Browsing Tag

munca

cugetarea zilei politichie

Două articole care au de ce să va dea de gândit

10 Ianuarie 2012
DeathtoStock_Wired3

Am descoperit (via Zoso) două articole extrem de interesante pe blogul lui Andoj Jakab (articolele sunt in engleză):

1. This is why I don’t give you a job – varianta în română aici

2. I don’t give a job. Am I being antisocial? – varianta în română aici

Trebuie să vă previn că ambele articole sunt foarte dure, pot părea de-a dreptul exagerate dar, după parerea mea, exprimă foarte bine situația de fapt din Ungaria (situația analizată de autor) dar și realitatea din România și, într-o măsură mai mică sau mai mare, realitatea din orice țară a Uniunii Europene.

Nerecomandat celor cu convingeri profund socialiste 😉

me hate... pamflet

Portretul micului funcționar angajat la stat și plătit de la buget

12 Martie 2009

Înainte de a începe vreau să precizez că nu am intenția de a-i băga pe toți bugetarii în aceeași oală, sunt perfect de acord că cineva trebuie să lucreze și în instituțiile sectorului bugetar și sunt convins că există destui indivizi de valoare și care-și fac treaba în mod responsabil și profesionist în interiorul acestui sector. Pe de altă parte, dintr-un șir îndelungat de experiențe mai mult amare avute în relația cu diversele instituții ale statului, pornind de la instituțiile de învățământ, sănătate și terminând cu administrația și firmele de stat, am identificat un anumit “profil” al angajatului la stat, l-am numit eu în titlu “mic funcționar”.

În acceptiunea mea, micul funcționar este acel individ, cu studii medii sau, mai nou, cu o diplomă de facultate făcută “la privat”, instalat într-un post de nu prea mare responsabilitate și poziționat strategic într-un nod al sistemului birocratic. Câteva exemple sugestive de locuri unde vom găsi acești indivizi: secretariatele de tot felul (școli, licee, universități, spitale, alte instituții), funcționari de prin diverse primării, etc.

Micul funcționar, etern angajat la stat și plătit de la buget, îndeplinește următoarele criterii:

– este mereu prea ocupat cu “activități specifice” (bea cafea, citește ziarul, stă de povești la telefon, etc) pentru a-și face treaba pentru care e acolo

– rupe ușa instituției la ora la care s-a terminat programul, indiferent dacă treaba pe ziua respectivă e gata sau nu

– este mereu nemulțumit de salariul pe care-l primește, de statutul său social, de faptul că nu primește respectul pe care-l consideră cuvenit persoanei sale

– este lingușitor și servil față de superiori și tiranic fată de subalterni

– are toane, să te ferească sfântul să ajungi în fața lui în momentul în care e cu capsa pusă

– e sindicalist convins, are nevoie de minim o grevă pe sezon pentru a-și cere drepturile (salariale + altele), iar pretențiile lui în acest sens cresc mereu

– e jignit când e numit “bugetar”

– consideră că a făcut un adevărat sacrificiu angajându-se la stat și acceptând acel “salariu de mizerie” destinat bugetarilor

– consideră că a lucra la patron echivalează cu sclavia

– își revarsă toate frustrările, nemulțumirile și toanele pe cel care se întâmplă să ajungă în fața lui cu vreo problemă de rezolvat, și mereu dă impresia că îți face o mare favoare pe care de fapt n-ai merita-o atunci când își face treaba pentru care a fost angajat și e plătit.

