hash.ro - ITistu’ de dreapta

Este evident că vom avea încă 5 ani de “domnie” a lui Băsescu, cu toate lucrurile “bune” pe care le-am văzut și de-a lungul primului mandat: un continuu scandal, o continuă luptă a comandantului suprem cu “structurile nereformate”, lipsa unei politici economice coerente și propășirea clasei de baroni PD-L (Udrea, Videanu, Berceanu, Boureanu, etc).

Părerea mea legată de ce s-a întâmplat duminică este că a fost un maraton al furăciunii. Atât PD-L cât și PSD au aruncat în luptă tot ce au avut, șpagi, turism electoral, furăciune la număratoare și n alte metode la care nici cu gândul nu ne putem gândi. Dovada că mașinăriile de vot roșii și portocalii sunt aproape de perfecțiune este dată de procentele obținute în țară, unde egalitatea a fost aproape perfectă. Nici nu ne putem aștepta la altceva, deoarece era evident că ambele partide folosesc metode identice, verificate în timp și care dau rezultate. Am o bănuială că diferența (de 70 000 voturi) s-a făcut din mici rotunjeli, voturi anulate și tot felul de “mici nereguli” care sunt greu de depistat și și mai greu de demonstrat.

Legat de votul “diasporei”, vezi rezultate aici, pot spune numai că procentele, 78% – 22%, spun totul despre calitatea și cultura politică a respectivului electorat, cultură politică ce se situează la nivelul anului 1990. Sunt mulți care laudă azi “diaspora” și îi mulțumesc pentru “binele” făcut României, sunt și destui care deplâng faptul că, după 20 de ani de democrație, am ajuns ca președintele să fie decis de o mână de emigranți care în marea lor majoritate nu au habar despre realitățile anului 2009 din România. Nu pot spune decât că atunci când văd procente de gen 94% în favoarea unuia din candidați, vezi Republica Moldova, nu ma pot gândi decât la țări gen Cuba, Venezuela și alte asemenea “democrații” autentice.

După cum am spus, părerea mea este că soarta alegerilor s-a decis mai degrabă prin “metode specifice” în noaptea de duminică spre luni decât la urne. Drept urmare nu îmi pare absolut deloc rău de faptul că pe 6 decembrie nu am fost la vot.

Dansul a început din nou, iar orchestra a rămas cu același dirijor. Un lucru e sigur, nu ne vom plictisi deloc în următorii 5 ani.

Victorieee!

Avem cu adevarat o campanie electorală pe bune. Singurul element care lipsise până acum, bocetul băsescian, s-a adăugat la arhiva campaniei pentru prezidențiale 2009.

Bag seamă că toată campania asta electorală pentru turul doi al alegerilor prezidențiale se transformă într-o maaare schemă de manipulare. Atât Băsescu cât și AntiBăsescul (a se citi Geoană) se întrec care e mai tare în materia aminitită mai sus, și anume manipularea maselor ignorante.

Cel mai recent exemplu de artă și precizie în domeniul manipulării l-am văzut ieri, pe 1 Decembrie, ziua națională a României. O gașcă de indivizi (presupuși portocalii) s-au adunat “spontan” în Piața Operei din Timișoara și s-au apucat să manifeste împotriva “comunismului” întruchipat de Geoană, Antonescu și Johannis. La foarte puțin timp după ce știrea a fost preluată in presă, alte găști de indivizi s-au adunat, la fel de “spontan”, în centrul Brașovului, Clujului și al Bucureștiului pentru a se solidariza cu “anticomuniștii” de la Timișoara. Faza tare e că reprezentanții PD-L se jură pe tot ce au mai scump că n-au nici un amestec în toată treaba și că tot ce s-a întâmplat a fost o manifestare spontană, reacția normală a unor oameni care se simt amenințați de fantoma comunismului.

Ei bine eu înclin să cred că realitatea e cu totul alta decât cea prezentată atât de nevinovat de liderii PD-L (nu i-am reținut numele ilustrului necunoscut de lider PD-L Timiș). Îmi permit să îmi imaginez cam care-a fost schema gândită de Băsel împreună cu strategii portocalii

Băse: bă, voi vedeți că ăștia ne fac la lanț? Ia să vă aud cu ce ieșim la înaintare, că daca io pic de-aici vă belesc pe toți, pe rând!

