Ia uitați aici articol. Cică românii plecați la muncă în străinatate, acum că s-a împuțit treaba pe acolo pe unde s-au dus, ar veni înapoi dacă statul le-ar da locuințe, că vezi doamne unii din ei au trebuit să-și vândă ce-au avut ca sa poată merge la lucru în UE. Știrea asta vine în completarea uneia mai veche prin care se zicea că statul ar trebui să acorde niște facilități fiscale celor care vin înapoi din străinătate, pentru ca aceștia să-și poată deschide o afacere.

Pe mine chestiile astea mă enervează rău de tot, mi se pare prea mult și să se pună problema, deoarece ar fi o bătaie de joc și o discriminare pentru restul de cetățeni, ăia mulți, care au rămas în țară și au încercat să facă ceva aici. Din punctul meu de vedere despre persoanele care și-au vândut casa pentru a pleca în străinătate (ceea ce implică faptul că au plecat cu familia) se poate spune că au renunțat la cetățenia română. 

În comentariile postate pe marginea acelui articol apare și un oarecare (probabil muncitor în Spania) care spune:

“Statul trebuie sa ne ajute sa ne putem reintegra! Nu am plecat de satui din Romania, am plecat sa ne facem un viitor. Acum treaba nu prea mai merge si vrem sa ne intoarcem. Romania are nevoie de noi, asa ca trebuie sa faca ceva pt asta. Nu vrem case de-a gata cum le dati la sinistrati, ci doar un ajutor de 20-40% din valoarea unei case. O prima de repatriere de sa zicem 30,000 Euro ne-ar ajuta mult. Decat sa dati bani la aia din Bangladesh sau India, nu-i mai bine sa ii ajutati pe confratii vostri?!”

E clar că personajul respectiv trăiește într-o lume a lui (sau a lor), ruptă de realitate. Realitatea este că statul nu are nici o obligație specială față de ei, România nu are nevoie de ei în mod special – toate merg înainte și cu ei și fără ei. Ba chiar înclin să cred că România n-ar avea nimic de câștigat prin întoarcerea în țară a unor asemenea persoane. Legat de partea cu prima de repatriere, asemenea idee poate izvorî numai din capul vreunui individ care duce dorul banilor de pe “ordonanță”, a “plăților compensatorii” și alte pomeni de genul. 

Am impresia că ideile de acest gen vin pe fondul unor declarații sforăitoare a diverșilor demagogi care umplu scena politică, în frunte cu mult iubitul nostru conducător Băsescu, care se întrec în declarații sforăitoare în timpul vizitelor în țări precum Italia sau Spania. Cel mai recent exemplu este discursul ținut de Băsescu la Roma, în care le explica celor adunați acolo cum că România are nevoie de ei și că-i așteptă acasă în al doilea mandat al domniei sale. Poate ar fi mai bine pentru noi toți ca domnul Băsescu să devină un “președinte al românilor de peste hotare” și să ne lase în pace .