Dacă am uitat ceva, aștept sugestii 😉

me hate... politichie

Ordonanța salvatoare a bugetului în viziunea lui Boc

7 Ianuarie 2009

Nenea Lars îi zice și ordonanța haiducească. În mare sunt de acord cu el, și anume e clar că în încercarea de corecta niște șmecherii făcute mai ales de oameni cu funcții înalte prin diverse instituții (magistrați, diverși ștabi de prin ministerul de interne, apărare, comiții și comitete) Guvernul BăseBoc a dat cu oiștea-n gard trântind o ordonanță gândită cu picioarele care afectează o categorie largă de persoane, mare parte din ei având și așa venituri mici. Sunt însă de acord cu principiul pe care guvernanții ar dori să îl impună, și anume acela că cele două calități – de pensionar (vorbim aici de pensiile de limită de vârstă, acordate de stat) și de salariat (cu normă întreagă) într-o instituție de stat sunt incompatibile. 

După părerea mea, statutul de pensionar implică automat faptul că persoana respectivă nu mai muncește. Iar decizia de a ieși la pensie (limită de vârstă) ar trebui să aparțină fiecărui angajat, indiferent dacă lucrează la stat sau nu. La ora actuală, mai ales în instituțiile de stat se practică următoarea manevră: toți angajații care ating vârsta de pensionare sunt automat pensionați, iar dacă activitatea lor este în continuare necesară sau sunt niște persoane importante sunt reangajați, astfel beneficiind de două venituri (pensie+salariu). Aceste manevre de pensionare și reangajare făcute doar pe hârtie, în realitate persoana continuându-și activitatea în mod normal ar trebui să fie clasificate drept ilegale. 

Nenea Lars ne mai zice o chestie cu care nu pre sunt de acord, și anume că pensia (de la stat) ar fi un instrument de economisire. Ar fi bine să fie așa, dar din păcate nu este. Dacă eu am ghinionul să mor cu o lună înainte de a atinge vârsta de pensionare atunci toți acei bani cu care am contribuit o viață la fondul de pensii sunt pierduți (moștenitorii mei nu pot merge să ceară statului banii strânși din contribuțiile mele). Deci banii cu care contribui tu la fondul de pensii nu sunt ai tăi. Mai mult, după părerea mea pensia trebuie să reprezinte un venit pentru acea perioadă a vieții când nu mai poți sau nu mai vrei să mai muncești (considerând că ai depășit vârsta minimă de pensionare).

În orice caz această ordonanță nu va rezolva nimic, afectează un număr atât de mare de oameni și are implicații sociale atât de puternice încât cred că va fi imposibil de aplicat. Este modul guvernului BăseBoc de-a rezolva problemele: pentru a omorî un gândac de bucătărie preferă să dinamiteze tot blocul.

Curat profesioniști, ce să zic…

me hate...

Românii și criza economică

26 Noiembrie 2008

Post-ul ăsta al lui Sorin m-a provocat într-un fel să atac un subiect pe care de mult timp încerc să îl evit – și anume criza economico-financiară care a afectat/afectează/va afecta România. Nu m-am băgat în subiect până acum pentru că mi se pare că este un subiect ultra-discutat și para-comentat.

Punctul meu de vedere relativ la problema crizei financiare, respectiv economice este următorul: în scurt timp după alegeri și după trecerea sărbătorilor de iarnă, după ce ne vom trezi din aburii beției de revelion și ne vom fi tratat indigestia specifică sezonului o să ne lovim de efectele concrete ale crizei și o să începem să tragem ponoasele. Argumentele punctului meu de vedere sunt următoarele:

