Via HotNews aflăm că minunata coaliție ultramajoritară a luat o decizie în ceea ce privește rectificarea bugetară impusă de acordul cu FMI. În bunul spirit al guvernării patronate de întâiul marinel al țării, măsurile luate sunt demne de un scenariu de întrebări-răspunsuri model Radio Erevan.

Întrebare: este adevărat că datorită împrumutului de la FMI vor trebui reduse cheltuielile bugetare (salarii, concedieri)?

Răspuns: Da, este adevărat, cu o singură precizare: nu vom reduce cheltuielile bugetare ci vom jefui și mai tare mediul privat!

Întrebare:  este adevărat că guvernul dorește să sprijinirea IMM-urilor și a inițiativei antreprenoriale?

Răspus: Da, este adevărat, drept pentru care am introdus noul impozit forfetar care va facilita dezvoltarea anumitor firme prim decimarea concurenței.

Întrebare: este adevărat că domnii Pogea și Boc sunt niște economiști geniali?

Răspuns: Această întrebare este tendențioasă. Domniile lor sunt cei mai buni profesioniști în materie, altfel nu ar fi putut accede în posturile de înaltă demnitate publică pe care le ocupă.

În concluzie, se întâmplă exact cum am prevăzut acum câteva zile: cele 2-3 milioane de indivizi care activează în mediul privat (atât angajații cât și antreprenorii) vor suferi cel mai mult de pe urma politicii “de dreapta” duse de partidul prezidențial. Drept urmare, îi propun pe indivizii mai mult numiți pentru niște posturi în viitorul guvern al lui Voronin, cred că acolo și-ar găsi cu adevărat locul binemeritat.

Întrebarea se adresează următorilor indivizi, niște hoți nenorociți cu pretenții de guvernanți: Boc, Pogea și “tata lor” Băsescu. Ia uitați aici știre pe Mediafax.

Cretinoizii aștia pe care i-a votat prostimea la două mâini vor să ne bage complet în rahat, nu e de ajuns faptul că oricum lucrurile mergeau prost de tot în economie, nu e de ajuns că statul e unu din cei mai mari datornici către firmele private, mai trebuia ca deștepții pământului să introducă acest nou impozit, mascat sub forma unui plafon minim al “datoriei față de stat”. Și și-au găsit bine momentul, exact atunci când statul francez în fața căruia sunt toți picați in extaz vrea să-l elimine pentru a mai ușura viața companiilor lor în timp de criză.

Trecând peste faptul că ai noștri parcă sunt bătuți în cap și insistă să copieze modele cu un succes îndoielnic (n-o să mă convingă nimeni că Franța e cel mai bun exemplu de economie perfomantă a Europei), am impresia că pedeliștii ăștia care se pretind de dreapta sunt complet retardați dpdv. economic. Singura lor preocupare e să-l facă pe “șefu” să mai pupe un mandat, iar după ei, poate să vină potopul.

Propun să li se aplice un tratament bazat pe furci și coase!

Nenea Boc zice el că a prezentat programul anti-criză, pe care noi proștii nu-l vedem și nu-i putem aprecia genialitatea deoarece e înglobat în Buget. Din gură sună bine, o să facem, o să dregem, dăm bani la CEC și Eximbank, băgăm la invesițiile în infrastructură, nu o să mai impozităm profitul reinvestit (asta mai încolo, nu acum). A, să nu uităm, Tăriceanu e de vină pentru că e criză în România. Cea mai mare durere de cap a lui Boc acum este “greaua moștenire”, și nu faptul că de vreo trei luni încoace nu sunt capabili să vină cu vreo măsură concretă.

În altă ordine de idei, una din temele așazisului program anti-criză este sprijinirea IMM-urilor. Mă întrebam eu cu ceva vreme în urmă: la ce sunt bune IMM-urile astea? Se pare că sunt bune ca să crediteze statul român și să și-o ia în barbă pe chestia asta.