Strategii: șefu, noi zicem s-o punem de-o diversiune, după cum urmează:

1. zicem că noi respectăm ziua națională, nu facem mitinguri electorale pe 1 decembrie

2. îi lăsăm pe pesedei cu penelei cu cine vor ei să-și facă damblaua cu acordul lor de reconciliere, nu ne băgam în chestia aia așa pe față, da trimitem niște băieți din popor să se dea în stabmă

3. trompetii noștri de pe la televiziuni o să anunțe că uite, timișorenii sunt cu noi și s-au răsculat împotriva comuniștilor de Geoană și compania

4. la momentul t egal cu t potrivit scoatem în stradă câțva băieți de-ai noștri pe la Brașov și Cluj care să manifeste la fel de spontan că sunt de partea demonstranților de la Timișoara

5. dacă avem baftă poate niște “anticomuniști” de-aia din Timișoara și-o iau peste bot de la jandarmi și treaba e ca și făcută

Băse: bravo bă, așa vă vreau. La treaba!

Drept urmare am avut parte de circul de ieri și, brusc, toată lumea a uitat de subiectul “Băsescu ar fi lovit un copil”, subiect lăsat de președinte într-o mare coadă de pește. După ce-am văzut ieri la Timișoara (indivizi care vroiau să intre cu parul în mână peste Geoană & co și să le dea o lectie de democrație și anticomunism aplicată cu ciomagul) mi-e cam groază să mă gândesc cam ce o să se întâmple dacă duminică seara o să aflăm că Băse zboară de la Cotroceni. Ăsta e în stare să scoată prostimea în stradă și să impună “democrația” lui proprie și personală.

Scary shit…

Azi, 15 octombrie 2009, președintele Băsescu ne-a demonstrat că până și pe ultima suta de metri a mandatului său este un “jucător”. Iar jocul favorit al președintelui pare a fi ruleta rusească, oponentul de serviciu fiind Parlamentul României.

Este evident că desemnarea domnului Lucian Croitoru este în primul rând un contraatac politic la adresa celor doi inamici de la alegeri (Antonescu și Geoană) iar în al doilea rând o demonstrație de forță în fața Parlamentului care i-a desființat guvernul Boc II ar cărui proprietar de drept era. Prin această mișcare Băsescu a reușit să întoarcă din nou o situație limită și să arunce pisica moartă în curtea Parlamentului. După cum a și declarat-o, l-a desemnat pe Croitoru din următoarele motive principale:

1. era preferatul său, și nu propunerea vreunui partid sau grup de partide (de ce oare o mai fi făcut consultări nu știu, probabil doar de-aia ca să mai treacă vremea și să nu poată fi acuzat că nu respectă Constituția)

2. este un om cunoscut (și probabil agreat) de FMI, sursă de bani fără de care la ora asta președintele ar fi pierdut

3. este o variantă care poate fi ușor impusă PDL (să nu uităm că dl. Croitoru a fost susținut de PDL pentru funcția de viceguvernator BNR)

Odată făcută desemnarea, mingea este în terenul Parlamentului, unde există două variante:

1. alianța PSD-PNL-UDMR-minorități, cea care a dat jos guvernul Boc II, se sparge și dezertorii furnizează PDL voturile necesare pentru a investi acest nou guvern al lui Băsescu.

2. alianța rezistă, nu acordă votul de încredere, situație în care Băsescu va trebui să desemneze un nou posibil premier, nu înainte însă de a înfiera din nou Parlamentul și de a acuza PSD și PNL de jocuri de culise și de agravarea crizei politice.

Cred că putem fi siguri că până pe 6 decembrie, după ce va trece și al doilea tur de scrutin, ne putem aștepta la absolut orice. Dacă cineva a crezut ca apogeul s-a atins odată cu căderea guvernului Boc II sau azi, odată cu respingerea desemnării premierului ce avea deja o susținere declarată de 65 % din Parlament, acel cineva se înșeală crunt. Sunt absolut convins că în următoarele zile și săptămâni vom avea parte de din ce în ce mai multe episoade de genul ăsta.

Joaca președintelui cu focul (și cu nervii noștri) continuă. Sunt tare curios să văd care va fi episodul următor.