  • pentru moment cei care lansează tot felul de avertismente sunt considerați de către marea masă drept niște alarmiști care vor să sperie lumea
  • românii sunt analfabeți din punct de vedere economic. Nu pot gândi mai departe de ziua de azi și, cu atât mai puțin, cred că ce se întâmplă la vecinul nu-i afectează în nici un fel. Ba mai mult, moartea caprei vecinului este un motiv de bucurie.
  • românii sunt inconștienți. Chiar dacă cineva le-ar demostra cu argumente solide că ar fi bine azi să se mai abțină pentru ca mâine să nu moară de foame 9 din 10 ar considera că “știu ei mai bine ce fac” și ar proceda exact invers.
Aud destul de multe voci care susțin că povestea asta cu criza e o făcătură, ceva artificial venit din Vest de la ăia bogați, un motiv să ne mai exploateze pe noi săracii. Majoritatea nu pot înțelege cum îi poate afecta pe ei faptul că băncile limitează creditarea – ce-i privește pe ei chestia ata, pentru că vorba ceea, peste 90% din români sunt proprietari pe locuințele lor deci nu-i privește ce se întâmpla cu creditul ipotecar, veniturile marii majorități vin din salarii și pensii – surse considerate drept sigure – e treaba angajatorilor și a statului să aibă de unde să dea banii și mare parte din economie se bazează pe comerț (iau cu un leu și vând cu doi, cât timp avem cash-flow nu se pune problema de finanțarea afacerii prin credit bancar).
În plus, după ce că nu înțeleg chestiunile de mai sus asta, românii sunt și unii dintre cei mai proști consumatori din Europa, dacă nu chiar din lume. De ce? Pentru că sunt dispuși să-și cheltuie toate veniturile, ba chiar să apeleze la credite de consum pe tot felul de fițoșenii pe care în mod normal nu și le-ar permite (telefoane mobile scumpe, “plasme”, etc), nu se uită la preț când vine vorba de “obligații” (bradul de Crăciun se cumpără chiar dacă va costa 500 sau 1000 lei, de pe masa de sărbători nu pot lipsi sarmalele și friptanele de porc + băutura aferentă nici dacă kilul de carne și sticla de vin ajung 100 de lei) și nu au o problemă cu faptul că aceste slăbiciuni le sunt exploatate la maxim de către comercianți. Trendul general este ca în luna decembrie să se cheltuiască excesiv (salariile, primele de “porc” care sunt considerate ca obligatorii de primit, banii puși la “ciorap” și, dacă e nevoie, chiar să se bage în ceva credite micuțe doar doar să ajungă banii pentru niște “sărbători adevărate”). Ce-o să fie în ianuarie, Dumnezeu cu mila, om vedea la vremea respectivă și oricum “ne descurcăm” că suntem deștepți.
Rețeta după care bănuiesc eu că se va instala criza în România – cu părerea mea de neavizat – va fi următoarea:
1. în decembrie se va cheltui enorm (ca și în ceilalți ani), foarte mult fără rost. Vor fi destui care-și vor neglija alte obligații de plată (rate, cheltuieli cu utilitățile, etc) doar pentru a putea dispune de cât mai mulți bani de “spart” de sărbători
2. din ianuarie încolo toți cei care se încadrează la pct. 1 vor trebui să-și plătească datoriile, deci vor începe să “strângă cureaua”. Datorită crizei financiare (care a cauzat creșteri puternice la dobânzile la credite) cei care au avut rate de plătit și le-au amânat vor avea de dat înapoi mult mai mulți bani, iar creditorii vor apela mult mai repede la recuperatorii de creanțe și nu vor avea răbdare să aștepte prea mult dupa debitori. Consumul va scădea foarte puternic (cum se întâmpla și până acum în primele luni din an) – deci multe firme vor avea probleme grave de cash-flow.
3. problemele de cash-flow ale firmelor, impreună cu dificultățile crescute de a obține credite, vor duce în prima fază la întârzieri de plăți ale taxelor către stat și a salariilor către angajați, si chiar la multe falimente. La acest moment putem spune că se intra puternic în criză: mulți oameni nu-și vor mai primi salariile sau își vor pierde locul de muncă, statul va fi în criză de venituri și ar putea ajunge în imposibilitatea de a plăti subvenții, salarii la bugetari și chiar pensii, iar pe fondul crizei internaționale nici nu va avea de unde să se împrumute pentru a se scoate din groapă. Abia atunci vor pricepe și românii că atunci când se vorbea de criză nu erau doar niște vorbe goale.
Nu am pretenția că analiza mea e una extrem de pertinentă d.p.d.v economic, dar ăsta este un scenariu care mie mi se pare destul de verosimil și care, dacă situația nu este ținută bine sub control, ne poate duce înapoi la situația din anii ’90. 
me hate...

