De când au ajuns la putere membrii cabinetului Boc, atât ei cât și restul de reprezentanți ai autorităților (în frunte cu Băsescu) se lamentează la televizor că situația e nașpa și nu au bani și lansează apel după apel la “solidaritate socială”.

Ia să vedem ce înseamnă această “solidaritate socială” a lui Pogea și Boc:

1. firmele private să-și plătească atât datoriile față de stat cât și față de angajați

2. persoanele fizice să-și plătească taxele și impozitele la timp

3. cei care au de primit bani de la stat să se mai rabde și să accepte întârzieri și plăți parțiale

Cu alte cuvinte, toată lumea ar trebui să “strângă cureaua” pentru “binele țării”.

În numele acestei “solidarități sociale”, guvernul Boc a introdus impozitul forfetar, a limitat deductibilitatea TVA, a băgat acum acest sistem de coplată a serviciilor medicale și numai bunul Dumnezeu mai știe ce biruri va mai pune. Tot în numele acestei “solidarități sociale” unii angajați din sistemul de stat (de ex. CFR) nu își primesc salariile la timp (vezi greva spontană de ieri).

În tot acest timp ce face Pogea? Apare la televizor și ne explică frumos că angajații ministerului pe care îl conduce au prevăzut în buget 13 milioane de euro fonduri pentru primele de vacanță (aprox 400 euro/angajat), și ne mai spune că suma este una mică, și că e un drept al salariaților (negociat cu sindicatele) drept urmare nu se poate face nimic – banii ăia trebuie dați și gata, nu se poate pune problema suspendării acelei prime. Mai mult, ne spune că oricum nu numai angajații care țin de ministerul de finanțe beneficiază de aceste privilegii, ci cam toate categoriile de bugetari.

Din toată chestia asta eu nu pot înțelege decât un singur lucru, solidaritatea socială se cere numai din partea firmelor și persoanelor private, altele decât cele din sectorul bugetar. Cei care lucrează în mediul privat trebuie să accepte reduceri de salarii, trebuie să accepte să fie dați afară, firmele trebuie să plătească taxe mai mari, toate în numele acestei “solidarități”, în timp ce pe sectorul bugetar nu se poate pune problema nici măcar de reducere a unor privilegii. Să fie foarte clar, în ziua de azi, când mai toată lumea din mediul privat se chinuie să supraviețuiască, acordarea de prime de vacanță de milioane de euro unor angajati la stat este un privilegiu, și în nici un caz nu poate fi considerat un simplu “drept”.

În concluzie, ceea ce Boc și Pogea numesc “solidaritate socială” este de fapt un jaf la drumul mare și demonstrează încă odată calitatea morală și profesională a indivizilor care au ajuns să ne conducă. Le mulțumesc pe această cale în primul rând tuturor celor care au votat PSD și PDL și în al doilea rând celor care stau liniștiți acasă și spun că pe ei nu-i interesează.

După ce cu o săptămână în urmă Adreea Vass, consilieră pe probleme economice a primului ministru Boc, ne anunța că guvernul analizează oportunitatea luării unor măsuri mai dure (concedieri, reduceri de salarii, majorări de taxe), azi apare un semnal și din partea cealaltă a coaliției, de la PSD: “Nu putem continua cu această cotă unică!”. Articolul integral în ZF.

Pe scurt, pedediștii (care oricum s-au opus mereu cotei unice și au susținut mereu că fiscalitatea în România e prea mică) au ieșit din nou la rampă și au explicat răspicat cum că trebuie înlocuită cota unică cu un sistem progresiv care, în opinia lor, ar duce la majorarea încasărilor la buget. Ceea ce uită acești distinși domni este că tocmai sistemul progresiv de impozitare pe care l-a practicat România până nu de mult a fost una din principalele cauze ale dezvoltării economiei subterane, și că introducerea cotei unice de către guvernul Tăriceanu a fost singura măsură care a determinat intrarea în legalitate a multor activități, intrare în legalitate care a dus la creșterea încasărilor la buget.