Începutul acestei săptămâni poate fi cu siguranță calificat drept un nou maxim al circului pe care îl reprezintă politica noastră de zi cu zi. Am impresia că oamenii ăia, care cică ne guvernează pe noi în baza “Parteneriatului pentru România”, pentru a ne “scoate din criză”, sunt de-a dreptul bătuți în cap.

Mai întâi s-a trezit Boc să propună revocarea ministrului de interne bazându-se pe următoarele motive: ba că nu știu ce ar fi zis despre o posibilă fraudare a alegerilor prezidențiale, ba că performanțele ministerului sunt atât de slabe încât se recomandă o remaniere, ba că are el un rezultat al unui sondaj de opinie care demonstrează că x% din români nu se simt în siguranță atunci când ies pe stradă. Fără să-i iau apărarea lui Nica pot spune că motivele enunțate de Boc, chiar dacă sunt reale, nu sunt suficiente pentru a-l zbura pe respectivul ministru din funcție. Modul în care a pus Boc problema este următorul “Guvernul funcționează ireproșabil, singura uscătură este Nica, drept urmare am decis sa-l zbor de acolo”.

După această demonstrație de forță a lui Boc s-au turat pesedeii, care au anunțat belicoși că dacă Nica e remaniat, ei rup alianță și pleacă de la guvernare. Cu alte cuvinte, PSD-ul a refuzat să înghită gălușca pregătită de portocalii, și treaba s-a împuțit și a primit numele de “criză politică”.

Odată amorsată bomba numită “criză politică” a ieșit la rampă și personajul care n-ar putea să rateze niciodată o asemenea ocazie, prezidentul Băsescu. În calitatea lui de “mediator”, președintele mai întâi i-a “pus la punct” pe șefii celor două partide, iar apoi, după ce terenul era pregătit, a venit cu două propuneri de soluție salvatoare: ori ministru independent, ori ministru de la opoziție. Faza tare însă este că, după toate regulile stabilite în protocolul coaliției, ministerul de interne revenea PSD-ului, ceea ce înseamnă că ambele soluții prezidențiale înseamnă orice în afara respectării respectivului protocol.

Întrebarea care se pune acum e una logică: cine are de câștigat și cine are de pierdut în urma acestei tevaturi? S-o luăm metodic, și să vedem cine pierde:

1. cel mai tare pierd pesedeii, în frunte cu Mircea Geoană (care mai e și candidat la președenție), care au reușit sa demonstreze cât de tare se știu ține cu dinții de putere. Contrar tuturor declarațiilor și argumentelor, lipsa unui răspuns ferm și rapid la cea mai recentă provocare venită din partea lui Boc și a PDL-ului nu poate fi interpretată decât ca o disperare de a rămâne pe partea cărnoasă a ciolanului

2. pierde Boc, deoarece este pentru prima dată (cred) în istoria de dupa ‘90 când o propunere de revocare a unui ministru este adresată de un premier președinteului iar acesta refuză să îi dea curs. La Boc oricum nu contează chestii de gen imagine, demnitate, etc., deoarece el deja are pentru toată lumea o imagine clară: ajutor de băgător de seamă și trompetă a lui Băsescu.

3. pierd toți contracandidații lui Băsescu deoarece președintele în funcție atrage toată atenția asupra sa în calitate de “salvator de situație”.

4. pierde toată România deoarece membrii Guvernului (și elementele de decizie din conducerea coaliției de guvernare) se țigănesc pe un post în loc să-și vadă de treaba pentru care sunt puși acolo.

De câștigat cred că e evident, singurul care căștigă ceva din toată chestiunea este Băsescu. Chiar dacă se vor găsi unii care să bănuiască faptul că toată afacerea este regizată de la Cotroceni (și că de fapt Boc execută ordinele președintelui), se vor găsi și mai mulți care să aprecieze “responsabilitatea” și “preocuparea” pentru aplanarea conflictului de care Băsescu dă dovadă.

Una peste alta, părerea mea în legătură cu tot scandalul ăsta e că totul e un mare circ, care nu are nici o legătură cu vreun motiv real, și este pun în scenă exclusiv cu scopul de a “întreține” electoratul și de a-i fabrica o imagine de “sfânt” lui Băsescu.

