Browsing Tag

pdl

de tot râsul Leacul durerii

Uite cum funcționează votul in Parlament

22 Octombrie 2010

Săptămâna asta am auzit un nou concept politic, acela al “votului accidental”. Cică parlamentarii PDL au crezut că votează respingerea unui proiect de lege și nu adoptarea acestuia (e vorba de două inițiative de modificare a codului fiscal) și că la mijloc e o “eroare tehnică”.

Ce ar trebui să înțelegem noi din trebușoara asta? Păi eu zic că singura concluzie pe care o putem trage este că tot grupul PDL votează, cuminte, așa cum îi spune șeful de grup și că nici măcar un parlamentar portocaliu nu are curaj să miște în front. E singura explicație logică a “erorii” comise de grup – faptul că șeful a zis “noi suntem pentru” în loc de “noi suntem împotrivă”. Am o oarecare bănuială că pedeliștii nu sunt singurii care fac chestia asta, și că există o probabilitate ridicată ca și celelalte partide care contează (în ordinea numărului de parlamentari: PSD, PNL, UDMR) să procedeze exact la fel.

Mă întreb atunci oare de ce naiba ne mai trebuie parlamentari? N-ar fi mai bine ca fiecare partid să-și desemneze șeful ca și unic parlamentar al cărui vot să valoreze x% (procentul partidului)? Și așa se pare că numărul parlamentarilor nu prea contează (500, 300, 5) atât timp cât fiecare grup se comportă ca o turmă de oi care merge oriunde o mână ciobanul…

E evident că domnii care populeaza Parlamentul României au uitat (sau n-au știut niciodată) care e rolul lor și al instituției din care fac parte. Degeaba schimbăm noi legea electorală, degeaba avem “vot uninominal”, degeaba vrea Băsescu să modifice constituția, să elimine senatul și să reducă numărul de parlamentari dacă nimeni nu pare să înțeleagă care e rolul acelei instituții. Teoretic, un politician care intră în Parlament (mai ales pe vot uninominal) ar trebui să reprezinte acolo electoratul din colegiul care l-a trimis acolo, iar acest lucru nu înseamnă să execute orbește indicațiile primite de la partid. S-a demonstrat acum că toată tevatura cu votul uninominal a fost un mare praf în ochii alegătorilor și o metodă de putea altera componența Parlamentului ulterior alegerilor (una s-a votat, altceva avem – vezi cazul UNPR, acest pseudo-partid care n-ar fi depășit pragul electoral dar acum e pe poziții de forță deoarece asigură procentele care permit PDL-ului să stea la guvernare).

Relativ la acest “vot accidental”, părerea mea e că treburile au decurs cam așa:

1. opoziția a “încercat marea cu degetul” propunând niște proiecte de lege pe care știa că parlamentarii puterii nu le pot susține deoarece contravin politicii guvernului

2. portocaliul șef (cel care dictează cum se votează, dacă e da sau ba) a fost căscat sau cu mintea la alte cele când a dat dispoziție să se voteze “pentru”

3. armata portocalie a executat ordinul șefului, ca o turmă ascultătoate ce se află

4. trebușoara a fost gata și legea a plecat spre promulgare la președinte sub forma unei găluște otravite – dacă o promulgă își pune în cap FMI-ul (care numai de reduceri de taxe și impozite nu vrea să audă), dacă nu o promulgă își atrage un nou val de ură din partea populației și dă apă la moară opoziției.

Putem trage o singură concluzie din toată daravela: PDL-ul s-a făcut încă odată de râsul curcilor.

Leacul durerii me hate... politichie

Curat echidistanță, monșer!

7 Iunie 2010

Domnul președinte ne-a mai dat ieri încă o mostră de “echidistanță” față de scena politică românească, invitând toată armata de parlamentari portocalii la Snagov pentru a le freca bine ridichea așa, ca de ajun de moțiune de cenzură. Detalii aici.

Ca de obicei, Băsescu a făcut ce știe mai bine, și anume o mică demonstrație de forță, pentru ca și ultimul îngrămădit de pedelist să priceapă cine e șeful și că-l ia dracu’ dacă mișcă în front. Mesajul a fost unul clar, cine nu e cu guvernul e împotriva partidului și zboară de la “putere” și, implicit, pierde tot ce i-a dat până acum partidul (contracte, etc).

