De-abia aștept să vină, dar mai ales să treacă data de 6 decembrie 2009. De ce? Pentru că m-am săturat până peste cap de jegul ăsta de campanie electorală de doi bani, de toți maimuțoii care se dau peste cap să-mi explice cum ca X sau Y vrea să facă pe dracu’ ghem și că eu ar trebui să mă duc să-i dau votul.

Cel mai de rahat lucru mi se pare că, după un an 2009 sub buna guvernare a tandemului Băsescu-Geoană, poporul român, probând “inteligența” lui nativă, i-a trimis în turul doi al prezidențialelor exact pe cei responsabili de situația minunată în care care ne aflăm. Cu un an în urmă, cei doi contracandidați se aliau pentru a “scoate țara din criză”, iar azi încearcă să ne convigă de faptul că ei sunt de fapt incompatibili și că “celălalt” este malefic.

Încă un aspect extrem de jegos al acestei campanii de două săptămâni: nici Băsescu și nici Geoană nu a deschis vreo discuție la modul cel mai serios despre dezastrul economic în care ne-a dus guvernul Boc, despre eventuale idei de redresare, etc. Băsescu toacă înainte cu faptul că de fapt criza a trecut, dar noi suntem mai boi și nu pricepem chestia asta, iar Geoană bălmăjește câte ceva, nu foarte convins și deloc convingător, despre “proiectul Johannis”.

Astea fiind datele problemei, m-am hotărât ca pe 6 decembrie să stau departe de secția de votare. N-am de ce sa calc pe acolo pentru că m-am săturat să fac alegeri de genul ăsta.

PNL și UDMR au anunțat public și sunt pe cale să și oficializeze faptul că în turul doi vor susține candidatura lui Mircea Geoană. Se împlinește astfel un alt vis al lui Băsescu, și anume să se poată prezenta ca “singur împotriva tuturor”. Se inversează rolurile din turul doi din 2004, deoarece se pare că toate forțele politice importante din România se coalizează împotriva celui care a ieșit pe primul loc în turul 1.

Situația asta îi convine cred de minune lui Băsescu, deoarece îi lasa foarte mult spațiu de manevră pe temele pe care și-a construit întreaga campanie: lupta împotriva majorității netransparente din Parlament, majoritate care “refuză să se reformeze”. Băsescu va apărea acum în rol de cavaler pe calul alb, ale cărui idei sunt validate de popor în proporție de 75-80%, și care trebuie singur să lupte cu balaurul cu șapte capete întruchipat de PSD+PNL+UDMR+care s-o mai aduna.

Am putea spune că, din punct de vedere moral, PNL-ul și-a ținut promisiunea de a nu negocia cu Băsescu și cu partidul prezidențial portocaliu. Și-a ținut de asemenea promisiunea de a încerca să cimenteze actuala majoritate parlamentară și planul acesteia de a încredința rolul de premier lui Klaus Johannis. Prețul plătit va fi destul de mare pe termen scurt, deoarece toată lumea va interpreta acestă susținere drept o alianță cu PSD-ul.

Băsescu cred că jubilează. Sunt convins că nici o alianță cu PNL-ul nu i-ar fi putut servi interesele electorale mai bine în ziua de azi. Nefiind legat de nici un fel de înțelegere cu X sau Y, va putea să își desfășoare campania dupa bunul plac, va putea să lanseze acuzații și să arunce cu noroi în absolut oricine nu este de partea lui.

Se poate spune că Geoană a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a crea toate premisele îndepărtării lui Băsescu de la Cotroceni, dar acum urmează partea cea mai grea: să-i convigă și pe alegători. Sunt aproape convins că la ora asta cel puțin jumătate din cei care l-au votat pe Crin Antonescu sunt deciși să nu mai meargă deloc la vot pe 6 decembrie.

Ei bine, a trecut și primul tur al prezidențialelor și avem deja un rezultat clar (BEC-ul a centralizat aprox 97% din voturi): Băselul și cu Geoană merg în turul doi, fiecare cu puțin peste 30%, Crin pe poziția a treia cu 20% și restul cu procente neglijabile. Una peste alta, cu toată agitația și pasiunea stârnită înainte de alegeri, rezultatele au fost cele așteptate.

