Browsing Tag

parlament

Leacul durerii politichie

Băse 10 : Ponta&Antonescu 0

28 Octombrie 2010

Ieri ar fi trebuit să fie o zi memorabilă: moțiune de cenzură + câteva zeci de mii de manifestanți care să pună o presiune suficient de mare pe parlamentari pentru a dărâma guvernul Boc țșpe. Totul a fost pregătit cu grijă, sindicaliștii au fost la post, în Parlament s-a dezbătut, s-a făcut și un mic circ (vezi pancarde și alte cele) pentru ca în final moțiunea să pice cu grație.

Se pune acum întrebarea: cine-a fost de vină pentru eșecul moțiunii? PSD și PNL? Ei au fost toți acolo și toți au votat în favoarea moțiunii. Grupul minorităților condus de Pambuccian? Ei s-au abținut și au ieșit din sală, chiar dacă voturile lor (în ipoteza că ar fi susținut toți moțiunea) ar fi fost suficiente. Am putea să ne repezim să zicem că sunt niște trădători, dar dacă analizăm mai cu atenție putem spune că poziția lor a fost una destul de “morală”, deoarece locurile lor în Parlament sunt garantate și rolul lor e mai mult “decorativ” – și anume de a reprezenta niște minorități etnice. Orice vot ar fi dat acești parlamentari ei ar fi fost acuzați ba că au fost cumpărați de putere, ba că au fost cumpărați de opoziție.

Există un singur motiv real pentru care moțiunea a picat: guvernanții (în speță Băsescu, că nu cred că are nimeni impresia că Boc ar conduce ceva) și-au învățăt lecția de la precedenta moțiune (unde guvernul a fost mult mai aproape de a fi demis) și s-au pregătit corespunzător: le-au interzis parlamentarilor lor să voteze. Manevra a fost una extrem de inteligentă, deoarece absența de la vot e cea care face ca rezultatul să fie cel mai ușor de intuit. Aritmetica este simplă, opoziția reunită are X voturi, puterea reunită are Y voturi iar pentru ca o moțiune să treacă trebuie ca un număr de parlamentari ai puterii să o susțină. Dacă s-ar fi procedat cum ar fi fost nomal – votul să fie secret și toți parlamentarii să voteze – exista riscul ca o parte din pedeliși (sau udemeriști sau independenți), sub protecția anonimatului, să trântească guvernul. Pedeliștii s-au bazat pe ideea că parlamentarii lor sunt niște lași (la fel ca și restul de altfel) și nu vor avea curajul să sfideze ordinul de partid și să meargă să își exprime votul.

Ce s-a întâmplat ieri poate fi sintetizat foarte simplu: Băsescu și-a bătut joc în ultimul hal de Parlament și i-a redus importanța până la un minim istoric. Ieri, Parlamentul României a fost o instituție inutilă, atât parlamentarii puterii cât și cei ai opoziției au avut doar un simplu rol, acela de oi. S-au prezentat, s-au numărat, s-au dus care încrotro i-a mânat ciobanul (unii la vot, alții la bufet) și au plecat acasă.

Singurul lucru pe care l-am înțeles din toată ziua de ieri e că PDL-ul (în speță Băsescu) au exploatat încă o slăbiciune a sistemului parlamentar din România și anume modul în care se votează. Regula pe care o avem acum este următoarea:

1. se numără parlamentarii prezenți pentru a se constata dacă există cvorum

2. se votează (existând posibilitatea ca un număr de parlamentari să se abțină de la vot)

3. voturile pro și contra se raportează la numărul de parlamentari prezenți iar nu la numărul de voturi exprimate.

Acest punct 3 este slăbiciunea sistemului, deoarece permite unui grup (cum a fost ieri cel al PDL-ului) să blocheze practic procesul de vot. Probabil ar fi mult mai bine ca votul să fie obligatoriu pentru toți parlamentarii prezenți, iar abținerea să fie de fapt “votul anulat” (ambele bile în aceeași urnă). Mai mult decât atât, la adoptarea legilor, moțiunilor,  etc. ar trebui ca pe lângă condiția de cvorum să existe și o condiție de număr minim de voturi exprimate (de exemplu 80% – 90% din numărul celor prezenți). În felul acesta s-ar putea evita situațiile aberante în care jumătate sau mai mult din cei prezenți nu votează, dar votul este considerat valabil.