Potrivit celor spuse de preșdintele Consiliului Național pentru IMM-uri, statul român datorează IMM-urile suma modică de vreo 2.1 miliarde de euro. Asta vorbind numai de datorii din decembrie 2008, adică vechi de vreo 3 luni, și care generează un blocaj de vreo 8-9 miliarde în mediul IMM. Nu mai punem la socoteală faptul că în nenumărate cazuri accesul IMM-urilor la finanțarea bancară este aproape imposibil (se cer mii și milioane de garanții, eventual garanții din partea acționarilor ca persoane fizice, etc..)

În condițiile date, domnul Boc găsește că cel mai important lucru este să se plângă de Tăriceanu. Probabil că și datoriile statului către IMM-uri fac parte tot din “greaua moștenire” de care se plânge domnul Boc.

Înainte de a începe vreau să precizez că nu am intenția de a-i băga pe toți bugetarii în aceeași oală, sunt perfect de acord că cineva trebuie să lucreze și în instituțiile sectorului bugetar și sunt convins că există destui indivizi de valoare și care-și fac treaba în mod responsabil și profesionist în interiorul acestui sector. Pe de altă parte, dintr-un șir îndelungat de experiențe mai mult amare avute în relația cu diversele instituții ale statului, pornind de la instituțiile de învățământ, sănătate și terminând cu administrația și firmele de stat, am identificat un anumit “profil” al angajatului la stat, l-am numit eu în titlu “mic funcționar”.

În acceptiunea mea, micul funcționar este acel individ, cu studii medii sau, mai nou, cu o diplomă de facultate făcută “la privat”, instalat într-un post de nu prea mare responsabilitate și poziționat strategic într-un nod al sistemului birocratic. Câteva exemple sugestive de locuri unde vom găsi acești indivizi: secretariatele de tot felul (școli, licee, universități, spitale, alte instituții), funcționari de prin diverse primării, etc.

Micul funcționar, etern angajat la stat și plătit de la buget, îndeplinește următoarele criterii:

- este mereu prea ocupat cu “activități specifice” (bea cafea, citește ziarul, stă de povești la telefon, etc) pentru a-și face treaba pentru care e acolo

- rupe ușa instituției la ora la care s-a terminat programul, indiferent dacă treaba pe ziua respectivă e gata sau nu

- este mereu nemulțumit de salariul pe care-l primește, de statutul său social, de faptul că nu primește respectul pe care-l consideră cuvenit persoanei sale

- este lingușitor și servil față de superiori și tiranic fată de subalterni

- are toane, să te ferească sfântul să ajungi în fața lui în momentul în care e cu capsa pusă

- e sindicalist convins, are nevoie de minim o grevă pe sezon pentru a-și cere drepturile (salariale + altele), iar pretențiile lui în acest sens cresc mereu

- e jignit când e numit “bugetar”

- consideră că a făcut un adevărat sacrificiu angajându-se la stat și acceptând acel “salariu de mizerie” destinat bugetarilor

- consideră că a lucra la patron echivalează cu sclavia

- își revarsă toate frustrările, nemulțumirile și toanele pe cel care se întâmplă să ajungă în fața lui cu vreo problemă de rezolvat, și mereu dă impresia că îți face o mare favoare pe care de fapt n-ai merita-o atunci când își face treaba pentru care a fost angajat și e plătit.

Dacă am uitat ceva, aștept sugestii

Faptul că ne vom împrumuta de la FMI e deja o certitudine, singurele întrebări care se mai pun sunt: 

1. Câți bani ne vor da (umblă vorba prin târg că ar trebui să împrumutăm 19 miliarde de euro, pe doi ani, la o dobândă de 5% pe an – adică vom avea de returnat cam 21 miliarde)?

2. Care vor fi condițiile impuse de FMI?

Oricine încearcă acum să răspundă acum la aceste întrebări, singurele care contează de fapt, e un speculant, mai mult sau mai puțin ordinar, fie că e el președintele româniei, vreun șef de pe la BNR, vreun analist economic sau jurnalist. Iar, fel de fel de întrebări (cum a fost posibil, etc) și tentative de a culpabiliza pe cineva (ținta preferată fiind Tăriceanu) sunt momentan o pierdere de vreme, respectiv manevre tipice de campanie electorală. 