Ideea asta pe care o tot avansează guvernanții actuali (PSD-ul foarte răspicat, PD-L-ul mai cu jumătate de gură) este că România ar fi un mic paradis fiscal. Asta în condițiile în care, după toate socotelile și statisticile oficiale și neoficiale, România este unul din statele care în care firmele au de plătit cele mai multe taxe (atât fiscale cât și nefiscale). Mai mult, parcă prin toamna trecută toate partidele se lăudau cum vor reduce ele fiscalitatea, vor scădea drastic numărul de taxe și impozite pentru a stimula investitorii, atât cei locali cât și cei străini. Acum au revenit la teoria lor bine știută și de mare efect pentru alegători, principiul haiducesc “să luăm de la bogați și să dăm la săraci”, împachetat în denumirea pompoasă de “solidaritate socială”.

Din câte văd eu devine din ce în ce mai clar că “cel mai profesionist guvern de dupa 1990″ este complet depășit de situație, nu are nici cea mai vagă idee despre ce se întâmplă și nici o urmă de “viziune” asupra unei soluții de redresare a economiei românești. În vreme ce statele dezvoltate din restul Europei au recurs la măsuri de relaxare a fiscalității (de ex. reducerea TVA în UK), reduceri de dobânzi de referință, la noi guvernanții fac exact invers. Atunci când în toată lumea civilizată guvernele încearcă să ușureze povara din cârca agenților economici, românașii noștri tocmai pe ei i-au luat în vizor și intenționează să-i jupoaie și mai tare pentru a-și acoperi incompetență cu care gestionează bugetul pe care-l au de administrat.

Ceea ce mi se pare cel mai grav este că onor’ guvernanți, în loc să își bată capul cum să reducă din cheltuielile aberante pe care le fac (o parte din ele cu titlul de “investiții”, iar altele pur și simplu pentru că au bani în buget – vezi cazul Ridzi), în loc să caute soluții inteligente (ar putea solicita consultanță de la specialiști, specialiști de care ministerele se vede că duc lipsă), aleg mereu calea cea mai ușoară – măresc fiscalitatea. Sunt absolut convins că dacă de mâine s-ar aplica o grilă de impozitare progresivă există o șansă ca acea pondere a veniturilor în PIB (care acum ar fi 30-31%) să ajungă la acel 37% pe care îl doresc guvernanții, dar procentul va fi atins nu prin creșterea în valoare absolută a veniturilor, ci prin scăderea și mai drastică a PIB-ului.

Oricum, orice-ar face, atâta timp cât PIB-ul va scădea (și în ritmul ăsta va continua să scadă), guvernul ar trebui să priceapă odată și pentru totdeauna că va trebui să se descurce cu bani mai puțini. Iar bani mai puțini nu înseamnă în mod neapărat că nu vor mai fi bani de salarii, pensii, etc, ci că vor trebui să se mai abțină de la furăciuni (vezi contractele de “invesiții”) și să rearanjeze puțin lista de priorități.

Să trăiască nenea Turambar și să mai facă și alte studii ca ăsta.

Cel mai mult mă interesează următoarele trei grafice, care spun mai tot ce se poate spune despre electoratul românesc:

Graficele vorbesc de la sine, iar interpretarea mea este următoarea:

- dacă n-ai prea multă școală (mai deloc adică), ești din vechiul Regat (în exteriorul arcului carpatic), stai la țară și ești de vârsta a doua sau a treia -> votezi PSD

- dacă ai terminat cu chiu cu vai un liceu (și n-ai mai continuat studiile), ești din Oltenia sau de la capitală, stai la țară sau la București și ești tânăr sau cel mult de vârsta a doua -> votezi PD-L

- dacă ești tânăr sau cel mult de vârsta a doua, ai studii superioare și nu ești ardelean sau oltean -> votezi PNL

În concluzie, trend-ul pe care îl remarc este următorul:

1. PSD și PD-L se bat pe același electorat, și anume cel majoritar  - cei fără prea multă școală care pot fi mai ușor aburiți și convinși să iasă la vot

2. PNL rămâne cu aceeași minoritate pe care a avut-o întotdeauna dar care vor fi din ce în ce mai greu de convins să se prezinte la urne.