În orice caz sunt convins că aseară Băsescu a spus din nou: “Un fleac, i-am ciuruit!”

de tot râsul Leacul durerii

Uite cum funcționează votul in Parlament

22 Octombrie 2010

Săptămâna asta am auzit un nou concept politic, acela al “votului accidental”. Cică parlamentarii PDL au crezut că votează respingerea unui proiect de lege și nu adoptarea acestuia (e vorba de două inițiative de modificare a codului fiscal) și că la mijloc e o “eroare tehnică”.

Ce ar trebui să înțelegem noi din trebușoara asta? Păi eu zic că singura concluzie pe care o putem trage este că tot grupul PDL votează, cuminte, așa cum îi spune șeful de grup și că nici măcar un parlamentar portocaliu nu are curaj să miște în front. E singura explicație logică a “erorii” comise de grup – faptul că șeful a zis “noi suntem pentru” în loc de “noi suntem împotrivă”. Am o oarecare bănuială că pedeliștii nu sunt singurii care fac chestia asta, și că există o probabilitate ridicată ca și celelalte partide care contează (în ordinea numărului de parlamentari: PSD, PNL, UDMR) să procedeze exact la fel.

Mă întreb atunci oare de ce naiba ne mai trebuie parlamentari? N-ar fi mai bine ca fiecare partid să-și desemneze șeful ca și unic parlamentar al cărui vot să valoreze x% (procentul partidului)? Și așa se pare că numărul parlamentarilor nu prea contează (500, 300, 5) atât timp cât fiecare grup se comportă ca o turmă de oi care merge oriunde o mână ciobanul…

E evident că domnii care populeaza Parlamentul României au uitat (sau n-au știut niciodată) care e rolul lor și al instituției din care fac parte. Degeaba schimbăm noi legea electorală, degeaba avem “vot uninominal”, degeaba vrea Băsescu să modifice constituția, să elimine senatul și să reducă numărul de parlamentari dacă nimeni nu pare să înțeleagă care e rolul acelei instituții. Teoretic, un politician care intră în Parlament (mai ales pe vot uninominal) ar trebui să reprezinte acolo electoratul din colegiul care l-a trimis acolo, iar acest lucru nu înseamnă să execute orbește indicațiile primite de la partid. S-a demonstrat acum că toată tevatura cu votul uninominal a fost un mare praf în ochii alegătorilor și o metodă de putea altera componența Parlamentului ulterior alegerilor (una s-a votat, altceva avem – vezi cazul UNPR, acest pseudo-partid care n-ar fi depășit pragul electoral dar acum e pe poziții de forță deoarece asigură procentele care permit PDL-ului să stea la guvernare).

Relativ la acest “vot accidental”, părerea mea e că treburile au decurs cam așa:

1. opoziția a “încercat marea cu degetul” propunând niște proiecte de lege pe care știa că parlamentarii puterii nu le pot susține deoarece contravin politicii guvernului

2. portocaliul șef (cel care dictează cum se votează, dacă e da sau ba) a fost căscat sau cu mintea la alte cele când a dat dispoziție să se voteze “pentru”

3. armata portocalie a executat ordinul șefului, ca o turmă ascultătoate ce se află

4. trebușoara a fost gata și legea a plecat spre promulgare la președinte sub forma unei găluște otravite – dacă o promulgă își pune în cap FMI-ul (care numai de reduceri de taxe și impozite nu vrea să audă), dacă nu o promulgă își atrage un nou val de ură din partea populației și dă apă la moară opoziției.

Putem trage o singură concluzie din toată daravela: PDL-ul s-a făcut încă odată de râsul curcilor.

politichie

Jucător până la capăt

15 Octombrie 2009

Azi, 15 octombrie 2009, președintele Băsescu ne-a demonstrat că până și pe ultima suta de metri a mandatului său este un “jucător”. Iar jocul favorit al președintelui pare a fi ruleta rusească, oponentul de serviciu fiind Parlamentul României.