Unul din cei mai mari speculanți ai zilelor noastre este nenea ăla de la Cotroceni, investit cu funcția de președinte. De câteva zile încoace nenea e extrem de activ, e călare pe situație, ține discursuri în Parlament, apare în direct la TV și la radio și încearcă să ne explice cum stă treaba. Mai mult, se lansează și în tot felul de presupuneri avansate la rangul de certitudini, si alte cugetări cum ar fi (via HotNews):

- “Nu intrevad o solicitare a FMI de crestere a TVA sau de renuntare la cota unica.”

- “Niciun cent din banii de la FMI nu merge decat in rezerva BNR, ceea ce va permite bancilor sa utilizeze parte din rezerva pe care o detin la BNR pentru a finanta economia.”

- ”Sa nu mai punem sub semnul intrebarii capacitatea negociatorilor romani care discuta cu FMI.”

Având în vedere cele întâmplate în ultimele luni (mai exact din ianuarie încoace), adică bulibășeala generalizată și suceala de la “nu ne trebe bani de la FMI, noi suntem șmecheri” la “împrumutul este o centură de siguranță” cred că cel mai inteligent ar fi să nu dăm doi bani pe nici un fel de asigurări venite de la actualii guvernanți.

Revenind la tema principală, cea a împrumutului. Partea bună e că cineva (în speță FMI și UE) sunt dispuși să finanțeze minunata noastră țară. Altă parte bună e că agențiile de rating (alea pe care la înjurau toți politicienii prin toamnă) au mai crescut puțin “notele” acordate României pe baza informațiilor că se pregătește un acord cu FMI, și e de așteptat ca odată cu finalizarea negocierilor și acordarea împrumutului situația țării din acest punct de vedere să se îmbunătățească.

Părțile proaste ale acestui împrumut sunt următoarele:

- probabil vine destul de târziu raportat la realitățile economiei, și din câte am înțeles cu cât de lungim mai mult cu atât va trebui să împrumutăm mai mulți bani

- nu prezintă nici un fel de garanții că lucrurile vor evolua în bine. Degeaba spune Băsescu, sus și tare, că odată cu acest împrumut care va merge la rezerva BNR, aceast fapt va determina BNR să reducă RMO pentru băncile comerciale și acestea vor debloca procesul de creditare. Sunt cam multe variabile aici, cam multe decizii asupra cărora mai mulți factori (guvern – BNR – bancheri) trebuie să se pună de acord.

- nu prezintă nici un fel de garanții că guvernul va gestiona resursele în mod mai responsabil. Guvernul va trebui să se “miște” în limitele impuse de anumiți indicatori macroeconomici, iar pe cei de la FMI nu-i vor interesa metodele prin care s-au respectat condițiile (măriri de taxe, abandonarea unor proiecte de infrastructură, etc)

- va fi folosit ca pretext pentru absolut orice fel de măsură luată de guvern

Om trăi și om vedea cum trecem și hop-ul ăsta, până la urmă în tot răul poate e și un bine: le-o mai veni mintea la cap și la românași (atât ăia de ne conduc, cât și ăia care fac scandal cerând măriri de salarii, etc).

Zilele astea văd tot felul de aberații izvorâte din străfundurile puțului gândirii prezidențiale: ba că ar fi vreamea ca românașii de rând să dea buzna la bănci și să ia credite – indiferent de condițiile cămătărești pe care acestea le impun, ba că “nu poți impune vremuri de austeritate dacă populatia refuză, dacă Parlamentul refuză”. Am impresia că domnul președinte ori trăiește în altă lume, ori are niște consilieri care ar merita șutuiți în “spate”, ori s-a stricat complet de cap.

