Din câte am înțeles, domnul Cataramă vine cu niște idei destul de “revoluționare” și care s-ar putea să prindă la un număr considerabil de mare de liberali:

1. președintele PNL să fie ales în mod direct de către toți membrii partidului și nu prin delegați la Congres. Operațiunea ar fi într-adevăr ceva mai complicată din punct de vedere logistic, dar dacă s-ar utiliza atât votul prin corespondență cât și vreo formă de vot electronic cred că ideea ar fi aplicabilă. O soluție de genul ăsta ar limita diversele “jocuri”, “aranjamente” și strategii de atragere a unor filiale.

2. participarea la guvernare alături de PDL și, în general, participarea la guvernare indiferent de rezultatele obținute în alegeri. Viorel Cataramă a avansat ideea că PNL-ul este un partid de 20 % care, cel puțin în viitorii ani, va rămâne un partid de 20%, un partid al “elitelor” și nu unul al maselor așă cum sunt PSD și PDL. Dl. Cataramă susține ideea că rolul PNL-ului a-și negocia poziția în viitoarele guverne și de a încerca să-și impună politica din poziția de partener de guvernare care aduce majoritatea.

3. compatibilitatea între PNL și PDL este mai mare decât cea între PNL și PSD, deoarece PDL-ul și Traian Băsescu sunt “percepuți” de opinia publică ca fiind “de dreapta”.

Ca și argumente pentru care candidează la președenția PNL, dl. Cataramă a amintit câteva, cum ar fi:

1. faptul că se numără printre cei care au susținut necondiționat partidul încă de la începutul anilor ’90 și a investit enorm în partid pentru a-l aduce în Parlament în ’96

2. faptul că domnia sa consideră că politica promovată de contracandidații săi (în special Crin Antonescu) pune partidul în pericolul de a nu mai intra în Parlament la alegerile următoare

Cred că una din cele mai grele probleme pe care Viorel Cataramă le pune contracandidaților săi este aceea că promite că dacă va fi ales președinte va duce PNL-ul la guvernare. O asemenea promisiune nu va fi complet trecută cu vederea de către oamenii din teritoriu, în special acolo unde PNL-ul este mai bine reprezentat în administrația locală, acolo unde acei oameni au nevoie de fonduri de la guvernul PDL pentru a-și putea îndeplini obiectivele și promisiunile făcute celor care i-au ales. Nici Crin Antonescu și nici Ludovic Orban nu pot veni cu o ofertă mai tentantă pentru acești oameni. Rămâne de văzut ce se va întâmpla până la congres mai e suficient de mult timp pentru a putea apărea și alte mișcari, candidați noi, etc.

Cred că o să fie un congres interesant și că ne putem aștepta la surprize.

- ori îl desemnează pe Johannis (după cum ar fi normal având in vedere susținerea largă pe care posibil premier o are azi în Parlament) – manevră prin care și-ar atrage nemulțumirea propriului partid eliminat ieri de la guvernare.

- ori persistă în a sfida voința acestei proaspete majorități parlamentare și desemnează un alt prim-ministru (nu contează dacă tot Boc sau oricine altcineva) – manevră prin care își reasigură sprijinul total al PDL dar pe care va fi greu să o explice cu argumente valide.

Klaus Johannis este o propunere pe care președintele nu o poate ignora, deoarece putem da suficient de multe argumente în favoarea desemnării lui:

- primul și cel mai important este acela că se bucură de sprijinul unei majorități consistente a parlamentarilor

- al doilea este că e o figură nouă pentru politica românească de acest nivel, ceea ce îi conferă o oarecare imagine de “nepătat”

- al treilea este că acest om vine cu un “bagaj” de relații la nivel înalt cu politicieni din alte țări ale Uniunii Europene (în special Germania), relații care ar putea fi bine dezvoltate și fructificate în beneficiul României din poziția de prim-ministru

Nu trebuie însă trecute cu vederea și câteva contraargumente ce ar putea fi ușor invocate,  cel mai important fiind experiența pe care România a avut-o cu premieri veniți din poziția de primari, și aici îi amintesc pe Ciorbea și Boc. Unul a venit la palatul Victoria din poziția de primar al capitalei (primar cu o imagine buna la vremea respectiva), celălalt din poziția de primar al Clujului (proaspăt reales cu o majoritate zdrobitoare) iar acum concurează pentru titlul de cel mai slab prim-ministru de după ’89.