Este evident că desemnarea domnului Lucian Croitoru este în primul rând un contraatac politic la adresa celor doi inamici de la alegeri (Antonescu și Geoană) iar în al doilea rând o demonstrație de forță în fața Parlamentului care i-a desființat guvernul Boc II ar cărui proprietar de drept era. Prin această mișcare Băsescu a reușit să întoarcă din nou o situație limită și să arunce pisica moartă în curtea Parlamentului. După cum a și declarat-o, l-a desemnat pe Croitoru din următoarele motive principale:

1. era preferatul său, și nu propunerea vreunui partid sau grup de partide (de ce oare o mai fi făcut consultări nu știu, probabil doar de-aia ca să mai treacă vremea și să nu poată fi acuzat că nu respectă Constituția)

2. este un om cunoscut (și probabil agreat) de FMI, sursă de bani fără de care la ora asta președintele ar fi pierdut

3. este o variantă care poate fi ușor impusă PDL (să nu uităm că dl. Croitoru a fost susținut de PDL pentru funcția de viceguvernator BNR)

Odată făcută desemnarea, mingea este în terenul Parlamentului, unde există două variante:

1. alianța PSD-PNL-UDMR-minorități, cea care a dat jos guvernul Boc II, se sparge și dezertorii furnizează PDL voturile necesare pentru a investi acest nou guvern al lui Băsescu.

2. alianța rezistă, nu acordă votul de încredere, situație în care Băsescu va trebui să desemneze un nou posibil premier, nu înainte însă de a înfiera din nou Parlamentul și de a acuza PSD și PNL de jocuri de culise și de agravarea crizei politice.

Cred că putem fi siguri că până pe 6 decembrie, după ce va trece și al doilea tur de scrutin, ne putem aștepta la absolut orice. Dacă cineva a crezut ca apogeul s-a atins odată cu căderea guvernului Boc II sau azi, odată cu respingerea desemnării premierului ce avea deja o susținere declarată de 65 % din Parlament, acel cineva se înșeală crunt. Sunt absolut convins că în următoarele zile și săptămâni vom avea parte de din ce în ce mai multe episoade de genul ăsta.

Joaca președintelui cu focul (și cu nervii noștri) continuă. Sunt tare curios să văd care va fi episodul următor.

politichie

Pro și contra Klaus Johannis

14 Octombrie 2009

Este foarte clar faptul că, exceptând PDL, toate formațiunile parlamentare (în ordinea numărului de parlamentari: PSD, PNL, UDMR, minorități) susțin varianta unui guvern de tehnocrați condus de independentul Klaus Johannis. Aici ar fi de făcut o notă, Klaus Johannis nu este un independent în adevăratul sens al cuvântului, el conducând o formațiune politică prea puțin cunoscută la noi, și anume Forumul Democrat German din România. Această manevră politică inițiată de Crin Antonescu și PNL și susținută, se pare, de toți ne-portocalii îl pune într-o poziție vulnerabilă pe președintele Băsescu, personaj obișnuit până acum doar cu situații de tip win-win:

– ori îl desemnează pe Johannis (după cum ar fi normal având in vedere susținerea largă pe care posibil premier o are azi în Parlament) – manevră prin care și-ar atrage nemulțumirea propriului partid eliminat ieri de la guvernare.

– ori persistă în a sfida voința acestei proaspete majorități parlamentare și desemnează un alt prim-ministru (nu contează dacă tot Boc sau oricine altcineva) – manevră prin care își reasigură sprijinul total al PDL dar pe care va fi greu să o explice cu argumente valide.

Klaus Johannis este o propunere pe care președintele nu o poate ignora, deoarece putem da suficient de multe argumente în favoarea desemnării lui:

– primul și cel mai important este acela că se bucură de sprijinul unei majorități consistente a parlamentarilor

– al doilea este că e o figură nouă pentru politica românească de acest nivel, ceea ce îi conferă o oarecare imagine de “nepătat”

– al treilea este că acest om vine cu un “bagaj” de relații la nivel înalt cu politicieni din alte țări ale Uniunii Europene (în special Germania), relații care ar putea fi bine dezvoltate și fructificate în beneficiul României din poziția de prim-ministru

Nu trebuie însă trecute cu vederea și câteva contraargumente ce ar putea fi ușor invocate,  cel mai important fiind experiența pe care România a avut-o cu premieri veniți din poziția de primari, și aici îi amintesc pe Ciorbea și Boc. Unul a venit la palatul Victoria din poziția de primar al capitalei (primar cu o imagine buna la vremea respectiva), celălalt din poziția de primar al Clujului (proaspăt reales cu o majoritate zdrobitoare) iar acum concurează pentru titlul de cel mai slab prim-ministru de după ’89.