Acu’ nu știu, poate sunt eu mai prost informat, dar din câte îmi aduc aminte scrie undeva, parcă la Constituiție, că președintele, pe perioada mandatului, nu are calitatea de membru al nici unui partid politic și, mai mult, are obligația de a fi echidistant. Adică, în traducere liberă, nu ar trebui să se implice deloc în afacerile interne ale vreunui partid și să acționeze ca un mediator între ele. Acțiunea de ieri însă a fost una care n-are nici o legătură cu statutul constituțional de președinte al României, ci o demonstrație de autoritarism și de dispreț față de legile și instituțiile tării. Traian Băsescu pare sa fie extrem de determinat să transforme și Parlamentul într-o marionetă cu care se poate juca după propriul plac, așa cum face cu Guvernul, și să ajunga astfel să dețină puterea absolutuă în România.

Moțiunea de cenzură (care sper că va fi introdusă după asumarea răspunderii de către Guvern) va fi un examen în primul rând pentru pedeliști, care vor fi puși în fața unei alegeri foarte simple: ori acceptă să fie preșul pe care Băsescu își șterge picioarele, ori se trezesc își iau în serios rolul și votează în funcție de propria conștiință și de voința celor care i-au trimis în Parlament. Întâlnirea de ieri nu demonstrează nimic altceva decât faptul că Băsescu și-a dat seama că Boc e pe cale să “scape din mână” partidul și că este nevoie ca liderul absolut să își reafirme puterea și punctul de vedere.

politichie

Câinii latră, partidul trece mai departe

24 Martie 2009

Alegerea lui Crin Antonescu la conducerea PNL, însoțită de declararea intenției de a intra în competiția prezidențială nu a rămas fără ecou în lumea politică. Avem reacții atât din partea PSD, din gura lui Iliescu, care zice că și l-ar fi dorit pe Crin la el în partid în rol de “Obama de România”, cât mai ales din partea PD-L.

Cei mai vehemenți au fost, după cum era de așteptat, cățeii portocalii, prin trompetele de serviciu Valeriu Stoica (vezi interviu HotNews) și Cristian Preda (vezi articol pe blog). Aceste două personaje, unul un trădător care a sărit în barca portocalie împreună cu restul trupei lui Stolojan, altul un ilustru consilier prezidențial al lui Băsescu (fost consilier al lui Constantinescu) și actual candidat portocaliu la europarlamentare, încearcă din răsputeri să minimalizeze atât rolul PNL pe scena politică, cât și faptul că noul președinte are unele calități în plus față de modelul uzual de politician român din ziua de azi. Acești indivizi care reprezintă la cel mai înalt nivel PD-L-ul, partidul prezidențial, a cărui unică doctrină este cuvântul lui Băsescu, încearcă să ne convingă de faptul că, vezi doamne, ei ar fi adevărata forță de dreapta din România. 

Se pare că tema preferată acum de portocalii este că PNL-ul și-ar fi pierdut cârma și plutește în derivă pe scena politică, îndreptându-se când spre stânga când spre dreapta. Nu știu oare câtă ipocrizie, demagogie și mizerie mai poate ieși din gurile acestor reprezentanți ai unui partid care în scurta sa istorie a demonstrat că știe doar să genereze conflicte, să spargă alianțe, să trădeze, să schimbe barca (azi sunt social-democrați, mâine sunt liberali) și să arunce cu noroi.

Cred că reacția asta virulentă a cățeilor portocalii este dovada faptului că simt o amenințare de acolo de unde se așteptau mai puțin. Le e teamă că există o posibilitate, la care încă nu îndrăznesc să sper, ca marele cârmaci Băsescu să fie debarcat de la Cotroceni, debarcare care ar atrage după sine atât represalii crunte în propriul partid (nu știu cine va avea curaj să dea ochii cu Băsescu dacă acesta pică din scaun și redevine președintele partidului) cât și reducerea partidului la adevărata lui valoare (locul 3 sau mai jos pe scena politică). Pedeliștii ne demonstrează încă odată că știu să facă un singur lucru: să tragă cu ochiul în curtea vecinului și să se comporte ca niște adevărați chibiți.