Dragi votanți ai PD-L și PSD, dragi susținători și simpatizanți ai președintelui și-ai primului ministru, dragi pupinbăsești, pupinboci, pupiniudrea și restul, ia citiți mai jos ce spune șeful vostru, Zeus. Mare atenție la fragmentele marcate in bold.

“Întrebare:

Voiam să vă întreb, având în vedere nemulţumirile mediului de afaceri legate de măsurile economice luate de Guvern şi faptul că o ţară vecină, Ungaria, se descurcă mult mai bine după ce a numit un Guvern de tehnocraţi, întreb dacă aveţi în vedere o asemenea soluţie?

Preşedintele Traian Băsescu:Ţara vecină, Ungaria, care se descurcă mult mai bine, este cea care a amputat masiv salariile şi pensiile. Eu sunt un adept al efortului maxim al Guvernului să nu se ajungă la această situaţie. Şi acolo cheltuielile bugetare erau marea problemă. Sigur, putem discuta de reduceri de sporuri, de stoparea abuzurilor cu hotărârile judecătoreşti, dar în această perioadă nu sunt adeptul unei astfel de soluţii. Trebuie să încercăm, dacă putem, să trecem decent perioada de criză. Deci, aceasta este părerea mea. Sigur cea mai facilă economic soluţie ar fi reducerea cheltuielilor bugetare. Dar nu sunt adeptul acestei soluţii acum. Atâta timp cât există şi alte soluţii de a face faţă crizei decât reducerea salariilor, cred că trebuie să evităm acest lucru. Spre exemplu, investiţia în infrastructură. Probabil ştiţi, că sunteţi de la “Ziarul Financiar”, Guvernul angajează acum un credit intern de un miliard de euro, pentru a-şi restructura datoria pe termen scurt şi foarte scurt, care este extrem de împovărătoare. Ştiu condiţiile de angajare a creditului, care sunt bune, sunt mult mai bune decât dacă Guvernul ar fi ieşit pe piaţa internaţională pentru angajarea unui credit de un miliard. Dacă înţeleg bine, şi “Prima Casă” este gata să pornească. Sper ca acest program, “Prima Casă”, să stimuleze în primul rând construcţii noi şi să nu se găsească o portiţă ca apartamente ipotecate deja să fie parte a acestui program, sper. Aş mai enumera, ca să nu credeţi că ştiu doar una, două. Ştiu mai multe. Decizia Guvernului de a restrânge numărul de taxe, mai ales cele care nu îşi acopereau costurile de gestionare a lor, erau mai mari decât veniturile pe care le produceau. Şi mai plecaţi de la o premisă, pe care îmi permit să o afirm chiar dacă există riscul să stârnesc o furtună de nemulţumire, eu sunt dintre polticienii convinşi că România nu poate să iasă singură din criză. Obiectivul Guvernului nu trebuie să fie ieşirea din criză, ci diminuarea efecte lor crizei. Un program de ieşire din criză ar fi atât de scump şi cu rezultate atât de îndoielnice, încât nu merită asumat riscul ieşirii din criză. Ca să faci ce? Să fii singurul ieşit din criză. Şi unde vinzi ce produci? Că se pot pompa bani în societăţi să le punem să producă pe stoc. Să le dăm bani de la buget să producă. Şi atunci o să ne bucurăm că am stopat creşterea negativă şi o asemenea soluţie este extrem de scumpă. Noi nu suntem Statele Unite, nu suntem nici Germania şi nici Marea Britanie. Deci, opţiunea mea pentru a putea valorifica relansarea economică la nivel european este ca acum să facem cheltuieli minime în diminuarea efectelor crizei, în aşa fel încât la momentul la care se va relua creşterea economică să nu fim atât de împovăraţi de datorii încât să nu putem să beneficiem de momentul de reluare a creşterii.“

Extras din conferința de presă de ieri, disponibilă integral aici. Am extras din această conferință de presă atât întrebarea, cât și răspunsul, pentru a nu fi acuzat că încerc să scot ceva din context.

Prima notă: Băsescu nu a răspuns la întrebare. A aberat el alte cele, dar nu a răspuns la întrebarea care i-a fost adresată.