Una peste alta putem spune că, după ce ani de zile ne-am plâns că politca românească e extrem de murdară și plicticoasă, în sfârșit ultimele evenimente ne arată că se poate și altceva. Nu mă aștept la minuni, dar însuși faptul că guvernul Boc a căzut prin moțiune de cenzură, s-a constituit o majoritate care a fost capabilă să propună o alternativă viabilă de premier imediat după ce moțiunea a fost adoptată e un semn că încă mai putem spera că intr-o zi vom ajunge la o situație de normalitate în România.

pamflet politichie

Două dintr-o lovitură

28 Iulie 2009

Ieri a fost o zi mare la Parlamentul României, instituția aia care se laudă cu 3 legi votate în ultimele 8 luni. Ieri au lucrat, în sensul că au votat nește chestii care poate s-or dovedi utile: începerea urmăririi penale pentru fosta ministresă de la tineret, respectiv constituirea unei comisii pentru altă ministresă, cea mai portocalie dintre portocalii, tanti Nuți de la turism.

Dacă dezbaterea și votul pentru ministresa Ridzi au mers ca pe roate și s-a finalizat prin votarea avizului favorabil începerii urmăririi penale pentru tanti asta, când i-a venit rândul și lui Nuți a început bâlciul. Blondina nu s-a putut abține să nu zbiere de la tribuna Parlamentului, să nu acuze PSD-ul de trădare și să nu trâmbițeze refacerea alianței celor 322. Circ în toată regula, ca la balamuc.

Interesantă a fost atitudinea deputaților PD-L, care au votat pentru începerea urmăririi penale în cazul Ridzi dar pentru care ideea de a se constitui o comisie “Udrea” a fost prea mult. Două ministrese într-o zi deja era mai mult decât putea suporta orice portocaliu, drept urmare s-au proptit ferm pe lăbuțele de dinapoi și n-au votat deloc, încercând astfel să transmită dezgustul lor profund față de ideea ca un ministru de-al lor să răspundă în față Parlamentului.

Acum, sincer, atitudinea Monicăi Ridzi mi s-a părut ok. Tanti a venit la tribună și și-a susținut nevinovăția, drept pentru care a solicitat aviz favorabil pentru începerea urmăririi penale împotriva sa. De notat ar fi că începerea urmăririi penale nu înseamnă că cel vizat este vinovat, ci doar că justiția își urmează cursul normal, atât acuzatorii cât și apărarea având posibilitatea de a veni cu probele necesare stabilirii gradului de vinovăție. Atitudinea Elenei Udrea în schimb a fost dintr-un alt film, o combinație de telenovelă ieftină cu un “flavor” de Cascadorii Râsului.

Ce a reușit duduia să transmită a fost mesajul clar: “bă, dacă dați în mine, dați în șefu! Și șefu o să vă pună pielea-n băț dacă ma mai f….i atât la cap!”

politichie

Declarăm deschis sezonul de înjurături electorale

12 Mai 2009

De câteva zile a început campania electorală pentru alegerile europarlamentare, dar nu știu cum se face că cei care se dau în stambă sunt Geoană și Băsescu, niște neni care nu candidează acu’, ci mai prin toamnă-iarnă. Din câte mi se pare oamenii își fac acum încălzirea pentru prezidențiale, că oricum alea sunt de fapt alegerile care contează – deoarece nu cred că pe români îi interesează prea tare cine ne va reprezenta în Parlamentul European.

Omuleții trecuți de partide pe listele pentru europarlamentare, cu tot respectul pentru domniile lor, nu contează prea mult pentru alegătorul român. Programe, promisiuni și alte chestii atractive pentru alegători nu prea cred că au de unde inventa, așa că mai mult ca sigur campania electorală va consta în atacuri “de la partid la partid”. Singurii care se vor vedea și auzi și care vor conta în această campanie vor fi viitorii candidați la prezidențiale, portavocile partidelor din care provin, și anume: Băsescu, Geoană, Antonescu și Vadim. 