Măsura hărniciei românești

28 Octombrie 2008

Există o serie de mituri despre români cum ar fi cele care laudă hărnicia, ospitalitatea și alte calități. Cu ospitalitatea ne-am cam lămurit, e suficient să vedem ce servicii avem în turism, care este raportul preț/calitate și o să vedem că suntem undeva departe la coada Europei.

În urma unui studiu făcut în interiorul Uniunii Europene a reieșit că stăm foarte prost la capitolul procentului de populație angajată. Și mai prost stau lucrurile când vine vorba de populația peste 50 de ani, unde numai 40% din populație lucrează. Odată ce suntem sub media Europei la procentul populație angajate (în condițiile în care suntem o economie emergentă) putem spune că mitul ăsta cu hărnicia neamului geto-dac este distrus.

Cauzele situației de la noi sunt multe – cele mai grave sunt cred de natură politică și educațională. Cauzele politice ar fi:

1. sistemul de pensionari anticipate pe baza “ordonanței” – care a creat un număr mare de tineri pensionari

2. sistemul permisiv de acordare a pensiilor pe caz de boală (recent au început să se reanalizeze dosare și au rezultat extrem de multe nereguli)

3. sistemele de pomeni patronate de stat (ajutoare de căldură, ajutoare de mai știu eu ce) împărțite cu două mâini în interes electoral (atât intre alegeri cât și în campanii)

Mai grave sunt cauzele legate de educație – foarte puțini sunt cei care mai respectă munca, sunt apreciați cei “șmecheri” care “se descurcă, n-au nevoie să muncească” și foarte multe categorii de munci sunt desconsiderate.

Nu vreau să ma leg de subiectul salariilor – deja nu cred că se mai poate vorbi în România de o masă mare de angajați cu salarii de mizerie. Cred că există nemulțumiri la nivelul angajaților, tot timpul și peste tot acestea vor exista (nu cred că angajatii din UE sau din SUA sunt entuziasmați de salariile pe care le primesc) dar la noi mai există și un alt fenomen care se agravează, nemulțumirea angajatorilor față de calitatea muncii prestate de angajați. Iar acest fenomen cumulat cu criza economică e posibil să genereze un val de concedieri în viitorul apropiat.

de tot râsul me hate...

Ce vrei să te faci când o să fi mare?

6 Octombrie 2008

Răspunsul: eu când o să mă fac mare o să mă angajez la bancă sau la o multinațională

Exista pe la noi – și probabil încă mai există – o anumită modă: angajatul în bănci/respectiv multinaționale. Justificarea este simpla:

  • statutul și figurile de “profesionist” – dobândit în momentul în care ai semnat contractul de muncă cu compania x
  • salariile care trebuie să recunoaștem sunt foarte atractive în aceste companii.
Legat de primul punct vă recomand articolul lui Dan Popa – care o să vă convingă cum stă treaba ;).
la grămadă...

Salarii vs. productivitate

28 August 2008

Una din temele favorite de discuție ale românilor când vine vorba de comparații între România și UE este cea legată de salarii. Marea majoritate a românilor sunt revoltați de faptul că la noi prețurile sunt aliniate la cele din UE, iar salariile nu.

Iată însă niște rezultate interesante, care poate ar trebui să ne pună pe gânduri:

Un roman aduce anual angajatorului sau un profit mediu de 400 de euro, in timp ce la nivelul Europei Centrale si de Est indicatorul urca la 850 de euro/an.

Potrivit studiului Saratoga – Human Capital Benchmarking realizat de firma de consultanta PricewaterhouseCoopers (PwC) in 2007, la nivel european productivitatea unui angajat este de 10 ori mai mare, astfel ca media profitului anual adus companiei ajunge la 4.254 de euro.”