc să plătească impozite la stat și guvernul Tăriceanu e de vină pentru împrumutul extern, deoarece n-a economisit bani în perioada de creștere economică. Citind părerile exprimate atât de Boc cât și de Pogea, indivizi fără nici o pregătire reală în domeniul economic, cu experiență irelevantă (să fii director la o firmă din clientela PDL, respectiv primar al aceluiași partid cu bugete enorme la dispoziție nu îi califică pentru funcțiile deținute azi), realizez că România este guvernată cam în același stil în care un țăran își administra gospodăria pe la 1900. Deciziile se iau “la plezneală”, speranțele sunt mari, iar dacă ceva nu iese bine se aruncă vina ori pe FMI, ori pe contribuabili, ori pe vremea de afară, ori pe orice altceva decât propria incompetență.

Domnii Boc și Pogea și-au atins acum apogeul carieriei (mi-e greu să cred că vor ajunge undeva mai sus decât sunt acum), sunt pătrunși de propria importanță și se simt învincibili, drept urmare nu le a teamă să facă experimente pe vreo 20 de milioane de oameni. Starea în care se află domniile lor are un nume: beția puterii, aceeași beție pe care o împărtășesc cu șeful lor cel mare de la Cotroceni. Sper ca toți trei, împreună cu restul de căței care-i înconjoară și-i lingușesc să aibă parte cât mai repede de binemeritatul duș rece. Sper totuși ca acel duș rece să nu fie un fel de potop pentru noi, restul, cei care avem de suportat experimentele idioate ale lor.

Sâmbătă 11 aprilie onor’ guvern a aprobat una bucată ordonanță de urgență, aia prin care se face pe de o partea rectificarea de buget iar pe de altă parte se introduce biru’ lu’ Pogea (impozitul forfetar) și se elimină dreptul de deducere a TVA pentru cheltuielile cu autoturismele. Nește chestii atât de neimportante încât evident că nimeni din respectivul guvern nu s-a putut deranja atât de mult încât să pună la dispoziția publicului prețiosul text al ordonanței. Nici la ora asta, după ce minunatul document a fost publicat în Monitorul Oficial (M. Of. nr. 0249 din 14 Aprilie 2009 Act nr. 34/11 Aprilie 2009), el lipseste atat de pe site-ul guv.ro, cat și de pe mfinante.ro. 

Bă domnu’ Pogea, bă Boc, n-aveți și voi nici un negru mititel acolo pe la guvern care să fie capabil să actualizeze o informație pe un site? Sau faceți economie, că de, e criză?

Ce n-am priceput eu incă foarte clar e care-i treaba cu TVA-ul. Și mâine poimâine se face 1 mai și cică ordonanța începe să-și producă efectele în domeniu, cred că ar fi cazul ca textul ei să fie publicat măcar pe site-ul ministerului care l-a produs și care va aplica măsurile luate acolo? Sau oare ar trebui să ne abonăm toți la Monitorul Oficial (regie de stat, ce altceva) pentru a avea acces la informații de interes public?

Acu’ chestia asta nu-i decât o noua insultă pe care guvernul lu’ tătuka Băse  ne-o servește pe nemestecate, insultă pe care probabil marea majoritate a poporului o va trece lejer cu vederea, deoarece realitatea e că cei pe care chestiile aste îi interesează sunt o minoritate neglijabilă. Ce-i pasă sindicalistului care se pregătește de grevă (vezi vitejii din învătământ și alte sectoare bugetare cu perfomanțe nule) că sectorului privat i s-a servit o noua gogoașă de înghițit? Ce-i pasă telespectatorului fidel de OTV de impozitul forfetar? S-ar zice că guvernanții noștri s-au prins care-i treaba cu “poporul” și știe cum trebe tratată: un pic de circ, câteva arestări în direct pe toate televiziunile și gata, lumea-i fericită că vede că “autoritățile lucrează”.

Dar să revenim la tema principală: unde-i docomentul? Ăla oficialu, ăla de se aplică în câteva zile? Unde-i? E secret cumva?

Via HotNews aflăm că minunata coaliție ultramajoritară a luat o decizie în ceea ce privește rectificarea bugetară impusă de acordul cu FMI. În bunul spirit al guvernării patronate de întâiul marinel al țării, măsurile luate sunt demne de un scenariu de întrebări-răspunsuri model Radio Erevan.

Întrebare: este adevărat că datorită împrumutului de la FMI vor trebui reduse cheltuielile bugetare (salarii, concedieri)?

Răspuns: Da, este adevărat, cu o singură precizare: nu vom reduce cheltuielile bugetare ci vom jefui și mai tare mediul privat!

Întrebare:  este adevărat că guvernul dorește să sprijinirea IMM-urilor și a inițiativei antreprenoriale?

Răspus: Da, este adevărat, drept pentru care am introdus noul impozit forfetar care va facilita dezvoltarea anumitor firme prim decimarea concurenței.

Întrebare: este adevărat că domnii Pogea și Boc sunt niște economiști geniali?

Răspuns: Această întrebare este tendențioasă. Domniile lor sunt cei mai buni profesioniști în materie, altfel nu ar fi putut accede în posturile de înaltă demnitate publică pe care le ocupă.

În concluzie, se întâmplă exact cum am prevăzut acum câteva zile: cele 2-3 milioane de indivizi care activează în mediul privat (atât angajații cât și antreprenorii) vor suferi cel mai mult de pe urma politicii “de dreapta” duse de partidul prezidențial. Drept urmare, îi propun pe indivizii mai mult numiți pentru niște posturi în viitorul guvern al lui Voronin, cred că acolo și-ar găsi cu adevărat locul binemeritat.