S-o luăm metodic. Cică zice domnu președinte că faptul că băncile nu mai acordă credite noi (de unde rezultă blocajul pe care unii încearcă să-l nege) se datorează clienților, care din rea voință și încăpățânare nu vor să se împrumute. În viziunea prezidențială, dacă de mâine vor fi cozi la toate agențiile băncilor, dobânzile vor scădea și treaba s-ar pune la loc pe roate, iar toți ăia de se dau mari experți și cunoscători în ale finațelor și economiei sunt de fapt niște nenorociți, plătiți de moguli să intoxice populația prin intermediul presei. Periculos e că se pare că aceste păreri ale lui Băsescu sunt sprijinite și de Isărescu, omul care până nu de mult susținea sus și tare că trebuie limitate creditele de consum…

A doua chestiune e de-a dreptul plină de haz. Cică nu putem impune vremuri de austeritate fără acordul prealabil al poporului și al Parlamentului. Sunt tare curios dacă nu cumva vrea și un referendum mic, în care să ne întrebe: “Români, ce părere aveți, e sau nu e criză? Trebuie sau nu luate măsuri nepopulare: creșteri de impozite, taxe, stoparea creșterilor salariale, etc?”. Nenea ăsta care cică ne reprezintă ar trebui să “dea dovadă de o minimă inteligență” (citat din domnia sa) și să realizeze că politica economică e dictată de situația de fapt, și nu de voința poporului sau a Parlamentului. Dacă vei cere părerea majorității, aceasta nu va accepta niciodată taxe mai mari, bugete de austeritate sau reduceri ale unor drepturi. Mai degrabă ai vedea parlamentarii că-și votează reduceri de salarii, apoi o cămilă trecând prin urechea unui ac decât “poporul” să accepte din proprie inițiativă vreun fel de “sacrificii”.

Deși nu merită, o să-i acord președintelui circumstanțe atenuante deoarece cred că declarațiile astea sunt făcute mai mult de ochii lumii că de, avem alegeri în toamnă, și poporul trebuie să priceapă că cineva acolo sus (sus în dealul Cotrocenilor) îl iubește.

Via HotNews aflăm că “ultimul lucru” pe care și-l dorea Băsescu e pe cale să se întâmple. O delegație formată din reprezentanți ai BNR și Ministerului de Finanțe s-a prezentat la poarta FMI, cu căciulile-n mâini și jalba-n proțap, pentru a cere un împrumut de la susnumita insituție.

De unde până nu demult mai toate “autoritățile” competente spuneau că nici vorbă de împrumuturi de la FMI, în cel mai rău caz se va semna un acord de supraveghere pentru niște împrumuturi făcute de la insituții europene, ei bine se pare că respectivele declarații erau doar praf în ochi. Orice jurnalist care și-ar fi permis până acum câteva zile să întrebe vreun reprezentant al BNR sau al guvernului despre un asemenea împrumut era dojenit părintește și trimis la școală să mai învețe economie, sau acuzat că răspândește zvonuri alarmiste.

Ce mi se pare mie o mizerie este faptul că aceste negocieri cu FMI par să fie făcute pe ascuns, departe de ochii opiniei publice, și nu m-aș mira să ne trezim cu un acord semnat, cu clauze clasificate ca și secret de stat. Altă mizerie e că ne vom îngloda în respectivele datorii + toate condițiile puse de FMI (o instituție contestată de suficient de mulți experți internaționali în economie, și acuzată deseori că are o politică de tip “contabilicesc” axată exclusiv pe tăierea de costuri indiferent de efectele posibile) pentru a “proteja rezervele valutare (ale BNR –  bănuiesc) și nu pentru a finanța economia” – citat aproximativ din Mugur Isărescu. 

Ce nu înțeleg eu e cine și cum ia asemenea decizii, și mai ales cum se face că mereu când zice vreun guvernant “așa ceva nu vom face niciodată”, inevitabil respectivul eveniment se produce chiar mai repede decât ne-am fi așteptat.

În ceea ce privește finanțare de la FMI, nu sunt deloc în măsură să apreciez dacă ar fi benefică sau nu – ideea e că schimbarea asta bruscă de atitudine mi se pare cel puțin suspectă. Iar ideea că împrumutul nu va viza finanțarea economiei iar mi se pare cel puțin ciudată, atâta timp cât respectiva economie pe care nimeni nu mai pare dispus să o finanțeze este cea care va trebui să plătească și acest împrumut. 