Una peste alta putem spune că, după ce ani de zile ne-am plâns că politca românească e extrem de murdară și plicticoasă, în sfârșit ultimele evenimente ne arată că se poate și altceva. Nu mă aștept la minuni, dar însuși faptul că guvernul Boc a căzut prin moțiune de cenzură, s-a constituit o majoritate care a fost capabilă să propună o alternativă viabilă de premier imediat după ce moțiunea a fost adoptată e un semn că încă mai putem spera că intr-o zi vom ajunge la o situație de normalitate în România.

1. am convingerea că este o variantă viabilă de președinte al României. Nu este omul perfect, nu este personajul providențial, dar sper cel puțin că este omul de bun simț de care țara asta ar avea nevoie pe post de președinte pentru următorii 5 ani.

2. am convingerea că odată ajuns președinte nu va ajunge în situația de a face România de râs prin comportament și/sau discurs

3. este liberal

4. a reușit să adune în cercul său de simpatizanți numeroși oameni de valoare

Sunt foarte curios să văd cum se va desfășura campania electorală “oficială” din lunile octombrie-noiembrie și cred că lupta va fi foarte dură. Mă aștept ca pe de o parte să vedem campaniile clasice: una pesedistă pe sistem Vanghelie – cu mici, bere și multă mocangeală, una pedelistă cu resurse financiare nelimitate și, sper, una liberală care să fie “altceva”. Sper din tot sufletul ca echipa de campanie a lui Crin Antonescu să gasească acel “altceva” care să poată convinge alegătorii în primul rând să se prezinte la vot în primul tur de scrutin.

Cred că un element cheie il va juca prezența la urne în primul tur, tur ce va decide finaliștii competiției pentru Cotroceni. Unul din aceștia va fi cel mai probabil Traian Băsescu (mi-e greu să cred că va ieși pe locul 3 în primul tur), iar al doilea poate fi la fel de bine Crin Antonescu sau Mircea Geoană. Dintre aceștia doi va “câștiga” locul în turul doi cel care va ști să-și mobilizeze mai bine electoratul – iar aici Crin Antonescu are un mare dezavantaj față de Geoană, și anume lipsa unei mașinării de partid cum este cea a PSD-ului. Sper totuși ca PNL-ul și Crin Antonescu să poată suplini această lipsă în primul rând printr-un program credibil, fără promisiuni pompoase și deșarte (cum ne vor servi din plin Băsescu și Geoană) și printr-o campanie inteligentă.

În concluzie, tot înainte cu Crin Antonescu!

1. PNL a obținut puțin peste 700 000 de voturi. Nu mă interesează acuzațiile de fraudă aduse celorlate partide de către domnul Antonescu, nu mă interesează că 100, 1000, 100 000 sau 1 000 000 de oameni au votat pe liste suplimentare/speciale. Ce mă interesează și ce ma pune pe gânduri este faptul că PNL a scos la vot numai 700 000 din cei 16 000 000 de români cu drept de vot. Asta înseamnă 4.37%.

2. La nivel de județe, partidul a ieșit pe locul 3 sau mai jos (excepția este județul Ilfov unde a ieșit pe doi) și, fără nici o excepție, procentele PNL au fost maxim jumătate din cele ale competiției (fie ea PSD sau PD-L).

3. Actuala conducere a PNL s-a declarat mulțumită de rezultatul obținut. Singurele supărări are domnului Antonescu par a fi prezența scăzută la urne, proasta organizare și fraudele. Iar vina, în viziunea domnului Antonescu, este exclusiv a celor aflați azi la putere.

4. Faptul că deși se află în opoziție (practic este singura opoziție reală din România), deși traversăm o perioadă dificilă, deși guvernul Boc este departe de a fi unul performant și inatacabil, PNL a pierdut un sfert din procentele pe care le-a înregistrat în noiebrie 2008.

Să analizăm puțin care ar fi cauzele pe care le putem identifica pentru acest eșec:

1. modul prea puțin transparent în care s-a alcătuit lista de candidați, cu Norica Nicolai pe prima poziție. Departe de a comenta calitățile de politician al doamnei Nicolai, realitatea este că doamna vicepreședinte PNL, una din cele mai apropiate susținătoare și colaboratoare a lui Crin Antonescu și Ludovic Orban, rămăsese “fără post” după alegerile din toamnă

2. campania electorală “subțire” – sloganul a fost unul slab și neconvingător iar candidații s-au făcut prea puțin auziți. Mai mult decât atât, PNL-ul a încercat o suprapunere a celor două campanii electorale, cea pentru europarlamentare și cea pentru prezidențiale. Rezultatul se vede…

3. delimitarea de acțiunile guvernului Tăriceanu și, implicit, de acțiunile partidului din perioada în care a fost condus de fostul prim ministru. Atât Crin Antonescu cât și alți membri din conducerea PNL s-au exprimat critic la adresa fostei guvernări, în speranța că vor atrage de partea lor (și a partidului) electoratul care nu îl agrează pe fostul premier. Calculul s-a dovedit a fi unul profund greșit – atitudinea publică de această factură a dezamăgit mulți simpatizanți PNL și, mai mult, a venit ca o confirmare în sprijinul acuzațiilor aduse de PD-L și PSD. Analiza guvernării trebuia făcută în interiorul partidului, și nu la televizor în cadrul unei campanii electorale!