Mai departe, devine din ce în ce mai clar faptul că indivizii ăștia siniștri care au ajuns să ne conducă și care până nu demult se băteau cu cărămida-n piept că ei au soluția ieșirii din criza economică nici măcar n-au avut vreodată în plan așa ceva. Probabil le-a rămas o brumă de bun simț și recunosc măcar față de ei înșiși faptul că sunt complet depășiți de situație și că, oricum, de fapt nu-i interesează.

În traducere liberă, ce spune Băsescu e că de fapt toate poveștile de la investirea guvernului, toată șarada aia cu “Parteneriatul pentru România” care a dus la crearea actualului guvern cu suport ultramajoritar în Parlament au fost doar un mare praf în ochii alegătorilor. Obiectivul urmărit devine din ce în ce mai clar, oamenii (atât pedelei cât și pesedei, în egală măsură), aveau nevoie de un motiv credibil pentru a-și putea bate joc de banul public, și ce motiv mai bun poți avea decât pretenția că “lupți cu criza”?

În orice caz, concluzia este de-a dreptul terifiantă pentru orice om cu o brumă de creier funcțional: politica guvernamentală în privința criziei este de a aștepta să treacă de la sine și, mai mult, de a lăsa românii să se chinuie bine pentru că oricum sunt învățați cu greul, deci nu se justifică decât niște cheltuieli “minime” pentru diminuarea efectelor crizei. Iar acele cheltuieli minime, în caz că nu ați înțeles, reprezintă banii băgați în buzunarele bugetarilor pentru că ei, săracii, sunt cei mai defavorizați și cei mai recunoscători când e vorba să se prezinte la urne.

Acum că se apropie campania electorală “oficială” (pentru că aia neoficială e începută de mult) văd că pe zi ce trece apar prin presă din ce în ce mai mulțe voci radicale în cele două tabere amintite în titlu. De partea anti-băseștilor se aliniază în special un grup mai vocal de oameni din trustul Intact, respectiv Realitatea-Cațavencu, iar pe de cealaltă parte se grupează susținătorii necondiționați ai președintelui (cum ar fi dl. Tapalagă de la HotNews).

Spre deosebire de anul trecut, se pare că s-au întărit rândurile anti-băseștilor, ceea ce îl face pe președinte să scoată la înaintare cartea luptătorului singuratic împotriva sistemului, a cavalerului drept care vine pe calul alb. Mișcarea e vizibilă, Băsescu atacând furibund cele doua trusturi de presă ale “mogulilor”, și denunțând “corupția” care domnește acolo. Evident se găsesc oameni care pică în extaz în fața acestei demonstrații de “verticalitate” a președintelui, rezultatul acestei exaltări fiind întruchipat de articole de genul ăsta.

Ei bine, după parerea mea toata șarada asta cu “presa cea coruptă” este o manevră iscusită de diversiune. PD-L-ul, care se identifică cu Traian Băsescu, este într-o poziție nu tocmai comodă: un ministru (Ridzi) a fost nevoit să-și dea demisia în urma unui scandal, alt ministru (Videanu) e condamnat de instanță pentru anumite nereguli din vremea când era primar al capitalei, Pogea a fost și el amendat de o altă instanță iar Boc dă ordonanțe pe care i le anulează ulterior Curtea Constituțională. Peste toate aceste scandaluri se mai adaugă și o scădere economică vizibilă, o presiune socială în continuă creștere. Cu alte cuvinte, guvernul “nășit” și “păstorit” de domnul Băsescu face echilibristică pe marginea prăpastiei și îl lipsește pe domnul președinte de un sprijin important în toamnă.

Ce face atunci Băsescu? Ei bine, face ce știe mai bine, se apucă de lansat acuzații de tot felul, de la hoție și șantaj până la eterna CORUPȚIE. Ținta o reprezintă cel mai nou inamic public numărul unu, presa “neascultătoare” aflată în solda celor doi “moguli” Voiculescu și Vântu. Acum nu pot spune că îi stimez în mod deosebit pe jurnaliști, dar nu pot crede totuși că datele prezentate de ei sunt în totalitate niște invenții de presă, scoase pe tarabă special pentru a-l denigra pe președinte, pe miniștrii și pe cei din jurul lor. Băsescu, staff-ul și simpatizanții PD-L desfășoară acum o campanie agresivă de decredibilizare a presei, presă care a devenit brusc vinovată pentru toate ratările lor.