Înc-un pic și se duce și luna lui Mărțișor, așa că vine vremea să mai contabilizăm un pic realizările guvernării ultramajoritare și portocalii (cu nuanțe din ce în ce mai pale de roșu). Ca evenimente notabile ar fi vreo câteva:

• blocarea aproape completă a creditării, drept urmare economia noastră se zbate, dă din picioare, da’ nu prea mai are suflu să zbiere
• anunțul că ne vom împrumuta din afară ( 13 miliarde de la FMI, restu’ pân’ la vreo 20 de pe la alte instituții de prin UE), urmat foarte rapid de câteva întâlniri (pe la Cotroceni, respectiv pe la vreo cârciumă de-a lui Popoviciu) și un acord 
• negocieri cu sindicatele, amenințări cu greve, etc
• anunțul că Lenuța Marinarului vrea să candidește independent pentru un loc în PE. Ce să-i faci, așa-i când unii oameni nu vor să vorbește cu tine și nu-ți recunosc succesurile…
• scandalul DGPI – Puiu Popoviciu
• intervenția telefonică a lui Boc la emisiunea Sinteza Zilei, ocazie cu care a reușit să-și pună poalele-n cap.

M-aș opri numai asupra ultimelor două evenimente: afacerea DGPI – Puiu Popoviciu și chestiunea cu Boc. Prima e o dovadă de netăgăduit că “există un sistem și funcționează”. Adică na, dupa vreo 7 ani de anchete, până la urmă s-a reușit ca un nene, printre cei mai bogați din România, să fie reținut 24 de ore, după care evident că judecătorul îl lasă să fie în continuare cercetat în libertate. Întâmplător sau nu, în respectivul dosar al acestui nene apar nume grele, cam toată spuma politicienilor cu greutate… Să fie oare un semn că s-a dat drumul la colecta pentru campania lui Băse pentru prezidențiale, și că cel ce va cuteza să nu cotizeze corespunzător va avea cam aceeași soartă? Mie cam așa îmi dă impresia…

Ajungem acum și la domnul Boc. Emil Boc. Uns prim ministru al României, prin grația lui Băsescu și cu încuviințarea PSD-ului. Nenea ăsta, care cică poartă pe umerii săi toată greutatea conducerii țării în aceste vremuri de restriște, a găsit că ar fi un bun moment să-și dea cu firma-n cap. Fix în zilele în care se făcuseră publice detaliile acordului de finanțare externă, toată lumea analiza și despica firu-n patru pe tema acordului cu FMI, domnia sa, în nemărginita-i inteligentă, a găsit de cuvință să aplice o “schema Băsescu” de a se băga un pic în seamă: suni la o televiziune și-i faci pe ăia troacă de porci în direct, să priceapă ei cine-i șeful și cine-i sluga. Ei bine, domnul trompetă a eșuat lamentabil în încercarea lui de-a pune lucrurile la punct, ba mai mult, a reușit să se facă de toata bafta. sunt tare curios dacă a învățat măcar ca, pe viitor, să nu se mai bage singur în gura lupului și să nu mai încerce să dea peste nas unor indivizi cu o inteligență net superioară celei a domniei sale.

În concluzie, stăm bine: guvernanții își umflă mușchii și ne arată cât sunt ei de bățoși, iar noi ne perfecționăm în continuare arta de-a strânge cureaua.

Nu, nu de la marele lui stăpân de la Cotroceni ci exact de la Curtea Constituțională, instituția cu care Băse îi amenința pe toți cei care dădeau legi și/sau ordonanțe care nu-i conveneau.

Soluția dată de Curtea Constituțională în privința Ordonanței 230 dată de guvernul BăseBoc – cea care interzice cumului pensiei cu salariul primit de la stat – este de neconstituționalitate. Sunt curios să văd ce va face Boc în continuare, dacă va lupta în vreun fel pentru a impune o măsură (de data asta una constituțională) în spiritul principiului pe care l-a enunțat sau dacă va ridica din umeri spunând “eu am vrut, alții nu m-au lăsat” – tema favorită a mentorului său Băse.

După cum am mai spus-o într-un comentariu pe aici pe la sfârșit, ordonanța în forma dată de Boc e complet inutilă, e doar praf în ochii opiniei publice, o încercare de a arăta cât de preocupat este guvernul de cheltuirea justă a banului public. De curiozitate am săpat un pic prin legislația muncii și – surpriză – legea spune cât se poate de clar (Legea 19/2000, cap. 4, sectiunea 1, art. 41) :

“(5) Asiguraţii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege pentru obţinerea unei pensii pentru limită de vârstă, cu excepţia pensiei anticipate şi a pensiei anticipate parţiale, îşi pot continua activitatea numai cu acordul angajatorului.”

Asta înseamnă că în momentul în care X a atins vârsta de pensionare, angajatorul are tot dreptul să nu-și dea acordul ca respectivul X să mai lucreze acolo în continuare. Cu alte cuvinte, dacă domnul Boc este atât de pornit să facă curățenie acolo unde știe că s-au făcut abuzuri el avea deja la îndemână toate mecanismele. Respectivele “epurări” s-ar putea face legal, transparent și fără mare tam-tam în presă, pe cale administrativă.

Părerea mea e că toată tevatura asta cu ordonanța a fost numai o joacă prin presă, așa, de ochii lumii, făcută pentru a atrage atenția publicului și, daca se poate, ceva capital electoral.