Stăm bine, ce să zic

Nenea Băse, președintele nostru drag, ne-a desemnat miercuri un candidat de prim-ministru în persoana lui “dragă Stolo”. Și mai mult, în imensa sa grijă față de poporul care l-a ales, vrea ca neapărat viitorul guvern să îndeplinească două condiții: să i se subordoneze total (vezi nominalizarea premierului) și să aibă o “majoritate consistentă” în Parlament.

Prima condiție o înțeleg, probabil președintele merge pe principiul din bătrâni că cine s-a fript odată cu ciorba suflă și-n iaurt. Dupa experiența cu Tăriceanu, care în nemernicia lui a mușcat mâna care l-a pus premier și și-a permis să-l pună la punct pe el, marele Băse, și să nu-i fie slugă credincioasă așa cum s-ar fi cuvenit, acum nu-și mai permite să riște cu cine știe cine (vreun pedelist sau, Doamne feri, vreun pesedist). Dacă acum patru ani s-a țepit și nu i-a ieșit socoteala cu guvernul Alianței D.A. – că ăia răi din PNL s-au ofuscat când s-o pus problema să servească drept lacheii Cotroceniului – a venit vremea să încerce și o cumetrie cu tabăra social-democrată dar în alte condiții – cu Stolo moț la palatul Victoria – să nu cumva ca proaspeții aliați să calce iar în străchini ca liberalii. 

Cu a doua condiție am eu o problemă, nu prea pricep ce consideră Băselul că-i aia “majoritate consistentă”. Unanimitate? La modul la care negociază PD-L-ul s-ar zicea că aia vrea să-i asigure marelui cârmaci – vreo 80% în Parlament. Poate se întreabă cineva ce-i rău în asta? Sau care-i diferența între 70% sau 80% în Parlament, că ori cu una ori cu alta nu tot majoritate se cheamă? Ei bine, există o mică mare diferență: când ai 80% ai posibilitatea de a modifica după voie, când vrei, legi organice – alea care necesită majoritate de peste 2/3 pentru a umbla la ele – chiar și atunci când prezența parlamentarilor în sală e ca de obicei (adică destui trag chiulul). La 70% ar fi un pic de stress, că trebuie să-ți aduni cam toți vitejii și 5-10 trădători îți pot încurca socotelile.

În plus mai este un motiv pentru care Băselul, și implicit portavocile prezidențiale pedeliste vor și UDMR la guvernare: cu ajutorul lor pot să-i țină mai bine în frâu pe PSD. Ar fi un semn că au învățat lecția pe care le-a predat-o Tăriceanu acum doi ani când i-a zburat pe miniștrii PD din guvern. Acu rămâne de văzut care-i mai bățos – că până la urmă foamea-i mare la amândoi urmașii FSN-ului și nici unul nu pare dispus să dea drumu la ciolanul pe care li-l agită Băselul în față.

Până una alta, orice-am zice sau am vrea noi, negocierile continuă!

Fantoma neocomunismului (FSN) ne dă târcoale din ce în ce mai tare. Geoană cică are mandat extins de negociere cu PD-L, Boc zice că nu mai negociază decât cu PSD și UDMR. Am un sentiment de deja-vu – visul Bunicuței e pe cale să devină realitate și un nou vechi partid stat e pe cale să se nască. 

Rămâne de văzut acum dacă vor să pună numai de o coaliție de guvernare sau tătucile (Băse, Ilici) au planuri mai mari de-atât – o fuziune mică, chestii de genul. Propaganda pesedistă și cu mincuna și ipocrizia pedelistă sunt ingrediente numai bune pentru un Front al Salvării Naționale cu susținere de 70% în Parlament. Evident, de vină sunt numai criza și alegătorii. 

Bravos națiune, halal să-ți fie!

Am văzut aseară, nu chiar de la început, confruntarea televizată “Eu cu cine votez” de pe Antena 1, unde liderii celor trei partide care contează au avut ocazia să își “vândă marfa” și să-și atace contracandidații. Am avut parte de un show reușit și de o moderatoare care s-a achitat bine de rolul său, astfel încât nimeni nu cred că se poate plânge că nu a avut drept la replică sau că vreunul din partide sau candidați ar fi fost favorizat.