Sunt aproape convins că ostilitățile se vor desfășura după cum urmează:

– PSD și PD-L vor înjura la unison PNL-ul

– după ce se vor plictisi de înjurat PNL-ul se vor înjura reciproc (se pare că partea asta a și început)

– PNL-ul probabil va păstra atitudinea cea mai decentă (cel puțin asta sper)

Votul va fi 100% unul politic, în sensul că alegătorii care se vor deranja să se deplaseze până la urne vor opta pentru partidul pe care-l agreează, iar lupta cea mare se va da între actualii parteneri de guvernare, care la alegerile din toamnă au fost extrem de aproape. Cred că singurul partid care e capabil acum să producă surprize este PRM-ul și nu m-aș mira ca printre europarlamentarii români să avem un Vadim sau chiar un Becali.

politichie

“TVR Parlament”

6 Februarie 2009

Via Gândul aflăm că nenii ăia de-și fac de lucru prin Parlamentul României, aleși “pă sistem uninominal”, s-au cam săturat să mai traiască sub stressul enorm că s-ar putea să apară pe la TV în timp ce dorm, citesc ziarele, votează pentru colegi sau își ciupesc secretarele de fund. Drept urmare s-au gândit ei că ar fi o idee bună să dea afară toate televiziunile din clădirea Parlamentului și ori să-și tragă o televiziune numai a lor, ori să permită accesul numai pentru TVR Abonament. Ca să-l cităm pe domnul Cezar Preda, ilustru deputat PD-L, ar trebui ca TVR-ul “să prezinte activitatea din Parlament aşa cum dorim noi, pentru că până la urmă este o televiziune publică şi ea face ce-i spunem noi, nu ce vor alţii”.

Acum eu îi înțeleg pe domnii parlamentari, sunt convins că nu le prea convine când apar ba pe Realitatea, ba pe vreo Antenă cum că au făcut una sau alta. Ar fi mult mai comod ca toate imaginile filmate în interiorul Parlamentului să treacă în prealabil printr-o cenzură strictă, pentru ca nu cumva vreun biet alegător să-și vadă alesul în vreo ipostază compromițătoare (a promis ceva și a votat altceva, chiulea de la ședințe, etc). Ar fi mult mai ușor să te prezinți în campania următoare cu un montaj fain frumos cu toate realizările mandatului tău, și ar pricepe toți bolovanii ăia din colegiu că nu au nici un motiv pentru a nu te realege.

Se pune însă o problemă, există o lege care zice că accesul la informațiile cu caracter public nu poate fi îngrădit. După umilele mele cunoștințe, ședințele Parlamentului sunt publice, deschise, drept urmare orice amărăștean de cetățean are dreptul de a fi informat corect și complet despre ce s-a întâmplat acolo. Inițiativele de genul acesteia, venite din partea unor reprezentanți ai majorității de 73% (Cezar Preda, Adrian Năstase, nume grele prin partidele lor) mi se par de-a dreptul îngrijorătoare. Domnii aceia trebuie să înțeleagă că dacă au acceptat să “se facă” parlamentari, cu tot alaiul de privilegii pe care le au sunt datori cu un singur lucru, și anume de a se pune la dispoziția presei, fie ea publică sau privată.

Când a fost vorba de discuția pe tema modificării Constituției s-a vorbit de una din priorități, și anume de a reda credibilitate instituțiilor statului, în frunte cu Parlamentul. Se pare că s-a și găsit formula câștigătoare prin care se poate rezolva această problemă: interzicem accesul presei în respectivele instituții și le dăm noi informații cu porția, în conformitate cu politica de PR 😉

politichie

Ce-au înțeles românii dupa 20 de ani de democrație?

20 Ianuarie 2009

Dacă e să ne luam dupa studiul ICCV citat aici, răspunsul este unul singur: NIMIC!

Datele din acest studiu, care întăresc rezultatele date de diverse alte sondaje făcute de institutele de pe la noi, ne arată cât suntem de “deștepți”:

  1. 73% dintre romani consideră că ar fi bine ca țara să aibă un conducator puternic, care nu-și bate capul cu Parlamentul și alegerile
  2. 20% cred că ar avea un trai mai bun sub un regim de dictatură militară
  3. 74% consideră că pentru ei politica este deloc sau foarte puțin importantă
  4. 86% consideră că pentru ei religia este foarte sau destul de importantă

Corelând cu diverse sondaje relativ la încrederea pe care populația în instituțiile statului, unde pe primele locuri se detașează biserica și armata, putem trage concluzia că la noi nivelul de educație politică a populației este undeva la nivelul anului 1900.