S-a reconfirmat care este situația politică în România la acest moment, la carma statului se află două partide cu o evoluție constantă in ultimii ani (PSD și PNL) și un personaj, Traian Băsescu. Comparând cu alegerile generale din 2008 putem observa cu ușurință că ierarhia e identică, iar scorurile suficient de asemănătoare. Un plus de câteva procente a reușit sa acumuleze Crin Antonescu, prin faptul că a reușit să atragă de partea sa destul de mulți dintre cei care erau scârbiți de tot ceea ce înseamnă politică în România.

Cred că singura surpriză plăcută a zilei de ieri a fost prezența ridicată la vot (54-55%). În rest am avut parte de obișnuitul circ legat de fraudele electorale, problemele de organizare, etc. Ziua s-a încheiat cu obișnuitele declarații “la cald” date de principalii competitori la ora închiderii urnelor și a publicării exit-poll-urilor:

- Băsescu s-a lăudat cu succesul referendumului și a luat accederea în turul doi ca pe îndeplinirea unei simple formalități, iar apoi a declanșat campania electorală prezentându-și planul pe termen scurt, și anume acela de a instala un nou guvern și de a impune Parlamentului “voința poporului”

- Geoană, al doilea competitor care intră în turul doi, a mulțumit alegătorilor și s-a lansat în campania de a atrage de partea sa pe toți cei care sunt anti-Băsescu

- Antonescu a fost supriza cea mai puțin plăcută din punctul de vedere a reacției la cald, deoarece fie sub presiunea emoțiilor, fie prost informat de către staff-ul său, a comis eroarea de a acuza televiziunile și institutele de sondare a opiniei de manipulare prin publicarea exit-poll-urilor. Problema cea mai mare a lui a fost că, din păcate, rezultatele date de BEC sunt în mare aceleași cu cele ale exit-poll-urilor, ceea ce îl pune într-o lumină extrem de proastă (reacții din categoria Vadim sau Băsescu). Prin acel discurs nefericit de ieri sunt convins că a pierdut destul de mult la capitolul imagine, deoarece va rămâne cu eticheta unui politician care nu știe să piardă cu demnitate și se agață de speranțe deșarte (e aproape imposibil ca toate cele 4 exit-poll-uri să te dea la 10% în spatele locului doi și să crezi că absolut toate sunt falsificate…)

Din punctul meu de vedere, ziua de 22 noiembrie 2009 este una din cele mai negre din istoria recentă, din următoarele motive:

- FSN-ul a înregistrat o nouă victorie zdrobitoare – peste 60% din voturi au mers în acea direcție

- soarta alegerilor a fost din nou pecetluită de voturile celor mai prost informați și ușor influențabili, și anume de votanții din mediul rural și din orașele mici

- o prezența bună la vot din partea electoratului care ar trebui să formeze clasa de mijloc (mediu urban, studii superioare și venituri medii sau peste medie) nu a putut compensa masele de ignoranți care au votat așa cum li s-a spus că “e bine”

- mizeria de referendum a lui Băsescu s-a soldat cu rezultate dezarmante – peste trei sferturi din alegători au fost de acord cu ideea președintelui de “reformă” a Parlamentului.

Legat de referendum, sunt tare curios dacă vreunul din cei care au votat DA poate da un argument logic pentru care Parlamentul Unicameral cu maxim 300 de deputați e mai bun decât cel bicameral de azi sau decât un ipotetic parlament tri,quad, n-cameral cu 500, 1000 sau 2000 de parlamentari. Sper să nu aud ideea că “așa e mai ieftin și facem economie”… Se pare că peste trei sferturi din cei care s-au prezentat ieri la urne nu realizează că “reforma statului” nu se face la modul heirupisto-băsescian, ci prin îmbunătățirea legilor de organizare a instituțiilor și clarificarea atribuțiilor pe care fiecare le are. Chestiunile astea sunt suficient de complexe încât să nu poată fi rezolvate prin a răspunde “DA” la două întrebări ale președintelui.

În cazul în care încă nu ați înțeles la ce a servit referendumul de ieri, vă dau mai jos un citat din discursul lui Băsescu de aseară: “Ceea ce cer eu Parlamentului imediat e să convoace de urgenţă comisia parlamentară pentru revizuirea Constituţiei care să exprime voinţa suverană a poporului român. Românii le-au spus: dragi parlamentari, preşedintele are dreptate. Asta vrem noi şi el v-a spus ce vrem noi.”.

