Browsing Tag

guvern

Leacul durerii politichie

Băse 10 : Ponta&Antonescu 0

28 Octombrie 2010

Ieri ar fi trebuit să fie o zi memorabilă: moțiune de cenzură + câteva zeci de mii de manifestanți care să pună o presiune suficient de mare pe parlamentari pentru a dărâma guvernul Boc țșpe. Totul a fost pregătit cu grijă, sindicaliștii au fost la post, în Parlament s-a dezbătut, s-a făcut și un mic circ (vezi pancarde și alte cele) pentru ca în final moțiunea să pice cu grație.

Se pune acum întrebarea: cine-a fost de vină pentru eșecul moțiunii? PSD și PNL? Ei au fost toți acolo și toți au votat în favoarea moțiunii. Grupul minorităților condus de Pambuccian? Ei s-au abținut și au ieșit din sală, chiar dacă voturile lor (în ipoteza că ar fi susținut toți moțiunea) ar fi fost suficiente. Am putea să ne repezim să zicem că sunt niște trădători, dar dacă analizăm mai cu atenție putem spune că poziția lor a fost una destul de “morală”, deoarece locurile lor în Parlament sunt garantate și rolul lor e mai mult “decorativ” – și anume de a reprezenta niște minorități etnice. Orice vot ar fi dat acești parlamentari ei ar fi fost acuzați ba că au fost cumpărați de putere, ba că au fost cumpărați de opoziție.

Există un singur motiv real pentru care moțiunea a picat: guvernanții (în speță Băsescu, că nu cred că are nimeni impresia că Boc ar conduce ceva) și-au învățăt lecția de la precedenta moțiune (unde guvernul a fost mult mai aproape de a fi demis) și s-au pregătit corespunzător: le-au interzis parlamentarilor lor să voteze. Manevra a fost una extrem de inteligentă, deoarece absența de la vot e cea care face ca rezultatul să fie cel mai ușor de intuit. Aritmetica este simplă, opoziția reunită are X voturi, puterea reunită are Y voturi iar pentru ca o moțiune să treacă trebuie ca un număr de parlamentari ai puterii să o susțină. Dacă s-ar fi procedat cum ar fi fost nomal – votul să fie secret și toți parlamentarii să voteze – exista riscul ca o parte din pedeliși (sau udemeriști sau independenți), sub protecția anonimatului, să trântească guvernul. Pedeliștii s-au bazat pe ideea că parlamentarii lor sunt niște lași (la fel ca și restul de altfel) și nu vor avea curajul să sfideze ordinul de partid și să meargă să își exprime votul.

Ce s-a întâmplat ieri poate fi sintetizat foarte simplu: Băsescu și-a bătut joc în ultimul hal de Parlament și i-a redus importanța până la un minim istoric. Ieri, Parlamentul României a fost o instituție inutilă, atât parlamentarii puterii cât și cei ai opoziției au avut doar un simplu rol, acela de oi. S-au prezentat, s-au numărat, s-au dus care încrotro i-a mânat ciobanul (unii la vot, alții la bufet) și au plecat acasă.

Singurul lucru pe care l-am înțeles din toată ziua de ieri e că PDL-ul (în speță Băsescu) au exploatat încă o slăbiciune a sistemului parlamentar din România și anume modul în care se votează. Regula pe care o avem acum este următoarea:

1. se numără parlamentarii prezenți pentru a se constata dacă există cvorum

2. se votează (existând posibilitatea ca un număr de parlamentari să se abțină de la vot)

3. voturile pro și contra se raportează la numărul de parlamentari prezenți iar nu la numărul de voturi exprimate.

Acest punct 3 este slăbiciunea sistemului, deoarece permite unui grup (cum a fost ieri cel al PDL-ului) să blocheze practic procesul de vot. Probabil ar fi mult mai bine ca votul să fie obligatoriu pentru toți parlamentarii prezenți, iar abținerea să fie de fapt “votul anulat” (ambele bile în aceeași urnă). Mai mult decât atât, la adoptarea legilor, moțiunilor,  etc. ar trebui ca pe lângă condiția de cvorum să existe și o condiție de număr minim de voturi exprimate (de exemplu 80% – 90% din numărul celor prezenți). În felul acesta s-ar putea evita situațiile aberante în care jumătate sau mai mult din cei prezenți nu votează, dar votul este considerat valabil.