Ceea ce cred eu e că un împrumut de la FMI, împreună cu toate condițiile puse de respectiva instituție, vor servi ca un pretext extrem de solid cu care actuala putere își va justifica neputința de a duce la îndeplinire măcar vreuna din zecile de promisiuni electorale. Deja l-am auzit pe Boc spunând că în noiembrie 2008, când ei promiteau marea cu sarea, s-au bazat pe datele furnizate de guvernul Tăriceanu, în concluzie cauza oricărei promisiuni nerealizate este “greaua moștenire”. Mâine poimâine o să-l vedem și pe Băselul cum iese la rampă și-i trage-un bocet, explicând poporului alegător cum că el este o victimă, un biet președinte care, lipsit de pârghiile constituționale și fără sprijinul fostei puteri nu a putut să își îndeplinească promisiunile din 2004.

Statul nostru românesc se bate cu cărămida-n piept că vrea să “ajute” IMM-urile. Drept urmare le-a facut și minister, ca să înțelegem cum politica de “dreapta” vrea să facă și să dreagă.

La ce or fi bune deci IMM-urile? Eu zic că sunt bune:

- să angajeze oameni, să le plătească salarii

- să-și plătească taxele către stat – pe care TREBUIE să le plătească, altfel li se blochează conturile, vine garda peste ei și-i rupe cu amenzile

- să-și plătească facturile către furnizori, la prețuri mari, deoarece asta este, sunt mici, nu pot plăti curentul la prețul pe care-l plătește ALRO Slatina, etc.

- să fie jupuiți până la piele de către bănci  - comisioane mari, dobânzi exorbitante, milogeală pentru orice credit, etc… că doar, de, nu sunt clienți corporativi care să “conteze” pentru bancă

- să nu le fie achitate facturile emise către clienți corporativi, stat, etc…, pentru că, de, sunt unii mici și slabi, n-au ce să le facă.

Și ne mai mirăm de cât de bine și frumos merge economia românească…

Via HotNews am aflat că în curând se va organiza Târgul imobiliar Condominium. Unde dragii de “dezvoltatori” (a se citi rechini, țepari, șmenari, șperțari) din domeniu se întrec în a oferi reduceri de 10-30%, locuri de parcare “gratis” pentru primii clienți, și alte oferte de același calibru. Bineînțeles că majoritatea vizitatorilor care o să se deranjeze să-i treacă pragul vor fi, din nou, oameni cu puțini bani și cu mult timp liber, că nu văd de ce ar fi târgul ăsta o excepție de la regulă.

Din ofertele senzaționale amintim:

1. apartamente la “super-ofertă” de 750 – 2200 Euro/mp – probabil fără TVA. Asta în condițiile în care euro a săltat cu 20% față de valoarea din toamna lui 2008, iar BNR-ul ține băncile bine în lesă pentru a nu acorda credite.

2. loc de parcare “bonus” pentru cei care “fac rezervare” în timpul târgului. Ăștia încă visează la vremurile bune de acu un an și ceva când își puteau permite să ceară cu nesimțire 20 000 de euro sau mai mult pe 2 mp de asfalt și juma’ de kil de vopsea în fața blocului, cu acces direct în stada plină de noroaie (că de, e treaba primăriei să facă drum, nu a dezvoltatorului)

3. un proiect în Brașov, de 150 de apartamente, aflat în stadiu de “autorizare”. Adică, pe înțelesul tuturor, aflat pe o fițuică și așteptând la mila(sensibilitatea la șpagă) a autorităților pentru a primi aprobările necesare. Ăștia încă mai speră să aghețe niște fraierici care să le cumpere poveștile lor sub formă de prezentări in PowerPoint și să marce banu’. 

Într-adevăr, ofertele sunt de nerefuzat, și numai reaua voință a clienților orientați spre chilipir stă în calea fericiii și căpătuirii respectivilor “dezvoltatori”, care vor ei să construiască și să facă un bine țării.

