Imaginea României în lume

Posted on : 04-11-2008 | By : hash | In : de tot râsul

Fost-am câteva zile într-o mică “vacanță” la Viena, o adevărată capitală europeană, nu ca Bucureștiul nostru. Trec peste drumul până acolo (făcut cu mașina), gradul de civilizație al locuitorilor din vest, etc. pentru că nu are sens să mai dezbatem pe această temă.

M-a surprins într-un mod neplăcut o chestie – la nici 1000 km mai la vest nu am văzut/auzit nimic despre România. Nici o știre pe la TV, nu tu un spot de prezentare, nimic. Am văzut în schimb pe CNN niște teasere foarte atractive în care erau prezentate două țări de prin apropiere: Croația și Muntenegru. Acum să zicem că la Croația mă așteptam, este o destinație deja binecunoscută în Europa, investește și câștigă enorm din turism. Ce m-a surprins însă a fost spotul republicii Muntenegru, o țărișoară mică din spațiul fostei Iugoslavii care probabil se luptă acum pentru a intra în atenția Europei și a lumii.

Aloo, băieții ăia care se ocupă de promovarea României în lume, bună dimineața! Scularea! Ce naiba păziți? Cheltuiți milioane de euro aiurea și imaginea țării este ca și conceptul ăla al vostru “fabulospirit” – este extraordinară dar lipsește cu desăvârșire!

Drepturile pietonilor?

Posted on : 27-10-2008 | By : hash | In : de tot râsul

Ce ne facem însă cu drepturile șoferilor?

Via HotNews am aflat despre faptul că azi se va organiza un protest al pietonilor în București, protest prin care se solicită autorităților respectarea unor așa numite “Drepturi ale Pietonilor”. Inițiativa mi se pare chiar lăudabilă în ideea în care s-ar zice că s-a trezit spiritul civic în cetățeni – dar mi se pare incorectă atitudinea protestatarilor față de ceilalți participanți la trafic, în speță șoferii.

Pentru a încerca să readuc echilibrul îmi permit să reiau lista de revendicări și să adaug punctul de vedere al unui șofer:

1. Dreptul la respect din partea autoritatilor si a mass-media

“Politicile transportului urban, luarile de pozitie ale decidentilor politici si reflectarile lor in mass-media privesc doar problematica conducatorilor auto, desi pietonii sint majoritari. Se solicita tratament egal pentru pietoni, biciclisti si conducatori auto.” 

Nu știu de când pietonii au ajuns defavorizați atât în deciziile luate de administrațiile locale cât și în mass-media. Mai ales în presă s-au dus adevărate campanii de vânătoare de vrăjitoare la adresa șoferilor, sunt considerați criminali, etc.. De bine de rău calitatea transportului în comun a crescut (s-au înnoit parcurile auto peste tot)  în timp ce problemele șoferilor s-au agravat.

2. Dreptul la trotuare

“Majoritatea trotuarelor, in special in zonele centrale, sunt ocupate de masini, iar pietonii sunt nevoiti sa circule pe carosabil, riscindu-si viata. Trotuarele trebuie sa revina pietonilor. Protestatarii cer Politiei Rutiere sa amendeze masinile parcate ilegal pe trotuare. Cerem autoritatilor locale sa instaleze stilpi de protectie pentru impiedicarea accesului masinilor pe trotuare. Pietonii cer limitarea panourilor publicitare de pe trotuare.”

Parțial adevărat. Sunt de acord să se blocheze accesul auto pe trotuare (cu stâlpi de protecție) și în același timp să se instaleze garduri pentru ca pietonii să nu mai traverseze aiurea sau să meargă pe carosabil. De asemenea ar trebui ca trotuarele să fie dimensionate după densitatea traficului pietonal și peste tot unde este posibil să fie redusă lățimea acestora și să fie amenajate parcări.

3. Dreptul la siguranta in trafic

“Sunt prea numeroase cazurile de accidente pe trecerile de pietoni sau pe trotuare. Solicitam Politiei Rutiere sa previna astfel de accidente prin aplicarea stricta a Codului Rutier in cazuri de exces de viteza si neacordarea prioritatii pentru pietoni. Protestatarii cer conducerea scuterelor doar cu permis de conducere. Solicitam autoritatilor locale sa instaleze denivelari pentru incetinirea vitezei la toate scolile si gradinitele.”

Sunt prea numeroase cazurile în care pietonii nu se asigură la trecere + traversează prin loc nepermis, traversează în fugă, etc. Singurii care sunt trași la răspundere în acest caz sunt șoferii, ceea ce nu este corect. 

4. Dreptul la aer curat

“Membrii petitiei cer autoritatilor locale politici de reducere a traficului, prin sustinerea transportului in comun si a transportului cu bicicleta. Se solicita, de asemenea, taxarea suplimentara a masinilor de mare capacitate, precum si amendarea santierelor deschise.”

Politici de reducere a traficului? Traficul este o necesitate, nimeni nu stă în trafic de plăcere. Nicăieri în lume nu se aplica politici de reducere a traficului, restricții, etc. Soluția ar fi fluidizarea traficului și nu restricționarea acestuia. Iar capacitatea motorului este unul din cei mai importanți factori în calcularea taxelor, deci cei care au redactat acea petiție ar trebui să se informeze mai mult ;)

5. Dreptul la liniste

“Suntem exasperati de claxoanele inutile ale conducatorilor auto – sustin semnatarii petitiei. Solicitam Politiei Rutiere sa aplice Codul Rutier, care interzice claxonatul in oras cu exceptia cazurilor de pericol. Sintem exasperati de zgomotul intentionat amplificat al motocicletelor. Solicitam Politiei Rutiere sa amendeze pe motociclistii care recurg la astfel de mijloace.”