În orice caz sunt convins că aseară Băsescu a spus din nou: “Un fleac, i-am ciuruit!”

Leacul durerii politichie

Răscoala funcționărimii de la Finanțe – câteva impresii

15 Octombrie 2010

Nu am urmărit cu prea mare atenție ce s-a întâmplat cu intens mediatizata revoltă a funcționarilor din Ministerul de Finanțe urmată de cea a celor de prin administrațiile financiare, dar din toate informațiile pe care le-am auzit problema reclamată de aceștia este faptul că Guvernul a decis ca veniturile lor să scadă cu 60%. Sună rău, foarte rău și pare că oamenii ăia sunt perfect îndreptățiți să protesteze. Situația însă este, ca de obicei, mult mai complicată de atât.

Din cele declarate atât de manifestanți cât și de guvernanți, veniturile unui angajat de la finanțe se compuneau, până acum, din:

1. salariu (plafonat în funcție de postul ocupat)

2. stimulente, prime și alte astfel de “suplimente”. Stimulentele se pare că însemnau o sumă între 1 și 3 salarii și aveau caracter permanent, iar acordarea acestora se făcea după bunul plac al conducerii instituției.

Ei bine, aici apare problema: angajații consideră că stimulentele acestea (care în medie le dublau veniturile lună de lună) făceau parte din salariu, iar guvernanții consideră că acestea ar trebui să fie acordate pe criterii de performanță și să nu aibă caracter permanent. Din punct de vedere logic înclin sa dau dreptate guvernanților, deoarece nu este normal un angajat să primească lunar bonusuri (indiferent de cum se numesc ele – stimulente, premii, prime, etc) indiferent de rezultatele activității sale.

Realitatea însă cred că este alta: sistemul ăsta de salarizare al funcționarilor din minister (și probabil ministerul de finanțe nu este un caz singular), sistem în care o parte din venituri sunt “salariu” iar alta parte, mai mică sau mai mare, are denumirea de “stimulent” are un singur scop – acela de a asigura faptul ca funcționarii sunt “cuminți”. Orice angajat care știe ca șeful lui direct are posibilitatea oricând să-i dubleze sau nu venitul lunar va fi extrem de “atent” să nu îl deranjeze cu ceva. Folosind acest sistem la scară mare, toți guvernanții care s-au perindat pe la conducere și-au asigurat serviciile aparatului funcționăresc și, mai ales, loialitatea lor. Practic cred că putem spune cu certitudine că aceste “stimulente” au fost prețul cu care guvernanții au “cumpărat” complicitatea funcționarilor pentru a-și putea pune în aplicare ideiile care mai de care mai fanteziste.

Acum, când situația e destul de disperată pentru Guvern și foamea de bani e mai mare decât oricând se pare că le-a venit rândul și celor care până acum păreau intangibili – funcționarii de la fisc – să simtă “austeritatea” impusă de la Cotroceni. Problema lor mare e că, spre deosebire de alte categorii de bugetari care au fost afectați de scăderea cu 25% a salariului, la ei scăderea care se simte puternic este dată de eliminarea acelor stimulente. Nu e greu de înțeles frustrarea unui angajat ale cărui venituri au fost pâna acum câte doua salarii pe luna și care acum se trezește cu un venit de 75% dintr-un salariu, deci care a pierdut brusc mai mult de jumătate din veniturile sale lunare nete.

Cine e de vină pentru toată situația asta? Ei bine, vina este împărțită:

– o mare parte din vină o au guvernanții, pentru că ce au făcut ei cu stimulentele astea se numește șantaj și înșelăciune. Le-au dat impresia oamenilor că indiferent de salariul pe care îl au, veniturile lor vor fi mereu duble dacă își văd de treabă și nu deranjează pe nimeni.

– o altă mare parte din vină o au sindicatele care îi reprezintă și ar trebui să apere interesele funcționarilor. Liderii de sindicat ar fi trebuit să înțeleagă riscul la care sunt expuși cei pe care-i reprezintă: ipoteza ca acele suplimente salariale să devină la un moment dat condiționate și nu permanente și să nu se mai acorde tuturor nu era atât de fantasmagorică. Rolul lor era să lupte pentru ca veniturile cu caracter permanent ale celor pe care-i reprezintă să fie încorporate în salariul lunar. Nu este însă complet exclus ca guvernanții care au întreținut această stare de fapt să o fi făcut cu complicitatea liderilor de sindicat.