4. imaginea de partid de mâna a doua, imagine alimentată din plin de PSD care a amintit zilnic faptul că de fapt ei sunt cei care l-au ținut pe Tăriceanu la Palatul Victoria în perioada 2006-2008. Acceptarea de către PNL a acestui “stigmat” fără prea multe comentarii a rezultat prin faptul că mulți simpatizanți s-au simțit trădați.

Mai multe analize pe această temă aici, aici și aici.

După cum vedeți, în tot textul de mai sus m-am limitat la a folosi noțiunea de “eșec” și nu cea de “dezastru” – ceea ce înseamnă că încă mai am încredere în resursele (mă refer la resursele umare) de care dispune PNL-ul. Sper că tura asta de alegeri este interpretată drept un duș rece și va servi la trezirea la realitate a celor care poartă răspunderea conducerii partidului. Sper că domnii Antonescu și Orban, în calitatea lor de președinte, respectiv prim-vicepreședinte ai partidului, să recepționeze corect mesajul pe care l-au primit de la electorat și să înceteze a mai căuta motive și vinovați în afara partidului. Treaba domniilor lor acum este să facă o analiză obiectivă a situației curente, să-și descopere greșelile domniilor lor și ale celorlalți membri care s-au ocupat de strategia de comunicare și de campanie a partidului și să se pregătească mai bine pentru viitor.

Cred că nu exagerez dacă spun că aceste alegeri au demonstrat că, pe 7 iunie 2009, PNL-ul a fost prins cu pantalonii în vine.

Ca simpatizant și susținător deschis al PNL pot spune că aștept acum să văd în ce direcție o va lua partidul. Crin Antonescu și-a stabilit niște ținte foarte înalte: cea mai dificilă dintre toate fiind aceea de a trezi interesul alegătorilor pentru viața politică și de a-i convinge de veridicitatea și viabilitatea planurilor și soluțiilor liberale. Această țintă mi se pare chiar mai dificil de atins decât înfrângerea lui Băsescu la prezidențiale.

Noul președinte al PNL are o calitate pe care foarte puțini politicieni de pe la noi o mai au, și anume aceea de a putea mobiliza oamenii prin discurs. Această calitate este probabil cea care i-a adus în primul rând sprijinul colegilor de partid, a unei părți a mass-media (în frunte cu Victor Ciutacu) și, ulterior, victoria în alegerile din interiorul partidului. Greul însă de-abia acum începe, deoarece noul președinte al PNL va intra direct sub tirul oponenților, cei mai agresivi fiind, evident, pedeliștii în frunte cu Băsescu. Sunt convins că Băsescu va încerca din răsputeri să-i distrugă credibilitatea cât se poate de repede, pentru a evita o eventuală “întâlnire” în turul doi al alegerilor prezidențiale din toamnă.

Un aspect negativ relativ la cele întâmplate la Congresul PNL, venit din nou din partea presei, a fost atitudinea față de Tăriceanu. Au fost foarte puțini cei care au amintit realizările sale ca președinte al partidului, au fost foarte puțini cei care au apreciat faptul că după 4 ani la guvernare partidul nu a scăzut în sondaje (cum se întâmplă de obicei). Singura realizare pe care domnii jurnaliși nu au putut să o treacă cu vederea este faptul că Tăriceanu a rezistat la guvernare în pofida atacurilor neîncetate ale lui Băsescu&Co. 

În concluzie, mă bucur că încă mai există pe scena politică personaje capabile să genereze atâta entuziasm, ma bucur că PNL-ul a demonstrat la acest congres că e un partid “mai spălat” decât restul. Nu mă aștept ca noua conducere să aducă reformeze în mod radical partidul, nu mă aștept la rezultate senzaționale la următoarele alegeri, dar sper din tot sufletul ca partidul să-și îmbunătățească imaginea publică și să activeze în direcția “trezirii din amorțeală” a electoratului.