În concluzie, putem spune că în mod incontestabil ziua de ieri a fost un moment de glorie a lui Băsescu și un nou pumn în bot pentru cei care se zbat pentru a crea o clasă de mijloc, cei cărora li s-a demonstrat încă odată cine are puterea în România.

Azi se termină (în mod oficial) campania electorală pentru primul tur al alegerilor pentru Președenția României, așa că o să-mi permit să trag câteva concluzii asupra celor întâmplate.

Cred că cea mai bine construită campanie (super expunere, mesaje de impact) a avut-o Băsescu. E evident faptul că a avut la dispoziție întreaga mașinărie de propagandă portocalie, și o să dau un singur exemplu, care îmi e la îndemână, și anume Brașovul, “păstorit” de primarul pedelist Scripcaru:

1. în tot orașul, oriunde ai privi vezi cel puțin 2-3 afișe electorale cu Băsescu, ori cele de “hai la referendum” ori cel cu “basescu tine cu noi”, “basescu lupta pentru tine” etc. Cred că 9 din 10 afișe electorale prezente peste tot în oraș sunt cu fața lui Băsescu.

2. am primit doua vizite din partea unor tinerei echipați în portocaliu și blindați cu materiale promoționale cu Băsescu, tinerei care mai întâi mi-au spus că “Domnul primar Scripcaru vă așteaptă să votați la referendum” iar apoi că “Domnul Scripcaru vă așteaptă duminică la vot”.

Ceilalți candidați cu șanse la turul doi, și anume Antonescu, Geoană și Oprescu aproape că nu s-au văzut (mă refer aici punctual la situația din Brașov). Atât echipele PSD, cât și cele PNL s-au rezumat în a se fâțâi prin oraș cu nișțe mașini echipate cu megafoane din care urla un discurs sec și o remorcă cu două afișe ale candidaților. Afișele electorale ale tuturor erau la fel de seci, de tipul “Xulescu președinte”, și cam atât.

Cam așa s-a văzut campania la nivel local. Nimic nou, eterna schemă în care cel de la putere (în cazul de față Băsescu) este peste tot, iar restul se înghesuie să-și lipească afișele unii peste alții.

Trecând apoi la modul în care a decurs campania la televizor (acolo unde contează cel mai mult, pentru că mi-e greu să cred că mai votează cineva în funcție de fața pe care-o vede pe un stâlp sau panou), aici putem să identificăm două etape: prima parte, în care părea că tripleta Antonescu-Geoană-Oprescu ar fi într-un fel aliați împotriva inamicului comun, Băsescu, și o a două parte, cea mai recentă, în care se pare că obiectivul s-a schimbat, și scopul este ca unul din ei să prindă a doua poziție care să-l ducă în finală alături de Băsescu. Cred că această ultimă mișcare este una extrem de proastă și că îl va avantanja pe Băsescu, care de-abia așteaptă ca Geoană și Antonescu să se bălăcărească în ultimul hal pentru a putea să-i racoleze pe cât mai mulți din votanții celui care nu ajunge în turul doi.

Sunt tare curios să văd ce va aduce mult trâmbițata confruntare din seara asta (în cazul în care se va mai face), dar sunt aproape convins că va fi un mare bâlci la care cei trei nu vor face nimic altceva decât să își lanseze reciproc diverse acuzații. M-aș încumeta chiar să speculez cam care vor fi “plăcile” fiecaruia dintre cei trei:

- Băsescu va merge pe ideea ca restul se opun reformării statului și va înfiera alianța “netransparentă” PSD-PNL din Parlament, alianță mârșavă care a dat jos cel ma performant guvern (Boc II) și n-a vrut să investească guvernul Croitoru

- Antonescu va acuza, pe bună dreptate, guvernarea execrabilă din 2009, guvernare patronată de Băsescu și girată timp de 9 luni de către Geoană

- Geoană se va lega de modul în care PSD-ul a fost mazilit din Guvern și la măsurile luate între 2004 și 2008 (timp în care PSD-ul a fost în opoziție)

In orice caz pot spune că sunt dezamăgit de modul în care au decurs lucrurile, și că mă așteptam la mult mai multe mai ales din partea candidatului meu favorit, Crin Antonescu. Mă așteptam la mai multe confruntări între candidați, la un război al ideilor, la o competiție între programe, etc. E clar că am avut eu așteptări mult mai ridicate decât nivelul candidaților.