Pentru început aș nota faptul că niciunul din partide nu și-a trimis la emisiune liderii mai “spurcați de gură”. Dintre absenți aș aminti pe:  Năstase, Mitrea, Ponta de la PSD; Berceanu, Udrea, Boureanu de la PD-L, Orban, Antonescu, Olteanu de la PNL. Lipsa lor și a multor alți lideri mai bătăioși a făcut ca dialogul să fie în general civilizat și să nu avem parte de momente de circ și bâlci după cum eram obișnuiți în asemenea ocazii.

Trecând mai departe, impresia pe care mi-au creat-o cei trei lideri de partide, așazișii “candidați la postul de premier” a fost următoarea:

• Călin Popescu-Tăriceanu – cel mai coerent discurs, cea mai bună imagine. Am impresia însă că insistă cam prea mult pe placa cu creșterea economică și cu mărirea salariilor și a pensiilor și destul de puțin pe programul de guvernare pentru următorii patru ani. A spune doar că vor continua ce-au făcut până acum nu este de ajuns.
• Mircea Geoană – imagine ok, discurs coerent și puternic de stânga. Exagerează însă cu ideile de genul “capitalismul s-a dovetit falimentar”, “stânga este acum la putere în lume” etc.
• Theodor Stolojan – imagine ok, cel mai puțin coerent discurs. Insistă mult prea mult pe demonizarea “coalitiei PSD-PNL” și exagerează cu populismele. Are dezavantajul de a conduce un partid fără o doctrină clară – ei se consideră de centru-dreapta dar de fapt sunt “anti”. Anti-PSD, anti-PNL, anti-oricui ridică glasul împotriva lui Băsescu.

Cu alegerile astea care se apropie revine iar în prim plan întrebarea, deja clasică, a cetățeanului turmentat: eu cu cine votez?

Ia să vedem puțin cam care-i oferta cu care se prezintă partidele politice de pe la noi:

• programe de guvernare serioase – NU. Ce-am văzut sub forma de programe de guvernare sunt practic promisiuni demagogice făra nici o susținere, ni se promit salarii beton și mulți kilometri de autostradă (PDL), locul x ca putere economică în UE (PNL), etc. 
• candidați serioși – NU. Toate partidele, dar absolut toate sunt într-o criză profundă de personalități credibile. Toți vând aceleași fețe, PDL-ul l-a dezgropat pe Stolojan, PNL-ul merge înainte cu Tăriceanu iar PSD-ul cu Geoană.
• discursuri coerente – NU. Singura preocupare a actualilor candidați este să se înjure între ei, să încerce fiecare să demostreze că celălat e mai prost, mai corupt, mai urât sau mai știu eu cum. 

Cui i-e frică de alegeri în sistem uninominal?

După ce la un moment dat mai toate partidele de pe la noi se bateau cu cărămida în piept că vor introducerea votului uninominal și se certau care din sisteme (siteme uninominale) este mai bun, acum, când alegerile mai au puțin și bat la ușă, unii au o revelație cum că poate pe liste e mai bine. Exemplul cel mai recent și concret este PRM – care a contestat în justiție hotărârea de guvern prin care s-a făcut împărțeala pe colegii uninominale. Justificarea lor? Că ei n-au fost niciodata de acord cu sistemul uninominal. 

Tot pe aceeași temă se agită și PDL-ul și șefu’ lor, actualul Președinte. Ăștia nu pot să zică drept în față că nu le convine pe sistem uninominal, că “personalitățile” pedeliste n-au șanse să se ridice la procentele pe care le poate aduna partidul, drept urmare se agață și ei tot de treaba asta cu împărțeala pe colegii. Acum ce-i drept m-aș fi mirat foarte ca PDL-ul să fie de acord cu o decizie a guvernului Tăriceanu, e în natura lor să fie invers că de, asta-i politica de partid.