Ce mi se pare mie cel mai revoltător este că, la nici un sfert de secol de când am scăpat de sub dictatura comunistă, trei sferturi din conaționalii noștri duc dorul unui regim autoritar, sprijinit de de biserică și armată. I-aș da o idee lui Băse, să-și mai adauge și titlul de patriarh pe lângă cel de președinte al CSAT (în traducere liberă comandant suprem al armatei). Nu ar fi decât expresia voinței poporului, așa cum transpare din aceste studii.

Bravos națiune, halal să-ți fie!

politichie

Vreți republică (semi)prezidențială?

16 Ianuarie 2009

După cum se vede una din modificările majore propuse pentru a fi aduse Constituției este cea de modificare a actualului sistem politic în sensul acordării de puteri sporite președintelui în ideea ca acesta să dispună de mijloacele de a soluționa eventualele crize politice.

Eu mă pronunț împotriva unei astfel de modificări, argumentele mele fiind următoarele:

  1. într-un sistem democratic Parlamentul este autoritatea supremă, drept urmare această instituție nu poate fi pusă să răspundă în fața unei alte instituții a statului, fie ea cea prezidențială. Este absolut normal ca toate celelalte instituții ale statului, inclusiv președenția, să se supună controlului parlamentar.
  2. succesul unui politician în alegeri directe (cum sunt cele prezidențiale) se bazează în proporție de 90% pe carismă și demagogie și 10% pe prezentarea unui program politic coerent și realizabil. Nu văd de ce o asemenea persoană, oricum s-ar numi și orice partid ar reprezenta, ar trebui investită cu puterea de a dizolva Parlamentul sau de a iniția legi.
  3. bun sau rău, Parlamentul este cea mai reprezentativă instituție a statului. Pentru rezolvarea crizelor politice trebuie găsite mecanisme parlamentare și nu instalat un “gardian”, chiar dacă acesta este președintele republicii.
Date fiind argumentele mele de mai sus eu aș opta oricând pentru un sistem de republica pur parlamentară (sistemul care-l agreez cel mai tare este cel german) sau pentru un sistem în care președintele este și șeful direct al Guvernului, concentrând astfel puterea executivă în mâna sa, sub controlul strict al Parlamentului.
Oricine are altă părere susținută de argumente este binevenit să comenteze 🙂
politichie

Mai contestă cineva victoria Stângii?

10 Decembrie 2008

Evenimentele ultimelor zile mă conving că alegerile din 30 noiembrie s-au încheiat cu victoria categorică a stângii, sub înaltul patronat al președintelui. Argumentul suprem în sprijinul acestei afirmații este faptul că se conturează din ce în ce mai clar un guvern de coaliție PDL-PSD. Combinând doctrinele celor două partide (centru-dreapta + stânga) rezultă că guvernarea care ne așteaptă o să fie una de “centru-stânga”. Sau de ce-o vrea Băsescu să fie 🙂

Nenea Boc a venit deja și ne-a luminat cam ce înseamnă componenta “liberală” lipită la coada PD-ului: cota unică de impozitare. Din câte înțeleg eu cam la asta se rezumă liberalismul PDL-ului. Dă Doamne să greșesc eu când îi judec așa!

Pe de altă parte se vorbește de această coaliție care se prefigurează ca de o soluție imorală. După cum bine zice și Nenea Lars aici, în politica nu există ideea de moralitate, totul e pe interese și pe bani. Iar când vorbim de interese să fie clar că e vorba de interese de grup, și nu de mult trâmbițatul “interes național”. În politică nu există soluții morale, soluții imorale sau soluții pseudo-morale. Există doar soluții de conjunctură.

Din punctul meu de vedere orice coaliție s-ar fi format ( PSD-PNL, PSD-PDL, PDL-PNL) ar fi fost la fel de “imorală” având în vedere ultimii ani. Singura variantă ok – părerea mea 🙂 – ar fi fost ca unul din cele două partide de 33% să-și asume răspunderea de a guverna, iar faptul că nu ar fi avut majoritatea în Parlament i-ar fi obligat să adopte un program de guvernare foarte coerent și pragmatic.

Om vedea acum ce va urma 🙂 sper să fie o coaliție a seriozității și nu una a compromisurilor așa cum ne-au obișnuit CDR-ul și D.A.-ul.