Începutul acestei săptămâni poate fi cu siguranță calificat drept un nou maxim al circului pe care îl reprezintă politica noastră de zi cu zi. Am impresia că oamenii ăia, care cică ne guvernează pe noi în baza “Parteneriatului pentru România”, pentru a ne “scoate din criză”, sunt de-a dreptul bătuți în cap.

Mai întâi s-a trezit Boc să propună revocarea ministrului de interne bazându-se pe următoarele motive: ba că nu știu ce ar fi zis despre o posibilă fraudare a alegerilor prezidențiale, ba că performanțele ministerului sunt atât de slabe încât se recomandă o remaniere, ba că are el un rezultat al unui sondaj de opinie care demonstrează că x% din români nu se simt în siguranță atunci când ies pe stradă. Fără să-i iau apărarea lui Nica pot spune că motivele enunțate de Boc, chiar dacă sunt reale, nu sunt suficiente pentru a-l zbura pe respectivul ministru din funcție. Modul în care a pus Boc problema este următorul “Guvernul funcționează ireproșabil, singura uscătură este Nica, drept urmare am decis sa-l zbor de acolo”.

După această demonstrație de forță a lui Boc s-au turat pesedeii, care au anunțat belicoși că dacă Nica e remaniat, ei rup alianță și pleacă de la guvernare. Cu alte cuvinte, PSD-ul a refuzat să înghită gălușca pregătită de portocalii, și treaba s-a împuțit și a primit numele de “criză politică”.

Odată amorsată bomba numită “criză politică” a ieșit la rampă și personajul care n-ar putea să rateze niciodată o asemenea ocazie, prezidentul Băsescu. În calitatea lui de “mediator”, președintele mai întâi i-a “pus la punct” pe șefii celor două partide, iar apoi, după ce terenul era pregătit, a venit cu două propuneri de soluție salvatoare: ori ministru independent, ori ministru de la opoziție. Faza tare însă este că, după toate regulile stabilite în protocolul coaliției, ministerul de interne revenea PSD-ului, ceea ce înseamnă că ambele soluții prezidențiale înseamnă orice în afara respectării respectivului protocol.

Întrebarea care se pune acum e una logică: cine are de câștigat și cine are de pierdut în urma acestei tevaturi? S-o luăm metodic, și să vedem cine pierde:

1. cel mai tare pierd pesedeii, în frunte cu Mircea Geoană (care mai e și candidat la președenție), care au reușit sa demonstreze cât de tare se știu ține cu dinții de putere. Contrar tuturor declarațiilor și argumentelor, lipsa unui răspuns ferm și rapid la cea mai recentă provocare venită din partea lui Boc și a PDL-ului nu poate fi interpretată decât ca o disperare de a rămâne pe partea cărnoasă a ciolanului

2. pierde Boc, deoarece este pentru prima dată (cred) în istoria de dupa ’90 când o propunere de revocare a unui ministru este adresată de un premier președinteului iar acesta refuză să îi dea curs. La Boc oricum nu contează chestii de gen imagine, demnitate, etc., deoarece el deja are pentru toată lumea o imagine clară: ajutor de băgător de seamă și trompetă a lui Băsescu.

3. pierd toți contracandidații lui Băsescu deoarece președintele în funcție atrage toată atenția asupra sa în calitate de “salvator de situație”.

4. pierde toată România deoarece membrii Guvernului (și elementele de decizie din conducerea coaliției de guvernare) se țigănesc pe un post în loc să-și vadă de treaba pentru care sunt puși acolo.

De câștigat cred că e evident, singurul care căștigă ceva din toată chestiunea este Băsescu. Chiar dacă se vor găsi unii care să bănuiască faptul că toată afacerea este regizată de la Cotroceni (și că de fapt Boc execută ordinele președintelui), se vor găsi și mai mulți care să aprecieze “responsabilitatea” și “preocuparea” pentru aplanarea conflictului de care Băsescu dă dovadă.