După cum spuneam și în titlu, câinii (mai exact cățeii) portocalii latră, partidul trece mai departe 😉

politichie

Negocieri, negocieri

12 Decembrie 2008

Nenea Băse, președintele nostru drag, ne-a desemnat miercuri un candidat de prim-ministru în persoana lui “dragă Stolo”. Și mai mult, în imensa sa grijă față de poporul care l-a ales, vrea ca neapărat viitorul guvern să îndeplinească două condiții: să i se subordoneze total (vezi nominalizarea premierului) și să aibă o “majoritate consistentă” în Parlament.

Prima condiție o înțeleg, probabil președintele merge pe principiul din bătrâni că cine s-a fript odată cu ciorba suflă și-n iaurt. Dupa experiența cu Tăriceanu, care în nemernicia lui a mușcat mâna care l-a pus premier și și-a permis să-l pună la punct pe el, marele Băse, și să nu-i fie slugă credincioasă așa cum s-ar fi cuvenit, acum nu-și mai permite să riște cu cine știe cine (vreun pedelist sau, Doamne feri, vreun pesedist). Dacă acum patru ani s-a țepit și nu i-a ieșit socoteala cu guvernul Alianței D.A. – că ăia răi din PNL s-au ofuscat când s-o pus problema să servească drept lacheii Cotroceniului – a venit vremea să încerce și o cumetrie cu tabăra social-democrată dar în alte condiții – cu Stolo moț la palatul Victoria – să nu cumva ca proaspeții aliați să calce iar în străchini ca liberalii. 

Cu a doua condiție am eu o problemă, nu prea pricep ce consideră Băselul că-i aia “majoritate consistentă”. Unanimitate? La modul la care negociază PD-L-ul s-ar zicea că aia vrea să-i asigure marelui cârmaci – vreo 80% în Parlament. Poate se întreabă cineva ce-i rău în asta? Sau care-i diferența între 70% sau 80% în Parlament, că ori cu una ori cu alta nu tot majoritate se cheamă? Ei bine, există o mică mare diferență: când ai 80% ai posibilitatea de a modifica după voie, când vrei, legi organice – alea care necesită majoritate de peste 2/3 pentru a umbla la ele – chiar și atunci când prezența parlamentarilor în sală e ca de obicei (adică destui trag chiulul). La 70% ar fi un pic de stress, că trebuie să-ți aduni cam toți vitejii și 5-10 trădători îți pot încurca socotelile.

În plus mai este un motiv pentru care Băselul, și implicit portavocile prezidențiale pedeliste vor și UDMR la guvernare: cu ajutorul lor pot să-i țină mai bine în frâu pe PSD. Ar fi un semn că au învățat lecția pe care le-a predat-o Tăriceanu acum doi ani când i-a zburat pe miniștrii PD din guvern. Acu rămâne de văzut care-i mai bățos – că până la urmă foamea-i mare la amândoi urmașii FSN-ului și nici unul nu pare dispus să dea drumu la ciolanul pe care li-l agită Băselul în față.

Până una alta, orice-am zice sau am vrea noi, negocierile continuă!

pamflet politichie

Răzbelul guvernării Ep. 1 – Amenințarea Fantomei

8 Decembrie 2008

Fantoma neocomunismului (FSN) ne dă târcoale din ce în ce mai tare. Geoană cică are mandat extins de negociere cu PD-L, Boc zice că nu mai negociază decât cu PSD și UDMR. Am un sentiment de deja-vu – visul Bunicuței e pe cale să devină realitate și un nou vechi partid stat e pe cale să se nască. 

Rămâne de văzut acum dacă vor să pună numai de o coaliție de guvernare sau tătucile (Băse, Ilici) au planuri mai mari de-atât – o fuziune mică, chestii de genul. Propaganda pesedistă și cu mincuna și ipocrizia pedelistă sunt ingrediente numai bune pentru un Front al Salvării Naționale cu susținere de 70% în Parlament. Evident, de vină sunt numai criza și alegătorii. 