S-ar părea deci ca cei cărora le e cel mai frică de uninominal sunt tocmai “ăia curați” – care vor să-i bage pe “ăia corupți” din PSD și PNL la pușcăria mafioților. Iar ăia răi, corupții ăia de liberali și social democrați, tocmai ăia au ajuns partizanii sistemului minune care va reforma clasa politică. Cred că atât PRM-ul, cât și PDL-ul s-au uitat puțin în ogrăzile proprii și au zis: mă, noi acum pe cine naiba scoatem la înaintare? Au văzut că nu prea au cu cine defila, drept urmare s-au decis că mai bine s-ar suci. Obiectivele în cazul ăsta ar fi diferite: PRM-ul ar vrea vot pe liste ca să îi crească șansele de a prinde ceva locuri in Parlament, iar PDL-ul ar urmări amânarea alegerilor un picuț, așa, până de alegerile prezidențiale, doar doar or avea și ei o locomotivă puternică să-i tragă în sus.

Altă treaba interesantă e că cel mai infocat partizan al uninominalului, președintele Băsescu, transmite în ultima vreme diverse semnale cum că de fapt nu-i prea convine sistemul propus pentru 30 noiembrie. S-ar părea că, din sperietoare de baroni locali, votul uninominal s-a cam transformat în sperietoare de politicieni demagogi de care nici un partid nu duce lipsă. Cei mai relaxați în acest moment mi se par PSD-ul – după experimentul de la alegerile locale la care niște baroni locali notorii au câștigat pe sistem uninominal fotolii de președinți de consilii județene cred că liderii PSD s-au lămurit că dracul nu-i atât de negru și că uninominalul ăsta nu e o amenințare pentru ei.

După cum am mai spus-o și cu alte ocazii eu sunt unul din cei care nu cred că votul uninominal este soluția miraculoasă de reformare a clasei politice. Sunt ferm convins că în viitorul parlament vom regăsi pe majoritatea personajelor controversate, că toți șefii mai mari sau mai mici din principalele partide își vor asigura locurile de parlamentari și că mare lucru n-o să se schimbe. Cu toate astea sper ca acest sistem de vot să fie un lucru interesant pentru alegători și să adune poate mai mulți oameni la urne. Dacă va atinge măcar acest obiectiv eu unul o să mă declar mulțumit, indiferent de ce configurație va avea viitorul Parlament în urma numărătorii voturilor.

Atenție, s-a dat drumul la maimuțe . Cu alte cuvinte bag seamă că s-o pornit campania cea electorală, că mai toți liderii s-au apucat să se dea în stambă:

• Geoană oferă bani la căpșunari
• Boc vine cu idei crețe de parlament unicameral (ideea în sine e ok, da’ tare cred eu că e numai un bullshit electoral – că ei cum așteaptă să câștige alegerile cred ca s-ar bucura să aiba vreo 1000 de parlamentari )
• Tăriceanu dă cu paru’ după Stolojan

Ieri seară am prins o emisiune pe Realitatea TV în care invitații (Victor Ponta, Bogdan Olteanu și Radu Berceanu) analizau situația “șmecherilor de România”. S-a analizat un subiect foarte la modă, și anume acela al copiilor de bani gata cu mașini de sute de mii de euro, care brusc au devenit inamicul public numărul unu în România. La modul în care a fost prezentată situația în emisiune mai era puțin și telespectatorii ar fi fost învitați ca atunci când văd un Ferrari sau Lamborghini pe stradă, să se adune cu furci și coase și să linșeze șoferul pentru că ăla e automat un infractor periculos.

De asemenea în respectiva emisiune am auzit și două enormități debitate de tovarășul Victor Ponta:

1. pentru depășirea cu peste 50 km/h a vitezei legale să se confiște mașina (că cică așa e în Franța, și că indiscutabil o asemenea prevedere nu încalcă dreptul la proprietate)

2. firmele care dețin autoturisme mai scumpe de 10 000 euro bucata să nu poată socoti achiziționarea și utilizarea autoturismelor respective ca cheltuieli deductibile.

De foarte mult timp nu am mai auzit asemenea idei cu iz comunist, și mă surprinde să le aud tocmai din gura unuia care reprezintă tineretul care vezi doamne ar trebui să reformeze clasa politică.

Legat de subiectul principal “șmecheri de România” – problema e că societatea românească este mediul propice în care acești indivizi se pot dezvolta. Corupția și posibilitatea celor cu bani de a “fenta” legea este cauza care duce la existența acestei caste de șmecheri. Iar ceea ce este cel mai grav e că la noi abilitatea de a fenta legea fără a suferi consecințe a fost ridicată la rang de virtute.