– în final, o parte din vină o au însuși funcționarii, pentru că au crezut că veniturile lor, obținute sub forma asta anormală, sunt intangibile. Era logic că riscul ca acele stimulente să dispară la un moment dat sau că ele vor fi condiționate era mare, dar ei s-au complăcut în acea situație și au stat cuminți, ca nu cumva să iasă în evidență ca “reacționari” și să fie excluși din sistem.

Sunt curios să văd ce se va întâmpla în continuare, dar înclin să cred că guvernul va ceda și într-un final funcționarii vor avea câștig de cauză. Nu cred că guvernul, mai ales guvernul Boc, are capacitatea de a funcționa o zi fără a avea asigurată loialitatea fiscului atât timp cât principala lui problemă este lipsa banilor.

de tot râsul Leacul durerii me hate...

“Starea națiunii”

30 Septembrie 2010

Ia uitați aici următoarea statistică: “Pe ce cheltuim banii” (businessday.ro). Avem acolo câteva valori extrem de semnificative:

1. locul 1 în UE la cheltuielile cu alimentele (43% din venituri), alcool și tutun (8%), intreținerea locuinței, energie electrică și combustibii (17%)

2. ultimul loc în UE la cheltuielile cu recreerea si cultura (5%), asigurari (0.2%), chirii (0.7%) si cheltuieli cu achizitia autoturismelor (0.7%).

Valorile de mai sus sunt niște medii care intră în calculul IAPC (indicele armonizat al preturilor de consum comunicat de Eurostat), valori care ne indică următoarele:

1. autoturismul reprezintă în continuare un “lux” pentru majoritatea românilor (altfel nu se poate explica procentul de 0.7% din venituri, de 6 ori mai mic decât media europeană). De asemenea, acest procent ne indică și faptul că marea majoritate a tranzacțiilor de pe piață auto sunt de valoare mică, cel mai probabil pe zona second-hand.

2. suntem în continuare o țară de proprietari de locuințe, ponderea chiriașilor este mică și, mai mult decât atât, majoritatea chiriilor este plătită la negru (altfel e greu de explicat cum chiriile – și nu cred să existe chirie sub 100 – 150 euro pe luna, respectiv 30-35% din salariul mediu – are o pondere de doar 0.2% din IAPC)

3. nu exista nici un fel de interes pentru cultură. Cel mai rău aici mi se pare că stăm la cheltuielile cu achiziția de cărți (0.24%), ceea ce ne indică faptul că, în continuare, principala sursă de “culturalizare” în România o reprezintă televizorul.

4. principala preocupare a românului de rând este să aibă ce mânca, bea și fuma. Alimentele, alcoolul si tutunul reprezintă 51% din venituri conform statisticilor Eurostat și probabil peste 75% din veniturile unei mari părți a populației.

Ar fi foarte interesant de văzut evoluția acestori indici în ultimii ani (din 2007 sau chiar mai de dinainte) deoarece ei ne arată exact cum stăm din punct de vedere al calității vieții și al nivelului de trai, și am putea trage din asta o concluzie relativ la performanțele diverselor guverne care ne-au condus până acum. Principalul obiectiv al oricărui guvern este tocmai acesta, de a crește nivelul de trai și de a îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor, și nu mare mi-ar fi mirarea ca evoluția noastră din ultimii ani să nu fie tocmai una fericită.

În final, se poate trage o singură concluzie: ne plasăm în continuare la coada clasamentului UE, suntem în continuare cea mai săracă și îndobitocită națiune din cele 27.

Leacul durerii politichie

Guvern Boc remaniat? O glumă proastă și nimic mai mult

2 Septembrie 2010

În ultimele zile s-a tot vehiculat, cu titlul de “zvon”, știrea că o parte din miniștrii guvernului Boc vor fi remaniați. Aseară, după întâlnirea lui Boc cu grupurile parlamentare PDL, zvonul s-a adeverit.

Ce s-a întâmplat aseară a fost un fel de spectacol (cum de altfel e toată “viața politică” românească): Boc s-a dus la parlamentarii al căror șef este cu varianta “demisie și mers în opoziție” sau “remaniere ușoară”, iar parlamentarii portocalii s-au emoționat și au votat  în majoritate pentru varianta remanierii câtorva miniștri. Sunt curios acum să văd care or fi miniștri remaniați, dar am o oarecare bănuială că Boc nu se va atinge de posturile “greilor” Udrea, Blaga, Videanu, Berceanu… Probabil vor fi înlocuiți niște “independenți”, respectiv niște ministri UDMR pentru a da impresia că ei au fost cei din cauza cărora guvernul nu a “performat”.