Corect – nimic de comentat.

6. Dreptul la un transport in comun eficace

“Solicitam autoritatilor locale un transport in comun cu orare afisate si respectate. Cerem benzi unice pentru transportul de suprafata.”

La momentul actual benzile unice ar fi o noua cauză de gâtuire a traficului care s-ar adăuga la problemele existente.

7. Dreptul la respect din partea conducatorilor auto

“Solicitam Politiei Rutiere sa amendeze manifestarile necivilizate (agresiuni verbale si chiar fizice) ale conducatorilor auto la adresa pietonilor, in special a virsticilor, a femeilor si a copiilor.”

În foarte multe cazuri pietonii sunt cei care se manifestă violent la adresa șoferilor. Ar fi de dorit ca poliția să își facă datoria imparțial, fără a favoriza nici un participant la trafic. Deocamdata ținta nr. 1 sunt șoferii.

 

Ultimele trei revendicări (trasee pietonale, spații verzi și estetica orașelor) mi se par pe deplin justificate, dar nu își au locul într-o listă de “drepturi ale pietonilor” – mai degrabă și-ar avea locul într-o listă a “drepturilor orășanului”.

 

În concluzie manifestarea de azi mi se pare o încercare de a face lucrurile pe jumătate și cel mai probabil va fi ignorată de cei cu putere de decizie.

Azi ne râdem de bucureșteni

Posted on : 18-09-2008 | By : hash | In : de tot râsul

Uite-așa poți isteriza o nație.

Zice aici cum că Doctoru’ în calitatea lui de primar de București ar fi semnat o decizie prin care orice Mitică a obligat să spele trotuarul din fața proprietății lui. Nu se dau prea multe detalii, iar HotNews prezintă știrea în stil OTV: păzea că vine Doctoru’ cu amenda dacă nu ieșiți la curățenie sâmbătă de sâmbătă. Evident că pe marginea articolului s-a iscat ditamai discuția (erau vreo șaizecișiceva de mesaje), în care marea majoritate a indivizilor zbierau ca din gură de șarpe, jigniți în adâncul sufletului că cineva își permite să dea asemenea decizii.

Acum, ca să fim cinstiți, curățenia e o mare problemă la noi, și nu neaparat în București, toată țara se scaldă în mizerie și praf. Bucureștiul e un caz aparte, dar numai pentru că într-un spațiu relativ mic sunt înghesuiți un număr mare de români, iar oriunde înghesui un numar mare de români rezultă o cantitate mare de mizerie. În plus, mare parte din românașii noștri consideră că faptul de a strânge o hartie de pe jos, de a-și aduna rahatul lăsat de câine sau de a curăța mizeria făcută de altul este mult sub demnitatea (respectiv “valoarea” lor), prin urmare ar prefera să sară de pe un morman de jeg pe altul decât să pună mâna pe o mătură.

Legat de mizeria de pe străzi sau de pe lângă blocuri și case, concepția generală e că primăria e de vină. Oamenii consideră că dacă ei plătesc impozit la primărie (care este o sumă modică – zic eu), automat de banii ăia primăria trebuie să asfalteze, să facă curățenie, să amenajeze și să întrețină parcuri, să construiască locuințe sociale, să subvenționeze căldura, gazul, curentul și, dacă se poate, să mai facă și câte un chef cu mici și bere gratis în fiecare weekend.

Sunt convins că o asemenea inițiativă cum este cea propusă de Oprescu n-are nici o șansă de realizare, e aproape imposibil de pus în practică într-un sat de câteva mii de oameni iar pentru Bucureștiul zilelor noastre e o adevărată utopie.

Bucharest City Challenge

Posted on : 25-08-2008 | By : hash | In : la grămadă...

Impresii de la Bucharest Ring

În primul rând trebuie să spun că singurul regret pe care-l am e că nu am luat bilete la tribuna Gold, deoarece “tribuna Silver” era de fapt “standing area”… În rest am fost chiar încântat de eveniment, mai ales de cursa de 60 min a mașinilor GT :) .

Legat de controversa creată pe marginea evenimentului, sunt de partea celor susțin organizarea de astfel de evenimente cu toate problemele de trafic, etc. inerente. Nu mi s-a părut că orașul era mai aglomerat decât de obicei (mai ales că era weekend și că este perioada de concedii în care mulți bucureșteni sunt plecați). Nici zgomotul nu mi s-a părut de nesuportat, durata curselor nu este chiar atât de mare și, în plus, zona în care s-a organizat circuitul nu este o zonă rezidențială. Nu cred că are sens să vorbim de poluare (câteva zeci de mașini care se dau pe un circuit timp de câteva ore nici nu se compară cu sutele sau miile de mașini care stau zilnic în blocaje în zonă), zona verde afectată (eu personal nu am văzut zonă verde, Casa Poporului este înconjurată de uscături care sigur nu au fost întreținute nici înainte nici după eveniment) și nici de cei câțiva bucureșteni deranjați de faptul că “ceva e altfel” timp de o săptămână (drumuri inchise, etc..)

În concluzie mă bucur că am fost la cursele Bucharest City Challenge, în mod sigur voi merge și la următoarele ediții și sper ca astfel de evenimente (nu neaparat curse auto, orice tip de eveniment internațional) să fie mai des organizate nu numai în București ci și în alte orașe mari din România. Am văzut că mulți nu înțeleg ce câștigă Bucureștiul și România din asemenea evenimente, răspunsul este unul singur, este un câștig de imagine. Nu e un câștig imens, dar e un pas înainte.