Bravos națiune, halal să-ți fie!

politichie

PD-L a “înfrânt”?

1 Decembrie 2008

Rezultate exit-poll:

După n declarații sforăitoare partidul prezidențial a fost pus la punct de către “armata roșie”. Nu pot zice ca mă bucur în mod deosebit, dar într-un fel era de așteptat.

Mare lucru dacă minunatul partid mai prinde încă un rând de alegeri sau nu 🙂 – tare mi-e că se vor duce la vale.

Tare sunt acum curios ce-o face Băselul, ce-o coace el în căpșorul lui ca să se scoată și să-și scoată și partidul din groapa în e în mare pericol să cadă.

Later edit:

Rezultatele oficiale parțiale (70% din voturi) contrazic exit-poll-urile – până la urmă PD-L-ul s-ar zice ca iese primul (la mustață).

politichie

Confruntare electorală PSD-PDL-PNL la Antena 1

27 Noiembrie 2008

Am văzut aseară, nu chiar de la început, confruntarea televizată “Eu cu cine votez” de pe Antena 1, unde liderii celor trei partide care contează au avut ocazia să își “vândă marfa” și să-și atace contracandidații. Am avut parte de un show reușit și de o moderatoare care s-a achitat bine de rolul său, astfel încât nimeni nu cred că se poate plânge că nu a avut drept la replică sau că vreunul din partide sau candidați ar fi fost favorizat.

Pentru început aș nota faptul că niciunul din partide nu și-a trimis la emisiune liderii mai “spurcați de gură”. Dintre absenți aș aminti pe:  Năstase, Mitrea, Ponta de la PSD; Berceanu, Udrea, Boureanu de la PD-L, Orban, Antonescu, Olteanu de la PNL. Lipsa lor și a multor alți lideri mai bătăioși a făcut ca dialogul să fie în general civilizat și să nu avem parte de momente de circ și bâlci după cum eram obișnuiți în asemenea ocazii.

Trecând mai departe, impresia pe care mi-au creat-o cei trei lideri de partide, așazișii “candidați la postul de premier” a fost următoarea:

  • Călin Popescu-Tăriceanu – cel mai coerent discurs, cea mai bună imagine. Am impresia însă că insistă cam prea mult pe placa cu creșterea economică și cu mărirea salariilor și a pensiilor și destul de puțin pe programul de guvernare pentru următorii patru ani. A spune doar că vor continua ce-au făcut până acum nu este de ajuns.
  • Mircea Geoană – imagine ok, discurs coerent și puternic de stânga. Exagerează însă cu ideile de genul “capitalismul s-a dovetit falimentar”, “stânga este acum la putere în lume” etc.
  • Theodor Stolojan – imagine ok, cel mai puțin coerent discurs. Insistă mult prea mult pe demonizarea “coalitiei PSD-PNL” și exagerează cu populismele. Are dezavantajul de a conduce un partid fără o doctrină clară – ei se consideră de centru-dreapta dar de fapt sunt “anti”. Anti-PSD, anti-PNL, anti-oricui ridică glasul împotriva lui Băsescu.
Legat de doza de realism afișată de cei trei lideri, avem pe de o parte pe Geoană și Stolojan care deja se văd înscăunati la Palatul Victoria și par să nu conceapă ca posibilă alt deznodământ al alegerilor și pe pe cealaltă parte pe Tăriceanu, mult mai rezervat și conștient că viitorul guvern nu se poate forma decât în urma negocierilor între partide.
În concluzie pot spune că asemenea dezbateri televizate pe acest format ar trebui să fie mult mai dese în timpul campaniei (din cunoștințele mele aceasta este prima, cu 4 zile înainte de alegeri). Asemenea format îi obligă pe candidați să vină pregătiți, să fie gata să atace sau să își apere cu argumente programele politice pe care le “vând” alegătorilor. Cred că toată lumea e sătulă de tipul clasic de campanie electorală românească: mitinguri cu mici, bere și alte pomeni, atacuri la persoană și discursuri cu liste de promisiuni de multe ori fără acoperire.
me hate... politichie

D’ale campaniei care este: PD-L

13 Noiembrie 2008

Iete cum își face PD-L-ul campanie electorală pe bani publici:

Respectiva poză e de azi dimineață, iar afișul electoral trona pe unul din utilajele care asfaltează străzi prin Brașov. Firma respectivă care efectuează lucrarea se cheama EUROSTRADA.