După părerea mea, toată treaba asta cu remanierea are un singur scop: menținearea în funcție, cu orice preț, a guvernului Boc (sau mai bine zis, BăseBoc). După moțiunea de cenzură de care au scăpat la mustață și spectrul unei noi moțiuni ce ar putea fi depuse de PSD și PNL, liderilor portocalii, în frunte cu Băsescu, le e clar că trebuie să facă niște manevre pentru a asigura supraviețuirea guvernării lor. Remanierea e soluția cea mai bună la ora actuală (pentru Băsescu și Boc), pentru că:

1. nu implică în nici un fel Parlamentul. Toată manevra se întâmplă între Boc și Băsescu, unul “propune”, celălalt “revocă” și “desemnează”. Structura guvernului rămâne aceeași și schimbările se fac post pe post.

2. e pe placul parlamentarilor nemulțumiților din PDL și reduce astfel numărul posibililor “trădători” în cazul unei eventuale moțiuni

3. mai cumpără niște timp. Cu siguranță se vor găsi destui care să creadă că, după această remaniere, guvernarea se va îmbunătăți.

4. distrage atenția presei și a opiniei publice de la probleme mai importante, cel puțin pentru câteva zile – săptămâni.

După cum spuneam și în titlu, toată povestea e o glumă proastă, și se va solda cel mai probabil cu un guvern Boc 5 (sau 6, 7, 10, cât o fi), aceeași Mărie cu altă pălarie, “tunată” special pentru a supraviețui unei moțiuni de cenzură în următoarele 1-2-3 luni.

Leacul durerii politichie

Curtea Consituțională vs. guvernul Boc

25 Iunie 2010

Spre suprinderea mea (și cred a multora), Curtea Constituțională a declarat ca neconstituțională măsura de reducere a pensiilor cu 15%. Domnul profesor de drept constituțional Emil Boc a primit din nou o “lecție” de la Curte, chiar în condițiile în care partidul domniei sale a numit majoritatea judecătorilor de acolo.

Este evident ce va urma acum, în câteva zile, maxim săptămâni, guvernul va veni cu planul B, și anume majorarea de taxe și impozite (în special “cota unică” și TVA) iar, pe de altă parte, BNR-ul va mai da drumul la cursul euro care are toate șansele să se ducă binișor spre 5 lei.

Acum mă întreb eu, ca omul, oare de ce mai e nevoie pentru ca acest Guvern să pice odată pentru totdeauna? A fost dat jos odată prin moțiune de cenzură (anul trecut), a scăpat destul de “la limită” de a fi trântit încă odată cu câteva săptămâni în urmă iar acum s-a trezit cu faptul cele mai contestate măsuri pe care l-a luat au fost declarate neconstituționale. În orice țară civilizată o asemenea succesiune de evenimente ar fi fost urmată de demisia Guvernului.

Sunt curios acum să aflu părearea lui Băsescu despre toată treaba asta, și să vedem cine mai e acum de vină de faptul că Guvernul nu poate să-și aplice “planul” ?

O altă chestie interesantă: până mai ieri atât Băsescu cât și Boc și restul găștii susțineau că acest pachet de măsuri este unica și singura soluție viabilă, și că orice alte măsuri alternative sunt fanteziste. Azi auzim că de fapt guvernul mai are un pachet de rezervă, pe care l-a ținut ascuns până acum. Păi cum vine asta? Ieri nu era nici o altă soluție, iar azi brusc există un întreg pachet alternativ? Când au mințit? Ieri? Azi? Tot timpul?

Leacul durerii politichie

Lecția de guvernare BăseBoc

19 Mai 2010

Avem următoarele:

– una bucată președinte, Traian Băsescu, reales în 2009

– una bucată imitație ieftină de prim ministru, Emil Boc, demis în 2009 prin moțiune de cenzură și reinstalat în funcție de sus-numitul președinte

– una bucată Parlament în care, teoretic, opoziția (PSD + PNL) e “majoritară” și e împotriva măsurilor pe care Guvernul vrea să le ia.