Una peste alta, părerea mea în legătură cu tot scandalul ăsta e că totul e un mare circ, care nu are nici o legătură cu vreun motiv real, și este pun în scenă exclusiv cu scopul de a “întreține” electoratul și de a-i fabrica o imagine de “sfânt” lui Băsescu.

Este evident că suntem în criză. Este evident că Guvernul dă din colț în colț și n-are nici o idee despre cum să managerizeze situația. Este evident că poporul, omul de rând, nu realizează nici acum că povestea asta cu criza nu e o invenție a presei, și că încă speră într-o minune și că în câteva luni totul se va regla de la sine. Drept urmare “se cerea” ca președintele cel jucător să-și ia din nou rolul în serios și să vină sa ne explice nouă, muritorilor de rând, și lor, ălora pe care votul nostru i-a trimis în Parlament, care-i treaba de fapt.

Nu am auzit “live” discursul prezidențial (deh, unii din noi mai trebuie să și muncească, n-au vreme de holbat la TV la orele alea), dar l-am citit aici (sărumâna HotNews). O să încerc să sintetizez mai jos esența mesajului prezidențial, un fel de “traducere și adaptare”:

1. Bă băieți, e groasă. Puteți uita tot ce am zis eu și ai mei (Boc și alții) cum că România nu va fi afectată de criza mondială. Ceea ce nu trebuie voi să uitați e un lucru, Tăriceanu și guvernarea dezastruasă sunt de vină pentru situația de acum!

2. Io, președintele vostru, am soluția! Stați liniștiți, faceți cum vă zic, și o să fie bine! Soluțiile sunt simple și la mintea cocoșului: lucrați mai cu spor, pe mai puțini bani, plătiți-vă toate dările (pe care stați liniștiți, vi le creștem) către stat și fiți pătrunși de spiritul de solidaritate socială.

3. Actuala majoritate de 73% pe care eu, președintele vostru, am nășit-o, este șansa voastră de a trece mai ușor de criză. A, că tot vorbeam de majoritatea solidă, puteți uita ce v-au promis ăia de i-ați ales, că oricum nu se mai poate. Dar, nu uitați, Tăriceanu e de vină!

4. Vă ziceam io acu vreo 2-3 luni că nici în ruptul capului nu vreau bani de la FMI. Vreau de la UE, da’ nu de la FMI, că ăia e răi și ne trag înapoi. Uitați și chestia astă, m-am mai scărpinat eu în căpșorul meu, m-am mai consultat cu unu’ cu altu’ și m-am sucit. Deci, luam bani și de la FMI. Io n-aș fi vrut, da’ m-am prins că Uniunea Europeană, Comisia sau cum le zice la ăia de ne pot da bani e amărâți, și n-are cum să poată controla ce facem noi cu banii, drept urmare ni-i impun pe ăia de la FMI la care să dăm frumos raportul că ce și cum facem.

5. Nu uitați, tot ce se întâmplă acum e cauzat de guvernarea dezastruasă din ultimii ani (mai ales ultimii doi după ce protejații mei au fost dați afara mișelește, pe ușa din dos). Nu vă amăgiți cu realitatea că la toți a început să vă meargă din ce în ce mai bine în anii ăștia, și credeți-mă pe mine pe cuvânt că Tăriceanu, Patriciu și ai lui sunt dă vină că suntem acu în criză.

Dacă mai adăugăm și ceva “completări” făcute în direct la TVR o să mai identificăm și cine e deja vinovat pentru tot ce n-o să meargă bine în viitorul apropiat: Geoană cel lipsit de bun simț care în loc să pupe mâna care l-a adus la guvernare, l-a pus al doilea om în stat și i-a salvat scaunu de președinte de partid își permite acum să ridice clonțul la “băieții buni și portocalii” și să critice onor’ guvernul care n-are încă un plan  anticriză. 

În concluzie, acu că am cetit mesajul prezidențial, m-am liniștit. România e pe mâini bune. Un pic de solidaritate socială  - activitate aia prin care ăia care lucră cu spor si folos țin în cârcă pe lângă pensionari (care nu sunt asistați social, cum îi consideră Băse) și un cârd mare de puturoși – și o să treacă si criza asta.