Nu înțeleg însă de unde până unde atâta înverșunare din partea găștii portocalii, deoarece fiind acum la putere pot controla televiziunea publică (care este încă una din cele mai “credibile” surse de presă). Nu cred că cele două posturi inamice (Antena 3 și Realitatea TV) au o putere atât de mare de a influența opinia publică. Nu prea cred că profilul actualului votant al lui Băsescu este pe target-ul celor două posturi.

În concluzie cred că ne așteaptă o perioadă de circ în toată regula, circ făcut cu un singur scop: de a distrage atenția de la problemele reale și de a expune un nou “vinovat” (în speță presa) în care lumea să poată da cu pietre.

Ia te uită ce-a descoperit tanti Andreea Vass, consilieră pe teme economice a primului ministru care este (cităm HotNews):

1. PIB-ul României în trimestrul II (care se termină în câteva zile) se estimează că a scăzut cu 9%

2. Guvernul analizează una din următoarele opțiuni posibile pentru “rezolvarea” problemei:

- ori mărește taxele

- ori concediază o parte din bugetari

- ori reduce salarii pentru o parte din bugetari

Sunt convins că, din punct de vedere economic, tanti Vass are dreptate. Nu prea văd însă cum o să îi convingă pe șefii direcți ai domniei sale, Boc și Băse, care n-au nici o treabă cu sportul numit “economie”.

Mă întreb acum care va fi opțiunea aleasă de guvernanți, așa, în spirit democrat-liberal? Să fie oare concedierea unor bugetari? N-aș prea crede să facă așa ceva, la prima propunere mai serioasă în direcția asta ar zbiera atât trupa pesedistă cât și Băselul, primii pentru că “nu corespunde doctrinei”, iar al doilea pentru că și-ar pierde din electorat. Aceeași terorie cred că se aplică și relativ la opțiunea de reducere de salarii pentru bugetari, în concluzie cel mai probabil ne vor aștepta majorări de taxe pentru firme.

E din ce în ce mai clar faptul că până nu vom trece de alegerile prezidențiale NU se va întâmpla nimic în direcția “reformei” sistemului bugetar. Actualii guvernanți vor sacrifica absolut orice, se vor împrumuta, vor face pe dracu-n patru pentru a putea susține salariile și pensiile până de alegeri. Ba mai mult, cu siguranță vor găsi soluții pentru a putea oferi și obișnuitele pomeni electorale.

Concluzia este una singură: foamea de bani a guvernului e mare iar ideile constructive lipsesc cu desăvârșire. Singura măsură pe care guvernul o poate adopta fără ca electoratul să-l taxeze masiv pe Băse este aceea de a mări impozitele percepute de la firme și, eventual, de la “bogați”. Se pare că acest principiu haiducesc – “să luam de la bogați și să dăm la săraci” – este singurul principiu economic pe care guvernul Boc știe să-l aplice.

Mă întreb și eu, așa, ca omul, dacă președintele și membrii guvernului nu ar avea altceva mai bun de făcut duminica la prânz decât să bată din gură la televizor. Se pare că nu, pentru că a devenit o modă ca guvernanții să presteze “ore suplimentare” în weekend, ca să vadă tot poporul că ei lucrează.

Ieri pe la prânz, pe la ora la care poporul votant ori e acasă și bagă pe sub nas, ori e la un grătar la marginea vreunui drum, întâiul marinar al țării s-a afișat la televizor și i-a tras de urechi pe miniștri domniei sale, în frunte cu Boc. Mesajul venit de la șeful statului este unul pseudo-apocaliptic, axat pe două cuvinte cheie: “recesiune” și “fond de salarii”. Mai exact, ne-a spus clar că România “va intra” în recesiune și că în toamnă-iarnă s-ar putea ca să nu mai fie bani de plătit salarii (implicit nici pensii și nici alte cele).

O chestie pe care n-am înțeles-o este de ce a folosit Băsescu timpul viitor când s-a referit la recesiune. Poate știe el mai bine decât noi termenii ăștia “tehnici”, dar ideea e clară, de luni de zile situația economică se înrăutățește, banii se termină, oameni își pierd locurile de muncă și viitorul nu sună deloc bine. Visele unora cum ar fi Andreea Vass (care spera la o evoluție economică de tip V), respectiv Mugur Isărescu (care încă speră la o mică creștere economică în 2009) par a fi din ce în ce mai tare niște aspirații utopice de vreme ce mult lăudatele “măsuri anticriză” ale guvernului întârzie să apară.