Ce refuză să înțeleagă acești distinși “investitori” în dezvoltarea imobiliară este că, cu ocazia crizei ăsteia care n-a lovit, s-a cam dus baba cu colacii. Chit că le convine sau nu, vor trebui să intre și ei în normalitate, și anume să uite de chestii cum ar fi vânzări de imobile “în stadiu de proiect”, prețuri astronomice nesusținute de nimic (ceri xxxx euro/mp pentru că “ăstea sunt prețurile pe piață”), etc. Vor trebui ori să facă rost de bani, să construiască pe banii lor și să scoată la vânzare imobile “la gata”, inclusiv cu toate actele rezolvate a.î. tot ce mai are clientul de făcut este să intabuleze “achiziția” pe numele lui. Suprinzător sau nu, ăsta este modul în care decurg afacerile imobiliare în lumea civilizată, nimeni nu dă bani pe povești despre “ce-o să fie”, mai ales când e vorba de apartamente de bloc într-un complex rezidențial.

Anii trecuți au fost un adevărat rai pentru cei care s-au trezit peste noapte mari “dezvoltatori imobiliari” – mă refer la cei care trânteau un proiect impresionant pe care nu-l puteau susține financiar și încercau să-l vândă de pe hârtie și să obțină profituri de minim 2-300%. Vremurile alea au apus momentan, și mi-e greu să cred că vor mai veni prea curând.

Via HotNews am aflat cam ce a scris onor’ Guvern pe fițuica aia de-i zic ei Bugetul de Stat. Care cică include și un maiestuos “plan de combatere al crizei economice“. Ia să vedem cam care sunt ideile principale ale celor două fițuici, și mai ales cam cât de realizabile par să fie:

1. obiective: creștere economică 2.5%, deficit 2%, inflație 5%. Nu sunt eu economistu’ lu pește’, da’ cam toți ăia care cam știu cu ce se mănâncă economia (de pe la noi și de pe afară) consideră cifrele respective SF-uri
2. salariile bugetarilor și pensiile să se majoreze cu 5% (să compenseze inflația). Sună bine, să-i văd eu însă cum o să-i convingă pe ăia câteva milioane bune (1.5 milioane bugetari, vreo 4-5 milioane de pensionari) să se mulțumească cu atât după promisiunile din campanie. 
3. fără ore suplimentare plătite la bugetari, fără stimulente financiare pentru ei. Sunt curios cam cât erau acestea până acum, nu m-aș mira ca sumele să fie impresionante, dar problema care mi-o pun este ce efect va avea asura “calității” muncii prestate de cei vizați. Oare o să lucreze mai cu spor și responsabilitate atunci când vor lua mai puțini bani? Măi să fie…
4. CAS majorat cu 3.3 %. Oare ăsta-i procentul cu care vor ei să compenseze banii care n-o să mai vină de la zecile sau sutele de mii de proaspeți șomeri? 
5. prima prioritate a programului anticriză – alocarea a 20% din buget ( aprox. 11 miliarde de euro) pentru învestiția în infrastructură. Nu-mi prea dau seama ce se poate face de banii ăștia, dar dacă luăm în considerare prețul de vreo 5 miliarde cerut de Bechtel ca să termine treaba plus costurile estimate pentru autostrada București-Brașov banii brusc nu mai par atât de mulți. Durerea mare cu investițiile astea în infrastructură nu e de câți bani aloci, ci cum îi cheltui. 
6. neimpozitarea profitului reinvestit, începând cu anul 2010. Asta-i deja în domeniul comicăriei. Bă băieți, de ce an se vorbește în propoziție? E drept că pentru bugete ar trebui o viziune pe termen ceva mai lung, dar până una alta stați încet cu planurile de genul ăsta. Păi cu ce mă încălzește pe mine că din 2010 încolo n-o să mă mai jupoaie statul de impozitul ăla aberant?
7. înființarea fondului de contra-garantare a creditelor IMM. Sunt curios ce o să “contra-garanteze” ei în momentul în care creditarea este aproape complet blocată? E un fel de “hai la noi să mâncăm nimic” ?