Până nu de mult răspunsul era simplu, repetat de trei ori pe zi de personaje de pe la Cotrocei, respectiv de pe aleea Modrogan: Tăriceanu. Tăriceanu ne mințea cu nerușinare prin toamnă că nu are bani de salarii la profesori, că situația bugetului se deteriorează, că in 2009 vine criza peste noi. Alături de Tăriceanu evident era băgat Patriciu, “antenele” și toți “găozarii” de jurnaliști care făceau tot felul de previziuni sumbre și își permiteau să conteste viziunea marelui cârmaci și a gărzii portocalii.

Ei bine, au trecut alegerile, s-a format coaliția de 73%, formată din partide care se lăudau fiecare în parte cu cel mai beton program anticriză, programe din care zic ei că s-a ales “spuma” și s-a format minunatul program de guvernare care ne va duce pe culmile prosperității. S-a instalat guvernul autointitulat “cel mai responsabil guvern de dupa ’89″, s-au ales cei mai capabili (?!?) și “curați” (?!?) miniștri, și s-au pornit pe treabă, sub blânda și preocupata oblăduire a Președintelui României.

Acum s-a făcut o lună și ceva de când acești distinși domni, profesioniști, responsabili, preocupați de soarta țării, blindați cu un super program de guvernare s-au instalat în funcții. A venit vremea să demonstreze de ce sunt în stare și, mai ales, să arate poporului cât de prost a fost gestionată țara înainte și cât de minicinos era Tăriceanu și ai lui. Dar, surpriză, s-a întâmplat întâmplarea, elementul “neprevăzut”: s-au prins că e criză. Ei, ca niște profesioniști ce se află, n-aveau de unde să știe de chestia asta acu două-trei luni când erau în campanie si promiteau marea cu sarea. Drept urmare, prin intervenția elementului neprevăzut, se schimbă foaia: adio relaxări fiscale (vezi povestea cu TVA la alimente), adio creșteri salariale și de pensii (vezi povestea cu înghețarea lor pe 6 luni), adio x și adio y. Aproape că îi aud în câteva zile că mai se taie și din kilometrii ăia de autostradă promiși și că taxa auto e de fapt utilă.

Acum întrebarea care se pune, pentru toți cei care sunt acum la guvernare, ăia mulți, începând cu Băsescu, Geoană, Boc și terminând cu ultimul parlamentar al coaliției: bă voi chiar sunteți atât de proști sau doar mințiți cu mult tupeu? Dacă chiar sunteți atât de proști atunci e cam nasol de țara asta, așa că eu sper că sunteți doar niște mincinoști tupeiști.

Acestea fiind spuse, propun un top al mincinoșilor de mare succes care sunt acum la putere:

Marele premiu – nimeni altui decât Băselul, pentru arta cu care știe să se sucească (vezi poveștile cu salariile profesorilor, prăbușirea fondului de pensii, ordonanța 230 – asta ca să nu amintim decât de cele foarte recente)

Locul 1 și-l împart frățește domnii Boc si Geoană, ca demni conducători ai coaliției de guvernare și semnatari ai acelui program de guvernare care deja e bun de aruncat la gunoi

Restul de locuri rămân vacante, având în vedere că în afara celor de mai sus nimeni nu s-a prea remarcat cu ceva notabil, exceptând-o pe tanti Nuți de la turism, cea mai plină de inițiativă persoană din guvern

Nenea Băse, președintele nostru drag, ne-a desemnat miercuri un candidat de prim-ministru în persoana lui “dragă Stolo”. Și mai mult, în imensa sa grijă față de poporul care l-a ales, vrea ca neapărat viitorul guvern să îndeplinească două condiții: să i se subordoneze total (vezi nominalizarea premierului) și să aibă o “majoritate consistentă” în Parlament.