Acu’ io am o problemă: după umilele mele cunoștințe contractele de asfaltare (în oraș) se fac cu primăria, care este o instituție publică și nu tarlaua respectivului care este pus acolo (i.e. George Scripcaru – PD-L). Așa că nu înțeleg de ce pe un utilaj al unei firme plătite din banul public, și nu din bugetul de campanie al vreunui partid, trebuie să apară afișe electorale. Și a naibii coincidență, afișul este tocmai al PD-L, partidul domnului primar în funcție.

Bravos PD-L, halal să-ți fie! Ai mai prostit nește alegători că “partidul le asfaltează strada”.

me hate... politichie

Oferta politică pentru 30 noiembrie

26 Septembrie 2008

Cu alegerile astea care se apropie revine iar în prim plan întrebarea, deja clasică, a cetățeanului turmentat: eu cu cine votez?

Ia să vedem puțin cam care-i oferta cu care se prezintă partidele politice de pe la noi:

  • programe de guvernare serioase – NU. Ce-am văzut sub forma de programe de guvernare sunt practic promisiuni demagogice făra nici o susținere, ni se promit salarii beton și mulți kilometri de autostradă (PDL), locul x ca putere economică în UE (PNL), etc. 
  • candidați serioși – NU. Toate partidele, dar absolut toate sunt într-o criză profundă de personalități credibile. Toți vând aceleași fețe, PDL-ul l-a dezgropat pe Stolojan, PNL-ul merge înainte cu Tăriceanu iar PSD-ul cu Geoană.
  • discursuri coerente – NU. Singura preocupare a actualilor candidați este să se înjure între ei, să încerce fiecare să demostreze că celălat e mai prost, mai corupt, mai urât sau mai știu eu cum. 
Luați fiecare în parte, avem așa:
  • PDL – partidul prezidențial, cu pretenții de dreapta. Obiectivul lor: să intre la guvernare pentru a-i putea oferi lui Băsescu prima șansă în alegerile parlamentare. Strategia abordată – intoxicare a opiniei publice, atacuri murdare la adresa concurenței, lansarea de acuzații și cu și fără acoperire, reluarea temelor de campanie ale alianței DA din 2004.
  • PNL – partidul aflat acum la guvernare, declarat de dreapta. Obiectivul lor: să continue să participe activ la guvernare. Strategia abordată – asumarea unilaterală a realizărilor ultimilor patru ani (integrarea în UE, creșterea economică, creșterea nivelului de trai), atacuri la adresa PDL.
  • PSD – perdantul alegerilor din 2004, declarat de stânga. Obiectivul lor: revenirea la guvernare. Strategia abordată – îi lasă pe cei de dreapta să se omoare între ei și se bazează pe principiul “când doi se ceartă, al treilea câștigă”.
Din punct de vedere al liderilor, avem:
  • PDL ni-l oferă pe Stolojan, care cred că este o marionetă a lui Băsescu și fără o autoritate prea mare în partid. Oricum PDL-ul duce o lipsă acută de lideri, e clar că domnul președinte nu agrează concurența.
  • PSD ni-l oferă pe Geoană, alt lider cu probleme de autoritate în partid. Acolo treburile sunt mai tulburi și există cel puțin două personalităti puternice (Iliescu și Năstase) care trag sforile în interiorul partidului.
  • PNL ni-l oferă pe Tăriceanu, un lider controversat, cu o imagine destul de proastă pentru alegătorul de rând, dar care a demonstrat că poate conduce atât guvernul cât și partidul.
În asemenea situație, combinată cu sistemul de vot uninominal, prevăd că rezultatul alegerilor va fi o mare varză, nici un partid nu va câștiga potul cel mare și soarta guvernării pentru următorii patru ani se va decide la o șuetă între sforarii celor trei partide în perioada imediat următoare alegerilor.