Cum se guvernează o țară ca asta, mai ales în situația maro în care se află (acord cu FMI, criză economică, etc)? Foarte simplu! Să luam ca exemplu pachetul de măsuri de austeritate de care s-a discutat atât în ultima săptămână:

Etapa 1 – Băsescu discută cu reprezentanții FMI, stabilește conținutul pachetului de măsuri pe care să le ia Guvernul, apoi se afișează la TV și explică poporului cum stă treaba. Pentru a liniști poporul, îi spune că respectivul pachet de măsuri nu va fi pus în aplicare decât dupa ce CES-ul (de care până acum nu auzise mai nimeni) nu își va da binecuvântarea.

Etapa 2 – Reprezentanții guvernului se dau de ceasul morții să explice pe la TV cum că ce-a stabilit președintele cu FMI e singura și cea mai bună soluție ce poate fi luată în situația de față. Opoziția e ca de obicei prinsă cu pantalonii în vine și se bâlbâie, fără să fie în stare să dea o replică corespunzătoare guvernului și, mai rău, fără să convigă pe cineva că ar avea vreo alternativă la cele propuse de președinte și asumate, de voie, de nevoie, de guvern.

Etapa 3 – Se întrunește CES-ul (niște neni care cică îi reprezintă pe guvernanți, pe privați – patronate și pe angajați – sindicatele și care, brusc, se transformă temporar dintr-un organism cu rol consultativ în unul cu rol decizional), discută și nu stabilește nimic. Așa bine e structurat respectivul consiliu încât atunci când i se cere un aviz pozitiv sau negativ asupra oportunității unor măsuri răspunde prin “nici un aviz”. Nici pozitiv, nici negativ. În concluzie, CES-ul este degeaba, bun doar de aruncat praf în ochii “poporului”.

Etapa 4 – Sindicatele se irită, se turează, amenință cu greve și mișcări de stradă și într-un final scot vreo 30 000 de oameni  în Piața Victoriei care cer demisia guvernului. Rezultatele nu întârzie să apară, nici nu s-a făcut bine liniște în piață și deja premierul ne informează că Guvernul se pregătește să trimită la Parlament proiectul de lege prin care își asumă răspunderea pentru pachetul de măsuri de austeritate, exact în forma în care au fost ele anunțate de președinte la televizor.

Etapa 5 – mâță moartă este pasată din curtea Guvernului în cea a Parlamentului, care are două variante: ori adoptă o moțiune de cenzură și dă jos guvernul, ori lasă lucrurile să meargă înainte. Faza cu moțiunea de cenzură au mai facut-o anul trecut, și am văzut cu toții care a fost rezultatul – Guvernul Boc a fost demis, interimatul a fost asigurat de Guvernul Boc până când, într-un final, Guvernul Boc a fost reinvestit în funcție. Eficiență zero.

Și uite așa vedem că, în câteva zile, maxim 2- 3 săptămâni, niște idei debitate de Băsescu la televizor se transformă în lege. Cam așa este guvernată România în anul 2010.

Leacul durerii politichie

Bună dimineața, domnule Președinte :)

14 Aprilie 2010

După aproape patru luni de somnic și de refacere după efortul de a fi reales și de a-și instala guvernul, domnul președinte Băsescu s-a trezit și și-a adus aminte că ar trebui să revină în atenția publicului. Drept urmare s-a înființat la televizor și s-a apucat să-și tragă lacheii de urechi. Țintele criticilor prezidențiale au fost Guvernul, pe care Băsescu îl acuză că nu face reformele promise, și PDL-ul, care s-ar fi “bolșevizat”.

Cea mai “tare” chestie e modul în care Băsescu are asemenea “revelații”. S-ar spune că a fost plecat pe lună în ultimul timp, i-ar fi lăsat pe Boc și compania să conducă țara dupa cum s-a stabilit în decembrie 2009, iar acum a revenit din vacanță și a descoperit că guvernanții n-au aplicat deloc “indicațiile” primite și că, în mare, lucrurile merg cel puțin la fel de prost ca în 2009. Dacă ai sta să te uiți în gura președintelui, mai mai c-ai crede că el e realmente nu se implică în actul guvernării și că își vede de atribuțiile sale constituționale.