Prima condiție o înțeleg, probabil președintele merge pe principiul din bătrâni că cine s-a fript odată cu ciorba suflă și-n iaurt. Dupa experiența cu Tăriceanu, care în nemernicia lui a mușcat mâna care l-a pus premier și și-a permis să-l pună la punct pe el, marele Băse, și să nu-i fie slugă credincioasă așa cum s-ar fi cuvenit, acum nu-și mai permite să riște cu cine știe cine (vreun pedelist sau, Doamne feri, vreun pesedist). Dacă acum patru ani s-a țepit și nu i-a ieșit socoteala cu guvernul Alianței D.A. – că ăia răi din PNL s-au ofuscat când s-o pus problema să servească drept lacheii Cotroceniului – a venit vremea să încerce și o cumetrie cu tabăra social-democrată dar în alte condiții – cu Stolo moț la palatul Victoria – să nu cumva ca proaspeții aliați să calce iar în străchini ca liberalii. 

Cu a doua condiție am eu o problemă, nu prea pricep ce consideră Băselul că-i aia “majoritate consistentă”. Unanimitate? La modul la care negociază PD-L-ul s-ar zicea că aia vrea să-i asigure marelui cârmaci – vreo 80% în Parlament. Poate se întreabă cineva ce-i rău în asta? Sau care-i diferența între 70% sau 80% în Parlament, că ori cu una ori cu alta nu tot majoritate se cheamă? Ei bine, există o mică mare diferență: când ai 80% ai posibilitatea de a modifica după voie, când vrei, legi organice – alea care necesită majoritate de peste 2/3 pentru a umbla la ele – chiar și atunci când prezența parlamentarilor în sală e ca de obicei (adică destui trag chiulul). La 70% ar fi un pic de stress, că trebuie să-ți aduni cam toți vitejii și 5-10 trădători îți pot încurca socotelile.

În plus mai este un motiv pentru care Băselul, și implicit portavocile prezidențiale pedeliste vor și UDMR la guvernare: cu ajutorul lor pot să-i țină mai bine în frâu pe PSD. Ar fi un semn că au învățat lecția pe care le-a predat-o Tăriceanu acum doi ani când i-a zburat pe miniștrii PD din guvern. Acu rămâne de văzut care-i mai bățos – că până la urmă foamea-i mare la amândoi urmașii FSN-ului și nici unul nu pare dispus să dea drumu la ciolanul pe care li-l agită Băselul în față.

Până una alta, orice-am zice sau am vrea noi, negocierile continuă!

Am văzut aseară, nu chiar de la început, confruntarea televizată “Eu cu cine votez” de pe Antena 1, unde liderii celor trei partide care contează au avut ocazia să își “vândă marfa” și să-și atace contracandidații. Am avut parte de un show reușit și de o moderatoare care s-a achitat bine de rolul său, astfel încât nimeni nu cred că se poate plânge că nu a avut drept la replică sau că vreunul din partide sau candidați ar fi fost favorizat.

Pentru început aș nota faptul că niciunul din partide nu și-a trimis la emisiune liderii mai “spurcați de gură”. Dintre absenți aș aminti pe:  Năstase, Mitrea, Ponta de la PSD; Berceanu, Udrea, Boureanu de la PD-L, Orban, Antonescu, Olteanu de la PNL. Lipsa lor și a multor alți lideri mai bătăioși a făcut ca dialogul să fie în general civilizat și să nu avem parte de momente de circ și bâlci după cum eram obișnuiți în asemenea ocazii.

Trecând mai departe, impresia pe care mi-au creat-o cei trei lideri de partide, așazișii “candidați la postul de premier” a fost următoarea:

• Călin Popescu-Tăriceanu – cel mai coerent discurs, cea mai bună imagine. Am impresia însă că insistă cam prea mult pe placa cu creșterea economică și cu mărirea salariilor și a pensiilor și destul de puțin pe programul de guvernare pentru următorii patru ani. A spune doar că vor continua ce-au făcut până acum nu este de ajuns.
• Mircea Geoană – imagine ok, discurs coerent și puternic de stânga. Exagerează însă cu ideile de genul “capitalismul s-a dovetit falimentar”, “stânga este acum la putere în lume” etc.
• Theodor Stolojan – imagine ok, cel mai puțin coerent discurs. Insistă mult prea mult pe demonizarea “coalitiei PSD-PNL” și exagerează cu populismele. Are dezavantajul de a conduce un partid fără o doctrină clară – ei se consideră de centru-dreapta dar de fapt sunt “anti”. Anti-PSD, anti-PNL, anti-oricui ridică glasul împotriva lui Băsescu.