Ce mă miră este că Băselul, chiar dacă a încercat să-i liniștească pe membrii guvernului că au în continuare tot sprijinul administrației prezidențiale, le-a dat o mostră de ce-i așteaptă cât de curând, și anume o execuție colectivă în piața publică. Deja președintele a lansat o serie de acuzații foarte grave la adresa guvernului, printre cele mai importante fiind:

- faptul că secțiunea “investiții” din buget este o fantasmagorie (nu există bani la buget pentru nici un fel de investiții)

- ministerul de finanțe gestionează extrem de prost relația cu contribuabilii persoane juridice (firme) și pun piedici în economie (îngreunând sistemul de compensări)

- guvernul va fi nevoie să mai facă o rectificare “în jos” a bugetului (din care probabil să dispară cam tot ce ține de investiții)

Am convingerea că Băsescu a ales cu grijă momentul la care sa lanseze toate aceste avertismente către guvern, și mai ales că acesta este doar începutul sfârșitului guvernului Boc. În mod sigur următoarele luni până la alegerile prezidențiale vom vedea nenumărate referiri la avertismentele și indicațiile date de președinte, și nu m-aș mira ca până spre sfârșitul verii să vedem câțiva miniștri demiși (Marian Sârbu, Pogea, Andronescu cred că sunt printre cei mai expuși).

Cred că toată acestă manevră are un scop cel puțin dual:

- în primul rând este un exercițiu de imagine și o demonstrație de forță a lui Băsescu, un rol pe care-l joacă în fața alegătorilor pentru a-i convinge că el este omul providențial de care “țara” are nevoie

- în al doilea rând o răbufnire de genul “eu v-am făcut, eu vă omor” la adresa guvernului, guvern care la ora asta trage în jos popularitatea președintelui.

În concluzie, fie ploaie, fie vânt, fie ce-o fi, nu ne putem plânge că ducem lipsă de circ!

Am impresia că mare parte din liderii PD-L, cocoțați în funcții de înaltă demnitate în statul român, sunt afectați de sindromul din titlu. “Victoria” înregistrată în alegerile europarlamentare se pare că le-a alimentat și mai tare resursele deloc neglijabile de tupeu, infatuare și nesimțire.

De la anunțarea exit-poll-urilor care plasau PD-L-ul pe un victorios loc 2, trompetele obișnuite ale partidului (Boc, Udrea, Videanu) au ieșit la atac. În sprijinul lor a ieșit la înaintare și ministresa de la tineret, Monica Iacob Ridzi, care s-a erijat în apărătoarea neînfricată a fiicei marelui cârmaci, “independenta” EBA. Din lista aroganțelor și nesimțirilor iluștrilor lideri portocalii amintim:

1. una bucata prim ministru care înjură una bucată jurnalist

2. una bucată ministresă la tineret care refuză să spună altceva decât lecția învățată de-acasă

3. una bucată președinte portocaliu, care alături de fiica cea independentă și cei mai de soi candidați pedeliști a tras un mic chef în seara alegerilor, chef de la care nu putea lipsi și o tanti vicepreședinte a Biroului Electoral Central care în acea seară se presupune că avea de supervizat desfășurarea alegerilor.

Domnii și doamnele aceastea, care prin 2004 înfierau aroganța lui Năstase și a baronilor pesdiști iar apoi nu pregetau cu criticile la adresa guvernului din care au făcut parte, uită câteva lucruri esențiale:

1. însăși prezența lor acolo arată cât de adânc în budă este România. Domniile lor reprezinta mediocritatea dublată de slugărnicie și nu pot decât să savureze poziția în care au ajuns datorită în principal incapacității competitorilor lor serioși (PSD și PNL)

2. mandatul și puterea trece, prostia rămâne

3. în cele 6 luni de când sunt la putere nu au reușit să demonstreze că ar fi capabili de nimic constructiv. Vorbă multă, circ cât încape dar nici un fel de rezultat.

Liderii PD-L ne arată un singur lucru, și anume că mult timp le-au curs balele după putere iar acum vor să se bucure din plin de ea, zi de zi, oră de oră.