Părerea mea este că toată manevra asta de acum e menită doar să atragă atenția asupra președintelui și, de ce nu, să îi crească un pic capitalul de imagine. Poporul iubește la nebunie scenele în care vine unul “tare” și începe să ia la șuturi pe “bogați” (vezi aluziile președintelui legate de asfaltatori) și pe “conducători” (vezi remarcile la adresa guvernului). Sunt unii care au impresia că în spatele acestor declarații războinice ale lui Băsescu se ascunde un plan de remaniere guvernamentală, respectiv debarcarea unora ca Videanu, Berceanu, Blaga. Mi-e greu să cred una ca asta, având în vedere că respectivii “grei” ai partidului stau în continuare cuminței în banca lor și nu au pretenții de mărire care ar putea pune în pericol poziția lui Băsescu de mare șef peste PDL. Mai mult decât atât, sunt convins că simplele declarații și “chemarea la ordin” a guvernului nu va avea nici un fel de efecte reale în actul de guvernare. Nu pot crede că până acum membrii guvernului au făcut ce i-a tăiat capul, fără ca președintele să știe și să aprobe, iar acum, de frică, vor deveni brusc responsabili și vor face o treaba bună.

Partea amuzantă e că, în continuare, Băsescu susține faptul că Boc este un bun premier și “un reformist autentic”. Cred că ăste e elementul cheie care demonstrează că toată manevra președintelui este doar una de spectacol. Nu am auzit până acum ca cineva să critice activitatea unui guvern și, în același timp, să laude calitățile premierului care conduce respectivul guvern.

Leacul durerii politichie

Numai “succesuri” pe toată linia!

12 Februarie 2010

Insititutul Național de Statistică a făcut publice primele date oficiale privind evoluția economică a României în anulde grație 2009, sub conducerea capabilă a diverselor guverne ale lui Boc (de fapt ale lui Băsescu). Rezultatele le vedeți pe HotNews sau direct la INS.

Foarte pe scurt, datele publicate de INS dărâmă complet mitul trâmbițat de Băsescu și alte personaje “responsabile” și “informate” cum că România ar fi ieșit deja din recesiune în ultimul trimestru al lui 2009 și că etapa cea mai dificilă a crizei economice ar fi trecut. Datele publicate (7.1% scădere a PIB, inflație în creștere) confirmă, dacă mai era nevoie, faptul că în continuare ne ducem la vale.

Faza cea mai tare, care ne demonstrează clar unde suntem și pe cine avem la guvernare, este că statisticile astea nu interesează pe nimeni din cei care au fost puși să se “lupte cu criza”. Nu l-am auzit nici pe primul ministru, nici pe ministrul de finanțe, nici pe guvernatorul BNR și nici pe Băsescu să scoată vreo vorbuliță despre datele astea versus declarațiile lor sforăitoare și debordând de optimism de nici 2 luni în urmă. Toți nenii ăștia ne-au împuiat capul prin noiembrie-decembrie 2009 cum că greul a trecut, că am început să ne redresăm și că uite, guvernul și-a făcut treaba și ne-a trecut peste perioada de criză.

Partea cea mai proastă e că, dacă ne raportăm la restul țărilor din UE (unele lovite de criză mai rău decât România), observăm că mai toate au reușit să îndeplinească predicțiile analiștilor și să înregistreze mici creșteri în ultimul trimestru al lui 2009. România a reușit din nou să se facă de baftă și să aibă rezultate complet diferite față de estimări. Problema cea mai gravă este că am reușit din nou să demonstrăm că nici un fel de previziuni “oficiale” legate de evoluția economiei românești nu pot fi luate în serios, și că de fapt economia noastră este una haotică și, implicit, extrem de instabilă.

Faptul că datele reale contrazic previziunile în mod repetat dau un semnal clar și cât se poate de negativ atât creditorilor României dar mai ales posibililor investitori – riscurile de a băga bani aici sunt mari. Sunt aproape convins că în viitorul apropiat ne vom trezi brusc că ba se anulează niște proiecte de investiții, ba că băncile își scot mai scot ceva bani din țară, ba că noile credite pe care Romania le va contracta vor veni cu dobânzi mai mari.

Cine-i de vină pentru toată bulibășeala asta? Aud? În orice țară normală, de vină pentru asemenea situații este în Guvernul, și în special primul ministru, ministrul de finanțe și cei de pe la economie, transporturi, munca, etc. în cazul nostru situația e mai specială, deoarece guvernul in 2009 nu a făcut nimic de capul lui, ci a funcționat ca o extensie a președintelui. Nu pot să nu-mi aduc aminte de declarațiile lui Băsescu, făcute la începutul lui 2009, în care susținea sus și tare că nu e treaba Guvernului de a scoate țara din criză, ci e treaba Uniunii Europene. Adică daca ne scot ăia din rahat, bine, dacă nu, oricum n-aveam nici o șansă de capul nostru deci n-are rost să ne agităm.

Dată fiind situația, îmi permit să acord câteva “premii”:

1. marele premiu “minicinosul ordinar” al anului se acordă președintelui Băsescu, pentru felul în care ne informa în campania electorală că deja am ieșit din recesiune și că planul lui anticriză a reușit.

2. premiul I “prostul satului” se acordă primului ministru Boc, pentru felul în care a funcționat ca trompetă a președintelui și performanța de a fi fost trimis la gunoi de Parlament și apoi adunat de-acolo și reinstalat în funcție

3. premiul II “cel mai incompetent dintre incompetenți” și-l împart miniștrii Pogea și Vlădescu, pentru eficiența cu care au reușit să-i distrugă și pe cei care mai mișcau ceva în economia reală (a se citi IMM-uri)

4. premiul III “speculantul anului” se acordă guvernatorului BNR Mugur Isărescu, pentru abilitatea cu care s-a jucat cu cursul euro în așa fel încât să facă pe plac puterii (vezi evoluția cursului din ultimele 4-5 luni)

de tot râsul

Hotnews.ro vs. informare corectă și imparțială

14 Ianuarie 2010

Ia uitați aici mostră de informare corectă și imparțială făcută de HotNews.ro. Și culmea, nu e scris de dl. Tapalagă, care ne-a obișnuit deja cu o atidudine pro-Băsescu și pro-PDL.

Titlul spune deja tot “Cum au tras baronii PSD si PNL cu dinții de buget”. Din prima ni se comunica cine sunt “ăia răi” și, implicit, cine sunt “ăia buni” :). Concluzia articolului este înfiptă în titlu, astfel încât cititorul să înțeleagă ce se întâmplă la dezbaterile din parlament pe tema legii bugetului: PDL-ul a venit cu bugetul perfect iar nenorociții din opoziție, baroni, moguli și oligarhi organizați în grupuri de interese, vor să strice minunea și, mai mult, să răpească guvernului Boc (ăla pe care l-a demis Parlamentul anul trecut) pâinea și cuțitul.

Autoarea articolului a fost foarte indignată de două amendamente propuse de PSD și PNL, care spuneau:

1. Guvernul să aibă obligația de a aloca fondurile către investitiile locale în ordinea aprobării acestora și de a informa trimestrial Parlamentul asupra alocării acestor fonduri

2. 30% din bugetul alocat consiliilor județene să fie direcționat mai departe de către respectivele consilii județene și nu de Guvern

Argumentele aduse de autoare contra acestor amendamente sunt unele cel puțin subiective și trădează admirația fără margini față și încrederea acesteia în performanțele (până acum negative) ale guvernului Boc si ale PDL-ului. Din câte am înțeles eu primul amendament propunea următoarele: înainte de a porni noi investiții ar trebui finantate (și finalizate) cele deja în derulare (și se știe că în România există nenumărate proiecte pornite în timpul unei guvernări și suspendate de următoarea, din motive de “priorități”) iar ca Guvernul să informeze Parlamentul asupra evoluției acestor proiecte și a finanțării acestora. Autoarea s-a declarat oripilată de faptul că prin acest amendament s-ar fi încercat impunerea “controlului parlamentar asupra Guvernului”. Am o veste pentru această tanti, ar trebui să pună mâna pe carte și să studieze un pic care e treaba cu puterile în stat. Din câte scrie la lege, guvernele sunt investite de Parlament, funcționează atât timp cât au încrederea Parlamentului și pot fi demise de același Parlament. Mai mult decât atât, controlul parlamentar asupra tuturor puterilor statului reprezintă esența democrației. Deci, nota 2 pentru Luminița Pârvu la capitolul ăsta.

Legat de al doilea amendament, cel care ar fi prevăzut ca 30% (fața de 20% cât era prevăzut în lege) din buget să fie lăsat la decizia consiliilor județene, argumentul autoarei este că în felul ăsta ar fi avantajați mai ales pesediștii. Motivul indignării acesteia este în acest caz că uite, răii ăștia de pesediști și liberali vor să pună frâul pe Guvern, și în loc să-l lase pe acesta să decidă de la centru asupra a 80% din bugetele locale vor să îl ingrădească și să-i lase doar 70% din el… Mă întreb oare dacă Luminița Pârvu a auzit de un concept, mult trâmbițat de PDL în campanie, numit descentralizare. Nu zic că domnii care populează consiliile județene sunt mai breji decât ăia de la guvern, dar au un avantaj față de aceștia, ei au ajuns acolo în urma unor alegeri și pot fi mult mai ușor trași la răspundere (atât de către alegători cât și de justiție) asupra felului în care au decis cheltuirea banilor. Sistemul centralizat de la noi (în care Guvernul decide cam tot) face ca orice consilier local sau județean să poată ridica frumos din umeri dacă îl ia cineva la întrebări și să zică, fraților, noi n-avem ce face, guvernul decide, nu noi, mergeți la guvern și întrebați-i pe ăia de ce se face X și nu se face Y.

Pe final, concluzia autoarei este că, de fapt, discuțiile în Parlament ar trebui să fie o formalitate, iar opoziția ar trebui să tacă dracului din gură și să nu mai vină cu amendamente care ar strica socotelile guvernului, deoarece oricum guvernul și PDL-ul știu cel mai bine ce au de făcut.

Acestea fiind spuse, acordăm Luminiței Pârvu nota 10 la dezinvformare și titlul “taliban portocaliu” ai zilei!

politichie

Hai că se poate, băieți parlamentari!

12 Octombrie 2009

Din câte înțeleg eu de-aici, Curtea Constituțională i-a mai dat una peste botic lui Boc, în sensul că a respins sesizarea PDL ce viza neconstituționalitatea moțiunii de cenzură inițiată de PNL și UDMR în Parlament. Încă un mic efort mâine și s-ar putea ca să spunem în sfârșit “adio și n-am cuvinte” guvernului actual de portocalii crăcănați fiecare pe câte două fotolii ministeriale.

În orice caz, sunt profund impresionat de încrâncenarea cu care Boc și gașca (în frunte cu Băsescu) se agață de putere – chiar și în situația în care deja au primit semnale clare că ar trebui să-și ia catrafusele de la palatul Victoria ei continuă să încerce toate manevrele și mișmașurile posibile pentru a se păstra la ciolan. Miza e într-adevăr una crucială, vin alegerile pentru președinte, alegeri care vor fi organizate de guvernul care va fi atunci în funcție.

Sunt tare curios să văd ce-o să se întâmple de-acum încolo, dar variantele pe care le văd eu sunt:

– ori pică guvernul (ceea ce sincer mi-aș dori, cu toate implicațiile negative pe care instabilitatea politică – de data aceasta dovedită – le va avea) și începe Băsescu iar să ne explice: “uite, eu am vrut să fac, hoții ăștia din Parlament iar nu m-au lăsat”

– ori supraviețuiește guvernul (ceea ce e foarte posibil, depinde cât de mari vor fi pretențiile celor care vor vota împotriva moțiunii și cât de disperat este PDL-ul), caz în care Băsescu ne va explica frumos cum de el “s-a luptat din tot sufletul pentru a asigura stabilitatea guvernamentală și a nu arunca țara în criză politică, așa cum au vrut să o arunce Geoană și cu Antonescu”

Din nou cred că avem o situație de tip “win-win” pentru Băsescu (asemănătoare cu cea creată de propunerea de referendum pentru adoptarea sistemului de parlament unicameral). Diferența este că, dacă la povestea cu referendumul Băsescu nu avea nimic de pierdut pe nici un plan, acum riscurile sunt mult mai mari: chiar dacă plecarea guvernului Boc îi va da pe de o parte un subiect de campanie dolofan (alianța secretă și infamă PSD-PNL care vrea să-l asasineze pe el, cavalerul dreptății, posibilitatea de a se plânge că a fost furat la alegeri, etc), pe de cealaltă parte va pierde din imaginea omului care ar conduce tot cu o mână de fier (imagine pentru care mulți l-au votat în 2004).

Speranța mea este ca mâine, Parlamentul României să trimită guvernul Boc II acolo unde-i este locul, și anume la groapa de gunoi a istoriei.

Later edit:

Deci da, s-a putut!